Erezii si secte


Protestantismul, apărut în secolul al XVI-lea în cadrul Bisericii Romano-Catolice, a dat naştere unei Biserici Refor-mate şi unei Biserici Luterane, care au pătruns şi în ţara noastră în special prin minorităţile etnice din Transilvania, maghiarii şi germanii .
Printre sectele ce bântuiesc astăzi în ţara noastră se numără şi cele neoprotestante.
1. Baptiştii
Numele şi-l iau de la învăţătura lor despre botez (bapto = a afunda), susţinând că botezul trebuie împărtăşit numai adulţilor. Ei sunt urmaşi ai anabaptiştilor lui Thomas Münzer din Germania de prin anii 1533-1534. Întemeietorul sectei baptiste este un fost pastor puritan , englezul John Smith. Din cauza persecuţiilor din partea Bisericii Anglicane împotriva tuturor nonconformiştilor, John Smith fuge în Olanda în anul 1606. Aici face cunoştinţă cu rătăcirile mennoniţilor, care învăţau că botezul trebuie dat numai vârstnicilor şi numai prin scufundare şi că jurământul şi serviciul militar sunt oprite.
În scurt timp trecu şi el la această sectă, botezându-se a doua oară, împreună cu ceilalţi însoţitori ai săi, nu prin scufundare, ci prin turnare (stropire). În anul 1611 se întoarce din nou în Anglia şi înfiinţează noua sectă „baptistă”, numită a „baptiştilor generali”, spre deosebire de cea a „baptiştilor particulari”, condusă de John Spilsburg, care susţineau botezul prin scufundare.
Cam deodată cu baptiştii englezi au luat fiinţă în America baptiştii americani. Întemeietorul acestora a fost tot un englez, Roger Williams, fost puritan, care, nemulţumit de dezbinarea baptiştilor englezi şi neputând suporta persecuţiile Bisericii Anglicane, în anul 1631 fuge în America de Nord, unde înfiinţează secta „baptiştilor regulari”, cu alţi 12 membri, care se botezară unul după altul prin scufundare. Baptismul a fost persecutat şi în America până în anul 1783, dar, după proclamare independenţei S.U.A. i s-a dat deplină libertate religioasă.
Ca şi baptiştii englezi, şi baptiştii americani s-au dezbinat între ei, astfel încât în prezent se pot întâlni peste zece feluri de baptişti: baptiştii vechi, baptiştii voinţei libere, baptiştii sâmbătari, baptiştii celor şase principii, discipolii lui Hristos, baptiştii unitarieni, baptiştii scufundători, Biserica lui Dumnezeu etc., numele fiecărei secte ilustrând principiul generator al ereziei; în general sectele se alipesc de un anume aspect al credinţei şi îl absolutizează în dauna celorlalte.
În sec. XIX baptismul trece din Anglia în Germania. Din Germania baptismul trece în Ungaria, iar de aici începe a face ravagii printre românii din Ardeal, îndeosebi judeţele Arad şi Bihor; ungurii sprijinind răspândirea baptismului la noi în ţară.
Iată ce scrie deputatul ungur Almay Oliver în ziarul Aradi Közlöny în anul 1913: „Chestiunea naţională românească ar trebui dezvoltată în aşa chip ca poporul român să fie dezlegat de sub conducerea preoţilor români. E de mare însemnătate faptul că chestiunea românească, cel puţin în parte, poate fi rezolvată cu ajutorul baptismului. Baptismul poate ajunge la cuceriri de necrezut în judeţul Arad…”.
Nu este de mirare că primii predicatori baptişti printre români au fost unguri. Prin anul 1888 baptistul Kronyai Mihály predica prin Curtici, jud. Arad, şi Talpoş, Bihor, iar prin alte comune activau Tóth István, Csopják Attila şi alţii.
Nici celelalte provincii româneşti n-au rămas nemolipsite, deşi în măsură mai mică. Astfel, după 1916, baptismul a pătruns în Bucovina, Moldova şi Muntenia, aşa că astăzi sunt în ţară câteva ramuri ale sectei baptiştilor.
Cultul lor constă din rugăciuni, din cântece religioase şi mai ales din predici. La cultul dumnezeiesc se practică uneori şi „Cina Domnului”, o ceremonie care constă în „împărtăşirea” cu pâine şi cu vin. Cultul public este săvârşit în „Casele de rugăciuni”, în care se fac evanghelizările de după masă şi seara, cu deosebire duminica.
Învăţăturile baptiştilor sunt în majoritate cele ale protestanţilor:
a) nu recunosc Sfânta Tradiţie şi cele şapte Taine;
b) sunt împotriva cinstirii sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a sfintelor moaşte, a rugăciunilor pentru morţi, a jurământului, a postului, a simbolurilor liturgice ş.a.;
c) dreptul şi puterea disciplinară o are adunarea;
d) sunt rigorişti, neîngăduitori faţă de cei ce păcătuiesc;
e) botezul îl aplică numai celor vârstnici şi se săvârşeşte numai printr-o singură scufundare (el nu iartă păcatele);
f) fiecare are dreptul şi priceperea de a tâlcui Sfânta Scriptură;
g) nu au decât trei sărbători: Crăciunul, Paştile şi Rusaliile;
h) sunt împotriva cinstirii Maicii Domnului şi a sfinţilor.
Toate aceste învăţături le au şi celelalte secte, cu deosebirea că acelea au în plus şi altele, specifice lor

Sursa: Facebook

Maica Domnului


Maica Domnului, Prea Curata Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu”, maica lui Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, pe Care L-a zămislit prin puterea („umbrirea”) Duhului Sfânt. Iosif, logodnicul Ei, a avut grijă de Ea şi a luat-o în casa sa împreună cu Pruncul, pe care L-a crescut ca şi cum ar fi fost copilul său. Prea Curata Fecioară Maria a fost fecioară înainte, în timpul şi după naşterea cea dumnezeiască din Ea a Fiului lui Dumnezeu, fiindcă naşterea Sa a fost mai presus de fire.
Cuprins

Sărbători/Praznice ale Maicii Domnului

Biserica Ortodoxă pomeneşte viaţa Născătoarei de Dumnezeu prin mai multe Praznice. Anul liturgic începe şi se sfârşeşte cu praznicele Născătoarei de Dumnezeu. Pentru cinstirea unora dintre Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului s-au instituit, de asemenea, zile de pomenire.
Naşterea Maicii Domnului

Naşterea Maicii Domnului se sărbătoreşte pe 8 septembrie.
Acoperământul Maicii Domnului

Acoperământul Maicii Domnului se sărbătoreşte la 1 octombrie.
Intrarea în Biserică

Aducerea Maicii Domnului la Templu se sărbătoreşte la 21 noiembrie.
Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului se sărbătoreşte a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie.
Bunavestire

Vestea cea bună adusă Maicii Domnului de Sfântul Arhanghel Gavriil se sărbătoreşte pe 25 martie.
Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii se sărbătoreşte vineri în Săptămâna luminată.
Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului se pomeneşte pe 15 august.
Cum este numită Maica Domnului în Biserica Ortodoxă

În slujbele Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului este numită adesea Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria.
Preasfânta

Numele de Panaghia (Preasfânta) nu face obiectul nici unei definiţii dogmatice, dar este recunoscut şi folosit în întreaga Biserică Ortodoxă. Acest nume i s-a dat Maicii Domnului pentru că ea este exemplul desăvârşit al colaborării între Dumnezeu şi voinţa liberă a omului: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvăntul tău” (Luca 1, 38). Uneori, Fecioara Maria mai este numită şi „Noua Eva”, deoarece ascultarea Ei desăvârşită a voii lui Dumnezeu a constituit contraponderea neascultării de Dumnezeu de care Eva a dat dovadă în Rai.
Preacurata

Biserica Ortodoxă o numeşte pe Maica Domnului Preacurată sau Fără de prihană (achrantos în limba greacă). Prea Curata nu a avut păcat, în afară de păcatul strămoşesc, de care a fost izbăvită prin zămislirea întru sine a Fiului lui Dumnezeu.

În ceea ce priveşte doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepţii, ortodocşii resping această doctrină considerând-o drept neavenită și chiar eretică, întrucât prin aceasta se încearcă să se scoată de sub influenţa păcatului originar pe Maica lui Dumnezeu, Care nu ar mai fi părtaşă la mântuirea care vine prin Fiul şi Dumnezeul Ei.
Preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră

Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Maica lui Dumnezeu, pentru Fiul Ei. Sfântul Chiril al Alexandriei, împreună cu Sfinţii Părinţi ai Sinodului de la Efes au insistat asupra apelativului Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) pentru Maica Domnului, dar nu pentru a o cinsti pe aceasta, ci şi pentru a garanta păstrarea învăţăturii corecte asupra Întrupării. Creştinii ortodocşi consideră că este imposibil ca un om care crede în Întruparea Domnului să nu o cinstească pe Maica Lui.
Theotokos (Născătoarea de Dumnezeu)

Theotokos (în limba greacă: Θεοτοκος) este un cuvânt din limba greacă, care înseamnă „Purtătoare de Dumnezeu” sau „Cea care I-a dat naştere lui Dumnezeu” (în română termenul este tradus ca: Născătoare de Dumnezeu sau, după numirea cea mai uzitată în Biserica Ortodoxă Română, „Maica Domnului”).

În ceea ce priveşte numirea de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dată Fecioarei Maria , acesta i-a fost recunoscut în Biserica Ortodoxă la Al treilea Sinod Ecumenic, ţinut la Efes în anul 431. Acest apelativ era deja folosit de câtăva vreme în practica liturgică şi prin evlavia credincioşilor Bisericii. Semnificaţia teologică a acestui nume este: reafirmarea faptului că Fiul Mariei, Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat şi că natura divină şi natura umană a lui Hristos erau, în El, unite într-o singură Persoană a Sfintei Treimi. O viziune concurentă, susţinută de Nestorie, pe atunci Patriarh al Constantinopolului susţinea că Maria trebuia numită doar Christotokos, adică Născătoare de Hristos. Intenţia implicită în această denumire era de a limita rolul Maicii Domnului doar la cel de Maică a „umanităţii lui Hristos”, cu excluderea naturii Sale dumnezeieşti.

Viziunea lui Nestorie a fost anatematizată de Sinod ca erezie, (cunoscută ca nestorianism), întrucât s-a considerat că Îl împărţea pe Hristos în două. S-a stabilit că, deşi Hristos are două naturi, umană şi divină, acestea erau unite, întru veşnicie, într-o singură Persoană. Întrucât Fecioara Maria este Maica lui Dumnezeu-Fiul, numirea corectă pentru a o desemna este cea de Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Numind-o Theotokos sau Maica Domnului (Μητηρ Θεου), nu s-a dorit niciodată afirmarea faptului că Fecioara Maria ar fi fost deopotrivă veşnică (co-eternă) cu Dumnezeu sau că Ea ar fi existat înainte de a fi existat Dumnezeu sau Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica recunoaşte taina Ei, într-o cântare mai veche: „Cel pe care lumea nu L-a încăput, în pântecele Tău a încăput, Născătoare de Dumnezeu”.

Numirea de „Născătoare de Dumnezeu” se regăseşte şi în mai multe din cântările Bisericii Ortodoxe.
Traducerea cuvântului Theotokos

În timp ce unele din limbile folosite în Bisericile Ortodoxe traduc „Theotokos” printr-un singur cuvânt, în limba română el este tradus cel mai adesea ca „Născătoare de Dumnezeu”, uneori ca „Maica lui Dumnezeu” sau, în limbaj curent, „Maica Domnului”.

Traducerea prin „Maica lui Dumnezeu” poate fi o traducere corectă (mai rară în limba română), aceasta fiind însă de fapt traducerea literală a unei alte formulări, prezentă în aproape toate icoanele Născătoarei de Dumnezeu: Μητηρ Θεου (Meter Theou), abreviată de regulă ca ΜΡ ΘΥ. De aceea, când cei doi termeni apar într-o aceeaşi cântare, Theotokos este tradus cu „Născătoare de Dumnezeu”, iar Meter Theou cu „Maica lui Dumnezeu”, pentru a se păstra distincţia pe care imnograful dorea să o facă între cei doi termeni.
Pururea Fecioară

Una din cele mai deconcertante tradiţii ortodoxe referitoare la Născătoarea de Dumnezeu este, pentru creştinii din ziua de astăzi, învăţătura conform căreia aceasta este „Pururea Fecioară”, mai precis, că a rămas fecioară înainte, în timpul şi pururea fecioară după ce L-a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Faptul că Sfânta Fecioară Maria este Pururea Fecioară (Aeiparthenos) nu înseamnă că i se acordă un statut special, nici nu constituie o invitaţie la a venera creatura, iar nu pe Creator. Este mai degrabă o învăţătură care o reafirmă pe cea cu privire la Domnul Iisus Hristos. Întrucât a fost aleasă să Îi fie mamă, să-L zămislească, să-I dea un trup, să-I dea naştere, Ea este pentru noi locaşul finit al necuprinsului Dumnezeu. Astfel, deoarece, într-un anumit sens, ea este noua Sfânta Sfintelor, pururea fecioria Ei este însuşirea firească a unei realităţi atât de extraordinare/minunate.

Întreaga Tradiţie a Bisericii Creştine Ortodoxe a afirmat întotdeauna că Ea este cu adevărat Pururea Fecioară, lucru ştiut de cei care au cunoscut-o personal şi care a fost transmis din generaţie în generaţie, fără a uita sau fără a adăugi ceva faţă de cele cunoscute dintru început. Cu excepţia câtorva cazuri izolate, niciodată creştinii nu s-au raportat altfel la Ea, până târziu, chiar şi în protestantism. Există mai multe mărturii cu privire la pururea fecioria Maicii Domnului. Vom prezenta câteva în cele ce urmează.
Mărturii din Sfânta Scriptură

Accepţiunea principală a pururea-fecioriei Maicii Domnului este dată de înţelegerea Fecioarei Maria ca fiind noul Chivot al Legământului, o creaţie care, cumva, L-a putut cuprinde pe Dumnezeu Cel necuprins. Motivul pentru care Dreptul Iosif, („Logodnicul”, cum îl numeşte Tradiţia) nu a avut relaţii maritale cu ea este că el a văzut-o ca fiind aleasă, pusă deoparte pentru a fi folosită de Dumnezeu (tot astfel cum ar putea cineva înţelege Arca sau Chivotul Legământului), astfel că pântecele ei fusese, într-un anume sens, transformat într-un templu. Limbajul folosit în Noul Testament pentru a face referire la Fecioara Maria se aseamănă cu cel folosit pentru Arca din vechime:

Dintr-un email care a circulat pe Internet :

Pentru prima dată prezenţa lui Dumnezeu s-a pogorît asupra unei persoane, făcând din ea o nouă Arcă (sau Chivot) a(l) Legământului… Rene Laurentin vorbeşte de subtila utilizare a imaginilor referitoare la Chivot [la începutul Evangheliei după Luca]. De exemplu, arată cum în II Regi 6 există o referire la faptul că Arca legământului a călătorit spre dealurile (munţii) lui Iuda. Aceeaşi frază este folosită pentru a descrie călătoria Mariei: „sculându-se Maria, s-a dus în grabă la munte, într-un oraş al lui Iuda… (Luca 1, 39). Și David, şi Maria, „sculându-se… s-au dus”. Laurentin merge mai departe cu descrierea: când, la II Regi 6,2 şi Luca 1, 39, Chivotul şi Maria ajung la destinaţie, ambele sunt întâmpinate cu „strigăte de bucurie”. Iar cuvântul folosit pentru a exprima „închinarea” Elisabetei, anafametezein, este unul foarte rar. Este folosit numai în legătură cu vechile ceremonii liturgice având în centru Chivotul Legământului. Tradus literal, înseamnă ‘a striga cu glas tare’, ‘a proclama’ sau ‘a intona’.

Elisabeta o salută pe Maria în acelaşi fel în care a fost întâmpinat Chivotul Legământului. Intrarea Chivotului şi cea a Mariei sunt percepute ca o binecuvântare pentru întreaga casă. După cum casa lui Obed-edom a fost binecuvântată, tot astfel Elisabeta consideră că şi casa ei este binecuvântată. Laurentin continuă: vorbeşte despre modul în care atât David, cât şi Elisabeta reacţionează cu uimire/teamă (awe): „Cum va intra chivotul Domnului la mine?”, spune David la II Regi 6, 9; iar Elisabeta, de asemenea, zice „Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” Chivotul Legământului şi Maica Domnului nostru sunt, într-un anumit sens, două moduri de a privi aceeaşi realitate – realitate care devine mai limpede şi mai personală odată cu Maica Domnului. În sfârşit, atât Chivotul, cât şi Maria rămân în casele respective câte trei luni (II Regi 6, 11 şi Luca 1, 56).

La Luca 1 și 2 apar: vestirea Arhanghelului Gavriil către Zaharia și, șase luni mai târziu, bunavestire a acestuia către Maria; mai apoi, după alte nouă luni, nașterea lui Iisus și, după alte treizeci de zile, aducerea Lui la templu. Dacă se adună cele 180 de zile ale primelor șase luni cu cele 270 de zile ale celor nouă luni și patruzeci de zile pentru aducerea la Templu, rezultatul este 490, număr foarte rar care se găsește într-una din cele mai impresionante profeții din Vechiul Testament, cea de la [Cartea profetului Daniel|Daniel] 9. Evanghelistul Luca dă încă o dată o indicație în plus, ceea ce înseamnă, pentru cei care sunt dispuși să cerceteze înțelesurile mai adânci ale textului pentru a descoperi toate sensurile inspirate de Dumnezeu, ca să arate ce a făcut El ca să instituie un Nou Legământ spre mântuirea oamenilor, întru Hristos și Preabinecuvântata Lui Maică.

[E O NECONCORDANȚĂ ÎN TEXT, 30 DE ZILE DEVIN 40 DE ZILE?]

Acesta este Chivotul Legământului. Acum să ne întoarcem și să încheiem cu Apocalipsa 11 și 12. Aici Fecioara Maria este Chivotul Legământului. Este adevăratul TABERNACOL. Ea este imaginea Noului Ierusalim. Cum este descris Noul Ierusalim, la sfârșitul Apocalipsei? Ca o mireasă neîntinată, dar și ca maică a copiilor lui Dumnezeu. Deci cum poate fi cineva feciorelnic, neîntinat și în același timp să aibă odrasle, ca o maică? Pare imposibil pentru natura umană, dar nu pentru Maria, nu doar ca Maica Domnului Iisus, ci și, după cum aflăm de la Ioan 19, la Răstignire și în Apocalipsa 12, 17, ca aceea care a devenit, după Har, Maica tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Cum dar Domnul Hristos ar putea avea frați? Mulți înțeleg istoria Dreptului Iosif și a Fecioarei Maria ca pe cea a unor tineri căsătoriți care se pregătesc să-și înceapă viata împreună. Dar Tradiția Bisericii spune altceva. Dreptul Iosif era mult mai bătrân decât Fecioara Maria, era văduv și avusese copii din prima sa căsătorie, astfel încât fiii lui erau, într-un anumit sens, frații lui Iisus. Iar faptul că aceștia erau cu mult mai vârstnici decât El poate explica în parte și modul în care L-au tratat, ca pe un mezin al familiei, oarecum ieșit din minți. Iosif o ia pe Maria oarecum sub tutela lui deoarece, trăind pe lângă Templu ca fecioară închinată lui Dumnezeu, ea nu putea ieși în lume de una singură. De aceea Iosif, un om drept, respectat, a fost ales să o ia la el. Aceasta explică și de ce ideea că ei ar fi trebuit să aibă relații intime este falsă: căci Ea alesese deja fecioria pentru toată viața, iar el era un bărbat mult mai în vârstă, care avusese deja copii și a cărui soață murise. O altă posibilă explicație pentru existența unor „frați” ai Domnului este aceea (exprimată de Fericitul Ieronim) conform căreia aceștia ar fi fost fiii lui Cleopa, fratele Sf. Iosif, care murise și ai cărui copii și văduvă erau, conform tradiției mozaice, în custodia lui.

Mai mult, atât termenul evreiesc, cât și termenul grecesc folosiți pentru „frate” sunt adesea folosiți pentru a desemna rude care nu erau ceea ce se înțelege în română prin „frați” putea fi vorba de veri, unchi sau alte rude. De exemplu, Avraam și Lot sunt numiți adelphoi în Facerea 14,14 din Septuaginta (traducerea grecească a Vechiului Testament), deși ei sigur nu erau ceea ce noi am numi „frați”. Iacov si Laban sunt și ei numiți „frați” (Facerea 29, 15), deși Laban era unchiul lui Iacov. În orice caz, cuvântul folosit nu înseamnă exact același lucru cu termenul „frați” din limba română (problema se reproduce în toate limbile romanice și în engleză).

În plus, nu există nici un loc din Scriptură în care altcineva decât Dumnezeu-Omul Iisus Hristos să fie numit „fiul Mariei”.

Unii folosesc acel „până ce” din Scriptură („…și n-a cunoscut-o pe ea până ce [în greacă = eos] a dat naștere Fiului său cel întâi-născut…” (Matei 1,25; Luca 2,7)) pentru a afirma că, după ce I-a dat naștere lui Dumnezeu-Omul, Sf. Iosif ar fi „cunoscut-o” în sens marital. Din nou, este vorba de o problemă de traducere.

De aici:

Se pare că acest verset este adesea tradus ca „nu a cunoscut-o pe ea decât după ce…” Dar acesta nu era sensul corect. În originalul grecesc, eos indică sensul real, care este: „nu a avut relații intime cu ea înainte ca ea să nască”. Evanghelistul face această afirmație pentru a ne asigura că Iosif nu a participat deloc la zămislirea lui Iisus. Textul indică doar că, în ceea ce privește nașterea lui Iisus, întrucât nu avusese mai înainte relații cu Maria, Iosif nu era tatăl lui Iisus. Aceasta e doar o formulare comună, utilizarea unui mod de exprimare familiar. Același termen este folosit în acelasi sens în Biblie cu alte ocazii, ca expresie comună și în mod clar nu înseamnă ceea ce heterodocșii (neortodocșii) pretind că înseamnă. Astfel, la II Regi 6,23 citim: „Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până [eos] în ziua morţii ei”. Oare asta înseamnă că a avut copii după ce a murit? Desigur că nu! Și nici Iosif nu a „cunoscut-o” pe Maria după nașterea lui Iisus. La Facere 8, 7 citim că Noe „a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce [eos] a secat apa de pe pământ”. Ori, știm din Scriptură că de fapt corbul nu s-a mai întors niciodată pe Arcă. Un alt exemplu din Biblie: la Marcu 12, 36 se spune: „Şezi de-a dreapta Mea până ce [eos] voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale”. Oare asta înseamnă că Hristos nu va mai sta la dreapta slavei Tatălui după ce vrăjmașii Săi vor fi fost biruiți? Desigur că nu! Astfel, Biblia nu spune că „Iosif nu a cunoscut-o până ce L-a adus pe lume pe Fiul său cel întâi-născut, dar după aceea da”. Scriptura spune pur și simplu că „nu a cunoscut-o pe ea până ce (înainte ca ea) nu a dat naștere Fiului său Cel întâi-născut”, ceea ce înseamnă, pur și simplu, că „nu Iosif era tatăl. Nu o cunoscuse înainte ca ea să fie însărcinată, astfel că nu luase parte la zămislirea lui Iisus”.

O altă mărturie din Scriptură este aceea că, pe Cruce fiind, Domnul a încredințat-o pe preasfânta Sa Maică Sfântului Apostol Ioan (Ioan 19, 26). Pare o atitudine foarte practică, dar trebuie să ne amintim că Legea mozaică ar fi stabilit ca ea să fie încredințată copiilor ei naturali, întrucât întâiul-născut era pe moarte. Hristos, care a împlinit mereu Legea în chip desăvârșit nu ar fi încălcat-o sub nici un aspect. Astfel că atunci când a încredințat-o pe mama Sa ucenicului Său, a făcut aceasta numai pentru că nu avea alți copii care să o ia în casa lor, dar fiind că Sf. Iosif murise de mai multă vreme.
Mărturii din Biserica primelor veacuri

Biserica a continuat să o numească Fecioară pe Născătoarea de Dumnezeu (Theotokos) chiar și după ce se presupune, cum zic unii, că ar fi avut alți copii. Ar fi destul de ciudat să continui să numești o femeie „Fecioară” sau „Pururea Fecioară” dacă tu te găseai, în Biserică, în prezența altor odrasle ale acesteia.

În plus, în cele mai timpurii Liturghii ale Bisericii, Ea este mereu numită „Pururea Fecioara”. Referiri la pururea-fecioria Ei se găsesc și în scrierile unor Părinți ca Petru al Alexandriei, Epifanie de Salamina, Atanasie cel Mare, Didim cel Orb, Ieronim, Chiril al Alexandriei, Leon cel Mare, Sofronie al Ierusalimului, Ioan Damaschin, Ioan Casian, Efrem Sirul și în capitulele celui de-al Cincilea Sinod Ecumenic (al II-lea din Constantinopol) din anul 553 d.Hr. Practic, aceste indicații se găsesc peste tot. Iată, de exemplu, ce spune Sf. Ambrozie al Milanului: „Fecioara nu a căutat mângâiere în nașterea altor copii” (A se vedea Scrisoarea 63; NPNF v.10, pg. 473). Există multe astfel de citate. Oricine este familiarizat cu scrierile Părinților Bisericii știu că Maica Domnului este adesea numită „Fecioara” și „Pururea Fecioara”.

Hipolit era un învățat, episcop și mucenic care a trăit în sau lângă Roma și care a scris în limba greacă; a fost martirizat în anul 235 d.Hr. Este considerat unul din martorii cei mai importanți în ceea ce privește cultul Bisericii primare.

Iată câteva fragmente din ce scria el (cca. 210? d.Hr.) în privința Preabinecuvântatei Maici a lui Dumnezeu:

Dar credinciosul evlavios mărturisește că, în ceea ce privește mântuirea noastră… Făcătorul tuturor S-a întrupat, având suflet rațional și trup sensibil, din Preasfânta, Pururea Fecioara Maria, prin zămislire neîntinată, fără schimbare, și S-a făcut Om după natură, în afară de răutate: Același era Dumnezeu adevărat și Același era Om adevărat; Același era, după natură, Dumnezeu și Om desăvârșit (Împotriva lui Beron și Helix, Fragmentul VIII).

Observați că Hipolit o numește pe Maria preasfântă și pururea-fecioară. Dat fiind că spune aceasta doar în treacăt, putem fi siguri că nu introducea aici nici o învățătură nouă, așa încât putem considera că a se referi la Maica Domnului în acești termeni era un lucru comun încă dinainte de momentul în care scria Hipolit.

Tot astfel, ei au propovăduit venirea în trup a lui Dumnezeu, venit în lume, prin naștere și creștere, prin neprihănita Maria, purtătoarea de Dumnezeu, și în chipul vieții și propovăduirii Lui între oameni…” (Un discurs despre sfârșitul lumii)

Hipolit se referă aici în mod comun la Maria ca fiind neprihănită și de Dumnezeu purtătoare. Putem presupune că acesta este echivalentul termenului „Theotokos” din limba greacă, termen care se traduce prin „Purtătoare de Dumnezeu” sau, în traducerea comună, „Maica lui Dumnezeu” (Fiul). Această denumire este recunoscută oficial de Sinodul de la Efes.

Sf. Efrem (sec. al IV-lea):

Unii îndrăznesc să susțină că, după nașterea Mântuitorului, Maria ar fi devenit întru totul soața lui Iosif. Cum ar fi putut, ea care era adăpost al Duhului, ea care fusese umbrită de puterea dumnezeiască să se facă soață a unui muritor și să dea naștere la prunci întru dureri, după vechiul blestem? Căci prin Maria, cea „binecuvântată între femei”, blestemul dintru început, după care cea care năștea în dureri nu putea fi numită binecuvântată, a fost ridicat. După cum Domnul a intrat prin ușile închise, tot astfel a ieșit din pântecele Maicii Sale, căci această Fecioară L-a purtat cu adevărat și pe deplin fără dureri.”

Al II-lea Sinod de la Constantinopol, 553 d.Hr., Capitolul II:

Dacă cineva nu va mărturisi că Cuvântul lui Dumnezeu are două nașteri, una din veșnicie, de la Tatăl, fără timp și fără trup, și cealaltă în zilele din urmă, coborând din Ceruri și luând trup din sfânta și slăvita Maria, Maica lui Dumnezeu și Pururea Fecioară și născut din ea: să fie anatema.

Vechile denumiri date de creștini Mariei, cel de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) și Meter Theou (Maica lui Dumnezeu) nu trebuie înțelese ca și cum ea L-ar fi creat în vreun fel pe Dumnezeu. Nici chiar mamele care dau naștere unor simpli oameni nu se poate spune că își creează propriii copii. Aceste nume date Fecioarei sunt mai degrabă afirmația faptului că Hristos, Cel pe care L-a purtat în pântece, este cu adevărat Dumnezeu, „Omul-Dumnezeu” (Theanthropos în greacă). Ea nu este nici originea Lui, nici sursa dumnezeirii Sale, dar se poate spune despre ea că ea este, literal, născătoare de Dumnezeu. Dacă afirmăm că Iisus Hristos este Dumnezeu, atunci trebuie să o numim Theotokos, deoarece I-a dat naștere lui Dumnezeu Însuși. Nestorie, ereticul din Biserica veche, pentru că nu putea concepe ideea că o creatură a putut da naștere Creatorului, a refuzat să o numească Theotokos, preferând să îi spună Christotokos (adică doar purtătoare, născătoare de Hristos, nu de Dumnezeu). Dar acest scandal nu se află oare chiar în inima tainei Întrupării? Doctrina lui Nestorie insista asupra separării între Logosul divin și omul Iisus, afirmând că Fiul lui Dumnezeu doar ar fi locuit, într-un anume sens, într-un om, iar nu că „Dumnezeu S-a făcut om”, după cum spune învățătura creștină dintotdeauna. Dacă Cel care S-a aflat în pântecele Mariei era Dumnezeu, atunci pe Ea trebuie să o numim Theotokos.
Mărturii ale reformatorilor protestanţi despre Maica Domnului

Deşi Biserica Ortodoxă nu urmează învăţăturile reformatorilor protestanţi, modul în care văd ei pururea-fecioria Maicii Domnului este unul din punctele pe care aceştia le au în comun cu Ortodoxia. Unii dintre fondatorii Reformei protestante credeau în pururea-fecioria Maicii Domnului.

Jean Calvin:

El afirmă că [Maria lui Cleopa] era sora mamei lui Iisus şi, astfel, adoptă terminologia ebraică, conform căreia verii şi alte rude sunt desemnaţi şi ei cu cuvântul folosit pentru fraţi – Jean Calvin, Comentariu la Evanghelia după Ioan, referitor la pasajul: Ioan 19, 25.

Cuvântul fraţi pe care l-am menţionat mai înainte se foloseşte, conform limbii ebraice, pentru a indica orice fel de rude; şi astfel Helvidius dovedeşte o nemăsurată ignoranţă atunci când ajunge la concluzia că Maria trebuie să fi avut mulţi copii, fiindcă „fraţii” lui Hristos sunt menţionaţi uneori. – Jean Calvin, Comentariu asupra concordanţei Evangheliştilor Matei, Marcu şi Luca, vol. II, p. 215 (asupra pasajului: Matei 13, 55).

[Notă: Helvidius a fost un creştin din secolul al V-lea care a negat pururea-fecioria Mariei, care a fost admonestat şi ale cărui idei au fost demontate de Fericitul Ieronim în tratatul său Asupra pururea fecioriei Maicii Domnului, împotriva lui Helvidius.]

Huldrych Zwingli:

Să dau un exemplu: învăţaţi, prin lumina credinţei, că Hristos S-a născut dintr-o fecioară, ştim că acest lucru este adevărat, şi nu avem nici un dubiu că acei care au încercat să considere această afirmaţie drept o figură de stil se înşelau în mod categoric, şi declarăm absurde lucrurile pe care Helvidius şi alţii le-au inventat despre pururea-feciorie. – Huldrych Zwingli. „Friendly Exegesis, that is, Exposition of the Matter of the Eucharist to Martin Luther, February 1527”, in Selected Writings of Huldrych Zwingli, Volume Two, trans. and ed. by H. Wayne Pipkin, Pickwick Publications, 1984 p.275.

Apoi, mintea evlavioasă găseşte minunate bucurii în căutarea motivelor pentru care Mielul a ales să se nască dintr-o pururea-fecioară; dar în ceea ce priveşte acest lucru [Zwingli se referă la Prezenţa reală a lui Hristos în Euharistie], se îngrozeşte. – Huldrych Zwingli. „Subsidiary Essay on the Eucharist, August 1525”, in Selected Writings of Huldrych Zwingli, Vol. 2, trans. and ed. by H. Wayne Pipkin, Pickwick Publications, 1984 p.217.

Martin Luther:

A fost pusă în circulaţie o nouă minciună cu privire la mine. Se zice că, prin predică şi prin scris, aş fi afirmat că Maria, Maica lui Dumnezeu nu a fost fecioară nici înainte, nici după ce I-a dat naştere lui Hristos, ci că aş fi spus că L-a zămislit pe Hristos de la Iosif şi că ar fi avut mai mulţi copii după aceasta. – Martin Luther, „That Jesus Christ Was Born a Jew”, in Luther’s Works, vol. 45, ed. Walther I. Brand, 1962, Muhlenberg Press, p.199.

Forma de exprimare folosită de Matei este cea comună, cum aş zice eu: ‘Faraon nu l-a crezut pe Moise până ce s-a înecat în Marea Roşie.’ De aici nu rezultă că Faraon l-a crezut mai târziu, după ce s-a înecat; dimpotrivă, înseamnă că nu a crezut niciodată. Tot astfel, atunci când Matei spune că Iosif nu a cunoscut-o pe Maria până ce nu L-a născut pe Fiul. Și iarăşi: Marea Roşie l-a înconjurat pe Faraon până să apuce să treacă. Nici de aici nu rezultă că Faraon a reuşit mai târziu să treacă Marea Roşie, ci că nu a trecut-o deloc. Tot astfel, când Matei zice: ‘Și s-a aflat purtând în pântece, până să fi fost ei împreună’, nu rezultă că ulterior Maria ar fi avut relaţii cu Iosif, ci că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. – Martin Luther, „That Jesus Christ Was Born a Jew”, in Luther’s Works, vol. 45, ed. Walther I. Brand, 1962, Muhlenberg Press, p. 212.

John Wesley:

Cred că El S-a făcut om, alăturând natura divină şi pe cea umană într-o singură persoană; că a fost zămislit prin lucrarea deosebită a Sfântului Duh, şi născut din binecuvântata Fecioară Maria care a rămas fecioară nestricată şi neîntinată atât înainte cât şi după ce I-a dat naştere (lui Hristos). – John Wesley, Scrisoare către un romano-catolic.

Protestanţii care neagă pururea-fecioria Maicii Domnului se găsesc în dezacord cu propriii lor învăţători în materie de credinţă.
Citate despre Maica Domnului

„Ea nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă.” (Mitropolit Kallistos Ware)

„Preasfânta Fecioară Maria, ea singură, şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu; (Sfântul Nicodim Aghioritul)

„Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea.” (Dicton patristic)

Paste Fericit


In sfarsit a revenit in casele si sufletele naostre sarbatoare mortii si invierii Bunului si Marelui nodtru Domn IIsus Hristos , Mesia cel mult prea vestit si iubit . Acum 2000 de ani Mantuitorul a murit pe cruce pentru pacatele noastre si a inviat a 3-a zi dupa scripturi prentu a arata voia preaiubitului Sau Tata si pentru a indeplini toate cele spuse in Testamentul Vechi al primilor Patriarhi .
Fie ca lumina Invierii sa intre in sufletele voastre si sa ne aduca pe toti pe calea cea buna ce duce spre Raiul lui Dumnezeul cel Sfant , cel care s-a facut om , a patimit si a murit pentru noi si a inviat spre slava lui cea fvesnica .
La multi ani Dragi frati crestini !!! Paste fericit

Intrarea Domnului In Ierulasalim



Pe cand Domnul Se gasea inca in Betania, multi iudei, afland de prezenta Sa in acel loc, venira sa-L cerceteze, dupa cum relateaza (12, 9). Acestia erau doritori sa vada atat pe Iisus, cat si pe , cel reintors de pe celalalt taram.

Printre pelerinii veniti la Ierusalim cu prilejul sarbatorilor domnea din pricina Lui o mare neliniste, toti intrebandu-se: „Ce vi se pare? Oare nu va veni la sarbatoare?” (Ioan 11, 56). Hristos Se afla deci in centrul atentiei, fiecare asteptand sa vada daca Se va incumeta sa Se arate in cetatea sfanta.

Fariseii si arhiereii erau la curent cu aceasta stare de spirit, de aceea inversunarea lor crestea pe masura ce isi dadeau seama cat de precumpanitoare devenise influenta lui Iisus asupra multimilor. Sfantul Ioan afirma ca acestia dadusera porunci sa-L aresteze daca se va afla unde Se gaseste (11, 57). Ei nu isi inchipuiau ca Domnul va intra in vazul tuturor in cetatea sfanta si de aceea voiau sa cunoasca toate miscarile Sale, spre a pune mana pe El atunci cand li se va parea momentul cel mai potrivit. Iisus avea insa sa dejoace uneltirile lor.

A doua zi dupa ce avusese loc ungerea savarsita de Maria, Domnul, impreuna cu ucenicii si cu iudeii care venisera la Betania spre a-L vedea, porni spre Ierusalim. Ajuns la Betfaghe, la poalele , trimise doi ucenici in satul invecinat, spre a-I aduce de acolo un „manz legat, pe care n-a sezut pana acum nici un om” (Marcu 11,2). Marcu si Luca pomenesc numai de manz, pe cand, in versiunea lui Matei, Iisus ii trimite pe ucenici sa aduca o asina impreuna cu manzul ei, poruncindu-le sa spuna aceluia care li s-ar impotrivi ca ii trebuie Domnului (Matei 21,2-3).

Ucenicii indeplinira intocmai dorinta lui Iisus, aducand cele doua dobitoace, pe care asezara vesmintele lor. Domnul Se sui atunci pe manz si astfel isi continua drumul spre Ierusalim, urmat de multimea care il insotea.

Matei, preocupat continuu sa sublinieze ca in Persoana lui Iisus isi aflau implinirea toate profetiile, citeaza urmatorul text: „Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug” (Matei 21, 5). Aceste cuvinte provin din profetiile conjugate ale proorocilor Isaia si Zaharia.

In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie sinagoga, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta. Este o interpretare simbolica, ce nu anuleaza realitatea faptului. Manzul pe care nu mai sezuse nici un om sugereaza neprihanirea Domnului, El neputand sa Se atinga decat de acele fapturi ce nu fusesera intinate sub nici o forma.

Pe masura ce Iisus inainta, ceata ce-L urma se preschimba intr-un adevarat alai, iar cand ajunsera la locul de pe Muntele Maslinilor, de unde incepea coborasul spre paraul Cedronului, multimea ucenicilor incepu sa strige: „Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!” (Matei 21, 9).

Luca noteaza o aclamatie si mai semnificativa: „Binecuvantat este imparatul care vine intru numele Domnului! Pace in cer si slava intru cei de sus” (Luca 19, 38).

Cand intrara in cetate, procesiunea deveni triumfala: locuitorii Ierusalimului isi asterneau hainele pe unde avea sa calce Domnul, iar altii asezau pe pamant ramuri tinere de fmic, culese de prin gradinile orasului. Luca spune ca multimile il laudau pe Iisus pentru toate minunile pe care le vazusera (19, 37), iar Ioan adauga ca multi dadeau marturie despre , la care fusesera martori (12, 17).

De fapt, minunea invierii lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Niciodata Israel nu se aratase atat de binevoitor si de entuziast fata de Iisus. Strigatele inaltate atunci dovedesc ca de data aceasta poporul recunostea in El pe Mesia si este semnificativ ca Domnul nu incearca sa opreasca aceasta izbucnire de entuziasm, ba chiar o incuviinteaza. Ratacirea norodului va veni insa de la intelegerea gresita a misiunii lui Mesia, eroare pe care se vor grefa uneltirile preotilor si ale fariseilor.

Matei noteaza ca, in clipa cand Domnul a intrat in Ierusalim, „toata cetatea s-a cutremurat, zicand: Cine este Acesta?” (21, 10), iar multimile au raspuns: „Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii” (21, 11). Are loc asadar o adevarata explozie de bucurie, pe care fariseii, intelegand ca planurile lor s-au spulberat, incearca sa o domoleasca. Plini de manie, dar neputinciosi in fata acestui val de entuziasm, unii dintre ei se adreseaza direct lui Iisus, spunandu-I: „invatatorule, cearta-Ti ucenicii” (Luca 19, 39), la care Domnul raspunde: „Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga” (19, 40).

Dezamagirea fariseilor razbate si din cuvintele notate de Ioan: „Vedeti ca nimic nu folositi! Iata, lumea s-a dus dupa El” (12, 19). In modul acesta ei isi exprimau dezaprobarea pentru atitudinea indulgenta adoptata pana in acel moment fata de Iisus si, indirect, indemnau la o schimbare de politica.

Luca este singurul evanghelist care aminteste ca, in mijlocul acelei atmosfere pline de insufletire, Domnul traieste o clipa de jale. Privind cetatea ce se intindea la picioarele Sale, El incepu sa planga, spunand: „Daca ai fi cunoscut si tu, in ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai. Caci vor veni zile peste tine, cand dusmanii tai vor sapa sant in jurul tau si te vor impresura si te vor stramtora din toate partile. Si te vor face una cu pamantul, si pe fiii tai care sunt in tine, si nu vor lasa in tine piatra pe piatra, pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale” (Luca 19, 42-44). De remarcat in primul rand precizia cu care Iisus descrie in mod anticipat apropiata distrugere a Ierusalimului.

Evanghelistii nu consemneaza decat in doua randuri ca Iisus ar fi plans: in fata mormantului lui Lazar si cand intra pentru ultima data in cetatea sfanta, al carui destin tragic il intrevede peste ani. Iisus, legat prin mii de fibre de acest popor, care il primeste acum cu bratele deschise, Se zbuciuma la gandul incercarilor ce-1 asteptau pe Israel. Desi in acel moment toti il intampinau cu strigate de bucurie, El stie ca inima lor ramanea inchisa, deoarece nu intelesesera sensul lucrarii Sale, menita sa-i impace pe oameni cu Dumnezeu.

Una din componentele esentiale ale misiunii lui Mesia, pe care acum Iisus o reveleaza in plenitudinea atributelor sale, va consta tocmai in instaurarea pacii intre oameni si in impacarea omului cu Dumnezeu. Formularea cu caracter de urare notata de Luca, identica celei din noaptea sfanta a Nasterii, „Pace in cer si slava intru cei de sus”, subliniaza acest aspect, precum si faptul ca in acel moment incepea sa se realizeze reunificarea creatiei scindate prin pacat.

Evreii care participau la acea mare sarbatoare ignorau tocmai aceasta dimensiune a lucrarii lui Hristos. Ei asteptau un conducator chemat sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat.

Vina principala a poporului evreu trebuie cautata deci in neputinta lui de a dezlega taina Dumnezeului inomenit si de a intelege propriul sau destin, ce se intemeia pe o alegere de ordin supranatural. Si totusi, au existat multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala. Dintre acestia fac parte apostolii, ucenicii si toti aceia care vor alcatui prima comunitate crestina din Ierusalim. Pentru ei si pentru atatia altii, nestiuti de nimeni, Dumnezeu, Care nu-Si ia inapoi nici darurile si nici chemarea (Rom. 11, 29), va mantui pe Israel la sfarsitul veacurilor. Sa nu se uite, de asemenea, ca pe drumul spre Golgota Iisus va fi urmat de multime mare de popor si de femei, care se vor bate in piept plangandu-L cu lacrimi (Luca 23, 27). Nu toti evreii se vor afla deci de partea calailor; si de aceasta va tine seama Dumnezeu la dreapta Sa judecata.

Potrivit cuvintelor Domnului, pare ca in clipa cand El intra in cetatea sfanta era prea tarziu ca Israel sa se mai pocaiasca: „Acum ascunse sunt de ochii tai.”. El prooroceste daramarea Ierusalimului, staruind din nou asupra responsabilitatii ce-i revine poporului: „Pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale” (Luca 19, 44). Asa cum s-a mai subliniat si cu prilejul pildei smochinului neroditor, a fost, se pare, un moment in care poporul ales ar fi putut intelege sensul propovaduirii lui Iisus, contribuind astfel in deplina liberate la desavarsirea si depasirea Legii vechi.

Desi misiunea lui Hristos trebuia sa culmineze cu Jertfa Sa rascumparatoare, nu era totusi necesar ca aceasta sa fie insotita de apostazia colectiva a lui Israel. Nu se pot face afirmatii intr-un domeniu atat de sensibil, dar din chiar cuvintele lui Iisus razbate regretul amarnic pentru faptul ca evreii au respins chemarea Sa. S-ar fi putut deci ca desfasurarea istoriei lor sa aiba alt curs.

Urmat de ucenici si de multimea care il insotea, Domnul Se indrepta spre incinta sacra a templului. Aici se situeaza episodul alungarii negutatorilor din templu, episod asemanator celui consemnat de Ioan cu prilejul primului Paste petrecut la Ierusalim.

Unii exegeti s-au intrebat daca nu este vorba de unul si acelasi fapt. Credem totusi ca acelasi gest a capatat semnificatii deosebite in functie de momentul cand a fost savarsit; de aici repetarea lui in conditii diferite. La inceputul propovaduirii Sale, Iisus urmarea sa trezeasca poporul din amorteala spirituala in care se afla, pe cand acum, in ceasul al doisprezecelea, El incearca sa-i dea un ultim semn, atragandu-i atentia asupra unuia din pacatele sale de capetenie: preocuparea crescanda pentru valorile de ordin material. Prin acest act El Se manifesta ca Mesia, care condamna manuirea banilor facuta la adapostul credintei. O data in plus Domnul vrea sa sublinieze caracterul spiritual al imparatiei Sale, din care vor fi exclusi toti inchinatorii lui mamona.

Tot aici in templu, potrivit marturiei lui Matei, au venit sa-L caute diferiti bolnavi pe care Domnul i-a facut sanatosi (21, 14). Un amanunt semnificativ, consemnat de asemenea numai de Matei, este ca pruncii iudei L-au intampinat pe Iisus in templu cu strigatul de biruinta: „Osana Fiului lui David…” (21, 15), fapt ce a starnit mania fariseilor. Este graitor ca si copiii, care datorita nevinovatiei lor poseda o intuitie deosebita, il recunosc pe Iisus drept Mesia.

Hristos venise la Ierusalim spre a-Si oferi viata pret de rascumparare pentru pacatele oamenilor, dar, inainte de plinirea Jertfei de pe Golgota, El voia sa Se descopere sub chipul lui Mesia cel vestit de profeti si sa consacre instaurarea imparatiei Sale. De aceea va tine sa plineasca in aceasta zi cateva din profetiile privitoare la Mesia si totodata Se va manifesta sub chipul teandric propriu Dumnezeului intrupat.

Iisus intra bland si smerit pe manzul asinei, vestind impacarea dintre toate fapturile si Ziditorul lor, dar Se poarta ca un Dumnezeu, stapan al vietii si al mortii. De altfel, toata aceasta intrare sarbatoreasca este – dupa cum remarca Bonsirven – o adevarata parabola in actiune. In ziua solemna care preceda cu putin rastignirea de pe Golgota, Domnul vrea sa infatiseze poporului, uimit si cuprins de un entuziasm sacru, icoana anticipata a imparatiei harului, pe care o va intemeia. Ramurile de finic si stalparile tinere smulse de prin gradini, cadrul primavaratic, prezenta man-zului imaculat si a copiilor care striga „Osana” in templu, toate aceste elemente contribuie la intregirea unei imagini: aceea a lumii transfigurate, deoarece totul aici sugereaza puritatea, insusire ce va caracteriza intreaga zidire reinnoita prin har.

Iata prefigurarea imparatiei visate de profeti, in care lupul va paste alaturi de oaie si de unde va disparea orice suferinta si intinaciune. Nu este, credem, intamplatoare prezenta la aceasta mare sarbatoare a fapturilor necuvantatoare – asina si manzul ei -, ca si a ramurilor inmugurite, care vestesc, ca si la , reunificarea creatiei, readunarea si sfintirea a tot ce a fost zidit spre viata. De aici decurge caracterul sarbatoresc al acestei zile, care a reprezentat o culme in viata . Sfantul Chirii spune ca intrarea in Ierusalim preinchipuie intrarea neamurilor, calauzite de Hristos, in Ierusalimul ceresc. Si el atribuie deci evenimentului un caracter prefigurativ, legat de perioada eshatologica.

Insa poporul care asista si participa la acea intrare triumfala va fi interpretat in alt sens ceea ce vedea. El era prea legat de pamant si de realitate spre a nu astepta o biruinta imediata a lui Iisus, care ar fi avut drept urmare schimbarea conditiilor sale de viata. Totusi, strigatele profetice inaltate de multi – dintre care poate cel mai semnificativ este cel notat de Marcu: binecuvantata este imparatia ce vine a parintelui nostru David!” (11, 10) – dovedesc ca, dincolo de orbirea lor, exista, cel putin la unii dintre martorii acestor ceasuri, presimtirea vaga a unui mister si a unei realitati de alt ordin.

Duminica Stalparilor, asa cum este ea denumita in cartile ortodoxe de cult, pune de asemenea in lumina destinul tragic si paradoxal al Ierusalimului, locul unde Fiul lui Dumnezeu va fi rastignit, urmand insa ca tot aici sa invie, biruind puterea mortii. Astfel se explica ispasirea de care va avea parte cetatea sfanta, dar si faptul ca, la sfarsitul istoriei, ea se va preface in parga a creatiei transfigurate, Ierusalimul ceresc din versiunea Sfantului Ioan.

Din Evanghelia dupa Ioan rezulta ca printre pelerinii aflati in cetate pentru a participa la praznuirea Pastilor se aflau si elini. Este vorba fara indoiala de unii greci trecuti la iudaism. Acestia doreau foarte mult sa-L vada pe Iisus. De aceea, in dupa-amiaza aceleiasi zile ei se dusera la Filip, care, fiind din Betsaida, cunostea probabil elina, si il rugara sa li-L arate pe Iisus. Filip insa il chema pe Andrei – intre cei doi apostoli pare sa fi fost o legatura mai stransa – si acesta se apropie de Domnul spre a-I impartasi dorinta prozelitilor elini.

Andrei este primul ucenic care I s-a alaturat lui Iisus la Betabara, dupa cum tot el l-a adus pe Petru la Domnul. Acum, acelasi apostol ii infatiseaza solii neamurilor, care in curand I se vor inchina. Prezenta lor la Ierusalim confirma presupunerea ca in acea zi s-a intrezarit chipul anticipat al imparatiei mesianice de la sfarsitul veacurilor. Neamurile trebuiau si ele sa ia parte la aceasta mare sarbatoare cu caracter cosmic, laolalta cu toate fapturile lui Dumnezeu.

Mantuitorul nu Se adreseaza direct grecilor, dar, stiind ca acestia il asculta, rosteste catre toti cei de fata cateva cuvinte prin care profetizeaza indirect moartea Sa, ce avea sa insemne totodata si inceputul preamaririi: „A venit ceasul ca sa fie preaslavit Fiul Omului. Adevarat, adevarat zic voua ca daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada. Cel ce isi iubeste sufletul il va pierde; iar cel ce isi uraste sufletul in lumea aceasta il va pastra ” (Ioan 12, 23-25).

Prin preaslavire trebuie sa se inteleaga jertfa Sa rascumparatoare, prin care toate neamurile vor fi aduse la credinta cea adevarata. Iisus descopera aici o randuiala cu caracter cosmic, ce se afla inscrisa la temelia existentei universale. Jertfa nu este un accident in creatie, asa cum subliniaza teologia mai noua, ci apare structural legata de aceasta. De aceea jertfa lui Hristos, forma perfecta a daruirii din dragoste, va restaura in har intreaga zidire. Pilda aleasa de El pune din nou in lumina corespondenta tainica dintre lumea sensibila si realitatile de ordin spiritual.

Trebuie remarcat de asemenea – si aceasta constituie un nou exemplu al faptului ca in Biblie simbolurile au semnificatii polivalente – ca Acela care Se identificase cu semanatorul ce raspandea samanta pe camp Se infatiseaza acum sub chipul bobului de grau, si tot El Se va darui credinciosilor – de data aceasta in mod real, si nu simbolic – ca paine zarmislitoare de . Procesul tainic si aparent miraculos al incoltirii semintei de grau are darul sa prefigureze minunea invierii lui Hristos.

Adevarata glorificare a lui Iisus se va implini deci numai dupa moarte. Conditia preamaririi Sale va fi asadar acceptarea mortii mucenicesti, care va face posibila convertirea tuturor neamurilor la Evanghelie si, mai mult chiar, inceputul reunificarii intregii creatii in jurul Logosului, Care a zidit-o.

Pilda de mai sus a fost urmata de o marturisire unica in viata Dumnezeului intrupat: „Acum sufletul Meu e tulburat, si ce voi zice? Parinte, izbaveste-Ma de ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit in ceasul acesta. Parinte, preaslaveste-Ti numele!” (Ioan 12, 27-28). Iisus, Care odinioara Se aratase nerabdator ca botezul cu care trebuia sa Se boteze – adica moartea Sa – sa se indeplineasca (Luca 12, 50), are acum o clipa de sovaiala. in preziua mortii El este tulburat la gandul chinurilor ce il asteapta si, mai mult poate, faptul ca toti cei care astazi il sarbatoresc se vor preface maine in calaii Sai.

Se poate spune ca, intr-un fel, acum incepe agonia si lupta impotriva ispitei, ce va culmina la Ghetsimani. Domnul isi pune intrebarea cutremuratoare daca are dreptul sa ceara inlaturarea acestei : daca jertfa ar fi evitata, intruparea si coborarea Sa printre oameni ar ramane zadarnice. Dar aceasta indoiala de o clipa, aceasta intrebare, respinsa indata ce a fost formulata, arunca inca o lumina asupra luptei din sufletul Dumnezeului intrupat, asupra framantarii Sale, facand ca noi toti, cei vesnic tulburati si indoiti, sa-L simtim si mai aproape. Acea zi plina de bucurie este totusi umbrita de o tristete apasatoare, pe care El nu o poate alunga.

Rugaciunea inaltata catre Tatal indata dupa ce a depasit clipa de cumpana: „Parinte, preaslaveste-Ti numele!” exprima hotararea de a merge pana la capatul misiunii Sale. Preaslavirea numelui Tatalui se va implini prin moartea liber acceptata a Fiului si prin invierea Sa. Sfantul Chiril spune ca Dumnezeu este preamarit in Fiul, intrucat Fiul este icoana Tatalui. Adevarata preamarire a lui Hristos se va realiza numai prin jertfa Sa. De aceea, dupa ce o clipa S-a cutremurat la gandul Patimilor, Domnul il roaga pe Tatal sa grabeasca sosirea ceasului pentru care a venit in lume. Si raspunsul Tatalui nu a intarziat, caci, potrivit marturiei Sfantului Ioan, indata, intocmai ca la Botez, s-a auzit un glas din cer graind: „Si L-am preaslavit si iarasi il voi preaslavi” (12, 28).

Multimea martora la aceasta epifanie, neintelegand totusi ce se intamplase, se intreba daca va fi fost un tunet sau daca un inger le vorbise. Ca si in alte imprejurari, prezenta divina nu este decat vag presimtita, ba chiar confundata cu fenomene naturale, iar continutul mesajului Sau ramane neinteles. Si totusi, Domnul afirma: „Nu pentru Mine s-a facut glasul acesta, ci pentru voi” (12, 30).

Inainte ca Israel sa-L renege pe Iisus si sa-L condamne la moarte, Dumnezeu vrea sa-i mai dea un semn, sa-i arate ca Fiul Se bucura de ocrotire din partea Tatalui. Evanghelistii mentioneaza, in cursul existentei terestre a lui Hristos, doar trei momente cand Tatal Si-a facut cunoscuta prezenta in mod solemn: la Botez, cand firea umana din Iisus este unsa de Duhul si se pun temeliile imparatiei, pe Tabor, cand apostolii contempla chipul Sau preamarit – anticipare a slavei vesnice – si acum, in preajma Patimilor, cand Fiul Se pregateste pentru jertfa suprema, descoperindu-Se totodata ca Mesia si prefigurand imparatia ce va sa vie.

Tatal Se manifesta deci in momentele cruciale din viata Fiului, legate totodata si de revelarea imparatiei harului.

Dupa ce primeste aceasta intarire de Sus, Domnul vesteste: „Acum este judecata acestei lumi; acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara” (12, 31), cuvinte greu de talmacit pentru ascultatorii Sai.

Prin „judecata lumii” se pare ca Iisus intelege momentul suprem al Patimilor, eveniment ce va determina infrangerea spiritului intunericului si punerea sub acuzatie a tuturor incercarilor menite sa-l rupa pe om de Dumnezeu. insa abia la sfarsitul istoriei va avea loc, in forma sa definitiva, judecata lumii, care virtual incepe in clipa cand Hristos va fi predat judecatorilor Sai. in acest sens, se poate spune ca judecata este, de la Patimi incoace, coexistenta cu istoria, marcand astfel intrarea in perioada eshatologica.

Inainte de a fi prins, Iisus va spune: „Vine si stapanitorul acestei lumi” (Ioan 14, 30), prevenindu-i astfel pe ucenici ca actiunea satanei se va intensifica in acele clipe, spre a duce la indeplinire rastignirea Fiului lui Dumnezeu. Cel rau va fi insa biruit de Hristos, fiind „aruncat afara”, si astfel omul si intreaga zidire vor fi scosi de sub inraurirea sa funesta, desi in cuprinsul istoriei acesta va continua sa-si exercite activitatea negativa pana la Judecata de Apoi. In adancurile sale, omul si intreaga creatie vor fi insa izbaviti de aceasta dominatie, chiar daca pe planul temporal satana va mai pune la cale unele actiuni, extrem de spectaculoase. Acestea nu vor fi insa decat zvarcoliri neputincioase, caci „timpul lui e scurt” (Apoc. 12, 12) si vesnicia nu-i mai apartine.

Prin Jertfa si invierea Sa, Domnul il va elibera definitiv pe om de sub dominatia mortii si a celui viclean, facandu-l sa intre intr-o noua etapa existentiala. Ramane insa de lamurit expresia „stapanul lumii acesteia”, care i-a descumpanit pe exegeti. Se poate spune – se putea spune chiar inainte de Jertfa mantuitoare a lui Hristos – ca Diavolul este stapanul lumii? S-a discutat mult pe marginea acestei afirmatii. Maritain a limpezit destul de bine lucrurile, bazandu-se numai pe citate scripturistice . In acest context, trebuie sa se tina permanent seama de ambivalenta lumii, dupa cum subliniaza filozoful francez. Daca, potrivit marturiei date de Sfantul Ioan Botezatorul, „Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat… ca sa se mantuiasca, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17), Sfantul Ioan va afirma totusi: „Lumea intreaga zace sub puterea celui rau” (I Ioan 5, 19). Intre aceste doua afirmatii contradictorii, dar simultan valabile, trebuie sa se gaseasca totusi o formula de conciliere. Lumea, ca zidire a lui Dumnezeu, nu poate fi rea si nu poate constitui domeniul celui rau.

Cand Iisus il numeste pe diavol „stapanul lumii acesteia”, El are in vedere pervertirea creatiei in urma caderii. Tot ceea ce, in cuprinsul creatiei, s-a indepartat de Dumnezeu, desprinzan-du-se de centrul ontologic al existentei si acceptand sa graviteze in sfere straine de har si supuse impulsurilor negative venite de la duhurile intunericului, constituie lumea supusa celui rau. Aceasta lume, structural potrivnica lui Dumnezeu, va fi infranta de Hristos pe Cruce, dupa cum singur va afirma, in ajunul Patimilor: „Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33).

Totusi, in actualul eon, lumea ostila lui Dumnezeu si sfasiata de tendinte contradictorii va continua sa existe, desi soarta ei este pecetluita din clipa invierii lui Hristos. Faptul ca Iisus vorbeste de infrangerea diavolului, ce are loc in prezent – „acum” -, constituie dovada ca din acea clipa lua fiinta imparatia Fiului, unul din semnele care indica aparitia acesteia fiind, dupa cum s-a mai subliniat, biruinta obtinuta de Hristos impotriva puterilor intunericului.

Faptul ca moartea Sa pe Cruce va insemna reunificarea intregii creatii in jurul Logosului, care a zidit-o, implicand totodata si eliminarea acelor forte cu tendinte centrifuge, ce urmareau sa o scoata din orbita divina, este subliniat de Iisus atunci cand adauga: „Iar Eu, cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine” (Ioan 12, 32).

De data aceasta, ascultatorii au inteles ca El vorbea de moartea Sa, facand poate legatura si cu parabola grauntelui de grau, dar tocmai de aceea s-au aratat surprinsi: „Noi am auzit din Lege ca Hristosul ramane in veac; si cum zici Tu ca Fiul Omului trebuie sa fie inaltat? Cine este acesta, Fiul Omului?” (12, 34). Scriptura, pe care ei o cunosteau, spunea despre Mesia ca va imparati pe tronul lui David de acum si pana in veac (Isaia 9, 6), de aceea nu puteau pricepe cum va fi cu putinta ca pe Unsul lui Dumnezeu sa-L doboare moartea.

Interpretarea gresita a textelor profetice ii impiedica deci pe evrei sa recunoasca in omul Iisus pe Mesia cel asteptat. in scopul de a le risipi nedumeririle si de a le orienta atentia in sens spiritual, Domnul revine asupra unei descoperiri anterioare, pe care acum o intregeste: „inca putina vreme Lumina este cu voi. Umblati cat aveti Lumina ca sa nu va prinda intunericul. Caci cel ce umbla in intuneric nu stie unde merge” (Ioan 12, 35).

Odinioara, la sarbatoarea corturilor, El spusese: „Atat cat sunt in lume, Lumina a lumii sunt” (Ioan 9, 5). Tinand seama de aceasta afirmatie, pot fi intelese mai usor si cuvintele de mai sus. Pentru cei din imediata Sa apropiere, prezenta Lui constituia o calauza spirituala, de care dupa moartea Sa vor fi lipsiti, desi, prin mijlocirea Sfantului Duh, El va continua sa Se afle pururea in mijlocul credinciosilor. Prin moartea Sa insa, lumea va fi, intr-un anumit fel, frustrata de aceasta prezenta divina, de aceasta legatura directa cu Divinitatea; de aceea Iisus ii sfatuieste pe cei din preajma Lui sa-si deschida sufletul pentru primirea Luminii, atata timp cat o au printre ei.

Dupa ce a rostit cuvintele de mai sus, Domnul, potrivit marturiei evanghelistului Ioan, a plecat din mijlocul multimii si S-a ascuns (12, 36). Pare ca, desi in aceasta imprejurare poporul s-a aratat mai putin ostil decat in alte dati, Iisus intelesese totusi ca ultimele Sale cuvinte ramasesera zavorate pentru cei mai multi si de aceea, fiind mahnit, simtise nevoia sa Se retraga departe de toti. in ciuda entuziasmului cu care locuitorii Ierusalimului il intampinasera chiar in acea zi, inimile lor nu se deschisesera pentru primirea luminii, caci dupa cum subliniaza evanghelistul: „Desi a facut atatea minuni inaintea lor, ei tot nu credeau in El” (12, 37).

Totusi, potrivit de asemenea marturiei Sfantului Ioan, erau multi, chiar dintre capeteniile poporului, care credeau in El, dar acestia nu indrazneau sa-si exprime credinta in mod public, deoarece se temeau de farisei.

Cand se facu seara, Iisus, dupa cum noteaza sinopticii, Se reintoarse impreuna cu ucenicii la Betania, unde avea sa petreaca noaptea. Astfel se incheia aceasta zi, in care avusese loc o adevarata hristofanie, deoarece Domnul Se , adica de Mesia, manifestandu-Se prin lucrari proprii atat firii divine, cat si celei umane. El S-a purtat ca un om cand S-a infatisat bland si smerit pe manzul asi-nei, cand a plans pentru suferintele viitoare ale lui Israel, cand S-a cutremurat la gandul mortii apropiate si cand S-a rugat cu credinta Tatalui.

Ca Dumnezeu, El S-a descoperit mai solemn decat in alte imprejurari, alungandu-i cu asprime pe negutatorii din templu, mustrandu-i pe farisei, primind fara sa Se impotriveasca aclamatiile norodului, vindecan-du-i pe bolnavii aflati in templu si profetind convertirea neamurilor, precum si apropiata Sa preamarire.

Natalia Manoilescu Dinu
sursa http://www.crestinortodox.ro

u acesta ocazie le urez tuturor ca poarta numele unei flori , Florin , Florina si derivatele lor Un calduros La multi ani si sa ii ajute Dumnezeu sa isi gaseasca calea cea adevarata spre El .

A murit mitropolitul Clujului,Albei,Crisanei si Maramuresului Barbolomeu Anania


Mitropolitul ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, pe numele de mirea Valeriu Anania, a trecut la cele veşnice. Înaltul ierarh a decedat după o îndelungată suferinţă, la Clinica de Chirurgie I a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj. Moartea sa a intervenit după ce medicii de la clinica AKH din Viena au refuzat să realizeze o intervenţie pe inimă, pentru că organismul mitropolitului era prea slăbit.

În ultimele sale zile, înaltul ierarh a fost ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor medicale, într-o comă indusă. Trupul său a fost depus la catedrala mitropolitană din Cluj, unde sute de credincioşi au trecut deja pentru a-şi lua rămas bun de la cel care le-a fost păstor timp de 18 ani. Cel mai probabil, trupul IPS Batolomeu Anania va fi depus vineri în cripta ierarhilor din catedrala clujeană. Însă amănuntele şi data exactă a înmormântării urmează să fie stabilite zilele următoare.

IPS Bartolomeu urma să împlinească în 18 martie 90 de ani. El a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului timp de 18 ani şi a fost unul dintre candidaţii la tronul patriarhal după decesul Prefericitului Teoctist Arăpaşu. Înalt Prea Sfinţia sa Bartolomeu Anania suferea de circa trei ani de o afecţiune a inimii, care îi afecta oxigenarea organismului
.

Cine a fost mitropolitul clujean

Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost deopotrivă o personalitate adulată şi contestată. Admiratorii săi l-au supranumit „Leul din Ardeal”, cu aluzie atât la faptul că era capabil să dea dovadă de măreţie, cât şi cu referire la faptul că era aprig la mânie. Adulatorii mitropolitului afirmă că traducerea Bibliei pe care a realizat-o ar fi cea mai bună traducere în limba română realizată de un slujitor al cultului ortodox. Cei care l-au contestat au făcut acest lucru din trei motive. Primul este legat de aspecte tulburi din trecutul înaltului ierarh. Fostul general de Securitate, Ioan Mihai Pacepa, a scris despre el, în cartea „Orizonturi Roşii”, că mitropolitul decedat ar fi fost agent al fostei poliţii politice.

De asemenea, au fost articole de presă care au arătat că IPS Bartolomeu ar fi fost colaborator al Securităţii cu numele „Apostol” şi că ar fi participat la supravegherea mitropolituluin ortodox din Sibiu, IPS Antonie Plămădeală. Înaltul ierarh de la Cluj a contestat cu vehemenţă aceste acuzaţii şi i-a ameninţat cu Justiţia pe cei care le-au formulat. El, însă, a refuzat convocarea făcută de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe motiv de sănătate. IPS Bartolomeu Anania a fost deţinut politic, membru al Mişcării Legionare, după cum afirma în urmă cu câţiva ani istoricul Ionuţ Ţene. Admiratorii săi au spus că acuzele lui Pacepa ar fi, de fapt, o mişcare a fostei Securităţi, menită să îl discrediteze pe înaltul ierarh.

Cel de-al doilea motiv pentru care a fost contestat înaltul ierarh a fost ostilitatea faţă de Biserica Greco-Catolică. Printre altele, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a interzis orice act de slujire al preoţilor ortodocşi împreună cu slujitori ai altor culte creştine. Acest demers a fost apreciat de către mulţi intelectuali ca un pas înapoi pe calea ecumenismului. Cel de-al treilea motiv se leagă de ruperea Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului şi de crearea unei mitropolii cu sediul la Cluj, independentă de cea de la Sibiu, după moartea IPS Antonie Plămădeală, când în scaunul mitropolitan al Sibiului a fost ales IPS Laurenţiu Streza.

Nimeni, însă, nu poate să conteste faptul că mitropolitul ortodox a influenţat decisiv istoria Bisericii Ortodoxe Române. Printre altele, el a fost autorul iniţiativei referitoare la retragerea preoţilor ortodocşi din viaţa politică, după ce, anterior, tot el susţinuse implicarea preoţilor în politică.

Cine sunt posibilii succesori?

Decesul primului mitropolit ortodox din Cluj a deschis şi problema succesiunii în scaunul de ierarh. În acest moment, există trei nume vehiculate. Primul este cel al arhiepiscopului ortodox de Alba Iulia, Andrei Andreicuţ. El a fost, de altfel, şi candidatul susţinut de IPS Bartolomeu pentru succesiunea mitropolitului Ardealului, Antonie Plămădeală, însă în scaunul mitropolitan din Sibiu a fost ales actualul arhiepiscop şi mitropolit, Laurenţiu Streza, în acea perioadă episcop al Caransebeşului. Andrei Andreicuţ provine dintr-o familie greco-catolică trecută la cultul ortodox în anul 1948, când autorităţile comuniste au interzis Biserica Română Unită cu Roma. Şi el a fost acuzat că ar fi colaborat cu fosta Securitate, însă înaltul ierarh din Alba Iulia a negat, la rândul său, toate aceste acuzaţii.

Mulţi clerici ortodocşi cred că ar fi normal al IPS Andrei să devină mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, în condiţiile în care Alba Iulia a fost scaun mitropolitan în Evul Mediu, iar unul dintre cei care au susţinut mitropolia ortodoxă a Bălgradului, vechiul nume al Albei Iulii, a fost domnitorul Mihai Viteazu. Există preoţi care spun că, astfel, s-ar crea o nouă tradiţie, asemănătoare cu cea care are în prezent doar semnificaţie istorică şi care s-a concretizat în desemnarea mitropoliţilor Moldovei ca patriarhi, după ce tronul patriarchal a devenit vacant. Astfel, a explicat un profesor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj care a cerut să îşi păstreze anonimatul „din motive care ţin de momentul nepotrivit în care este lansată ipoteza”, în mod natural
, arhiepiscopul din Alba Iulia ar „moşteni” în chip firesc scaunul şi cârja de mitropolit.

Însă există şi voci care spun că cel mai potrivit succesor al IPS Bartolomeu Anania ar fi unul dintre cei doi episcope-vicari de la Cluj. Este vorba de PS Irineu Bistriţeanul şi de PS Vasile Someşanul. PS Irineu Bistriţeanul a fost implicat, în trecut, într-o dispută dură legată de participarea sa la un soi de meditaţii transcedentaliste, despre care unii ierarhi au spus că ar fi fost nepotrivite cu tradiţia ortodoxă. Aşa că PS Irineu Bistriţeanul s-a retras ani la rând din prim-planul vieţii bisericeşti şi a devenit o prezenţă discretă.

PS Vasile Someşanul este unul dintre cei mai iubiţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, însă au existat şi credincioşi care au exprimat opinia că Prea Sfinţia Sa ar avea o personalitate mai curând înclinată spre asceză decât spre complexitatea pe care o presupune administrarea
unei mitropolii atât de întinse. Noul mitropolit urmează să fie desemnat de către un colegiu electoral, format din membrii Adunării Electorale Arhieparhiale a Vadului, Feleacului şi Clujului, din reprezentanţii în Adunarea Naţională Bisericească ai arhieparhiei de Alba Iulia şi ai celorlalte eparhii sufragante şi din câte doi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ teologic din cuprinsul Mitropoliei.

Cine a fost înaltul ierarh dispărut

Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania s-a născut în anul 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea. În ultimii ani ai vieţii, el a deţinut rangul de mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Anterior, el a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. De fapt, el a fost cel de-al doilea arhiepiscop, după ce, în vremea predecesorului său, IPS Teofil Herineanu, Episcopia Ortodoxă a Clujului a fost ridicată la rangul de arhieparhie. De asemenea, IPS Bartolomeu a fost cunoscut ca scriitor, poet şi dramaturg al literaturii româneşti contemporane.

El a primit la botez numele de Valeriu Anania. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursul secundar l-a făcut la Bucureşti.

S-a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti, ale cărui cursuri le-a urmat în perioada 1933-1941. A frecventat şi cursurile la liceele „Dimitrie Cantemir” şi „Mihai Viteazul din Bucureşti. Şi-a luat bacalaureatul în anul 1943.

În anul 1935, pe când avea doar 14 ani, Valeriu Anania s-a înscris în organizaţia „Mănunchiul de prieteni”, organizaţie legionară a tineretului şcolar. În anul 1936 era deja încadrat în „Frăţia de Cruce”. În anul 1941, după rebeliunea legionară, el a fost arestat o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar. În anul 1942, IPS Bartolomeu a fost arestat şi condamnat din nou, la şase luni de închisoare, pentru că ar fi deţinut în podul Mănăstirii ortodoxe Cernica materiale legionare şi arme.

La 2 februarie 1942, el s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, şi a primit numele de Bartolomeu. În acelaşi an, la 15 martie 1942, a fost hirotonit ierodiacon. El a slujit la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. Bartolomeu Anania s-a înscris şi la cursurile Facultăţii de Medicină a Universităţii Regele Ferdinand I din Cluj, pentru a învăţa să tămăduiască şi trupurile celor care îi cerea ajutor sufletesc. În paralel, a urmat cursurile Conservatorului.

El a fost unul dintre studenţii care au organizat prima revoltă anticomunistă din Cluj. După greva studenţească de la Cluj, el a fost înlăturat din Facultatea de Medicină în anul 1947. Astfel, el a ajuns stareţ la Mănăstirea Topliţa din judeţul Harghita. Practic, Bartolomeu Anania, în calitate de preşedinte al studenţilor din Centrul Studenţesc „Petru Maior”, cea mai prestigioasă organizaţie a tineretului universitar, a organizat şi condus greva studenţească cu caracter anticommunist. Practic, studenţii clujeni protestau împotriva Guvernului condus de dr. Petru Groza, dar şi maghiarilor care nu vroiau să accepte revenirea Ardealului de Nord la Patria-Mamă, după ce această regiune fusese ocupată de Ungaria horthystă în intervalul 1940 – 1944.

După ce a fost exmatriculat din cauza atitudinii sale, Bartolomeu Anania şi-a continuat studiile la „Facultatea de Teologie” din Bucureşti şi la „Academia Andreiană” din Sibiu. El a obţinut titlul de „licenţiat în teologie” (1948). Între anii 1948-1949 a fost intendent la Palatul Patriarhal, iar apoi, între anii 1949-1950, inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc. Între anii 1950-1951, el a intrat în Învăţământ şi a fost numit asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar între 1951-1952, decan al Centrului de Îndrumare Misionară şi Socială a Clerului, la Curtea de Argeş. În perioada 1952-1958, Bartolomeu Anania a deţinut funcţia de Director al Bibliotecii Patriarhale din Bucureşti.

Din arest în SUA

În anul 1958 a fost din nou arestat, sub acuzatia de activitate legionară înainte de 23 august 1944. Viitorul mitropolit a fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploieşti la 25 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Şi-a ispăşit pedeapsa în închisoarea de la Aiud la secţia „politici”, până la graţierea generală din anul 1964. În timpul detenţiei, i-a murit mama, iar el a fost înştiinţat de acest fapt de către fratele lui, închis şi el în aceeaşi închisoare. În 1964 a fost eliberat, împreună cu alţi deţinuţi politici, în urma unui decret dat de autorităţi de desfiinţare a detenţiei politice.

În anul 1966, a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului „Publicaţii”. Fostul general de Securitate, Ioan Mihai Pacepa, afirma că Bartolomeu Anania ar fi primit, în secret, rangul de colonel de Securitate cu misiunea de a-l discredit ape arhiepiscopul roman ortodox Valerian Trifa. Acesta refuzase să colaboreze cu Biserica Ortodoxă Română, despre care afirma că este condusă de comuniştii care l-au instalat pe patriarul Justinian Marina, prietenul
lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

IPS Valerian Trifa intrase sub ascultarea canonică a Bisericii Ortodoxe Americane, formată în principal din emigranţi ruşi şi din descendenţii acestora, goniţi din URSS după înlăturarea ţarismului. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a refuzat să recunoască această stare de fapt şi a numit un nou ierarh pentru românii ortodocşi americani. Până în ziua de azi, există doi ierarhi ortodocşi pentru românii din Statele Unite ale Americii, ca urmare a acestei moşteniri istorice. Bartolomeu Anania a negat tot timpul spusele lui Ioan Mihai Pacepa, generalul de Securitate care a dezertat la americani. Fostul mitropolit ortodox considera că afirmaţiile lui Pacepa nu ar fi decât nişte diversiuni.

În anul 1967, Bartolomeu Anania a fost hirotonit ieromonah de către arhiepiscopul Victorin şi a primit rangul de arhimandrit. El a ţinut nenumărate conferinţe şi face parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare. A fost membru fondator al Comitetului Sălii Româneşti din Detroit. În această calitate, a colaborat cu laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade.

Reîntors în ţară, Bartolomeu Anania a fost numit director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul 1982, s-a retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului. Operei sale scriitoriceşti, deosebit de bogată, va adăuga una de excepţie: diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta, într-o limbă frumoasă şi curgătoare. Această lucrare o va elabora şi desăvârşi după alegerea ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, la 21 ianuarie 1993. În primăvara anului 1990, Prea Cuviosul Arhimandrit Bartolomeu Anania a făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.

La 21 ianuarie 1993, el a fost ales ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Hirotonirea şi instalarea în Catedrala din Cluj-Napoca au fost officiate de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist pe data de 7 februarie 1993. Pe 2 martie 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat pe IPS Bartolomeu rhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului la rangull de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Această nouă mitropolie, înfiinţată canonic de către Sfântul Sinod la 4 noiembrie 2005, a fost trecută în Statut şi i s-a stabilit denumirea de către Adunarea Naţională Bisericească pe 1 martie 2006. A fost instalat oficial ca mitropolit la 25 martie 2006 de către un sobor de ierarhi în frunte cu Patriarhul Teoctist.

Un ierarh literat

IPS Bartolomeu Anaia s-a afirmat în literatură încă de pe băncile şcolii. El a debutat în anul 1936 în revista „Vremea”, apoi a publicat în revista „Dacia
Rediviva”, al cărei redactor principal a şi fost. După ani a colaborat la revistele: „Gazeta Literară”, „Luceafărul”, „Magazin Istoric”, „Ateneu” şi altele.

A publicat în revistele centrale bisericeşti, „Glasul Bisericii”, „Mitropolia Olteniei”, buletinul şi calendarul „Credinţa” din Detroit, „Renaşterea” de la Cluj-Napoca (unele sub pseudonimul Vartolomeu Diacul). Ultima apariţie editorială, „Memorii”, a ieşit de sub tipar în 2008. Ca dramaturg, el a scris piesele „Mioriţa”, „Meşterul Manole”, „Du-te vreme, vino, vreme!”, „Păhărelul cu nectar” (fantezie pentru copii), „Steaua Zimbrului”, „Poeme cu măşti” şi „Hoţul de mărgăritare”. În anul 1982, IPS Bartolomeu a obţinut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.

Alegerea sa ca arhiepiscop nu l-a făcut să abandoneze scrisul, mai ales că, din anul 1978, el a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România. I-au apărut volumele de poezii: „Geneze”, „Istorii agrippine”, „File de acatist” , Anamneze”, „Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi”, „Poezie religioasă românească modernă”. La acestea se adaugă volumele de proză şi de eseuri: „Greul Pământului”, „Rotonda plopilor aprinşi”, albumul „Cerurile Oltului”, „Amintirile peregrinului Apter” sau romanul exotic „Străinii din Kipukua”.
surds: http://www.romanialibera.ro

Despre Craciun


Craciunul a devenit sarbatoare legala in multe tari abia in secolul al XIX-lea. Nu au existat brazi impodobiti si colinde dintotdeauna.

Pana la faima actuala de personaj retras in Laponia, care intr-o noapte face inconjurul lumii pentru a imparti daruri, Mos Craciun a parcurs un drum lung.

Reprezentarile lui Mos Craciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel incat intre imaginea acestuia in vechea cultura populara – de frate mai bogat si mai inimos al lui Mos Ajun – si imaginea contemporana – de personaj iubit de copii – exista mari diferente.

Din vechime se stie ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nasterii, i-a cerut adapost lui Mos Ajun. Motivand ca este sarac, el a refuzat-o, dar i-a indrumat pasii spre fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun. In unele legende populare si colinde, Mos Ajun apare ca cioban sau baci la turmele fratelui.

In cultura populara romaneasca, Craciun apare ca personaj cu trasaturi ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii si zeii din basme, dar are si calitati tipic umane. Este batran (are o barba lunga) si bogat (de vreme ce are turme si dare de mana), dar face si figura apocrifa („S-a nascut inaintea tuturor sfintilor”, fiind „mai mare peste ciobanii din satul in care s-a nascut Hristos”).

Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul volumului „Zile si mituri. Calendarul taranului roman”, legendele Nasterii ne invita in peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde traiau Mos Ajun si Mos Craciun, care avea case mari si multe grajduri. Pe neasteptate, in viata lor apare o femeie necunoscuta, care, simtind ca i-a venit vremea sa nasca, le cere ajutorul.

Daca primul o refuza, cel de-al doilea ii intinde o mana de ajutor. Nestiind, insa, ca femeia este Maica Domnului, nu o primeste in casa, dar o trimite sa nasca in grajdul vitelor. Craciuneasa o ajuta sa nasca, fara stirea sotului ei, dar este pedepsita apoi de acesta cu taierea mainilor din coate. Cand Craciun afla ca in grajdul sau s-a nascut Domnul Iisus, se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu, devenind „primul crestin”, „Sfantul cel mai batran”, „sotul femeii care a mosit-o pe Maria”. Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga avere copiilor saraci, de unde si traditia de a face daruri de Craciun, mai ales copiilor.

Traditiile contemporane despre „sfantul” Craciun, despre Mosul „darnic si bun”, „incarcat cu daruri multe” sunt printre putinele influente livresti patrunse in cultura populara de la vest la est si de la oras la sat.

Mai mult de un mileniu, crestinii au sarbatorit Anul Nou in ziua de Craciun (25 decembrie), in imediata apropiere a solstitiului de iarna: la Roma – pana in secolul al XIII-lea, in Franta – pana in anul 1564, in Rusia – pana in vremea tarului Petru cel Mare, in Tarile Romane – pana la sfarsitul secolului al XIX-lea.

La romani, amintirea acelor vremuri este inca proaspata, de vreme ce in unele sate banatene si transilvanene ziua de 1 ianuarie se numeste Craciunul Mic, nu Anul Nou. In spatiul sud-est european, Craciunul a fost o sarbatoare solstitiala, cand oamenii celebrau divinitatea solara.

Termenul de „mos” indica varsta zeului adorat, care trebuie sa moara si sa renasca impreuna cu timpul calendaristic. Peste sarbatoarea autohtona a Craciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la inceputul mileniului I i.H. zeul Saturn se celebra intre 17 si 23 decembrie).

Cel mai vechi cantec crestin de Craciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, in secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere dupa un colind englezesc este cea realizata de Ritson, in 1410.

In 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anuntat cu o zi inaintea Craciunului ca orga bisericii sale s-a stricat si ca nu poate fi reparata la timp pentru slujba de Craciun. Foarte trist din aceasta pricina, el s-a apucat sa scrie trei piese care sa poata fi cantate de cor, acompaniat la chitara. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care astazi este cantata in peste 180 de limbi straine de milioane de persoane.

O alta poveste mai putin cunoscuta legata de Craciun este faptul ca in secolul al VII-lea calugarii foloseau forma triunghiulara a bradului pentru a descrie Sfanta Treime. In jurul anului 1500, oamenii au inceput sa vada in bradul de Craciun un simbol al copacului din Paradis si au atarnat in el mere rosii, simbol al pacatului originar. In secolul al XVI-lea, familiile crestine au inceput sa decoreze brazii cu hartie colorata, fructe si dulciuri. Dar mai inainte, in secolul al XII-lea, oamenii obisnuiau sa atarne brazii de Craciun in tavan, cu varful in jos, ca simbol al crestinatatii.

Primii crestini nu celebrau nasterea lui Iisus. Nasterea lui Iisus era sarbatorita in luna septembrie, odata cu Ros Hashana (sarbatoare din calendarul iudaic).

In anul 264, Saturnaliile au cazut in 25 decembrie si imparatul roman Aurelian a proclamat aceasta data „Natalis Solis Invicti”, festivalul nasterii invincibilului Soare. In anul 320, Papa Iuliu I a stabilit in mod oficial ca sarbatoarea Nasterii lui Iisus sa fie celebrata pe 25 decembrie.

In 325, imparatul Constantin cel Mare a introdus oficial Craciunul ca sarbatoare a Nasterii lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica sa fie „zi sfanta” intr-o saptamana de sapte zile si a introdus Pastele cu data variabila. Cu toate acestea, cele mai multe tari nu au acceptat Craciunul ca sarbatoare legala decat din secolul al XIX-lea. In Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Craciunul ca sarbatoare legala, in 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, in 1907.

Candva, spiridusii furau cadourile de sub brad, nu le aduceau. Ideea de spiridusi de Craciun vine din credinta straveche ca gnomii pazeau casa omului de spiritele rele. Spiridusii au fost iubiti si urati, pentru ca, desi uneori se purtau cu bunavointa, puteau foarte usor sa se transforme in fiinte rautacioase si nesuferite, atunci cand nu erau tratati cum se cuvine. Perceptia cea mai raspandita era ca ei se purtau precum persoana cu care aveau de a face, fiind fie rautaciosi, fie draguti.

In Evul Mediu, mai degraba asteptau daruri decat sa le faca. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiridusii au devenit prieteni ai lui Mos Craciun.

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius sau Rydberg, au combinat cele doua trasaturi oarecum contradictorii ale personajelor: ei ii prezentau pe spiridusi putin rautaciosi, dar buni prieteni si ajutoare de nadejde ale lui Mos Craciun. Unii spun ca sunt 13 spiridusi, altii sunt convinsi ca este vorba de noua, altii de sase. Dar unde locuiesc acestia?

Intr-o vreme, se credea ca Mos Craciun si spiridusii sai se simt foarte bine in casa lor de la Polul Nord. In 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscuta si ca „The Night Before Christmas”), in care el l-a descris pe Mos Craciun ca pe un spiridus batran si bland, care zboara in jurul lumii intr-o sanie trasa de opt reni.

In 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o harta a lumii si urmarind calatoria Mosului de la Polul Nord in Statele Unite, deci se presupunea ca acolo, in indepartatul Nord, locuieste batranul cel bun.

Dar, in 1925, s-a descoperit ca nu exista reni la Polul Nord, asa ca toti ochii s-au intors spre Finlanda, unde exista multe astfel de animale.

In 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul national de radio finlandez, a declarat ca Mosul locuieste pe un munte in Laponia.

Astazi pare aproape sigur, insa, ca Mos Craciun si cei 11 spiridusi ai lui stau bine ascunsi undeva pe muntele Korvatunturi in Laponia, Finlanda, in apropiere de granita cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiridusi, este paznicul de credinta ale locului exact al satului lui Mos Craciun. Cum reuseste acesta sa se miste atat de repede, intr-o noapte, din Laponia pana in casele tuturor copiilor din lume?

Cu foarte multa vreme in urma, Mos Craciun si spiridusii sai au descoperit formula speciala, secreta, a prafului magic pentru reni, care ii face sa zboare. Acest praf magic este imprastiat peste fiecare ren cu putin timp inainte de a pleca din Laponia, in ajunul Craciunului. Este suficient pentru a-i face sa zboare intreaga noapte in jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii de Craciun.

Rudolph este cel mai celebru ren. El este conducatorul celorlalti opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer si Vixen. Cand Rudolph era pui, nasul sau a fost atins de Magia Craciunului si de atunci este stralucitor si rosu.

Restul povestii este istorie, stiti si voi cate lucruri s-au spus, ca Mosul vorbeste multe limbi si calatoreste intr-o singura noapte in toata lumea, rasplatind copilasii cuminti si dandu-le de gandit celor care nu s-au purtat cum trebuie.     Tu ai fost cuminte sau obraznic in ultimul an?

Sursa: Mediafax

Viata Sfantului Nicolae


Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Patara, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Această binecuvîntată pereche, petrecînd cu bună credinţă în însoţirea cea legiuită şi împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu şi pentru multele milostenii şi faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această odraslă sfîntă – singuri ei fiind rădăcină sfîntă – şi s-a făcut cum zice psalmistul : Ca un pom răsădit lîngă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născînd pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tîlcuieşte „biruitor de popor”; şi cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii, aşa binevoind Dumnezeu spre folosul de obşte al lumii.

După acea naştere, maica sa Nona a rămas stearpă, pînă la dezlegarea din legăturile cele trupeşti, mărturisind singură firea că nu este cu putinţă a se mai naşte alt fiu ca acela, ca numai pe acesta să-l aibă şi întîi şi pe urmă, care din pîntecele maicii sale s-a sfinţit cu darul cel de Dumnezeu insuflat. Căci n-a început a vieţui decît cinstind pe Dumnezeu cu bună cucernicie, nici n-a început a suge ţîţă, făcînd minuni din pruncie, nici nu s-a deprins mai întîi a mînca, ci a posti. Căci după naşterea sa, fiind în baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, singur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dînd prin această stare, cinste Sfintei Treimi, Căreia mai pe urmă avea să-i fie mare slujitor şi întîi-stătător. Cînd se apropia de pieptul maicii sale, se cunoştea a fi făcător de minuni, hrănindu-se nu după obiceiul pruncilor celorlalţi – pentru că numai din ţîţa cea dreaptă sugea lapte – avînd să dobîndească cu cei drept-credincioşi starea cea de-a dreapta. Apoi a început a fi şi postitor ales, căci miercurea şi vinerea numai o dată sugea lapte din ţîţă şi atunci seara, după săvîrşirea obişnuitei rugăciuni creştineşti, de care lucru părinţii lui se mirau foarte şi se minunau şi mai dinainte pricepeau ce fel de postitor va fi Nicolae mai pe urmă. Acel obicei de a posti, deprinzîndu-l Fericitul din scutece şi l-a păzit în toată viaţa sa, pînă la fericitul său sfîrşit, petrecînd miercurea şi vinerea în post. Deci crescînd pruncul cu anii, creştea împreună şi cu înţelegerea şi cu obiceiurile cele bune, pe care le învăţa de la părinţii săi cei buni; fiind ca o holdă roditoare, care primeşte în sine sămînţa învăţăturii celei bune, care odrăsleşte şi aduce în toate zilele roade noi de fapte bune.

Sosind vremea de şcoală, a fost dat la învăţătura dumnezeieştii Scripturi, iar el cu agerimea cea firească a minţii şi cu povăţuirea Sfîntului Duh, în puţin timp, a ajuns la multă înţelepciune. Apoi, atît de mult a sporit în învăţătura cărţii, pe cît era de trebuinţă bunului cîrmaci al corabiei lui Hristos şi păstorului celui iscusit al oilor celor cuvîntătoare. Deci, făcîndu-se desăvîrşit în cuvîntul învăţăturii, s-a arătat desăvîrşit şi în lucrul vieţii; de la prietenii deşarte şi de la vorbe nefolositoare cu totul se abătea şi a vorbi cu femeile sau a căuta cu ochii la faţa femeiască, foarte mult se ferea, căci fugind, se depărta de petrecerea împreună cu femeile.

Avînd adevărată înţelepciune şi minte curată, de-a pururea vedea pe Dumnezeu şi totdeauna zăbovea în sfintele biserici, după cum zice proorocul: Voit-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu. De multe ori, cîte o zi întreagă şi cîte o noapte, petrecînd în rugăciunile cele gînditoare de Dumnezeu şi în citirea dumnezeiştilor cărţi, învăţa înţelegerea cea duhovnicească şi se îmbogăţea cu dumnezeieştile daruri ale Sfîntului Duh, cu care se pregătea pe sine locaş vrednic, precum este scris: Voi sînteţi biserica lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte în voi.

Deci tînărul cel îmbunătăţit şi curat, avînd în sine Duhul lui Dumnezeu, se arăta cu totul duhovnicesc, arzînd cu duhul şi slujind Domnului cu frică, încît nu se vedea la dînsul nici un fel de nărav tineresc, ci numai obiceiurile omului bătrîn pentru care tuturor s-a făcut minunat şi slăvit. Căci precum omul cel bătrîn, dacă are obiceiul celor tineri, este luat în rîs de toţi, tot aşa şi tînărul, dacă are năravul bărbatului celui bătrîn, se cinsteşte de toţi cu mirare; pentru că sînt nepotrivite tinereţile pentru bătrîneţe, dar cinstite şi frumoase sînt bătrîneţile în tinereţe.

Fericitul Nicolae avea un unchi episcop cu acelaşi nume ca şi dînsul. Unchiul său, văzînd pe nepot sporind în viaţă cu fapte bune şi cu totul înstrăinîndu-se de lume, a sfătuit pe părinţii lui să-l dea să slujească lui Dumnezeu. Iar ei nu s-au lepădat a dărui pe fiul lor Domnului, pe care ei l-au primit ca pe un dar de la dînsul. Pentru că scrie în cărţile cele vechi pentru dînşii, cum că fiind neroditori şi deznădăjduindu-se de a mai avea copii, cu multe rugăciuni, cu lacrimi şi cu multe milostenii au cerut de la Dumnezeu pe acest fiu; iar ei l-au dat în dar Celui ce l-a dăruit pe dînsul.

Primind episcopul pe „tînărul bătrîn”, care avea înţelepciunea ca o cărunteţe şi viaţa cea mai curată, l-a suit pe treptele cele sfinţite ale preoţiei, iar cînd s-a hirotonisit, episcopul întorcîndu-se către poporul care era în biserică şi umplîndu-se de Duhul Sfînt, a proorocit zicînd: „Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind marginilor pămîntului, arătîndu-se către cei întristaţi ca o milostivă mîngîiere. O! fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea buneicredinţe îi va aduce pe dînşii; apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sînt în nevoi”. Această proorocire s-a împlinit mai pe urmă, precum vom arăta în istorisirea ce o vom face.

Deci, primind Sfîntul Nicolae asupra sa treapta preoţiei, adăuga osteneală la osteneală, petrecînd în post şi în neîncetate rugăciuni, iar cu trupul său cel muritor sîrguindu-se a urma celor fără de trupuri. Astfel, vieţuind întocmai ca îngerii, din zi în zi înflorea mai mult cu podoaba sa cea sufletească şi se arăta vrednic de cîrmuirea Bisericii.

În acea vreme unchiul său, episcopul Nicolae, vrînd a se duce în Palestina ca să se închine acolo sfintelor locuri, a încredinţat toată cîrmuirea bisericii nepotului său. Deci acesta, împlinind locul aceluia, avea toată purtarea de grijă pentru rînduiala bisericilor, ca şi episcopul unchiul său. În acea vreme, părinţii fericitului, părăsind această viaţă vremelnică, s-au mutat la cea veşnică, iar Sfîntul Nicolae, rămînînd moştenitorul averii lor, a împărţit-o celor săraci. Pentru că nu se uita la bogăţia ce curge alăturea, nici se îngrijea pentru înmulţirea ei; ci, lepădîndu-se de toate poftele lumeşti, se sîrguia cu toată osîrdia a se uni cu Dumnezeu, către care grăia: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu; învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu; către Tine sînt aruncat din pîntecele maicii mele, Dumnezeul meu eşti Tu. Deci mîna lui era întinsă către săraci, ca un rîu cu apă multă ce curge cu îndestulare.

Pentru ca multele lui milostenii să fie mai cu lesnire cunoscute, să arătăm una şi anume: Era un bărbat în cetatea aceea, dintre cei slăviţi şi bogaţi, care mai pe urmă a rămas sărac şi neslăvit, căci viaţa veacului acestuia este nestatornică. Bărbatul acela avea trei fete foarte frumoase şi acum, fiind lipsit de toate cele de trebuinţă, nu avea nici hrană, nici îmbrăcăminte şi cugeta să-şi dea fetele sale spre desfrînare, iar casa sa să o facă casă necurată, pentru sărăcia lui cea mare, ca doar astfel să aibă ceva de folos şi să cîştige pentru el şi fetele sale îmbrăcăminte şi hrană. Vai, în ce fel de gînduri necuvioase alungă pe om sărăcia cea mare! Deci bătrînul acela fiind în astfel de cugete rele şi gîndul său cel rău vrînd acum a-l aduce cu ticăloşie în fapt, Dumnezeu Care nu voieşte a vedea în pierzare firea omenească, ci cu iubire de oameni, se pleacă spre nevoile noastre, a pus bunătate în inima plăcutului Său, Sfîntul Nicolae şi l-a trimis spre ajutor către bărbatul care era să piară cu sufletul, prin însuflare tainică, mîngîind pe cel ce era în sărăcie şi scăpîndu-l din căderea păcatului.

Deci, auzind Sfîntul Nicolae de lipsa cea mare a bărbatului aceluia şi prin dumnezeiască descoperire înştiinţîndu-se de cugetarea lui cea rea, i-a părut foarte rău pentru dînsul şi a cugetat ca astfel cu mîna sa cea făcătoare de bine, să-l răpească împreună cu fetele sale ca din foc de la sărăcie şi de la păcat. Însă n-a vrut să fie de faţă cu bărbatul acela, ca să-i spună despre facerea sa de bine, ci, în taină a cugetat să-i dea aceluia milostenia sa cu îndurare. Şi aceasta vrea s-o facă pentru două pricini: întîi ca să scape de slava omenească, pentru că ţinea seama de ce zicea Evanghelia: Luaţi aminte, să nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor; şi, al doilea, ca şi pe bărbatul acela, care odinioară era bogat iar acum ajunsese în mare sărăcie, să nu-l ruşineze, căci ştia că sînt grele unele ca acestea, celor ce din bogăţie şi din slavă cad în sărăcie, fiindcă se ruşinează sufletele acelora, aducîndu-le aminte de bogăţia cea mai dinainte. Pentru aceasta, a gîndit a face aşa, după cuvîntul lui Hristos: Să nu ştie stînga ta, ce face drepta ta. Căci atît de mult fugea de slava omenească, încît chiar de acela căruia îi făcea bine se sîrguia a se tăinui pe sine.

Aşadar, luînd o legătură mare de galbeni, a mers în miezul nopţii la casa acelui bărbat şi, aruncînd-o înăuntru pe fereastra acelei case, degrabă s-a întors la casa sa. Dimineaţă, sculîndu-se bărbatul şi aflînd legătura, a dezlegat-o şi văzînd galbenii s-a înspăimîntat, căci socotea că este vreo nălucire, temîndu-se ca nu cumva aurul ce vedea să fie vreo înşelăciune, de vreme ce nu aştepta de la nimeni şi de nicăieri vreun făcător de bine. Drept aceea, întorcînd galbenii cu vîrful degetului, privea cu dinadinsul şi cunoscînd că este adevărat, se veselea şi se minuna, iar de bucurie, plîngea cu lacrimi fierbinţi şi, cugetînd mult în sine cine i-ar fi făcut lui o asemenea facere de bine, nu se dumirea. Deci, socotind a fi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îi mulţumea neîncetat, dînd laudă Domnului Celui ce se îngrijeşte de toţi. Apoi îndată pe una din fetele sale, pe cea mai mare, a măritat-o după un bărbat şi i-a dat aurul cel primit din destul pentru zestrea ei.

Despre aceasta înştiinţîndu-se minunatul Nicolae, că a făcut după voia lui, bărbatul acela, i-a părut bine. Şi iarăşi se arăta gata a face aceeaşi milă cu a două fiică a bătrînului, sîrguindu-se a păzi şi pe fecioara aceasta prin nunta legiuită de păcatul cel fărădelege. Deci, pregăti şi altă legătură de galbeni, asemenea cu cealaltă şi, peste noapte, ferindu-se de toţi, a aruncat-o pe aceeaşi fereastră, în casa bătînului aceluia.

Dimineaţă, sculîndu-se acel om sărac, a găsit iarăşi aur, asemenea ca întîia oară. Apoi a început a se minuna şi de acela şi, căzînd cu faţa la pămînt, cu lacrimi fierbinţi mulţumea, zicînd: „Dumnezeule, voitorul milei şi chivernisitorul mîntuirii noastre, care mai întîi m-ai răscumpărat cu Sîngele Tău şi acum casa mea şi pe fiicele mele izbăvindu-ne prin aur din cursa celui rău, Însuţi arată-mi pe cel ce slujeşte voii Tale celei milostive şi bunătăţii Tale celei iubitoare de oameni. Arată-mi pe îngerul Tău cel pămîntesc, pe cel ce ne păzeşte pe noi de pierderea păcatului, ca să ştiu cine este unul ca acela, care ne scoate pe noi din sărăcia ce ne întristează şi care ne izbăveşte de gîndurile cele rele, că iată, după mila Ta, Doamne, cu îndurarea cea făcută în taină, cu mîna plăcutului al Tău, voi da şi pe a doua fiică a mea cu nuntă legiuită după bărbat şi aşa voi scăpa de cursele diavolului, care vrea prin cîştig necurat să-mi aducă mare pierdere.

Apoi bărbatul acela, rugîndu-se Domnului şi mulţumind bunătăţii Lui, a făcut nuntă şi fiicei sale de a doua, avînd nădejde în Dumnezeu – căci neîndoită nădejde şi-a pus în El – cum că va purta grijă şi pentru a treia fiică a lui şi-i va da şi acesteia să aibă vieţuitor iubit, după lege, trimiţîndu-i iarăşi aur din destul, tot cu acea mînă făcătoare de bine. De aceea, nu dormea noaptea străjuind, ca să poată simţi pe făcătorul de bine şi să se învrednicească a vedea de unde îi aduce aurul acela. Şi iată, nu după multă vreme, a sosit cel aşteptat. Căci a venit şi a treia oară plăcutul lui Hristos, Nicolae şi, ajungînd la locul cel obişnuit, tot aşa a aruncat o legătură de galbeni pe aceeaşi fereastră şi îndată s-a întors la casa sa. Tatăl fecioarelor găsind aurul aruncat pe fereastră, a alergat îndată cît putea în urma celui ce se întorcea la casa sa, pe care, ajungîndu-l şi cunoscîndu-l cine este – căci sfîntul nu era necunoscut pentru fapta lui cea bună şi pentru neamul lui cel luminat -, a căzut la picioarele lui, sărutîndu-le şi numindu-l izbăvitor, ajutător şi mîntuitor sufletelor, celor ce ajunseseră întru pierderea cea mai de pe urmă. Apoi zise: „De nu m-ar fi ridicat pe mine Domnul cel mare întru milă, prin îndurările tale, de mult aş fi pierit eu, ticălosul tată, împreună cu fiicele mele, prin căderea în focul Sodomei, vai mie! Şi iată, acum prin tine sîntem mîntuiţi din amara cădere în păcat”. Acestea şi mai multe grăia cu lacrimi către sfînt. Iar el abia l-a ridicat pe picioare şi cu jurămînt a zis aceluia, că în toată viaţa lui să nu spună nimănui ceea ce s-a făcut. Apoi sfîntul, spunînd multe spre folosul omului aceluia l-a trimis la casa sa.

Iată una din faptele cele multe ale milostivirii ale Sfîntului Nicolae, ce s-a povestit aici, ca să cunoască oricine cît era de milostiv către cei săraci. De s-ar fi povestit milele lui una cîte una şi cîte îndurări a arătat către cei săraci, pe cîţi flămînzi a hrănit, pe cîţi goi a îmbrăcat şi pe cîţi a răscumpărat de la datornici, apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le povesti.

După aceasta Cuviosul Părinte Nicolae a voit a se duce în Palestina, spre a vedea Sfintele Locuri şi a se închina acolo, unde a umblat trupeşte Domnul nostru Iisus Hristos, cu prea curatele Sale picioare. Deci, plutind corăbierii împrejurul Egiptului şi neştiind ce avea să li se întîmple, Sfîntul Nicolae, care era împreună cu dînşii, vedea mai bine că are să fie întuneric, vifor şi lovire de vînturi cumplite. Apoi le spuse că, mai înainte a văzut pe vicleanul vrăjmaş intrînd în corabie, vrînd să o scufunde împreună cu oamenii. După aceea a năvălit asupra lor o furtună mare, fără veste şi ridicîndu-se un nor, s-a făcut vifor pe mare. Iar cei ce pluteau s-au temut foarte mult de groaza morţii şi rugau pe Sfîntul Nicolae să le ajute şi să-i izbăvească de nevoia cea fără de veste ce căzuse asupra lor zicînd: „Sfinte al lui Dumnezeu, de nu ne vei ajuta cu rugăciunile tale către Dumnezeu, îndată ne vom cufunda în această adîncime şi vom pieri”. Iar el, zicîndu-le să îndrăznească şi să-şi pună nădejdea în Dumnezeu şi fără îndoială să aştepte grabnică izbăvire, însuşi a început cu sîrguinţă a se ruga către Domnul. Şi îndată s-a liniştit marea şi toată groaza s-a prefăcut în bucurie, iar ei, trecînd necazul, s-au bucurat mult şi au mulţumit lui Dumnezeu şi plăcutului său, Sfîntului Nicolae şi foarte mult se minunau de proorocirea furtunii şi de scăparea nevoii.

Tot atunci, unul din corăbieri s-a suit în vîrful catargului, precum este obiceiul celor ce îndreptează corabia, şi, cînd era să coboare de acolo, a alunecat de sus şi a căzut în mijlocul corăbiei, zăcînd fără suflet. Iar Sfîntul Nicolae, mai înainte de a-l chema în ajutor, l-a înviat cu rugăciunea pe acel om şi, nu ca pe un mort, ci ca pe cel cuprins de somn, l-a sculat şi l-a dat viu corăbierilor. Apoi, ridicînd toate pînzele şi fiind vînt cu bună sporire, au plutit în linişte şi au sosit la limanul Alexandriei, unde plăcutul lui Dumnezeu, Sfîntul Nicolae, a tămăduit pe mulţi bolnavi. Izgonind diavolii din oameni şi pe mulţi necăjiţi mîngîind, a pornit iarăşi pe cale spre Palestina şi ajungînd la Sfînta Cetate a Ierusalimului, s-a suit la Golgota, unde Hristos Dumnezeu a lucrat mîntuirea neamului omenesc, întinzîndu-Şi pe Cruce prea curatele Sale mîini. Acolo a înălţat fierbinţi rugăciuni din inima sa, care ardea de dragoste, dînd mulţumire Mîntuitorului nostru. Apoi, a înconjurat toate sfintele locuri, făcînd multe închinăciuni pretudindeni. Iar cînd era să intre noaptea în sfînta biserică la rugăciune şi uşile erau închise, s-au deschis singure, dînd intrare aceluia, căruia, chiar porţile cereşti îi erau deschise.

Zăbovind în Ierusalim vreme îndelungată, se pregătea a merge în pustie, dar, printr-un glas dumnezeiesc de sus, a fost sfătuit să se întoarcă în patria sa. Pentru că Dumnezeu, Cel ce toate le rînduieşte spre folosul sufletelor noastre, nu vrea să fie ascunsă sub obrocul pustiei acea făclie, pe care o pregătise să fie pusă în sfeşnicul mitropoliei din Lichia. Deci, aflînd o corabie, s-a tocmit cu corăbierii să-l ducă în patria sa.

Aceştia au gîndit însă să facă lucrul cu vicleşug, adică să îndrepteze corabia lor în altă parte, nu spre Lichia. După ce s-a aşezat în corabie, plecînd de la mal, Sfîntul Nicolae a văzut că corabia nu pluteşte spre patria sa. Atunci degrabă a căzut la picioarele corăbierilor şi-i ruga să îndrepteze calea spre Lichia, dar ei, nebăgîndu-l în seamă, mergeau în partea unde gîndeau ei, neştiind că Dumnezeu nu va lăsa pe plăcutul Său să fie în mîhnire. Deci, suflînd un vifor împotrivă, a întors corabia în altă parte şi degrabă a dus-o în Lichia, iar pe corăbieri îi îngrozea cu nevoia cea mai mare. Aşa Sfîntul Nicolae, cu puterea lui Dumnezeu fiind dus pe mare, a sosit în patria sa. El însă, fiind fără de răutate, n-a făcut nici un rău acelor vrăjmaşi, nici s-a pornit spre mînie şi nici măcar vreun cuvînt aspru nu le-a zis, ci cu binecuvîntare i-a liberat în părţile lor. Iar el a mers în mănăstirea pe care o zidise moşul său, episcopul Patarelor şi o numise Sfîntul Sion. Acolo, Sfîntul Nicolae s-a arătat foarte iubit tuturor fraţilor, care, cu mare dragoste, primindu-l ca pe îngerul lui Dumnezeu, se îndulceau de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate şi se foloseau de viaţa lui, cea întocmai ca a îngerilor şi urmau obiceiurile lui cele bune, cu care împodobise Dumnezeu pe credinciosul robul Său.

Aflînd Sfîntul Nicolae în această mănăstire viaţă liniştită şi loc mai lesnicios pentru gîndurile sale către Dumnezeu, ca un liman de linişte, nădăjduia ca şi cealaltă vreme a vieţii sale să o petreacă acolo. Dar Dumnezeu îi arăta calea, voind ca acea comoară bogată, a tuturor faptelor bune, cu care avea să se îmbogăţească toată lumea, să nu fie ascunsă, ca într-o ţarină acoperită de pămînt, într-o mănăstire deosebită şi într-o cameră mică închisă; ci să fie la vederea tuturor, ca prin acea comoară duhovnicească, să se facă neguţătorie duhovnicească, care pe multe suflete le va afla.

Astfel sfîntul, stînd odată la rugăciune, a auzit un glas de sus: „Nicolae, să intri în nevoinţa poporului, dacă doreşti să fii de Mine încununat”. Acest glas auzindu-l, Nicolae s-a spăimîntat şi cugeta întru sine: Ce voieşte glasul acela şi ce cere Domnul de la dînsul? Şi iarăşi auzi glas, spunîndu-i: „Nicolae, nu este aceasta holda pe care trebuie să Mi-o aduci roadă şi pe care o aştept de la tine; ci întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin tine numele Meu”. Atunci Sfîntul Nicolae a cunoscut voia lui Dumnezeu, ca, lăsînd liniştea, să meargă să slujească la mîntuirea omenilor. Deci cugeta încotro se va duce: la patria sa, în cetatea Patara, la cunoscuţi, sau în altă parte. Dar, temîndu-se şi fugind de slava omenească cea deşartă, a gîndit să se ducă în altă cetate, unde nu-l va cunoaşte nimeni.

În acea latură a Lichiei este o cetate slăvită, care se numeşte Mira, mitropolia Lichiei. Deci, într-acea cetate a venit Sfîntul Nicolae, fiind condus de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, încît nimeni nu-l ştia. Acolo trăia ca unul din săraci, neavînd unde să-şi plece capul. El nu se ducea decît în casa Domnului, avînd liman numai pe Dumnezeu.

În acea vreme, s-a mutat la Dumnezeu arhiereul cetăţii Mira, Ioan arhiepiscopul şi mai întîi şezător pe scaun în toată ţara Lichiei. Atunci s-au adunat toţi episcopii ţării aceleia, în Mira, ca să aleagă un bărbat vrednic pentru acel scaun. Deci, fiind acolo bărbaţi cinstiţi şi cu bună înţelegere, erau nedumeriţi între ei, pe care să-l aleagă. Unii, fiind porniţi dîn rîvnă dumnezeiască, au zis că lucrul acela nu este al alegerii omeneşti, ci al rînduielii lui Dumnezeu. Deci se cuvine a se face rugăciune pentru aceasta, ca însuşi Domnul să arate cine este vrednic să primească o treaptă ca aceasta şi să fie păstor peste toată Lichia.

Toţi, ascultînd acel sfat bun, au făcut rugăciune cu sîrguinţă şi cu post. Iar Domnul, făcînd voia celor ce se tem de El şi ascultînd rugăciunea lor, a descoperit bunăvoirea Sa, unuia din episcopii aceia care era mai bătrîn, într-acest chip; stînd el la rugăciune, i s-a arătat un bărbat luminat, poruncindu-i să meargă de cu noapte şi să stea lîngă uşile bisericii şi să ia seama cine va intra mai înainte decît toţi în biserică, acela – zicea el – este îndemnat de Duhul Meu şi, luîndu-l cu cinste, să-l puneţi arhiepiscop. Iar numele bărbatului aceluia este Nicolae. Această vedenie dumnezeiască avînd-o episcopul acela şi auzind ceea ce i se poruncise în vedenie, a vestit celorlalţi episcopi, iar aceia, auzind, s-au îndemnat mai mult spre rugăciune, cu iubire de osteneală.

Atunci episcopul care a văzut descoperirea a stat la locul acela, unde i s-a poruncit în vedenie şi aştepta venirea bărbatului dorit. Deci, cînd a fost vremea Utreniei, Sfîntul Nicolae, îndemnat de Duh, a ajuns mai înainte decît toţi la biserică, pentru că avea obicei de se scula în miezul nopţii la rugăciune şi venea la începutul cîntării Utreniei, mai întîi decît toţi la biserică. Intrînd în pridvor, l-a luat episcopul care se învrednicise acelei vedenii şi i-a zis: „Cum te cheamă, fiule?” Dar el tăcea. Acela îl întreabă iarăşi. Sfîntul i-a răspuns cu blîndeţe: „Nicolae mă cheamă pe mine, stăpîne, robul sfinţiei tale”. Acel dumnezeiesc bărbat, care a auzit acel glas blînd, a priceput pe de o parte, după numele care i se spusese în vedenie, că se numeşte Nicolae; iar pe alta, prin smerenia lui, că sfîntul a răspuns cu blîndeţe. Deci a cunoscut că acela este cel pe care îl binevoieşte Dumnezeu a fi mitropolit al bisericii din Mira. Căci ştia spre cine caută Domnul, cum zice Scriptura: Pe cel blînd şi tăcut şi spre cel ce se cutremură de cuvintele Mele. Atunci s-a bucurat foarte, ca şi cînd a descoperit o comoară ascunsă şi, îndată, luîndu-l de mînă i-a zis: „Urmeză-mă, fiule”. Deci l-a dus cu cinste la episcopi. Iar ei umplîndu-se de mulţumire dumnezeiască şi de mîngîiere duhovnicească pentru aflarea bărbatului celui de Dumnezeu arătat, l-au adus în mijlocul bisericii.

Străbătînd vestea aceasta pretutindeni, s-au adunat mai degrabă decît păsările, mulţime de oameni fără număr. Episcopul, care văzuse vedenia, a zis cu glas mare către toţi: „Primiţi, fraţilor, pe păstorul vostru, pe care vi l-a ales vouă Duhul Sfînt şi căruia i-a încredinţat desăvîrşit povăţuirea sufletelor voastre; pe care nu alegerea omenească, ci judecata lui Dumnezeu l-a adus aici. Iată acum avem pe cel pe care l-am dorit şi căutat, l-am aflat şi l-am primit. Deci, prin acesta fiind bine povăţuiţi, nu vom cădea din nădejde, ca, astfel, să stăm bine înaintea lui Dumnezeu în ziua arătării Lui şi a descoperirii.

Poporul dădea mulţumire lui Dumnezeu şi se bucura, dar Sfîntul Nicolae se lepăda a primi acea treaptă, nesuferind lauda omenească. Însă, fiind rugat de tot soborul cel sfinţit şi de cel mirenesc, chiar fără voia lui l-au ridicat pe scaunul arhieresc, căci printr-o vedenie dumnezeiască a fost îndemnat la aceasta, pe care a avut-o mai înainte de moartea arhiepiscopului. Despre această vedenie Sfîntul Metodie, patriarhul Constantinopolului, scria astfel: „Într-o noapte, Sfîntul Nicolae a văzut pe Mîntuitorul nostru întru slavă, stînd aproape de dînsul şi dîndu-i Sfînta Evanghelie, care era împodobită cu aur şi cu mărgăritare; iar de partea cealaltă a văzut pe Sfînta Născătoare de Dumnezeu, punînd pe umerii lui omofor arhieresc”. După vedenia aceea trecînd puţine zile şi răposînd Ioan, arhiepiscopul Mirelor, Nicolae a fost ales arhiepiscop al acelei cetăţi.

De acea vedenie aducîndu-şi aminte Sfîntul Nicolae şi văzînd bunăvoirea lui Dumnezeu, încă şi rugăciunile soborului netrecîndu-le cu vederea, a primit păstoria Lichiei. Iar sfinţita adunare a episcopilor, împreună cu clericii, săvîrşind toate cele ce se cuvin sfinţirii sale, a făcut praznic de bucurie, veselindu-se de păstorul lor, cel dat de Dumnezeu, de arhiereul lui Hristos, Nicolae. Astfel, Biserica lui Dumnezeu a primit pe făclia cea luminată, care n-a fost pusă la o parte, nici ascunsă sub obroc, ci stînd la locul cel cuviincios, în sfeşnicul arhieriei şi al păstoriei, unde strălucea luminos, drept îndreptînd cuvîntul adevărului şi toate poruncile cele dreptcredincioase, sănătos cugetîndu-le şi învăţîndu-le.

Chiar de la începutul păstoriei sale, plăcutul lui Dumnezeu grăia în sine astfel: „O! Nicolae, pentru această dregătorie şi pentru acest loc, trebuie alte obiceiuri; deci de acum să nu mai vieţuieşti ţie, ci altora”. Apoi, vrînd a învăţa pe oile sale faptele cele bune, nu-şi mai ascundea viaţa sa cea cu fapte bune, ca mai înainte. Căci mai înainte, numai unul Dumnezeu îi ştia viaţa, slujindu-I în taină. Iar după ce s-a făcut arhiereu, era arătată tuturor vieţuirea lui, nu pentru mărire deşartă, ci pentru folosul şi înmulţirea slavei lui Dumnezeu, încît s-au împlinit cele scrise în Evanghelie: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzînd faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Sfîntul Nicolae era oglinda turmei sale prin toate faptele cele bune şi model credincioşilor, după cum zice Apostolul: „Cu cuvîntul, cu viaţa, cu dragostea, cu credinţa, cu duhul şi cu curăţia”. Apoi era blînd, fără de răutate şi smerit cu duhul, ferindu-se de îngîmfare. Hainele lui erau simple şi hrana pustnicească pe care o gusta totdeauna numai o dată pe zi şi aceea seara. Toată ziua, se îndeletnicea cu lucrurile ce se cuveneau dregătoriei sale, ascultînd nevoile celor ce veneau la dînsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun către toţi şi apropiat. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mîngîietor celor ce plîngeau, ajutător celor năpăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine. Apoi, şi-a cîştigat spre ajutor în ostenelile sale cele păstoreşti şi pentru îndreptarea Bisericii, pe doi sfetnici cu fapte bune şi cu bună înţelegere, cinstiţi cu treapta preoţiei, adică pe Pavel de la Rodos şi pe Teodor Ascalonitul, bărbaţi cunoscuţi de toată Grecia.

Astfel, bine păştea turma cea încredinţată lui, a oilor lui Hristos cele cuvîntătoare. Iar ochiul cel zavistnic al diavolului celui viclean, care niciodată nu încetează a ridica război asupra robilor lui Dumnezeu, nerăbdînd a vedea credinţa cea bună înflorind în oameni, a ridicat prigoană asupra Bisericii lui Hristos, prin păgînii împăraţi ai Romei, Diocliţian şi Maximian. De la ei a ieşit atunci poruncă prin toată lumea, ca toţi credincioşii să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor; iar cei ce nu se vor supune, să fie siliţi, cu chinuri, prin temniţe şi cu munci grele, apoi, în sfîrşit, cu moarte silnică să fie pedepsiţi.

Un asemenea vifor pustiitor degrabă a ajuns şi pînă în cetatea Mira, dus fiind de doritorii păgînătăţii celei întunecate. Iar fericitul Nicolae, în cetatea aceea fiind căpetenie a tuturor creştinilor, cu limbă slobodă propovăduia credinţa cea bună a lui Hristos şi se arăta gata a pătimi pentru El. Pentru aceea a fost prins de muncitorii păgîni şi băgat în temniţă, dimpreună cu mulţi creştini. Petrecînd aici multă vreme, a pătimit multe rele, răbdînd foame, sete şi strîmtorarea temniţei. Pe cei împreună legaţi îi hrănea cu cuvîntul lui Dumnezeu şi-i adăpa cu apele cele dulci ale bunei credinţe, sporind într-înşii credinţa în Hristos Dumnezeu şi punînd picioarele acelora pe temelia cea nezdrobită. Apoi, întărindu-i întru mărturisirea lui Hristos, îi îndemna cu osîrdie a pătimi pentru adevăr.

După aceea, iarăşi s-a dăruit pace creştinilor şi ca soarele după norii cei întunecaţi, aşa a strălucit dreapta credinţă sau ca o răcoreală ce vine după furtună. Căci, căutînd Hristos cu dragoste de oameni asupra moştenirii Sale, a pierdut stăpînirea păgînilor, izgonind de la împărăţie pe Diocliţian şi Maximian; iar cu dînşii a izgonit pe cei ce slujeau păgînătăţii elineşti şi a ridicat poporului său corn de mîntuire, prin arătarea Crucii marelui împărat Constantin, căruia i-a încredinţat stăpînirea Romei.

Constantin, cunoscînd pe Unul Dumnezeu şi punîndu-şi nădejdea în El, a biruit pe toţi potrivnicii săi cu puterea Sfintei Cruci şi a pierdut nădejdea cea deşartă, a celor ce împărăţiseră mai înainte, poruncind să risipească capiştile idolilor şi să zidească biserici creştine; iar pe cei ce erau închişi în temniţe pentru Hristos, i-a liberat şi cu mari laude i-a cinstit ca pe nişte eroi; şi toţi mărturisitorii lui Hristos s-au întors în patria lor.

Atunci şi cetatea Mirelor a primit iarăşi pe păstorul său, pe acest mare arhiereu Nicolae, mucenic cu voia şi fără sînge încununat. Acesta, avînd darul lui Dumnezeu într-însul, vindeca patimile şi neputinţele oamenilor, nu numai ale celor credincioşi, ci şi ale celor necredincioşi. Deci, pentru darul cel mare al lui Dumnezeu care petrecea într-însul, multora s-a făcut slăvit, minunat şi foarte iubit; căci strălucea cu curăţia inimii şi era împodobit cu toate darurile lui Dumnezeu, slujind Domnului său în cuvioşie şi dreptate.

Pe atunci erau încă multe capişti idoleşti, în care poporul păgîn slujea cu dragoste diavolească şi nu puţin popor pierea din cetatea Mirelor. Dar dumnezeiescul arhiereu, aprinzîndu-se cu rîvnă, a străbătut toate locurile acelea, risipind capiştile idoleşti, iar pe turma sa curăţind-o de necurăţiile diavoleşti. Sfîntul Nicolae, luptîndu-se asupra duhurilor celor viclene, a venit şi asupra capiştei Artemidei, care fiind locaş al idolilor, era mare şi foarte împodobită. Pornirea sfîntului era îndreptată mai mult asupra idolilor decît asupra necuratei capişti, pe care a dărîmat-o pînă la temelie, iar zidirea cea înaltă a risipit-o pînă la pămînt; atunci duhurile cele viclene, neputînd nicidecum răbda venirea sfîntului, scoteau glasuri de plîngere, strigînd foarte tare, căci erau biruite şi izgonite din locul lor, prin arma rugăciunilor nebiruitului ostaş Nicolae, arhiereul lui Hristos.

După aceasta, binecredinciosul împărat Constantin, vrînd să întărească credinţa în Hristos Dumnezeu, a poruncit să se ţină soborul a toată lumea în cetatea Niceii. Acolo adunîndu-se Sfinţii Părinţi, au propovăduit luminat dreapta credinţă, iar pe Arie, rău cugetătorul şi semănătorul de neghină, împreună cu eresul lui, l-a dat anatemei. Apoi pe Fiul lui Dumnezeu întocmai de o cinste şi de o fiinţă cu Tatăl mărturisindu-L, a dat pace dumnezeieştii şi apostoleştii Biserici.

Atunci şi minunatul Nicolae fiind la sobor, unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, cu mare vitejie a stat împotriva hulelor lui Arie şi împreună cu Sfinţii Părinţi a arătat dogmele credinţei celei drepte şi tuturor le-a făcut cunoscut cu adeverinţă.

Despre dînsul povesteşte unul dintre istorici, că, aprinzîndu-se cu rîvnă dumnezeiască ca al doilea Ilie, a îndrăznit în mijlocul soborului a ruşina pe Arie, nu numai cu cuvîntul, ci şi cu fapta, lovindu-l pe Arie peste faţă. De acest lucru, s-au întristat Sfinţii Părinţi şi, pentru aceea a luat de la dînsul semnele cele arhiereşti. Iar Domnul nostru Iisus Hristos şi

Preabinecuvîntata lui Maică, privind din înălţime la nevoinţele Sfîntului Nicolae, au binevoit spre fapta lui cea cu îndrăzneală şi au lăudat rîvna lui cea dumnezeiască. Aceeaşi vedenie a avut şi oarecare din Sfinţii Părinţi cei mai vrednici, precum însuşi Sfîntul Nicolae a văzut mai înainte de alegerea sa la arhierie, adică, stînd de o parte a lui, Hristos Domnul cu Evanghelia, iar de altă parte Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu cu omoforul, au dat înapoi cele luate de la dînsul, cunoscînd din aceea că a fost plăcută lui Dumnezeu acea îndrăzneală a sfîntului. Deci, părinţii au tăcut şi ca pe un plăcut al lui Dumnezeu, foarte mult l-au cinstit.

Întorcîndu-se Sfîntul Nicolae de la sobor, a venit la turma sa aducînd pace, binecuvîntare şi învăţătură sănătoasă la toată mulţimea poporului, cu gura sa cea de miere izvorîtoare. Apoi pe turma cea nesănătoasă şi străină a tăiat-o din rădăcină şi pe ereticii cei împietriţi şi nesimţitori, care îmbătrîniseră în răutate, mustrîndu-i, i-a izgonit de la turma lui Hristos, ca un lucrător de pămînt înţelept, care curăţă toate cele ce sînt pe arie şi în teasc, iar pe cele mai bune le alege, apoi pleava o scutură.

Astfel preaînţeleptul lucrător al ariei lui Hristos, Sfîntul Nicolae, umplea cu roduri bune hambarul cel duhovnicesc, iar pleava vicleşugului nălucitor şi ereticesc o vîntura şi o lepăda departe de grîul Domnului. Pentru această pricină Sfînta Biserică îl numeşte lopată care vîntura învăţăturile lui Arie ca pleava. El era cu adevărat lumina lumii şi sarea pămîntului, de vreme ce viaţa lui era luminată şi cuvîntul lui dres cu sarea înţelepciunii. Căci avea bunul păstor mare purtare de grijă pentru turma sa în nevoile ce i se întîmplau, nu numai cu păşunea cea duhovnicească hrănind-o pe dînsa, ci şi de hrana cea trupească purta grijă.

Altă dată, întîmplîndu-se în ţara Lichiei foamete mare şi cetatea Mirelor lipsindu-se de tot felul de hrană, iar poporul fiind în mare lipsă, arhiereul lui Dumnezeu, milostivindu-se spre poporul cel sărac care pierea de foame, s-a arătat noaptea în somn unui neguţător din Italia, care umpluse o corabie cu grîu, vrînd să meargă cu ea în altă ţară şi dîndu-i trei galbeni arvună, i-a poruncit să meargă în cetatea Mira şi acolo să-şi vîndă grîul cu preţ. Deşteptîndu-se neguţătorul din somn şi aflînd în mîna sa trei galbeni, s-a înspăimîntat, minunîndu-se de un vis ca acela.

Pentru minunea aceea nu s-a arătat neguţătorul neascultător, spre a face ceea ce i s-a poruncit. Ci, s-a pogorît în cetatea Mira şi a vîndut grîul celor ce erau într-însa, netăinuind arătarea Sfîntului Nicolae, ce i s-a făcut lui în somn. Iar cetăţenii, aflînd mîngîiere în acea foamete şi auzind cele istorisite, au dat slavă şi mulţumire lui Dumnezeu şi fericeau pe marele arhiereu Nicolae, pe hrănitorul lor cel minunat.

În vremea aceea, s-a făcut o tulburare în Frigia cea mare, de care auzind împăratul Constantin a trimis trei voievozi împreună cu ostaşii cei ce erau sub dînşii să liniştească acea tulburare. Iar numele voievozilor sînt acestea: Nepotian, Ursul şi Erpilion. Aceştia, cu multă sîrguinţă, plecînd din Constantinopol au venit în oarecare liman al eparhiei Lichiei, care se numeşte malul Andrian, unde era o cetate. Şi de vreme ce nu le da mîna să meargă, pentru că marea era învolburată, aşteptau la limanul acela liniştirea mării. Atunci, unul din ostaşi ieşind din corabie ca să cumpere cele de trebuinţă, lua cele străine cu sila, precum este obiceiul ostaşilor. Adeseori făcînd acestea, făceau pagubă celor ce vieţuiau acolo. Pentru această pricină s-a făcut gîlceavă şi tulburare, ba şi război era să se facă din amîndouă părţile, la locul ce se numea Placomata.

Înştiinţîndu-se de aceasta, Sfîntul Nicolae nu s-a lenevit a merge singur către ţărmul acela şi în cetate, ca să potolească cearta dintre dînşii. Apoi, îndată, toată cetatea şi voievozii, auzind de venirea sfîntului, i-au ieşit în întîmpinare şi s-au închinat lui. Sfîntul a întrebat pe voievozi de unde sînt şi unde merg? Ei au zis că sînt trimişi de împărat în Frigia să potolească tulburarea ce s-a făcut acolo. Sfîntul i-a sfătuit să dea învăţătură ostaşilor lor ca să nu facă supărare poporului. Apoi, luînd pe voievozi în cetate, i-a ospătat cu dragoste. Iar ei, certînd pe ostaşi, au potolit tulburarea şi s-au învrednicit de binecuvîntarea sfîntului.

Făcîndu-se aceasta, au venit oarecari cetăţeni din Mira, care, plîngînd cu lacrimi şi căzînd la picioarele sfîntului, cereau ajutor pentru nişte oameni osîndiţi fără de vină. Ei spuneau cu mîhnire, că, nefiind sfîntul acolo, a venit Eustatie ighemonul şi, umplîndu-şi mîinile cu bani de la oarecari oameni răi, a osîndit la moarte pe trei bărbaţi din cetatea lor, care n-au greşit nimic, „de care lucru toată cetatea se mîhneşte şi plînge, aşteptînd întoarcerea ta, stăpîne; că de ai fi fost tu acasă, n-ar fi îndrăznit ighemonul a face o judecată aşa nedreaptă”.

Arhiereul lui Dumnezeu, auzind unele ca acestea, s-a mîhnit cu sufletul şi, luînd împreună cu dînsul pe voievozi, îndată a plecat. Ajungînd la locul ce se numeşte Leu, au întîlnit pe nişte oameni venind şi i-au întrebat dacă ştiu ceva de acei trei bărbaţi care sînt osîndiţi la moarte. Ei au zis către dînsul: „I-am lăsat în cîmpul lui Castor şi al lui Polux, fiind aduşi acolo ca să-i taie”. Atunci sfîntul s-a îndreptat în grabă la locul acela, sîrguindu-se a ajunge mai înainte de uciderea cea nevinovată a acelora. Ajungînd la locul acela, a văzut popor mult stînd acolo şi pe cei trei bărbaţi osîndiţi, avînd mîinile legate şi feţele acoperite şi plecate la pămînt şi cu grumazii goi, aşteptînd desăvîrşita tăiere. Atunci a văzut pe gealat scoţînd sabia spre a-i ucide, arătîndu-se tulburat şi cu chip sălbatic, pentru care motiv acea privelişte era tuturor înfricoşată şi de plîngere. Atunci, arhiereul lui Hristos, tulburîndu-se în suflet, a intrat cu îndrăzneală prin popor şi, apucînd sabia din mîna gealatului, a aruncat-o la pămînt, netemîndu-se de nimic, iar pe bărbaţi i-a dezlegat din legături.

Toate acestea le făcea sfîntul cu mare îndrăzneală şi nu era nimeni care să-l oprească; căci cuvîntul lui era cu stăpînire şi lucrul său cu putere dumnezeiască, fiind mare înaintea lui Dumnezeu şi a tot poporul. Acei trei bărbaţi, izbăviţi de moarte, văzîndu-se întorşi din ghearele morţii către viaţă, plîngeau de bucurie cu lacrimi fierbinţi şi strigau cu mulţumire toţi cei ce se adunaseră acolo. Apoi a venit şi ighemonul Eustatie, iar plăcutul lui Dumnezeu l-a trecut cu vederea şi, cînd se apropia de el, îi întorcea faţa, iar cînd cădea la picioarele lui, nu-l primea. Zicea sfîntul că-l va spune la împărat şi va ruga pe Dumnezeu spre a-l pedepsi; apoi, cu desăvîrşite munci îl îngrozea foarte, ca pe unul care nu-şi ocîrmuieşte cu dreptate stăpînirea. Iar el, fiind mustrat de conştiinţă şi înfricoşat de îngrozirea sfîntului, cu lacrimi cerea milă şi se ruga din tot sufletul, căindu-se pentru nedreptatea sa, căutînd să se împace cu marele părinte Nicolae. Vina o arunca asupra lui Simonit şi a lui Eudoxie, cei mai de frunte ai cetăţii, dar minciuna nu putea să se tăinuiască, pentru că sfîntul ştia cu dinadinsul că, fiind mituit cu aur, a osîndit la moarte pe cei nevinovaţi şi tot poporul dădea mare mulţumire Sfîntului părinte Nicolae. Abia fiind îmblînzit plăcutul lui Hristos, a iertat pe ighemon, fiindcă acum singur, cu smerenie şi cu multe lacrimi, mărturisea greşeala sa şi nu mai arunca pe altcineva.

Voievozii cei mai sus pomeniţi, împreună cu cei ce veniseră cu dînşii, văzînd toate cele ce s-au petrecut, s-au minunat de rîvna şi de bunătatea marelui arhiereu al lui Dumnezeu. Apoi, învrednicindu-se de sfintele lui rugăciuni şi, primind binecuvîntarea sa ca pe un dar, s-au dus în Frigia ca să împlinească porunca împăratului. Deci, mergînd acolo, au alinat tulburarea ce era şi săvîrşind toate cele poruncite lor de împăratul, s-au întors cu bucurie în Vizantia şi au avut cinste şi multă laudă de la împărat şi de la toţi dregătorii. De atunci, pentru slava lor cea mare, petreceau în palat, unde au şi fost învredniciţi a fi în sfatul împărătesc. Dar ochii cei zavistnici şi vicleni ai oamenilor răi, neputînd a-i vedea într-o mărire ca aceea, s-au pornit spre răutate şi vrăjmăşie.

De aceea, împletind cei răi sfat viclean, s-au apropiat de Avlavie, eparhul cetăţii, urzind cumplite clevetiri asupra bărbaţilor acestora şi zicînd: „N-au sfătuit bine voievozii, nici nu va fi bun sfîrşitul sfatului lor, că ei încep lucruri noi, care acum au intrat în urechile noastre şi meşteşugesc cele viclene asupra împăratului”. Astfel, clevetind asupra lor, mulţime de aur au dat eparhului şi au dus acea clevetire şi în urechile împăratului. Auzind, împăratul îndată a poruncit, ca, fără altă întrebare, să-i arunce în temniţă pe cei trei voievozi, ca să nu fugă pe ascuns şi să săvîrşească sfatul lor cel rău. Deci voievozii erau în legături şi în temniţă, neştiind pentru ce sînt aruncaţi acolo, că nu se ştiau a fi vinovaţi cu nimic.

Trecînd puţină vreme, clevetitorii s-au temut ca nu cumva să se vădească clevetirea lor cea mincinoasă şi să iasă la iveală răutatea lor, încît să se întoarcă asupra lor toată nevoia. Pentru aceea, cu multe rugăciuni s-au apropiat de eparh, sfătuindu-l să nu lase mai multă vreme în viaţă pe acei bărbaţi, ci degrabă să facă judecată de moarte, după hotărîrea cea dintîi. Iar eparhul, care se îndulcise cu iubirea de aur, auzind acestea a pus sfîrşit făgăduinţei. Deci, îndată s-a dus la împărat cu faţă mîhnită şi cu chip posomorît, ca un vestitor de rău, vrînd a se arăta că se îngrijeşte mult pentru viaţa împăratului şi cu credinţă se sîrguieşte pentru dînsul. Apoi a început, în felurite chipuri, a-l înşela cu cuvinte viclene şi meşteşugite, pornindu-l spre mînie asupra celor nevinovaţi şi zicînd: „Nici unul din cei ce stau în temniţă nu vor a se pocăi, împărate, ci, petrecînd în cel dintîi gînd rău, nu încetează a cugeta vicleşug şi a gîndi asupra ta cu răutate. Deci, porunceşte mai iute să-i omoare, ca nu cumva apucînd ei înainte, să săvîrşească răutatea pe care au pornit-o asupra ta, astfel vor ajunge la sfîrşit scopurile lor cele rele”.

Cu aceste cuvinte fiind tulburat împăratul, a osîndit la moarte pe cei nevinovaţi; dar fiind seară, s-a amînat uciderea lor pînă a doua zi dimineaţă. Înştiinţîndu-se despre aceasta, străjerul temniţei şi plîngînd mult pentru o năpastă ca aceea, pusă asupra acelor nevinovaţi, a venit la voievozi, zicînd: „Mai bine ar fi fost de mine să nu vă fi cunoscut pe voi, nici să mă fi îndulcit de dragoste şi cu vorbe la masă, căci mai cu înlesnire aş fi răbdat acum despărţirea de voi şi mai puţină jale mi-ar fi pricinuit năpasta ce a venit asupra voastră. Apoi n-ar fi venit o mîhnire ca aceasta asupra sufletului meu, pentru că mîine dimineaţă, vai mie! ne vom despărţi unul de altul cu amar şi de acum nu voi mai vedea prea iubitele voastre feţe, nici vă voi mai auzi vorbind, căci s-a poruncit să vă omoare. Deci să rînduiţi dacă vreţi ceva, pentru averea voastră, că acum este vremea, ca să nu apuce moartea voinţa voastră”.

Zicînd acestea cu tînguire, iar ei ştiindu-se nevinovaţi faţă de împărat şi deci nevrednici de moarte, şi-au rupt hainele şi cumplit îşi smulgeau părul, zicînd: „Ce vrăjmaşi au pizmuit asupra vieţii noastre şi pentru ce să murim noi ca nişte tîlhari? Că n-am făcut nimic vrednic de moarte”. Atunci chemau pe ai lor pe nume, pe rude şi pe cunoscuţi şi puneau martor pe Dumnezeu că nimic rău n-au făcut şi plîngeau amar.

Unul dintr-înşii, cu numele de Nepotian, şi-a adus aminte de Sfîntul Nicolae, care, stînd în Mira înaintea celor trei bărbaţi, li s-a făcut lor ajutător preaslăvit şi preabun apărător, izbăvindu-i pe aceia de moarte. Despre aceasta zicînd, unul către altul se rugau: „Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit pe cei trei bărbaţi de moartea cea nedreaptă, caută acum şi asupra noastră că nu avem alt ajutor între oameni; pentru că iată ne-a cuprins mare nevoie şi nu are cine să ne izbăvească din această năpastă. Iată şi glasul nostru a amorţit, mai înainte de ieşirea sufletului şi limba noastră se usucă, aprinzîndu-se de focul inimii, iar acum nici rugăciuni nu mai putem să-Ţi aducem. Degrabă să ne întîmpine îndurările Tale, Doamne, şi ne scoate pe noi din mîinile celor ce vor sufletele noastre, că iată mîine de dimineaţă vor să ne omoare; sîrguieşte spre ajutorul nostru şi ne izbăveşte pe noi, cei nevinovaţi de moarte”.

Dumnezeu, auzind rugăciunile celor ce se temeau de El şi, ca un tată miluind pe fii, le-a trimis spre ajutor pe sfîntul şi plăcutul Său, pe marele arhiereu Nicolae. Căci în acea noapte, dormind împăratul, i s-a arătat în vis arhiereul lui Hristos, zicînd aşa: „Scoală-te iute şi eliberează pe cei trei voievozi, care sînt ţinuţi în temniţă, pentru că fără de vină sînt clevetiţi şi cu nedreptate pătimesc”. Şi, spunînd tot adevărul, i-a zis: „De nu mă vei asculta şi de nu-i vei elibera pe dînşii, apoi voi ridica asupra ta război precum a fost în Frigia şi rău vei pătimi”. Mirîndu-se împăratul de îndrăzneala Sfîntului Nicolae, se gîndea cum a îndrăznit noaptea fără de vreme a intra înăuntrul palatului său şi i-a zis: „Cine eşti tu care îndrăzneşti a aduce o îngrozire ca aceasta asupra stăpînirii noastre?”. El i-a răspuns: „Nicolae îmi este numele şi sînt arhiereul mitropoliei Mirelor”.

Împăratul s-a tulburat de acea vedenie şi, sculîndu-se, se gîndea ce este aceasta? Asemenea şi lui Avlavie, eparhul, într-acea noapte, dormind el, i s-a arătat în vis sfîntul şi tot acelaşi lucru i-a spus pentru acei bărbaţi. Deşteptîndu-se, Avlavie s-a temut şi se îngrozea în mintea sa de ceea ce văzuse. Apoi a venit oarecine de la împărat spunîndu-i ce a văzut şi acesta în vis. Iar el degrabă mergînd la împărat i-a spus vedenia şi ceea ce i s-a arătat lui şi se minunară amîndoi de acea vedenie preaslăvită, care deopotrivă li s-a făcut la amîndoi.

Îndată a poruncit împăratul să aducă înaintea sa pe voievozii din temniţă şi a zis către dînşii: „Ce vrăjitorii aţi făcut de aţi trimis asupra noastră asemenea vedenii? Căci arătîndu-se un bărbat ne-a îngrozit foarte rău, lăudîndu-se că degrabă va aduce război”, iar ei neştiind nimic se întrebau unul pe altul, de ştie vreunul ceva – că nici unul nu ştia nimic – şi cu ochii umiliţi au căutat unul spre altul.

Văzînd împăratul una ca aceasta, s-a schimbat în blîndeţe şi a zis către dînşii: „Netemîndu-vă de rău, spuneţi adevărul”. Iar ei cu ochii plini de lacrimi şi foarte mult tulburîndu-se, au zis: „Noi, împărate, vrăjitorii nu ştim, nici am plănuit ceva rău asupra stăpînirii tale, nici am gîndit ceva, martor ne este nouă ochiul cel a toate văzător al Domnului. Iar de nu va fi aşa şi vei afla vicleşug întru noi, apoi să nu faci cu noi nici o milă; şi nu numai cu noi aceşti trei, ci chiar pe neamul nostru să nu-l cruţi. Noi ne-am învăţat de la părinţii noştri a cinsti pe împărat şi, mai vîrtos decît toate, a avea credinţă către dînsul. Drept aceea, acum cu credinţă am păzit viaţa ta, iar cele încredinţate nouă, precum s-a căzut dregătoriei noastre, bine le-am cîrmuit, slujind cu osîrdie poruncii tale; căci tulburarea cea din Frigia am potolit-o şi războiul cel plănuit de vrăjmaşi l-am risipit, arătînd prin aceasta vitejia noastră cu fapta înaintea ta, precum vor spune cei ce ştiu bine. Iar stăpînia ta mai înainte ne-ai dăruit cinste, iar acum cu asprime te-ai înarmat asupra noastră, fiind cumplit judecaţi şi cu groază aşteptăm a pătimi. Aşadar, precum ni se pare nouă, o, împărate, osîrdia noastră către tine a fost pricinuitoare nouă de mari munci, căci în loc de slavă şi de cinstea pe care am nădăjduit-o, frica morţii şi osîndirea ne-a cuprins pe noi”.

Umilindu-se împăratul de aceste cuvinte, se căia de batjocura adusă bărbaţilor acelora; fiindcă se cutremura de judecata lui Dumnezeu şi se ruşina de porfira cea împărătească; căci cel ce se nevoieşte a pune altora legi, vede însuşi că face judecăţi fără de lege. Deci, într-acel ceas a căutat mai cu milă asupra lor şi a început a vorbi către ei cu blîndeţe. Iar ei, uitîndu-se cu umilinţă către împărat, îndată au văzut chipul Sfîntului Nicolae şezînd împreună cu împăratul şi făcîndu-le milostivire şi iertare. Aceasta însă nimeni nu o vedea, fără numai cei trei voievozi. Atunci, luînd ei îndrăzneală au zis cu glas tare: „Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit odinioară pe cei trei bărbaţi în Mira de la moartea cea nedreaptă, scoate-ne şi pe noi, robii tăi, din această nevoie, ce ne stă asupra”. Iar împăratul, luînd cuvînt, a zis: „Cine este Nicolae şi pe care bărbaţi a izbăvit? Spuneţi-mi cu de-amănuntul aceasta”. Iar Nepotian i-a povestit toate.

Atunci împăratul, cunoscînd pe Sfîntul Nicolae că este mare plăcut al lui Dumnezeu şi minunîndu-se de îndrăzneala şi de rîvna lui pentru cei năpăstuiţi, a liberat pe voievozii aceia, zicîndu-le: „Nu eu vă dăruiesc viaţa, ci marele slujitor al lui Dumnezeu, Nicolae, pe care voi l-aţi chemat spre ajutor. Deci să mergeţi la dînsul şi să-i daţi mulţumire, apoi spuneţi-i lui din partea mea: „Iată am făcut cele poruncite de tine; deci nu te mînia asupra mea, plăcutule al lui Hristos!”. Acestea zicînd, le-a încredinţat o Evanghelie ferecată cu aur, o cădelniţă de aur, împodobită cu pietre scumpe şi două sfeşnice, poruncindu-le să le dea bisericii din Mira.

Astfel, cei trei voievozi dobîndind preaslăvita mîntuire, îndată au pornit pe cale şi cu bucurie au venit la sfînt, pe care cu veselie l-au văzut. Apoi mare mulţumire i-au dat, ca unuia care le-a făcut o bunătate ca aceea şi cîntau, zicînd: Doamne, Doamne, cine este asemenea Ţie Cel ce izbăveşti pe săracul din mîna celor mai tari decît dînsul?” Apoi, nici pe cei săraci nu i-au lăsat nemiluiţi, ci şi pe aceia i-au îndestulat din averile lor, iar după aceea, cu bună sporire s-au întors la ale lor.

Acestea sînt lucrurile lui Dumnezeu, care măresc pe plăcutul Său. De aceea, ca o pasăre ducîndu-se vestea despre dînsul pretutindeni, a străbătut luciul mărilor şi toată lumea, încît nici un loc nu rămăsese, unde să nu fi fost auzite minunile cele mari ale slăvitului arhiereu Nicolae, după darul cel dat lui de la Atotputernicul Dumnezeu.

Odată nişte corăbieri plutind de la Egipt spre părţile Liciei, li s-a întîmplat o furtună mare, încît şi pînzele au fost aruncate jos, iar corabia era să se sfarme de tulburarea valurilor celor mari. Atunci toţi se speriară de moarte. Iar cînd şi-au adus aminte de marele arhiereu Nicolae – pe care niciodată nu-l văzuseră, decît numai auziseră de dînsul, că este grabnic ajutător celor ce-l cheamă întru nevoi -, s-au îndreptat cu rugăciunile către dînsul şi l-au chemat în ajutor. Iar sfîntul, îndată s-a arătat lor şi a intrat în corabie, zicînd: „Iată, m-aţi chemat şi am venit ca să vă ajut; deci nu vă temeţi”. Apucînd cîrma, se vedea cum cîrmuieşte corabia. Apoi a certat vîntul şi marea, precum şi Domnul nostru odinioară Care a zis: Cel ce crede în Mine şi lucrurile care le fac Eu, acela le va face. Astfel, credinciosul rob al Domnului poruncea mării şi vîntului şi acelea îi erau ascultătoare.

După aceea corăbierii, purtaţi de vînt lin, au sosit în cetatea Mira şi, ieşind din corabie, au mers în cetate, vrînd să-l vadă pe cel ce i-a izbăvit din nevoi. Văzîndu-l mergînd la biserică, au cunoscut pe făcătorul lor de bine şi, alergînd, au căzut la picioarele lui, dîndu-i mulţumire. Iar Minunatul Nicolae, nu numai din nevoia cea trupească şi de moarte i-a izbăvit pe aceia, ci şi pentru mîntuirea sufletelor lor a avut purtare de grijă; căci, fiind mai înainte-văzător a văzut într-înşii cu ochii cei duhovniceşti gîndul păcatului, care depărtează pe om de Dumnezeu şi-l abate de la poruncile lui. De aceea a zis către dînşii: „Cunoşteţi-vă pe voi, rogu-vă, o, fiilor, cunoaşteţi-vă inimile voastre şi gîndurile vi le îndreptaţi spre bună plăcere de Dumnezeu, pentru că, deşi ne tăinuim şi ne socotim a fi buni de către ceilalţi oameni, dar de Dumnezeu nimic nu se poate tăinui. De aceea sîrguiţi-vă cu toată osîrdia a păzi sfinţenia cea sufletească şi curăţenia cea trupească, căci sînteţi biserică a lui Dumnezeu, precum grăieşte dumnezeiescul Apostol Pavel: De va strica cineva casa lui Dumnezeu, pe acela strica-l-va Dumnezeu.

Astfel, mustrînd pe bărbaţii aceia cu cuvinte folositoare de suflet, i-a eliberat cu pace, căci fericitul avea obiceiul de mustrare, ca un tată iubitor de fii, iar faţa lui era ca a îngerului lui Dumnezeu, strălucind cu darul cel dumnezeiesc. Din faţa lui ieşea o rază preastrălucită, ca şi din a lui Moise şi vederea lui aducea mult folos celor ce priveau spre dînsul; căci dacă cineva ar fi fost îngreuiat cu orice fel de patimă sau cu întristare sufletească, numai dacă ar fi privit spre sfîntul, îndată afla îndestulată mîngîiere întristării sale. Sau de vorbea cineva cu dînsul, mult sporea întru cele bune. Aşa că nu numai cei credincioşi, dacă se întîmpla a auzi ceva din limba cea dulce şi izvorîtoare de miere, ci şi cei necredincioşi se umileau şi se povăţuiau spre mîntuire, lepădînd răutatea necredinţei cea din tinereţe şi primind în inimă cuvîntul cel drept al adevărului.

Marele plăcut al lui Dumnezeu a vieţuit ani destui, strălucind în mijlocul cetăţii Mirelor cu dumnezeieştile podoabe, după cum zice dumnezeiasca Scriptură: „Ca un luceafăr de dimineaţă prin mijlocul norilor, ca luna plină de zilele sale şi ca soarele ce străluceşte asupra Bisericii Dumnezeului Celui prea înalt, ca un crin lîngă izvoarele apelor şi ca nişte mir de mult preţ, bine mirosind tuturor”.

În adînci bătrîneţe, fiind plin de zile bune, şi-a dat datoria cea de obşte a firii omeneşti, bolind puţin cu trupul, apoi şi-a săvîrşit bine viaţa sa vremelnică. Deci a fost petrecut cu bucurie şi cu psalmi la viaţa cea neîmbătrînită şi fericită, însoţindu-l sfinţii îngeri şi întîmpinîndu-l cetele sfinţilor.

Lîngă cinstitul lui trup adunîndu-se episcopi de prin toate cetăţile, în mulţime fără număr, l-au pus cu cinste în biserica cea sobornicească a mitropoliei Mirelor, în ziua a şasea a lunii decembrie. Apoi se săvîrşiră multe minuni de către sfintele moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu. Pentru că a izvorît mir cu bună mireasmă din moaştele lui, cu care, ungîndu-se cei bolnavi, dobîndeau sănătate. Din această pricină, de la marginile pămîntului alerga lumea la mormîntul lui, căutînd tămăduirea bolilor şi nu se lipseau de ceea ce căutau, căci toate neputinţele se vindecau cu acel sfînt mir, nu numai cele trupeşti, ci şi cele sufleteşti, iar duhurile cele viclene se îngrozeau, nu numai în viaţă, ci şi după moartea sa le biruia pe acelea, cum şi acum le biruieşte.

Odată, nişte bărbaţi temători de Dumnezeu, de la gura rîului ce se numeşte Tanais, auzind de moaştele cele izvorîtoare de mir şi vindecătoare ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, care se afla în Mira, cetatea Lichiei, s-au sfătuit să meargă pe mare, acolo, pentru închinăciune. Umplînd corabia cu grîu, voiau să plutească. Dar vicleanul diavol, care era sălăşluit mai înainte în capiştea Artemidei şi pe care îl izgonise de acolo Sfîntul Nicolae, risipind capiştea, simţind că vrea să plece corabia către marele părinte, mîniindu-se pentru risipirea capiştei cum şi pentru izgonirea sa de acolo, se sîrguia cu toată puterea să se răzbune asupra sfîntului.

Astfel, diavolul s-a gîndit să facă împiedicare bărbaţilor acelora din calea pe care o plănuiseră şi să-i lipsească de sfinţenie, făcîndu-le piedici dorinţei lor. Deci s-a prefăcut în chip de femeie şi se făcea că poartă un vas plin cu untdelemn, apoi a zis către bărbaţii aceia: „Aş fi vrut să duc aceasta la mormîntul sfîntului, dar foarte mult mă tem pe mare, că nu este cu putinţă unei femei neputincioase ca mine şi bolnavă cu stomacul, a îndrăzni să călătorească pe atîta noian. Pentru aceea, rogu-vă pe voi ca, luînd vasul acesta, să-l duceţi la mormînt şi să turnaţi untdelemn în candela sfîntului”. Zicînd diavolul acestea, a dat vasul în mîinile acelor iubitori de Dumnezeu. Nu se ştia însă cu ce fel de vrăji era amestecat acel untdelemn, ca să vatăme şi să prăpădească pe cei din corabie. Dar aceia, neştiind lucrarea vicleanului, au ascultat cererea lui şi au luat vasul cu untdelemn diavolesc şi, pornind de la mal, în ziua aceea au plutit bine. Însă a doua zi a început a sufla vîntul dinspre miazănoapte şi a face plutirea cu anevoie; deci, multe zile primejduindu-se de valuri, se gîndeau să se întoarcă înapoi. Întorcînd corabia, li s-a arătat Sfîntul Nicolae, plutind într-o barcă mai mică şi le zise: „Unde mergeţi, bărbaţilor? Pentru ce aţi lăsat calea ce vă stă înainte şi vă întoarceţi? În mîna voastră este a potoli viforul şi a face corabiei calea uşoară, căci este diavolească acea rea măiestrie care vă împiedică în călătoria voastră. Că nu o femeie v-a dat vasul, ci însuşi diavolul; deci aruncaţi-l în mare şi îndată veţi avea calea cu bună sporire”.

Auzind acestea, bărbaţii aceia au luat vasul şi l-au aruncat în adîncul mării. Şi făcînd aceasta, îndată a ieşit de acolo fum negru şi pară de foc, care a umplut văzduhul de miros greu, iar marea se desfăcu şi fierbînd apa din adînc, clocotea. Iar picăturile apei erau ca nişte scîntei de foc, încît foarte mult s-au temut cei ce erau în corabie şi de frică ţipau. Dar ajutorul care se arătase lor, poruncind să îndrăznească şi să nu se teamă, a alinat marea; apoi pe călători, izbăvindu-i de frică, i-a făcut a pluti fără primejdie spre Licia. Atunci, îndată, venind o răcoreală cu bună mireasmă, a suflat asupra lor şi s-au bucurat; apoi au plutit cu bine pînă la cetatea cea dorită. Acolo, închinîndu-se moaştelor celor izvorîtoare de mir ale grabnicului ajutător şi apărător, mulţumeau Atotputernicului Dumnezeu. Apoi, înălţînd rugăciuni marelui părinte, s-au întors în ţara lor, povestind tuturor, cu lacrimi de bucurie, ceea ce li se întîmplase pe cale.

Multe, mari şi preaslăvite minuni a făcut Sfîntul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat şi pe mare, ajutînd celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare şi scoţîndu-i din adîncul mării la uscat; răpindu-i din robie şi aducîndu-i la casele lor; izbăvind din legături şi din temniţe, apărînd de tăierea de sabie şi scăpînd de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; şchiopilor, umblare; surzilor, auz; muţilor, grai. Pe mulţi, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogăţit, iar celor flămînzi le-a dat hrană. Şi la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor şi sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă şi din primejdii îi izbăveşte. Ale cărui minuni precum este cu neputinţă a le număra, tot aşa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunoasc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin.

Politica diavololui


Chiar daca nu e intotdeauna negru, cu coarne si sef la cazanele infernului, diavolul e descris adesea ca fiind teribil de inspaimantator. Ei bine, oricat vi s-ar parea de hilar, caracterizarea cu pricina il subestimeaza pe cel rau. Si asta pentru ca impielitatul e capabil de abordari mult mai subtile decat am putea crede. Oricum, e suficient de inteligent incat sa stie ca nu poate cuceri sufletele oamenilor prin strategii teroriste.

Una din „calitatile” lui de capatai este perseverenta cu care isi abordeaza posibilele victime. Asemenea unui pescar blindat cu o rabdare inepuizabila, diavolul sta la panda asteptand sa ne apropiem curiosi de mreaja lui si eventual sa ne impleticim in ea.

Pe de alta parte, e un cosmetician si – daca vreiti – un designer foarte priceput. Stie sa fardeze si sa impacheteze raul astfel incat sa para interesant, demn de frecventat. Diavolul e specialist in a face formele sa minta. Raul e agresiv la vedere, e la indemana, sare in ochi; pe cand binele e ascuns, discreti, iti lasa libertatea de a alege si niciodata nu seduce mincinos prin forme. Raul e la suprafata (de fapt e numai suprafata), in vreme de binele e substrat si profunzime.

Diavolul insista exact pe acest raport intre exterior si interior, umbrind esentialul discret pentru a credita superficialul spectaculos. Experimentand pacatul, omul se trezeste in final mintit, plictisit si gol; dincolo de farmecul curtenitor al ispitei, nu poate gasi nimic care sa-l implineasca launtric. Si asta pentru ca regia tentatiei in care se lasa antrenat e doar in prilej nefericit de sustragere din comuniunea cu Dumnezeu.

Repertoriul jongleriilor prin care demonul incearca sa manipuleze mintile oamenilor e foarte variat. Daca pe unii reuseste sa-i pacaleasca inlanturandu-i prin vicii precum betia, minciuna, ura ori desfraul, pe altii ii castiga cu patimi subtile deviate din calitati, ca de pilda, evlavia satisfacuta de sine ori moralitatea trufasa ce osandeste pacatosenia semenilor, fara a incerca sa converteasca prin dragoste neoranduiala lor.

In fine, daca e sa-i dam dreptate lui Denis de Rougemont, cea mai mare smecherie a diavolului e sa ne convinga ca de fapt el n-ar exista. Asta pentru ca ulterior sa ne poata manipula nestingherit, in subsidiarul fiintei. Ei bine, pentru un crestin autentic negarea existente demonului e aproape sinucigasa. Pana la urma, demascarea diavolului e chiar esentiala; numai cunoscandu-l il putem re-cunoaste atunci cand ne da tarcoale dandu-se in spectacol …

Forta demonului nu trebuie subestimata dar nici supraevaluata. Pentru ca orice fatalism in fata ispitei diavolului e o tradare a lui Hristos, Care a surpat puterea raului.

Elefantii lui Dali Printre picturile lui Salvador Dali, se numara una care infatisaza trupul ascetic al unui credincios ce inalta curajos o cruce mica drept pavaza impotriva asaltului unor elfanti ce se indreapta amenintatori spre el. Ceea ce surprinde la aceste animale uriase este faptul ca picioarele lor sunt subtiri si fragile ca de insecta. Parintele Nicolae Steinhardt interpreta acest tablou aratand ca respectivii elefanti reprezinta ispitele care par imposibile de invins dar, in realitate, nu sunt decat niste fantome ce se sprijina pe picioare firave. In concluzie, diavolul ameninta si pare cotropitor, insa lucrarile lui sunt cladite pe niste temelii tot atat de subrede ca si pisciorusele elefantilor din tabolul lui Dali. Asadar toata harmalaia demonica nu-i decat teatru si iluzie. Raul nu e atotputernic. Si de vreme ce omul e faptura a lui Dumnezeu, diavolul nu poate patrunde in inima lui decat pe ocolite, printr-o eventuala fisura a vointei omenesti. Atata timp ca diavolul nu ne poate sili sa pacatuim, tot asa cum Dumnezeu nu vrea sa ne sileasca la intruparea virturii, avem libertatea de a-l refuza pe saltimbacul vanzator de iluzii …

E adevarat ca pana in ultima clipa a vietii pamantesti ne vom confrunta cu pescarul insistent al infernului. Sa nu ne fie insa prilej de teroare! Ci inarmati cu rugaciune si post, frecventandu-ne duhovnicul si pe Hristosul euharistic, sa urmam Celui ce „ne-a dat putere sa calcam peste toata puterea vrajmasului” (Lc. X, 19)

Revista Apostolia, nr. 4-5, pag 44

Sfantul Apostol Andrei , ocrotitorul Romaniei


Azi 30 octombrie este ziua in care Biserica Ortodoxa il comemoreaza pe Sfantul Apostol Andrei , cel care a adus Vestea cea mare a nasterii , mortii si Invierii Celui Rastignit pentru pacatele noastre , IIsus Hristos Mantuitorul .

Despre viata si minunile  Sfantului Andrei puteti gasi informatii la urmatoarele adresele urmatoare :  1 , 2 , 3 , 4  , 5 ,6

Cu aceasta ocazie le urez tututor ce Poarta numele Sfantului Andrei la multi ani si multa sanatate si sa urmeze calea cea buna spre mantuirea sufletelor lor .

Minunile maicii Domnului – Lacrimile unui preot smerit


Mănăstirea Dochiariu are un alt metoc, în Halkidiki. Economul mănăstirii, părintele ieromonah Teofan, povestea adeseori sătenilor multele minuni şi faptele cele mari ale icoanei Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea precum şi despre grija pe care o arată credincioşilor săi creştini.

Preotul satului de multe ori a avut prilejul să asculte aceste povestiri şi se simţea de fiecare dată copleşit de atotputernicia Preacuratei şi de marea iubire pe care ea o arată prin minunile sale credincioşilor. La un moment dat preoteasa s-a îmbolnăvit şi trăgea să moară. Durerea preotului era de nedescris şi îndoită, o dată pentru moartea grabnică a soţiei şi a doua oară pentru cei patru copilaşi, care urmau să rămână orfani.

Preotul, în marea lui deznădejde, şi-a amintit de rugăciunile Maicii Domnului şi de trecerea pe care dânsa o are la Fiul său. Cu inima zdrobită şi cu lacrimi fierbinţi a început să se roage cu nădejde celei Grabnic Ajutătoare şi să o cheme în ajutor, implorând-o s-o însănătoşească pe preoteasă. Odată, în timp ce se ruga, a adormit şi în vis a văzut o femeie care l-a întrebat:

– De ce plângi?

Preotul i-a răspuns:

– Îi plâng pe preoteasă şi pe copilaşii mei ce sunt încă mici şi neajutoraţi. Atunci femeia care i se arătase i-a zis:

Eu sunt Maica Domnului cea Grabnic Ajutătoare sau Maica Domnului Dochiarissa. De vreme ce m-ai chemat, am venit să-ţi spun că preoteasa nu va muri, ci va mai trăi încă cinci ani. Zicând aceasta, femeia părea că vrea să plece. Atunci părintele a întrebat-o unde se va duce. Preacurata i-a răspuns:

– Merg jos, la părintele Teofan, căci e bolnav şi trebuie să-l cercetez şi pe dânsul.

După ce a văzut şi a auzit toate acestea, preotul s-a trezit. Dis de dimineaţă a văzut minunea: soţia lui, preoteasa, era sănătoasă şi pe deplin vindecată. S-a dus apoi la părintele Teofan şi i-a povestit lucrurile minunate care i se întâmplaseră în noaptea aceea. Părintele l-a sfătuit pe preot să meargă, aşa cum era dator, la Mănăstirea Dochiariu şi să-i mulţumească cum se cuvenea Binefăcătoarei sale.

Preotul a făcut întocmai. Când a ajuns acolo şi a văzut sfânta icoană, a recunoscut-o pe femeia care-i apăruse în vis şi care o vindecase pe preoteasă. Cu umilinţă s-a plecat şi s-a închinat Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea, a plâns şi i-a mulţumit pentru negrăita sa binefacere [12; 83-84].

Minunile maicii Domnului – Tămăduirea unui orb pedepsit pe nedrept


În 1530, în Kerkira, aflată sub ocupaţie veneţiană, un tânăr cinstit, pe nume Ştefan, se întorcea într-o zi din oraş în satul lui. Pe drum a întâlnit şi alţi călători şi mergeau astfel împreună. Deodată au observat în depărtare câţiva tineri care transportau făină de la moară. Cei ce-l însoţeau pe Ştefan au intrat în ispită.

– Nu le furăm făina?, îşi spuneau între ei. Nimeni nu ne vede. O vom împărţi şi o vom transporta la casele noastre.

Toţi au fost de acord cu acest plan, în afară de Ştefan.

– Este păcat! a protestat el. Şi apoi, nu vom scăpa de judecată.. Vom fi pedepsiţi ca tâlhari şi răufăcători.

Aceia erau hotărâţi însă. Şi când li s-a apropiat prada, s-au năpustit asupra tinerilor şi le-au înşfăcat făina.

Tinerii, jefuiţi şi bătuţi, au mers la casele lor şi au povestit ce li s-a întâmplat. Imediat a fost înştiinţat judecătorul, Simon Bailos, şi acela a trimis soldaţi ca să-i aresteze pe răufăcători. Soldaţii l-au arestat ca suspect numai pe Ştefan, deoarece ceilalţi dispăruseră. Acela a mers cu ei nepăsător, fiind convins de nevinovăţia lui.

Ştefan s-a justificat soldaţilor cu sinceritate, dar nu a fost crezut. L-au dus direct la închisoare. Când s-a prezentat în faţa judecătorului, i-a mărturisit din nou adevărul.

– Mergeam cu tâlharii, dar nu am luat parte la tâlhărie. Mă acuzaţi pe nedrept.

Judecătorul nu l-a crezut însă şi l-a condamnat.

– Ce pedeapsă preferi, l-a întrebat, să-ţi taie mâinile sau să-ţi scoată ochii?

Şi acela a preferat cea de-a doua pedeapsă, deoarece îi părea mai puţin dureroasă. Cu plânsete şi lamentaţii a fost condus la locul de judecată, unde a fost executată îngrozitoarea sentinţă.

Acum Ştefan, incapabil să se deplaseze, era condus de mama lui. La 18 mile de capitala insulei se afla oraşul maritim Kasiopi. Era cunoscut datorită unei biserici a Maicii Domnului pe la care treceau o mulţime de oameni spre a se închina icoanei ei făcătoare de minuni.

Ştefan se hotărăşte şi pleacă în acel oraş. Va sta în biserica Maicii Domnului şi va cere ajutor pentru săraci. S-a închinat împreună cu mama lui icoanei făcătoare de minuni şi l-a rugat pe un călugăr să-i dea o chiliuţă unde să locuiască.

Prima seară au rămas în biserică. Mama lui, foarte obosită, a adormit imediat. El însă nu s-a putut linişti din cauza durerilor.

Deodată l-a cuprins un somn uşor. Simte atunci cum îl ating două mâini care îi mângâie cavităţile ochilor. Atingerea a fost atât de reală încât s-a trezit imediat, întrebându-se cine l-a atins.

Şi, deodată, vede în faţa lui o femeie îmbrăcată în straie albe şi scăldată în lumină. S-a oprit puţin şi apoi a dispărut. Ştefan se întoarce şi vede candelele aprinse. O trezeşte pe mama lui şi o întreabă:

– Cine a aprins candelele?

– Taci şi dormi, îi spune aceea, crezând că fiul ei visează.

Acela însă insista:

– Văd icoana Maicii Domnului. Nu e închipuire ceea ce-ţi spun.

Atunci mama s-a ridicat şi i-a privit chipul cu emoţie şi nelinişte. Într-adevăr, nu-i venea să-şi creadă ochilor! Era martora unei minuni: cavităţile ochilor fiului ei aveau acum doi ochi albaştri, deşi mai înainte de orbire ochii lui Ştefan erau negri.

Imediat mama şi fiul i-au mulţumit cu lacrimi de bucurie Preasfintei Fecioare pentru ajutorul dat.

Ştirea s-a răspândit repede şi călugării au alergat să vadă ce se întâmplă.. Minunea nemaivăzută i-a cutremurat pe toţi, şi un călugăr a plecat în grabă să-i spună vestea judecătorului.

Acela, uimit, a luat cu el persoanele marcante din Kerkira şi l-au vizitat împreună pe Ştefan. I-au văzut ochii şi s-au minunat. Ca dovadă, a văzut la pleoapele ochilor semnul provenind de la fierul încins al călăului.

Judecătorul avea însă o îndoială. De aceea, când s-a întors în Kerkira, l-a chemat pe călău şi l-a întrebat:

– I-ai scos, într-adevăr, ochii lui Ştefan, aşa cum ţi-am poruncit?

– Desigur că i-am scos. Se mai găsesc încă într-un vas.

Într-adevăr, în vas se aflau doi ochi şi, bineînţeles, doi ochi negri şi nu albaştri ca cei pe care îi avea acum Ştefan.

Adevărul a ieşit la suprafaţă într-un mod mai elocvent şi mai convingător. Împăratul, după ce a aflat de Ştefan, şi-a cerut iertare şi l-a despăgubit cu daruri scumpe. După aceea a refăcut zidul bisericii sfinte a Maicii Domnului [24; 26-28].

Martorii lui Yehova


Martorii lui Iehova. Aproape toata lumea s-a confruntat cu prozelitismul lor agresiv din usa-n usa! Organizatia pe care acestia o reprezinta, cunoscuta sub numele de Watchtower Bible and Tract Society (W.T.B. & T.S.), este renumita pentru accentul pe care-l pune asupra profetiilor vremii sfîrsitului, însa de mai multe ori profetind gresit sfîrsitul lumii. In acelasi timp, Organizatia Turnului de Veghere exercita un control sever asupra Martorilor lui Iehova si le interzice acestora participarea la activitati sociale cum ar fi sarbatorirea zilelor de nastere, a Craciunului, a Pastelui, sau a Zilei Mamei, sau le interzice salutul drapelului national, votatul, serviciul militar, sau transfuziile de sînge. Prin aceste restrictii Organizatia Turnului de Veghere creeaza un zid de izolare a Martorilor fata de restul societatii.

Trecutul istoric

Organizatia Turnului de Veghere si Societatea Tractatului pretinde cu îndrazneala sa fie singura organizatie pe care Dumnezeu o foloseste în zilele noastre pentru a învata adevarul Lui si a vorbi în Numele Lui. [1] Conform Organizatiei Turnului de Veghere toti ne-Martorii lui Iehova vor fi distrusi la Armaghedon, un eveniment al judecatii divine cu a carui iminenta ameninta tot timpul. Societatea Turnului de Veghere tipareste saptamînal peste 15 milioane de copii ale revistelor ei în 120 de limbi iar peste 5 milioane de Martori ai lui Iehova (cunoscuti sub numele de „pionieri/vestitori”) îi raspîndesc doctrinele în 230 de tari. In cele ce urmeaza vom reda cîteva lucruri elementare pe care fiecare om ar trebui sa le cunoasca despre trecutul si crezurile Martorilor lui Iehova.

Crezuri si doctrine împrumutate

Charles T. Russell (1852-1916) este cel a pus bazele miscarii Martorilor lui Iehova ce. In adolescenta acesta si-a negat traditia prezbiteriana de care apartinea alaturîndu-se putin mai liberalei Biserici Congregationale, grup pe care de asemenea l-a parasit. [2] A negat dumnezeirea Domnului Isus Hristos si învataturile biblice ale iadului si pedepsei vesnice. Fara a poseda vreo pregatire biblica formala, Russell doar a împrumutat si a adaptat diversele învataturi ce erau populare în vremea lui. De pilda, Adventismul este cel ce l-a influentat în negarea iadului, iar un grup dizident al Adventismului condus de N.H. Barbour, i-a stîrnit interesul în studierea profetiilor vremurilor sfîrsitului. Astfel de la Barbour, Russell a împrumutat crezul ca Hristos urma sa se întoarca invizibil pe Pamînt în anul 1874, si ca anul 1914 era anul în care lumea trebuia sa fie distrusa, dupa care se inaugura Mileniul (deci, cei 1000 de ani de domnie literara a lui Hristos pe pamant; n.tr.).

Pretentii aberante

In anul 1879 Russell si-a publicat propria sa revista denumita Zion’s Watchtower and Herald of Christ’s Presence (deci, „Turnul de Veghere si Vestitorul Prezentei lui Hristos”) en care si-a promovat propriile envataturi. Fiindca oamenii au fost atrasi de prezicerile senzationaliste ale sfersitului, organizatia a crescut en numar.

In pofida lipsei sale de pregatire formala en teologie si de cunoastere a limbilor originale, Russell a pretins ca el era singurul care cunostea adevarul, condamnend en mod viguros toate celelalte religii crestine. In consecinta, pastorii mai multor biserici au enceput sa demaste envataturile false ale lui Russell si caracterul sau endoielnic.

Un caracter dubios

Reverendul J.J. Ross este cel ce intai a publicat o brosura en care dezvaluia pretentiile si envataturile false ale lui Russell. Astfel, Ross evidentia ca Russell, „nu a frecventat niciodata scolile superioare, nu stie aproape nimic despre filozofie, despre teologia istorica sau sistematica si este complet ignorant en ce priveste limbile biblice (greaca si ebraica). „[3] Fara succes, Russell a encercat sa opreasca raspendirea acestor informatii demascatoare prin a-i intenta proces pentru calomnie reverendului Ross. Insa, Russell nu doar ca a pierdut procesul, dar s-a si facut vinovat de sperjur en tribunal, mintind sub depunere de jurament ca poseda cunostinte ale limbii grecesti, pentru ca la urma sa recunoasca ca afirmatiile privitoare la el facute en brosura erau adevarate. [4]

In anul 1913, din nou fara succes, Russell a dat en judecata ziarul „The Brookly Daily Eagle” pentru calomnie fiindca a fost demascat pentru encercarile frauduloase de a vinde un greu obisnuit la pretul exorbitant de 60 de dolari sacul (35,24 litri) sustinend ca este un „greu miraculos”. [5]

Profetii neemplinite

In ciuda acestor piedici, Russell a continuat sa-i atraga pe oameni cu fantasticele sale interpretari profetice si avertismente dramatice ale unui Armaghedon ce urma sa aiba loc en 1914. Cend anul 1914 a venit si a trecut, acesta a schimbat data la 1915. Insa en anul 1916 Russell a murit lasendu-si urmasii deziluzionati si stupefiati de prezicerile sale neemplinite. Atunci Joseph Franklin Rutherford a preluat controlul organizatiei.

Profetie contra cost

Rutherford (1869-1942) a folosit la rendul sau amenintarea Armaghedonului pentru a-i intimida pe Martorii lui Iehova. Astfel, el a publicat Misterul Incheiat (The Finished Mystery), o carte en care a prezis ca en 1918 Dumnezeu va nimici bisericile si milioanele lor de membrii, dupa care en anul 1920 toate regatele lumii vor fi cuprinse de anarhie. [6] Rutherford sustinea ca singura modalitate de a scapa de judecata iminenta si de nimicire era de a se intra en rendurile organizatiei Turnului de Veghere.

Teama de Armaghedon i-a motivat pe Martori sa se straduiasca exemplar en a vinde cartile lui Rutherford si restul de literatura a Turnului de Veghere. Cend au esuat prezicerile din 1918 si 1920 Rutherford a stabilit o noua data entr-o alta carte intitulata Milioane ce traiesc acum nu vor muri niciodata (Millions Now Living Will Never Die), tiparita en 1920. In aceasta se envata ca mileniul urma sa se inaugureze en 1925 si ca sfinti ai Vechiului Testament ca, Avraam, Isaac, Iacov si David trebuiau sa envieze. Ca prin urmare Societatea Turnului de Veghere a trecut la construirea unei luxuriante resedinte de tip spaniol botezata Beth-Sarim (adica, „Casa Printilor”), chipurile en scopul gazduirii patriarhilor. Intre timp Rutherford s-a mutat dupa bunul plac en aceasta uriasa vila. De asemenea en timpul marii crize din 1930 Rutherford a condus o foarte scumpa masina noua en timp ce Martorii lui Iehova de rend vindeau brosuri si reviste din usa-n usa si lucrau pe terenurile Bethelului pentru 10-15 dolari pe luna. [7] La sase ani dupa moartea lui Rutherford survenita en 1942 sfintii Vechiului Testament enca nu se entorsesera, astfel ca Societatea a vendut en taina „Beth Sarim”-ul, encheind un capitol jenant din istoria ei profetica. [8]

Falsificarea Bibliei

Sub conducerea lui Nathan H. Knorr (1905-1977) Societatea Turnului de Veghere a renuntat pentru o vreme la stabilirea/prezicerea de date si a apelat la o strategie diferita. Fiindca multe dintre envataturile lor erau infirmate cu usurinta de versete cheie ale Bibliei, Versiunea King James, Knorr si-a propus sa publice o Biblie diferita pe care Martorii sa o utilizeze. Astfel, Biblia Societatii Turnului de Veghere numita The New World Translation (NWT) (Traducerea Lumii Noi), modifica brutal multe din versetele care demonstrau erorile doctrinei Turnului de Veghere. Cel mai notoriu exemplu al acestor falsificari este Ioan 1:1, care en Versiunea King James (atet a Bibliei de limba engleza cet si orice alta limba) declara cu claritate dumnezeirea lui Isus „Cuventul era Dumnezeu”, ensa fiindca Turnul de Veghere neaga dumnezeirea lui Hristos, Traducerea Lumii Noi reda acelasi verset sub forma, „Cuventul era un dumnezeu”.

Un alt exemplu se gaseste en cartea Vechiului Testament, Zaharia, la capitolul 12, versetul 10. Iehova Dumnezeu vorbeste aici si spune „esi vor entoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns”, o referire profetica evidenta la crucificare. Fiindca emplinirea de catre Isus a acestei profetii arata ca El este Iehova Dumnezeu, Societatea Turnului de Veghere a schimbat acest verset en Traducerea Lumii Noi pentru a reda, „ei vor privi la Acela pe care l-au strapuns”, eliminend en felul acesta o alta referire la dumnezeirea lui Isus Hristos. Societatea a mai operat schimbari similare la multe alte versete care privesc dumnezeirea lui Hristos (vezi, Coloseni 1:16-20, Tit 2:13, Evrei 1:8). De asemenea, au mai fost modificate versetele care demasca envataturile false ale Societatii Turnului de Veghere asupra unor subiecte ca, realitatea pedepsei vesnice (Matei 25:46) si personalitatea Duhului Sfent (1Corinteni 14:14-16; 1Timotei 4:1; Iuda 19). In felul acesta Societatea Turnului de Veghere ofera Martorilor lui Iehova si potentialilor ei convertiti impresia ca Biblia sprijina envataturile ei eronate.

In acelasi timp, comitetul de traducere al versiunii Lumii Noi a fost tinut la adapostul anonimatului, fara endoiala cu scopul de a-i acoperi lipsa completa a creditelor teologice. Nici unul din oamenii care au lucrat la acest proiect nu a avut o pregatire oficiala en limbile biblice, cu exceptia lui Frederick Franz. Acesta a fost presedintele comitetului si a studiat timp de doi ani greaca la Universitatea din Cincinnati fara totusi a absolvi, iar en ebraica a fost doar un autodidact. [9] Dupa moartea lui Knorr, Franz a devenit noul presedinte al Turnului de Veghere.

Intimidarea si lipsa de integritate

Din anul 1960 pena en 1966 rata de crestere a organizatiei a encetinit considerabil. In momentul respectiv Societatea a introdus en circulatie o noua carte si a stabilit o noua data pentru sfersitul lumii. In Viata vesnica en libertatea Fiilor lui Dumnezeu (1966), de Vicepresedintele Franz (1894-1992), se concluziona ca toamna anului 1975 va marca enceputul celei de-a saptea perioade a istoriei omenirii. Societatea a avut grija de aceasta data sa evite publicarea unei preziceri clare, ensa mesajul pe care-l transmitea era destul de clar pentru Martorii lui Iehova de pretutindeni – Armaghedonul trebuia sa vina curend. In consecinta, au fost dintre aceia care en anul 1974 si-au vendut casele si proprietatile si au primit laude din partea liderilor pentru initiativa lor. [10]

Numarul membrilor a crescut cu miile pena ce a venit anul 1975 si a trecut. Atunci multi Martori au enteles ca Dumnezeu nu conducea Societatea Turnului de Veghere si au parasit-o. Liderii Societatii au refuzat sa recunoasca ca au gresit en privinta anului 1975 si en schimb au comunicat membrilor deziluzionati pur si simplu, „sa-si ajusteze punctul de vedere”. [11]

Demascarea prezicerilor false ale Societatii Turnului de Veghere a creat endoieli si preocupari fata de organizatie. Societatea a raspuns atunci publicend articole si carti en care se admitea ca s-au facut greseli en prezicerile istorice si envataturile doctrinare ale organizatiei. Insa au scuzat aceste erori atribuindu-le failibilitatii omenesti si subliniind ca Societatea n-a pretins niciodata ca este inspirata de Dumnezeu. [12] Aceasta constituie o nerusinata enselaciune devreme ce numerele din trecut ale revistelor Turnului de Veghere sent denumite „mesajul lui Dumnezeu”, redend endrumarile lui Iehova entre ghilimele. Un numar recent al Turnului de Veghere din 1 August 1995 afirma ca, „Iehova esi envata poporul Sau endeosebi prin intermediul unui studiu saptamenal al Bibliei pentru care se foloseste Turnul de Veghere ca si ajutor”. [13]

In anul 1943 Presedintele Turnului de Veghere Frederick Franz empreuna cu Presedintele Nathan H. Knorr au depus en tribunal urmatoarea marturie sub prestare de jurament privitoare la provenienta directa de la Dumnezeu a continutului Turnului de Veghere.

Depozitia lui Frederick W. Franz din cazul „Olin Moyle contra Watchtower Bible and Tract Society”, din 1943, sectiunile nr. 2596-2597, pag.866, reda urmatoarele:

Intrebare: Totusi Iehova Dumnezeu este acum editorul publicatiei (este vorba de revista „Turnul de Veghe”), nu?

Raspuns: Astazi El este editorul publicatiei.

Intrebare: De cet timp El este editorul publicatiei ?

Raspuns: De la enceputul ei, el a calauzit-o.

Depozitia lui Nathan Homer Knorr din cazul „Olin Moyle contra Watchtower Bible and Tract Society”, din 1943, sectiunea nr.4421, pag.1474, continua:

Intrebare: In realitate, ea (publicatia „Turnul de Veghere”) este prezentata en mod fatis drept Cuventul lui Dumnezeu, nu?

Raspuns: Da, ca si Cuvent al Sau.

Intrebare: Fara nici un fel de credite?

Raspuns: Asa este.

Din nefericire multi oameni sent inconstienti de aceste realitati daunatoare iar Martorii continua sa creasca en numar distribuind cantitati masive de literatura enselatoare. In ciuda esecurilor din trecut si a declaratilor recente ca nu ar fi inspirata, Societatea Turnului de Veghere enca pretinde o loialitate desaversita si continua sa prezica ca Armaghedonul este iminent aducend anihilarea certa a tuturor celor ce nu se alatura organizatiei, ori ei parasesc rendurile. Chiar avend o istorie denaturata de manipulari si profetii false, Societatea Turnului de Veghere continua sa pretinda ca este singura „organizatie” care envata adevarul.

Crezuri doctrinare

Cend o organizatie ca „Watchtower Bible and Tract Society” pretinde ca este singura religie adevarata si singura sursa de envatatura biblica corecta noi trebuie sa-i examinam crezurile cu mare grija. Daca doctrinele ei sent adevarate, atunci acestea se vor regasi en Biblie, iar envataturile ei ar trebui sa fie consecvente si sa nu se schimbe an dupa an. Cu toate acestea Martorii de Iehova neaga sau deformeaza multe dintre envataturile fundamentale ale Bibliei, crezurile acestora intra en conflict cu cele ale crestinilor ortodocsi din toate veacurile. Priviti la urmatoarele comparatii.

Natura lui Dumnezeu. Biblia ne envata ca exista doar un singur Dumnezeu adevarat (Isaia 43:10-11; 44:6,8). Tatal, Fiul si Duhul Sfent sent identificati ca fiind Persoane distincte dintr-o Dumnezeire triunita (Mat.3:16-17; 2Cor.13:14). In entreg Noul Testament Fiul si Duhul Sfent, cet si Tatal, sent en mod separat identificati ca fiind Dumnezeu. Fiecare poseda atribute divine si actioneaza ca Dumnezeu (Fiul: Marcu 2:5-12; Ioan 20:28; Evrei 1:8; Duhul Sfent: Fapte 5:3-4; 2Cor.3:17-18).

In contrast, Societatea Turnului de Veghere neaga natura trinitara a lui Dumnezeu si envata ca un asemenea crez este inspirat de satana. [14] In schimb, envata ca Iehova, numele singurului Dumnezeu adevarat, corespunde doar lui Dumnezeu Tatal. In plus, Societatea neaga si ca Isus este Dumnezeu (vezi, punctul urmator din aceasta brosura). Apoi, neaga ca Duhul Sfent este o persoana si en schimb sustine ca el este doar o forta activa a lui Dumnezeu, asemenea electricitatii. [15]

Isus Hristos. Biblia envata ca Isus este Dumnezeu venit en trup si Creatorul tuturor lucrurilor (Ioan 1:1-3,14; Col.1:16). Desi nu a fost niciodata mai prejos de Dumnezeu, la timpul potrivit El si-a pus deoparte gloria pe care o avea la Tatal si s-a embracat en natura umana (vezi, Ioan 17:3-5; Filip.2:6-11; Col.2:9). Dupa moartea Sa Isus a enviat trupeste din morment s-a aratat ucenicilor si a fost recunoscut en trupul Sau de peste 500 de oameni. Acest fapt a fost crucial atet pentru mesajul cet si pentru credinta bisericii primare (Luca 24:39; Ioan 2:19-21; 1Cor.15:6,14).

In contrast, Societatea Turnului de Veghere neaga dumnezeirea lui Isus Hristos si envata en schimb ca Isus este o fiinta creata. La enceput, El era arhanghelul Mihail care mai terziu s-a nascut ca om perfect. Martorii lui Iehova cred ca dupa ce Isus a fost engropat, Dumnezeu a destramat trupului Lui fizic. Apoi, Isus a fost enviat ca si creatura spirituala si a fost „materializat” entr-un trup de carne si oase pentru a se face vizibil. Intors acum en ceruri El e din nou recunoscut ca fiind arhanghelul Mihail. [16]

Mentuirea. Biblia envata ca doar jertfa de ispasire a lui Hristos este cea care rezolva problema omeneasca a pacatului. Cend a fost rastignit pe cruce, Isus Hristos a luat asupra Lui toate pacatele persoanale ale tuturor oamenilor, din trecut, prezent si viitor (1Petru 2:24) si ca si Dumnezeu si om perfect El a endeplinit cu desaversire cerintele dreptatii lui Dumnezeu (Rom.3:22-26). Ca prin urmare, toti care-l primesc pe Isus printr-o credinta sincera (Ioan 1:12; Fapte 16:31), pot fi iertati si declarati neprihaniti reintrend en partasie cu Dumnezeu (2Cor.5:21, Evrei 7:24-26).

In contrast, Societatea Turnului de Veghere sustine ca doar un grup de elita al Martorilor lui Iehova cunoscuti sub numele de „cei 144.000”, sau ca fiind „cei unsi”, poseda en prezent neprihanirea lui Hristos. Doar cei 144.000 sent nascuti din nou si se pot astepta sa domneasca cu Hristos en ceruri. Pentru restul numeros al Martorilor lui Iehova cunoscuti sub numele de „celelalte oi”, sau de „marea multime”, jertfa de ispasire a lui Hristos ofera acestora doar sansa mostenirii vietii vesnice pe pament. [17]

Insa, Biblia envata ca noi sentem mentuiti prin har, fara nici un fel de fapte facute en justificare de sine. Mentuirea este darul lui Dumnezeu. Noi nu putem face nimic pentru a contribui la mentuirea noastra deoarece fara Isus Hristos noi sentem „morti en pacatele noastre” (Efeseni 2:1-9).

In schimb, Societatea Turnului de Veghere sustine ca noi trebuie sa ne dobendim mentuirea noastra, aceasta „depinzend de faptele omului”. Omul trebuie „intai sa se alature organizatiei lui Iehova pentru mentuire” [18] si dupa aceea sa se supuna la tot ceea ce aceasta envata. In acest fel, relatia cu organizatia Martorilor lui Iehova este prezentata drept baza mentuirii si nu o relatie personala cu Isus Hristos.

Duhul si pedeapsa eterna. Biblia envata ca duhul omului continua sa existe si sa fie constient dupa moartea trupului (Luca 16:19-31; 2Cor.5:6,8; Filip.1:23-24; Apoc.6:9-11). De aceea, ea spune ca aceia care au respins darul vietii vesnice dat de Dumnezeu, vor suferi o pedeapsa vesnica constienta (Mat.25:41,46; Apoc.14:10,11; 20:10,15).

In schimb, Societatea Turnului de Veghere neaga pedeapsa eterna si sustine ca omul nu are un spirit (sau, duh) care continua sa existe dupa moartea trupului. Martorii cred ca moartea pune capat oricarei existente constiente. Iadul, spun ei, se refera la morment si la cei care en final vor fi judecati de Dumnezeu si care vor fi anihilati encetend astfel pur si simplu sa mai existe. [19]

Biblia. Biblia envata ca ungerea Duhului Sfent este cea care-l face en stare pe fiecare crestin sa enteleaga Cuventul lui Dumnezeu si sa-l aplice cum se cuvine en viata lui (Ioan 16:13; 1Ioan 2:27).

In schimb, Societatea Turnului de Veghere envata ca Biblia poate fi interpretata doar de catre Societatea Turnului de Veghere si ca nici un om nu poate afla adevarul aparte de aceasta. [20]

Contradictii si schimbari spectaculoase de crez

Societatea Turnului de Veghere pretinde ca este organizatia lui Iehova si singurul canal al lui Dumnezeu de endrumare spirituala pentru zilele noastre. [21] In acelasi timp se subliniaza ca Biblia este o „carte organizationala” care nu poate fi enteleasa de indivizi izolati indiferent de cet de sinceri sent. Insa, cum am putea oare sa ne encredintam destinul nostru etern unei organizatii care en scurta ei existenta a acumulat un trecut atet de rusinos de contradictii si schimbari doctrinare bruste? Pentru edificare, priviti la urmatoarele exemple ale vesnic schimbatoarei teologii a Turnului de Veghere.

In anul 1975 Societatea Turnului de Veghere a envatat ca omul din pilda semintei de mustar care seamana samenta (Matei 13), nu este altul decet Satana. Mai terziu, en cursul aceluiasi an Societatea Turnului de Veghere a envatat ca semanatorul era Isus. [22]

O entemplare similara s-a petrecut en 1978 cend Societatea Turnului de Veghere identifica pe „Alfa si Omega” din Apocalipsa 22:12-13 ca fiind Iehova (adica, Dumnezeu Tatal), iar dupa aceea, cinci saptameni mai terziu a sustinut ca aceste versete se refera la Isus. [23]

Incapacitatea Societatii Turnului de Veghere de a interpreta corect Biblia se vede cel mai clar en schimbarile ei spectaculoase de crez. Adica, putem vedea organizatia Martorilor lui Iehova envatend, odata, pozitia A apoi pozitia B si sustinend ca Dumnezeu le-a dat o „lumina noua”. Cu toate acestea, mai terziu organizatia revine la vechile envataturi (pozitia A), iar en unele cazuri trece din nou la pozitia B. Iata ceteva exemple. Avem intai subiectele asupra carora au oscilat en crezuri, apoi mai jos, anii en care s-au observat schimbarile.

Invierea oamenilor Sodomei

1879 – Vor fi enviati.
1952 – Nu vor fi enviati.
1965 – Vor fi enviati.
1988 – Nu vor fi enviati. (!?) [24]

„Domnul” din Romani 10:12-16

1903 – „Domnul” se refera la Isus.
1940 – „Domnul” se refera la Iehova.
1978 – „Domnul” se refera la Isus.
1980 – „Domnul” se refera la Iehova. [25]

„Stapenirile cele mai enalte” (sau, „dregatoriile”; n.tr.) din Romani 13:1

1916 – „Stapenirile cele mai enalte” se refera la guvernele lumii.
1943 – „Stapenirile cele mai enalte” se refera la Iehova Dumnezeu si la Isus Hristos.
1964 – „Stapenirile cele mai enalte” se refera la guvernele lumii. [26]

Despartirea „oilor” de „capre” (Matei 25:31-46)

1919 – se va petrece dupa vremea necazului.
1923 – se petrece acum, enainte de vremea necazului.
1995 – se va petrece dupa vremea necazului. [27]

Concluzie

In lumina datelor de mai sus am putea oare sa ne encredem en Societatea Turnului de Veghere si literatura ei ? Am vazut ca a profetit fals sfersitul lumii de cel putin 6 ori si ca a folosit aceste preziceri pentru a-si intimida adeptii.

Biblia ne avertizeaza spunend ca vor veni multi profeti falsi ce vor pretinde ca vor vorbi en numele lui Dumnezeu (Matei 7:15; 1Ioan 4:1). Din fericire, tot ea ne ofera testele practice pentru identificarea profetilor falsi. In Deuteronomul 18:21-22 ne este spus ca cel ce pretinde ca se exprima ca profet al lui Dumnezeu si prezice ceva ce nu se emplineste este un profet fals.

Poate ca vei zice en inima ta: ,,Cum vom cunoaste cuventul pe care nu-l va spune Domnul?” Cend ceea ce va spune proorocul acela en Numele Domnului nu va avea loc si nu se va entempla, va fi un cuvent pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din endrazneala: sa n-ai teama de el. (sa nu-l asculti; n.tr.)

Conform Bibliei, o singura profetie falsa el face pe cel ce o exprima sa fie un profet fals. Dupa acest test, profetiile neemplinite ale Societatii Turnului de Veghere din 1914, 1915, 1918, 1920, 1925 si 1975 dovedesc fara tagada ca ea este un profet fals.

De asemenea, aceasta grupare religioasa si-a schimbat frecvent doctrinele ei si si-a contrazis crezuri sustinute anterior, en tot acest timp sustinend ca este singura organizatie de pe pament ce detine adevarul. Poate lucrul acesta sa fie caracteristic lui Dumnezeu, perfectiunii si sfinteniei Sale?

Nu intentionam nici sa-i ridiculizam si nici sa-i jignim pe Martorii lui Iehova. In general se poate observa ca sent oameni sinceri, devotati. Intr-un fel acestia sent mai degraba asemenea oilor pierdute decet lupilor rapitori deoarece sent amagiti de catre o organizatie cu un trecut de profetii si doctrine false. Intr-adevar, Martorii lui Iehova cred ca daca parasesc Societatea Turnului de Veghere vor fi nimiciti la Armaghedon. De aceea, ei au nevoie de dragostea si compasiunea noastra. Dorinta noastra en ce-i priveste pe ei, cet si pe altii, este ca sa ajunga la o cunoastere adevarata a ceea ce Biblia envata si la o entelegere a faptului ca mentuirea este un dar pe care Dumnezeu ni l-a dat. Doar printr-o legatura personala cu Isus Hristos i se poate garanta vreunuia dintre noi, iertarea si viata vesnica !

Despre yoga si yogini (1): Gheorgaki din Tibet


Odata a venit in Sfantul Munte si umbla pe la manastiri un tanar in varsta de saisprezece-saptesprezece ani, pe care il chema Gheorgaki. La varsta de trei ani fusese dus de parintii lui la o manastire budista din Tibet, inaintase mult in yoga si ajunsese un vrajitor desavarsit putand sa cheme pe oricare diavol voia. Purta centura neagra si stia foarte bine karate. Cu puterea satanei facea tot felul de demonstrafii care pricinuiau uimire. Lovea cu mana pietre mari si le sfarama ca pe niste nuci. Putea sa citeasca si carti inchise. Spargea alune in palma, arunca cojile, iar miezul ramanea lipit de mana.

Niste monahi l-au adus pe Gheorgaki la „Panaguda”, ca sa fie ajutat de Staret. Cand a ajuns acolo, l-a intrebat pe Staret ce puteri are si ce minuni poate face. Atunci Staret-ul i-a raspuns ca insusi nu are nici o putere si ca toata puterea este a lui Dumnezeu.

Gheorgaki, vrand sa-si arate puterea, si-a concentrat privirea spre o piatra mare care era la distanta si a facut-o bucati. Atunci Staretul a facut semnul crucii pe o piatra mica si i-a spus sa o sparga si pe aceea. El s-a concentrat, si-a facut vrajile lui, dar nu a reusit sa o sparga. Vazand aceasta, a inceput sa tremure, iar puterile demonice pe care credea ca le stapanea, neputand sparge piatra, s-au intors impotriva lui si l-au aruncat cu putere in cealalta parte a raului. Staretul a mers si l-a gasit intr-o stare jalnica.

Altadata, povestea Staretul, in timp ce discutam cu el, s-a ridicat deodata, mi-a prins mainile si mi le-a intors la spate. „Sa vina acum sa te scape Hagi-efendi, daca poate”, mi-a spus. Am simtit aceasta ca pe o hula. Atunci mi-am tras putin mainile si l-am aruncat cat colo. Dupa aceea a sarit in sus si a vrut sa ma loveasca cu piciorul, dar piciorul lui s-a oprit langa fata mea, ca si cum ar fi intalnit o piedica nevazuta. M-a pazit Dumnezeu.

In acea noapte l-am oprit si l-am pus sa doarma in chilia mea. Dar diavolii l-au luat si l-au tarat pana jos in parau, unde l-au batut pentru nereusita lui.

Dimineata a venit intr-o stare jalnica, ranit, plin de spini si pamant si mi-a marturisit: „M-a batut satana pentru ca nu am putut sa te biruiesc””

Staretul l-a convins pe Gheorgaki sa-i aduca toate cartile lui de vrajitorie si le-a ars. Apoi l-a tinut putina vreme langa el si l-a ajutat cat timp acela a facut ascultare. Dupa aceea Staretul, interesandu-se sa afle daca Gheorgaki este botezat, a aflat chiar si biserica in care s-a savarsit botezul lui. Gheorgaki cutremurat de puterea si harul Staretului, voia sa devina monah, dar nu a putut.

Staretul folosea cazul lui Gheorgaki ca sa arate cat de mare este inselarea celor ce cred ca toate religiile sunt egale, ca toate cred in acelasi Dumnezeu si ca nu exista nici o diferenta intre monahii tibetani si cei ortodocsi.

sursa : http://www.razboiulnevazut.org/articol/75/Gheorgaki-din-Tibet

Videoclipul piesi Alejandro este plin de simboluri masonice


Citit mai multe bloguri si site-uri pentru a ma documentare pentru noi materiale si pentru a relationa cu oameni obisnuiti si cu alti bloggeri am dat peste acest articol ce dezbate videoclipul piesei Alejandro . Sursa acestui articol este alt articol .
Aceste 2 bloguri dezbat simbolismul satanic , masonic si anticrestin din videoclip si din cauza unei declaratii date de Lady GaGa ( sau Lady CaCa ) in emisiunea TV Larry King Live si anume ca videoclipul este “o celebrare si o admiratie pentru iubirea homosexualilor. Este o marturie a invidiei mele in fata curajului si vitejiei de care trebuie ei sa dea dovada ca sa fie impreuna. Nu am putut descoperi aceste lucruri cu un barbat heterosexual in viata mea. In videoclip, cersesc iubirea prietenilor mei gay, dar ei nu ma doresc”.

Pentru restul materialelor citi pe acele bloguri .

Comentariu alexbidam91 :

Parerea mea este ca aceasta artista , folostia de „elitele masonice si anticrestine sa fie interzise in Romania pe orice post de radio si Tv . Prin comportamentul sau . prin piesele si videoclipurile sale poate denatura sufletul unui crestin .  Blasfemia adusa crestinismului prin videoclipul piesei Alejadro este cel mai puternic argument pentru interzicerea acestei marionete condusa de papusari atei/satanisti  .

CARD NATIONAL DE SANATATE pentru toti romanii. Acesta va avea CIP iar identificarea pacientului se va face pe baza amprentei digitale


Citez din articolul CNAS: Românii ar putea avea card naţional de sănătate până în 2012:

Fiecare persoană va avea un card naţional de sănătate până în 2012, cu peste patru ani întârziere, iar documentul va conţine toate informaţiile privind calitatea de asigurat, dar şi date medicale precum grupa de sânge sau predispoziţia la alergii, potrivit Mediafax.

“Cardul naţional va conţine pe lângă numele şi prenumele asiguratului un număr de identificare, altul decât codul numeric personal. În plus, cardul va avea cip pe care vor fi trecute şi alte date medicale cum ar fi grupa de sânge, dacă respectiva persoană este alergică, sau dacă ia medicamente anticoagulante”, a spus directorul CNAS, Dorin Ionescu.

Posesorul cardului trebuie să prezinte actul la doctor, la spital sau la farmacie iar toate serviciile medicale vor fi înregistrate în sistemul informatic al casei de asigurari.

Licitaţia propriu-zisă, pentru implementarea sistemului, începe în toamnă. Datele personale vor fi luate de la evidenţa populaţiei, iar cele medicale de la doctori. Românii îşi vor lua cardul medical de la casele de asigurări, posibil contra unei sume modice. Distribuirea cardurilor ar putea dura între 12 şi 18 luni.

Identificarea pacientului se va face pe baza amprentei digitale, iar pe card va exista un dispozitiv, urmând ca pacientul să se autentifice cu amprenta. Dacă asiguratul este reticent, atunci va putea folosi şi un cod PIN.

Pentru început va fi realizată fişa electronică a pacientului. Implementarea cadrului naţional va fi încheiată în toamna lui 2011.

Ministrul Sănătăţii anunţa şi el în ianuarie 2010 că, până în anul 2012, vor intra în circulaţie aceste carduri şi că până atunci speră să se găsească o soluţie şi pentru persoanele care nu sunt asigurate.

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică, până în 29 ianuarie 2010, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Articolul 338 din proiect, care face referire la cardul naţional de asigurări de sănătate, prevede că în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor fi alocate sumele pentru cardul naţional, astfel încât acesta să poată fi implementat la 1 ianuarie 2011.

Programul trebuia implementat până la sfârşitul anului 2007. Prevederile privind cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate au intrat în vigoare după 90 de zile de la promulgarea, la sfârşitul lunii aprilie 2006, a pachetului de legi privind reforma în sănătate. Respectivul document mai avea nevoie, ca legislaţie secundară, de un ordin al preşedintelui CNAS, potrivit Legii 95 din 2006.

Titlul IX din pachetul de legi privind reforma în sănătate (Legea 95 din aprilie 2006) prevede procedurile de elaborare, implementare şi distribuirea în România a cardului european şi a celui naţional de asigurări de sănătate.

Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate este un document electronic prin care pacientul face dovada că este asigurat în sistemul de sănătate. Acest card va fi eliberat de casa de asigurări de sănătate unde figurează ca asigurat titularul acestuia.

În 2006, autorităţile sanitare au recunoscut că România “stă foarte prost la capitolul informatizare” şi că introducerea acestui sistem la nivel naţional reprezintă modalitatea vitală de a ţine sistemul sanitar în frâu şi de a cunoaşte costurile reale din sănătate. În România există trei reţele, care ar trebui să funcţioneze în sincronizare una cu alta: reţeaua clinică, cea care leagă direcţiile sanitare de spitale şi reţeaua farmaciilor.

Reţeaua clinică ar trebui să unească toate casele de asigurări de sănătate şi cabinetele medicale de toate tipurile. În cadrul acestei reţele ar trebui cuprinse toate datele clinice ale pacientului, pornind de la istoria bolilor de care suferă şi a consumului de medicamente. Reţeaua care leagă direcţiile sanitare de spitale ar trebui să aibă ca software dominant programul contabil, având în vedere cheltuielile mari din unităţile sanitare. Reţeaua farmaciilor – care ar putea fi inclusă în reţeaua clinică – ar trebui să permită farmaciştilor, în urma informatizării, să elibereze numai medicamentele compensate prescrise de medicul de familie, explicau, în 2006, autorităţile sanitare.

La începutul anului 2010, sistemul sanitar nu este încă informatizat, întrucât două componente ale proiectului sunt la Ministerul Sănătăţii, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are nevoie de un sistem unic integrat, a explicat preşedintele CNAS, Nicolae Lucian Duţă.

Sursa : Saccsiv.wordpress.com

Comentariu Alexbidam

Rupoerea de sistem trebuie facuta cat mai repede . Da mai departe linkul acestui blog si a blogului sursa a acestui articol prietenilor , colegilor , parintilor si tuturor pentru a vedea cum ni se pregateste dezbinarea nostra fata de Dumnezeu

Teoria conspiratiei (pentru cei tari de inima)


Bancile austriece au amenintat ca vor falimenta piata bancara europeana daca nu primesc fonduri si de la statul roman. In consecinta, politicienii autohtoni au fost chemati la Bruxelles, unde li s-a cerut ca Romania sa angajeze acest imprumut. Acesti politicieni corupti, multi fiind pe statele de plata ale masoneriei mondiale, au elaborat rapid un plan de aservire a Romaniei printr-un imprumut debilitant, CEL MAI MARE IMPRUMUT FACUT DE ROMANIA VREODATA !

Ca sa va fie foarte clar ca e o conspiratie:
1. SECRETISM (aflam din UE, prima oara, ce bani luam noi)
2. GRABA (repede, repede, au si venit sacalii FMI)
3. NU SE DAU JUSTIFICARI CLARE PENTRU UTILIZAREA SUMEI
4. Nu s-au organizat intruniri mediatizate, cu participarea cremei economistilor romani, unde sa se dezbata clar, pe fata, daca avem sau nu, nevoie de imprumut.
5. Se evita declararea sumei totale ! Asta va permite marirea ulterioara a sumei, la oricit e “nevoie”. Unii afirma, 20 miliarde,
dar e putin probabil, deoarece o tara , mai mica, ca UNGARIA, imprumuta 25 MLRD, iar noi numai 20?
6. Nu s-a indicat un organism clar de control, un sistem de indicatori de verificare a sumelor date.
7. Dat fiind marimea sumei si conditiile globale deosebit de grave, precum si faptul ca in final, poporul roman va returna imprumutul, ar fi trebuit sa fie tratat cu o transparenta TOTALA, in mass media; de asemenea, sa se publice o lista cu ce bani se dau si cui.

Deci, acestea sint definitorii unei FRAUDE DE PROPORTII, care i se pregateste poporului roman.

I n Ungaria, au argumentat inca de anul trecut ca au nevoie de 25 Miliarde. Au imprumutat si tot nu au putut evita recesiunea.

Sa vedem, in continuare, ce se va face in mod real cu banii. Banii vor intra „virtual” in BNR, iar de aici vor fi dati in proportie de 80%, bancilor straine. Acesti bani, impreuna cu banii strinsi de la populatie, prin dobanzile mari oferite vor fi transferati in strainatate, la bancile mama. Dupa care vor declara falimentul aici, local. Intre timp se vor stradui sa reduca si limita minima de siguranta in BNR, ca impactul sa fie si mai devastator (cum a fost si facut, de curind, cu o variatie mica, e drept, dar s-a facut ca sa se testeze reactia publicului).Cu restul de bani, dupa cum era de asteptat: avem campanii electorale,politicieni care nu au prea avut de furat in ultimul timp. Vor fi abonati la borcanul cu miere!

Deci, romanii se vor alege cu PLATA IMPRUMUTULUI + DOBINZI.

Nu numai aceasta, caci imprumutul e conditionat de acceptarea de catre guvern a urmatoarelor conditii:
-banii trebuie sa “AJUTE” bancile austrice in dificultate in Romania, -cresterea taxelor, TVA, impozit profit, -reducearea bugetlui sanatatii si invatamintului, -obligativitatea CIP-arii (la inceput pasaport, dupa aceea buletine si permise auto, gradual, si in final in corpul uman), -obligativitatea montarii camerelor de luat vederi peste tot, -implementarea statului politienesc absolut, cum a fost aratat in romanul orwelian “1984″ si in care romanii au trait timp de 50 de ani -obligativitatea vaccinurilor (vedeti HPV si acum vedeti contaminarea cu Gripa aviara in Cehia , Austria si Germania )

Cititi aici pe linga ce pericol am trecut (nu se stie sigur, daca atrecut!): http://www.infowars .com/vaccines- as-biological- weapons-live- avian-flu- virus-placed- in-baxter- vaccine-material s-sent-to- 18-countries/
Ca urmare, va rezulta imediat o devalorizare accentuata a leului, la cca 7-8 RON/EURO, marirea de cca 8 ori a impozitelor pe proprietati, se vor mari TVA si toate taxele, cu scopul de a plati datoria. In urma procedurii de Asasinat Economic, tara va fi la dispozitia “firmelor prietene” FMI, care vor veni ca hienele sa se infrupte din ce a mai ramas din tara noastra.

Cine sustine cel mai vehement acest imprumut? Dl. Guvernator Mugur Isarescu (FRANCMASON), care face parte din Comitetul executiv al Comisiei Trilaterale, unul din organele importante ale conspiratiei mondiale.
Daca domnia sa a afirmat acum doua luni ca totul e OK, ca avem suficiente rezerve, cum s-a schimbat atit de radical situatia, incit va fi nevoie sa imprumutam asa o suma mare, CEA MAI MARE DIN ISTORIA ROMANIEI?
Ideea este ca acesti tradatori vor aduce diverse date, diverse calcule si statistici contrafacute, sa-si ascunda hotia. Trebuie ca poporul roman sa fie ferm: daca actualul guvernator nu se pricepe sa administreze Banca Nationala, cu ce avem in acele conturi, sa plece!
Guvernatorul Bancii din Islanda, care A FALIMENTAT VOIT ISLANDA, a fost fortat de popor sa plece:
http://www.itnsourc e.com/shotlist/ RTV/2009/ 02/11/RTV249809/
http://news. xinhuanet. com/english/ 2009-02/27/ content_10915777 .htm

Trebuie sa ne trezim,inainte ca sa ne falimenteze !

Atentie foarte mare romani ! Situatia nu e similara cu a anilor ‘90.
Acum lumea se afla intr-o acuta recesiune. TOATA LUMEA ! Exista un indicator real (nu poate fi manipulat), Baltic Dry Index, care arata cite tone marfa, se transporta intre porturi in lume. Acest indice a scazut de la 10,000 la 700, acum cu criza. Asta inseamna ca nu se mai transporta marfa de la producatori inspre consumatori.Se va consuma ce este in depozitele en-gros si dupa aceea , gata.
http://www.rense. com/general85/ des.htm
Presedintele Agrostar, dl. Stefan Niculae,ne avertizeaza ca, datorita legilor votate de politicieni, anul acesta productia agricola va fi
insuficienta si va trebui sa depindem in totalitate de importuri:

http://www.realitat ea.net/din- vara%E2%80% 93romania- va-depinde- in-totalitate- de-importurile- agricole% E2%80%93potrivit -presedintelui- agrostar_ 475927_comentari i.html#comments
Ca sa va faceti o idee, ca in toata lumea, in 2009 productia agricola s-a redus la 15% din cauza secetei:
http://www.unleaven edbreadministrie s.org/?page= drought
In SUA, in California (grinarul american) elitele nu dau apa pentru irigatii, in Australia a fost un incendiu devastator, in majoritate tarilor e o seceta extinsa:
http://www.cfbf. com/agalert/ AgAlertStory. cfm?ID=1062&ck=CD89FEF7FFDD490D B800357F47722B20
Deci, sintem complet expusi, securitatea nationala va fi complet compromisa cu acest imprumut si datoria noastra e sa-i oprim pe politicieni sa ia acest imprumut.Desi noi banuiam asta inca de anul trecut, Adrian Nastase arunca si el bomba: “Sunt presiuni externe pentru ca Romania sa ia imprumutul de la FMI”

Toata lumea se afla la acest moment, intr-o criza diabolic orchestrata de inalta elita mondiala, in special familiile Rotschild si Rockefeller, cu scopul de a spolia toate popoarele lumii de bogatiile pe care le au si de a-si indeplini visul secular, acela de a conduce,pe fata, nu din umbra ca si pina acum,intreaga planeta.
Aflindu-se pe ultima suta de metri, elitele au conceput aceasta criza, adica lovitura finala, acum 16 ani, prin conceperea bulei imobiliare din Statele Unite (Fannie si Freddy) si mai ales a bulei derivativelor. Au reusit prin coruptie si prin folosirea mass-mediei,care e 100% in mina lor, ca guvernele sa inchida ochii la escrocheriile unor escroci mai mici sau mai mari, gen Maddoff, sau la devalizarea a 125 Miliarde de dolari in Iraq , etc.
Astfel ca la momentul pertinent, au denunutat chiar ei, escrocheriile ce se desfasurau, amplificind efectele prin presa si televiziune, declansind astfel criza.

Criza au declansat-o cu scopul distrugerii tuturor sistemelor bancare ale statelor lumii, bazindu-se pe cea mai mare escrocherie si bataie de joc: BAILOUTUL BANCILOR FALIMENTARE IN SUA si UE ; sa se dea din banii contribuabilor fonduri bancilor, fara nici un control din partea statului, fara sa le ceara actiuni in schimb, sau sa li le impuna conditii in favoarea cetatenilor. De altfel, primind acesti bani fara nici un control sau sistem de a fi verificati, bancherii imediat si-au permis sa-si acorde niste bonusuri nesimtite, dupa ce ca tot ei au adus bancile in pragul colapsului.
Semnarea acestui bailout de 780 Miliarde $, a fost posibil prin fortarea politicienilor sa semneze un document de 1600 pagini, numit Stimulus Bill, fara nici o prezentare prealabila a continutului, ci doar cu o ora inainte de semnare. Politicienilor li s-a spus ca daca nu semneaza, guvernul va declansa legea martiala.
Justificarea semnarii acestui act a fost, pasamite, sa ajute economia americana (indirect, cea globala ce ar fi fost afectata de caderea firmelor de asigurari), prin crearea de noi locuri de munca si prin impulsionarea sistemului economic. De fapt, banii au ajuns cca 80% la banci si nu s-au creat locuri de munca. Restul au fost canalizati spre diverse firme `’prietene`’ a celor din sistem.
Ce este socant e, ca nici pin azi, Banca Rezervei Federale, nu vrea sa spuna unde s-au dus, la ce banci, cele 2,2 TRILIOANE de dolari din banii contribuabililor.

Banca Mondiala, pentru cine nu stie, este organic legata de Banca Rezervei Federale a SUA, care este o BANCA STRICT PRIVATA, nu se afla sub controlul guvernului SUA si unde actionari sint familia Rotschild 80% si Rockefeller, 20%. De asemenea, FMI este un organ foarte “eficient” al acestor elite.
Ca sa nu mai existe nici un dubiu ca actuala stare este cauzata de conspiratie: Banca Rezervei Federala a stopat din 23 Martie 2006, publicarea cantitatii totale de dolari in circulatie, pentru a se pregati pentru viitorul de acum. Astfel se tiparesc bani fara
acoperire, in nestire si nu se stie exact valoarea inflatiei:
http://safehaven. com/article- 4108.htm

Comisia de verificare a bursei americane, SEC, a fost informata acum 10 ani, ca escrocul Madoff desfasoara un joc piramidal tip schema Ponzi (Caritas), dar nu au luat nici o masura sa investigheze.
De altfel, in ultimul film, The Obama Deception (Inselaciunea lui bama), patriotul si luptatorul american impotriva Noii Ordini
Mondiale, Alex Jones, ilustreaza foarte sugestiv ce s-a intimplat in
lume in ultima vreme.

Cu banii FURATI de la oameni, elitele si-au permis sa ruineze piata
petrolului. De ce? Ne-a spus Soros de ce: Pentru ca mai exista tari
rebele, cum e Iran , Rusia sau Venezuela care nu vor sa joace cum le
cinta Noua Ordine Mondiala. Si chiar el, spune cu satisfactie, ca
Chavez nu poate finanta o revolutie bolivara cu 40$/baril si ca lui
Ahmadinejad nu-i da mai mult de un an ca presedinte.

Cu banii furati, elitele mentin pretul scazut la aur, si il cumpara in cantitati industriale. Intre timp se tiparesc cantitati necontrolate de bancnote care vor prabusi in viitorul apropiat moneda SUA.
Elitele cumpara cele mai valoroase proprietati, firme si bunuri pe nimica toata. Cu o parte din acesti bani furati, isi angajeaza ARMATE PRIVATE, deoarece se asteapta ca in momentul cind oamenii vor afla de marea tradare, sa protesteze cu violenta. In SUA platesc firma Blackwater, actual Xe (ce a actionat in Iraq ), iar in Europa este constituita o armata NATO secreta, de elita:
http://www.globalre search.ca/ articles/ GAN412A.html

Armatele secrete ale NATO. Operatiunea Gladio si terorismul in Europa de Vest

De asemenea, ei isi construiesc BUNKERE SUBTERANE, (20 MILIARDE $ per bucata), unde se pregatesc sa se retraga in caz ca nu mai pot controla masele dezlantuite.
In aceste bunkere stocheaza provizii pe termen indelungat, cumparate
tot din banii oamenilor:
http://www.worldnet daily.com/ index.php? fa=PAGE.view&pageId=70281
Pentru eventualitatea unei razmerite extinse, ei si-au pregatit intr-un bunker unde au stocat toate tipurile de semintele de pe pamint, in Svalbard, Norvegia, ca sa fie asigurati, ca dupa ce vor declansa la suprafata arme nucleare neutronice de mica putere, care distrug oamenii si viata, dar lasa neatinse cladirile si infrastructura, vor putea sa recreeze pe pamint plantele:
http://news. bbc.co.uk/ 2/hi/science/ nature/6335899. stm
Aceste micro-nukes sint arme nucleare de putere foarte mica, cu timpde injumatatire foarte scurt, cum s-au folosit si in Bali :http://www.cuttinge dge.org/NEWS/ n1715.cfm Unul din scopurile lor declarate este ca sa reduca populatia Terei la un minim de 500 milioane, usor controlabili, declaratie cioplita in 8
limbi pe Pietrele ghid din Georgia , SUA:
http://en.wikipedia .org/wiki/ Georgia_Guidesto nes
http://www.radiolib erty.com/ stones.htm

Ei platesc miliarde pentru a studia in laboratoare cum sa faca Virusul Gripei Aviare cit mai letal; iata ce s-a intimplat acum o saptamina in Cehia:http://www.torontos un.com/news/ canada/2009/ 02/27/8560781. html
Produc niste arme biologice ingrozitoare, pe care le vor prezenta caaparute ca rezistenta la antibiotice, dar de fapt obtinute prin militarizarea si modificarea genetica, in laboratoare, a unor stafilococi, printre care necrosis fasciis si stafilococul pyogenes, precum si variante super rezistente al stafilococului aureus. Ele vor
“aparea” in lume ca o ciudatenie la inceput, insa fac ca antraxul sau ciuma bubonica sa para ca o plimbare prin parc:
Au introdus in toate produsele alimentare, in sucurile racoritoare,batoanele energetice, etc. sirop de porumb, HFCS (High Fructose Corn Syrup) care prin tehnica de fabricatie contine doze mari de mercur,
care produce diabet si alte afectiuni grave : SUA au amenintat India , dupa ce aceasta a interzis comercializarea Coca Cola şi Pepsi Cola, datorita concentratiei mult peste limita admisa de pesticide.

http://www.chicagot ribune.com/ features/ lifestyle/ health/chi- mercury-corn- syrupjan27, 0,2801323. story

Lista produselor in care se gaseste sirop de porumb (HFCS). Veti fisocati de ceea ceaflati:http://www.accident alhedonist. com/index. php/2005/ 06/09/foods_ and_products_ containing_ high_fruct
De asemenea, nelipsitul Glutamat de sodiu – MSG, sau E621, ce sefoloseste ca potentator de aroma, in mai toate supele la plic si adaosurile de mincare tip Vegeta.
http://www.ecomagaz in.ro/vegeta- mult-gust- multa-sare/
Vedeti in acest clip, ce afectiuni grave produce acest aditiv alimentar.
Ne-au introdus in circuitul alimentar aluminiul, un metal care s-ademonstrat clar ca produce boala Alzeheimer:
http://www.alzheime r.ca/english/ disease/causes- alumi.htm
Au introdus in vaccinuri, pe care ne obliga copilasii si pe noi sa le luam, diferite substante, saruri de aluminiu, mercur (Thimerosal) , celule prelevate de la fetusi***, care destabilizeaza sistemul imunitar al organismului si produc cancer, SIDA si deseori chiar moarte:
http://www.squidoo. com/vaccinestras hdna
Despre celulele de fetusi *** din vaccinuri, s-au descoperit lucruri terifiante:http://lizditz. typepad.com/ i_speak_of_ dreams/2009/ 01/vaccines- and-fetal- cell-lines. html Vaccinuri contaminate cu virusul HIV, descoperite in SUA, au fost retrase si vindute apoi in EUROPA, infectind mii de hemofili.
http://www.ahrp. org/infomail/ 0503/22.php
In apa de baut a oamenilor se adauga fluor (in SUA si alte tari). Fluorul afecteaza nivelul general de inteligenta; aviz numarul mare decopii retardati care se nasc:
http://www.fluoride alert.org/ health/brain/
DAR SI IN ORICE PASTA DE DINTI DIN LUME !
http://www2. fluoridealert. org/Alert/ United-States/ National/ Toothpaste- How-Safe
In Europa si la noi se introduce clor, care produce cancer, eczeme siboli grave de inima:
http://www.fluoride alert.org/ health/brain/
In sarea de bucate, sarea de masa, se introduce CIANURA ! Verificati chiar dvs, pe pachetul de sare, ce contine E535 (ferocianura de sodiu) sau E536 (ferocianura de potasiu), ca agenti anticoagulare. In stomac
sau lichide, ferocianura disociaza in mai multi compusi, dintre care SI CIANURA. Cu fiecare lingurita de sare, introducem in noi CIANURA.
Cine are nevoie sa consumam in orice mincare, cianura? Verificati
chiar dvs.Toate medicamentele care se prescriu, de fapt trateaza efectele si nu cauzele bolii. Aceasta permite mentinearea oamenilor bolnavi in
continuare si beneficii de zeci de miliarde, pentru firmele de farmaceutice.
Ca sa ne omoare si mai eficient, vor sa voteze in Europa si SUA, CodexAlimentarius, prin care vor sa priveze oamenii de vitamine, aminoacizi esentiali, sa introduca numai hrana modificata genetic (GMO). Adica, de
exemplu, vor sa declare vitamina C, medicament cu distributiencontrolata, ca si heroina, pe care sa o poti lua numai pe reteta. Spre norocul nostru, niste oameni curajosi au oprit aceast abominabil
atentat in Europa (pe moment). In SUA, e in stadiul final de aprobare.
Sterilizarea barbatilor, prin introducerea in alimentatie a unui soi de porumb modificat genetic, care contine o gena a sterilitatii,precum si sterilizarea prin vaccinare, a femeilor:
http://www.healthfr eedomusa. org/?p=563
Tot pentru reducerea numarului de familii, si deci a copiilor, se voteaza in toata lumea, legi care dau drepturi “excesive” femeilor si copiilor, cum este acum si in Romania , care de fapt vor descuraja oamenii sa-si mai intemeieze familii si sa apeleze la “servicii”platite. In acest fel, statul poate incasa impozit pe prostitutie si e sigur ca nu se mai nasc atiti copii, exact cum s-a trasat calea de scoala eugenica britanica, la inceputul secolului, prin Bertrand Rusell. Prin aceste legi, vor face ca oamenii sa fie si mai insingurati, deci mai expusi la manipularea psihologica. Sa nu uitam ca miscarea feminista, nu a avut decit scopul ca femeile sa mearga si
ele la serviciu si sa creasca masa persoanelor impozitate, concomitent
cu scaderea numarului de copii.
http://www.bibliote capleyades. net/sociopolitic a/sociopol_ globalelite05. htm
De asemenea, elitele vor sa cip-eze toti oamenii, cu scopul de control complet. Si la noi, doresc introducerea peste noapte a buletinelor, permiselor auto si pasapoartelor cu CIP, sub motivul ca asa e modern, dar, de fapt, e etapa pregatitoare pentru implantarea CIP-ului RFID, in mina (RFID=Radio Frequency Identifying Document).
Astfel, au timp sa realizeze reteaua utilizata la citirea cip-urilor,de la distanta si creeaza o obisnuinta in a accepta aceste cipuri.
Vedeti aici ce-i spune Nik Rockefeller lui Aaron Russo (pentru ca a
spus lumii acest secret, Arron a fost ucis, desi amandoi sunt evrei!).
Cip-urile au o mica baterie de litiu, care doar la o mica fisura, se
scurge in fluxul sanguin. Acest litiu e o otrava puternica, care
produce moartea in niste chinuri groaznice.

Deoarece, schimbul liber de informatii intre oameni, pe internet, este
foarte deranjant pentru aceste elite, care fac eforturi enorme sa
blocheze orice informatii in mass media controlata de ei, au inceput
sa ia masuri de a desfiinta forma actuala de internet. Astfel ei
preconizeaza implemetarea accesului pe baza biometrica la furnizor si
siteurile vor trebui “aprobate” . Acestea au fost deja implementate si
testate in China , unde functioneaza perfect. Vor incepe de la interzicerea site-urilor pentru adulti, de jocuri si in final vor interzice site-urile “deranjante”. De altfel, politicienii corupti din Romania , au si votat pe ascuns, in perioada summitului NATO la Bucuresti, ascultarea telefonului, interceptarea mailului si inregistrarea siteurilor pe care navigam. Deci, impreuna cu cip-area,se doreste un control absolut, a ceea ce facem, unde ne aflam, citi bani avem, ceea ce cumparam, ce mincam, la ce filme ne uitam, ce ziare citim. ELITELE VOR UN CONTROL COMPLET.

Si daca noi ne razvratim, vor da comanda de blocare a CIP-ului. Din
acel moment, omul inceteaza sa mai “existe” social. Acesta e genul de
control pe care il doresc.

DE ALTFEL, SCOPUL FINAL AL CRIZEI, va fi ca dupa distrugerea completa a economiilor si sistemelor bancare, oamenii sa fie atit de ingroziti si de terifiati de lipsuri de tot felul, incit vor cere guvernelor sa
faca ceva. Atunci, elitele, care asta de fapt si asteptau, vor aduce
in prim plan, BANCA MONDIALA, cu O SINGURA MONEDA, VIRTUALA, care va fi introdusa electronic pe cip-ul din mina. Ca urmare a foametei si a lipsurilor, oamenii vor ACCEPTA DE BUNA VOIE ACESTE CIP-uri:
http://www.prisonpl anet.com/ globalists- exploit-financia l-meltdown- in-move-towards- one-world- currency. html

ACEST IMPRUMUT TREBUIE SA FIE APROBAT SAU DEZAPROBAT DOAR PRIN CONSULTAREA POPULATIEI PRIN REFERENDUM.

Linkurile zilei 16/07/2010 (1) – Marturiile unor fosti masoni


> Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)
fragment din lucrarea Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media, volumul IV Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri…

> Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)
fragment din lucrarea Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media, volumul IV Citiţi prima parte a acestui articol: Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) .

> ORDINUL «SKULL & BONES» («Cap de mort»)
Ordinul “Skull & Bones” a fost înfiinţat la Colegiul Yale din New Haven, Connecticut, în anul 1832. El este cel mai vechi şi cel mai prestigios dintre cele şapte societăţi secrete de la Yale. Printre celelalte sunt: “Scroll & Key” (“Sulul şi cheia”), “Book & Snake” (“Cartea…

> Charles G. Finney: «De ce am părăsit francmasoneria?»
Un articol preluat din revista Francmasoneria nr.2 Charles Grandison Finney (1792-1875) a părăsit în 1821 francmasoneria şi s-a convertit la creştinism, devenind ulterior un predicator cunoscut. În 1869 a publicat cartea „The Character, Cla

> Jack Harris: «Satana este dumnezeul francmasoneriei»
Un articol preluat din revista Franmasoneria nr.2 Jack Harris este un fost maestru mason care a publicat dezvăluiri cutremurătoare despre adevărata faţă a masoneriei. Redăm în continuare câteva extrase din cartea lui

> Omorârea căpitanului William Morgan
un articol preluat din revista Francmasoneria nr.2 O “fractură” semnificativă în codul masonic al tăcerii a apărut în Statele Unite la începutul secolului al XIX-lea. William Morgan, ce trăia în Batavia – New York, dispare

Religia masonilor


Pentru ca Masoneria este o religie, interesant pentru membrii sai ce se va intampla cu sufletele lor, dupa moarte. Sigur, nici un mason nu va recunoaste vreodata ca Francmasoneria este o religie( ceea ce duce ca nimeni din lumea asta sa nu creada ca este o religie ) . Dar sa vedem ce spune Albert Pike, unul dintre cei mai mari masoni:
1 – Fiecare loja masonica este un templu al religiei, si invataturile masoneriei sunt insctructiuni religioase”. Morals and Dogma, p 213.
2 – Masoneria… este universala, eterna si imuabila religie, asa cum Dumnezeu a asezat-o in inima umanitatii. Nu exista crez care sa fi dainuit de-a lungul vremii si care sa nu fi fost cladit pe aceasta temelie… Adepti ai acestei religii sunt toti masonii care o inteleg si i se dedica; sacrificiile aduse lui Dumnezeu sunt faptele bune, sacrificii ale pasiunilor dezordonate, renuntarea la propriul interes in folosul umanitatii si eforturile perpetuate pentru a obtine intreaga perfectiune morala de care este capabil omul.” Morals and Dogma, p 219.
3 – „Adevarul curat nu se poate dobandi oriunde… desi masoneria este o lupta continua spre lumina… Religiei, pentru a obtine raspandire si influenta in randul masei de oameni, ii trebuie permise nevoile cu o cantitate de eroare, incat sa fie plasata sub standardele ce pot fi atinse de marii intelectuali ai societatii. Religia celor multi trebuie sa fie obligatoriu mai incorecta si mai imprecisa decat cea a celor putini si rafinati” Morals and Dogma, p 224.
4 – „Noi nu subestimam importanta niciunui Adevar. Nu rostim nici un cuvant ce poate parea jignitor celor din jur. Nu spunem musulmanilor ca exista un singur Dumnezeu si ca este cu totul lipsit de importanta daca Mahomed era profetul sau. Nu spunem evreilor ca Mesia pe care ei il asteapta s-a nascut acum 2000 de ani in Bethleem. Si cu atat mai putin le spunem crestinilor ca Iisus din Nazaret era un om ca si noi, sau ca povestea Lui nu-i decat o legenda. Aceste atitudini ar depasi cu mult atributiile noastre. Masoneria apartine tuturor timpurilor si tuturor religiilor, gasindu-si invataturile in toate.” Morals and Dogma, p 524.
5 – „Cu toate ca Masoneria se identifica cu credintele stravechi, in prezent ea nu mai este asa de stralucitoare sau perfecta.” Morals and Dogma, p 524.
Din paragrafele anterioare ne sar in ochi mai ales doua idei:
– masoneria isi are originea in toate religiile pagane.
– acest lucru este ascuns membrilor sai si oamenilor, pana in momemntul in care ei sunt pregatiti sa primeasca adevarul. Care adevar ? Acela de a se inchina lui Lucifer. Invataturile Noului Testament nu pot fi compatibile cu masoneria dupa cum insusi A. Pike admite. La pagina 568 el se indoieste ca Iisus Hristos ar face parte din Sfanta Treime, sau ca El ar fi Dumnezeu. La pagina 707, Pike il considera pe Dumnezeu nu o persoana ci „puternica fiinta cosmica”. La pagina 102, Pike afirma ca intre satan si diavol este o mare diferenta. Primul este negarea lui Dumnezeu, in timp ce al doilea (diavolul) este o fiinta ce deserveste Raul, desi initial a fost creata pentru Bine.
In ceea ce priveste sufletul, invatatura masonica neaga Sfanta Scriptura si propune reincarnarea, iar nemurirea va fi asigurata printr-o continua reincarnare: „sufletul nu era ceva abstract ci o realitate, continand in sine atat viata cat si gandirea… Era material, dar nu ceva brut, inactiv, fara forma sau miscare, sau greoi. Era activ si rational, avandu-si casa in cele mai inalte taramuri ale Universului, de unde cobora sa ilumineze, sa dea viata… si se ridica de-ndata ce se putea desparti de trupul fizic.” Morals and Dogma, p 398
In cartea lui Norman Frederick de Clifford, „Egypt, The Craddle of Ancient masonry”, pag 224-225 se promoveaza ideea salvarii prin karma. „Cand initiatul va sta pentru prima data sub ramurile acoperitoare ale Francmasoneriei, in semi-intuneric, avand dorinta de a cunoaste necunoscutul, eul sau interior il va ghida atunci spre mari eforturi. Urcandu-se si zbatandu-se va cauta cu ardoare Lumina, pana cand va ajunge pentru prima data pe una din ramuri… Vede in ansamblu… si intelege ce a vrut poetul sa spuna prin:
« In Rai nu se-ajunge dintr-un salt
Dar construim scara pe care vom urca
Din adancul pamantului spre inaltul cerului
Urcam spre varf treapta cu treapta.»
Tot asa este si neofitul. Va realiza atunci ca Raul (Intelepciunea) nu se castiga dintr-o saritura ci pas cu pas sau grad cu grad… Va intelege ca moartea e doar o dezintegrare moleculara”.”Dezintegrarea corpului survine in urma despartirii sufletului de trup…”.”Dar, pentru a muri va trebui sa sufere si sa se purifice, pentru ca Esenta Divina sa poata lucra cu el”. „Cand omul va sta drept in fata dumnezeirii sale, iluminat de gloria Divina, Lumina si Adevar, dispus sa-si accepte karma propice, atunci va cadea in urma lui crucea si isi va da seama ca sta in fata propriului suflet, evoluat, prezenta divina a Arhitectului Suprem, si va cunoaste ca este una cu Tatal. Va sti ca resemnarea e ceea ce duce la perfectiune si cea care descuie usa nemuririi.
In aceeasi carte, omul este considerat propriul sau salvator. El nu are nevoie de Hristos pentru a se mantui, ci evolueaza in timp spre o treapta superioara a propriei fiinte. Tot ceea ce sta scris in aceasta carte, nu numai ca neaga existenta Dumnezeului personal, ci promoveaza ocultismul si paganismul pe un ton blasfemitor. Cartea este dedicata lui A. Pike, cunoscut drept cel mai mare mason al tuturor timpurilor.
Concluzia: Conform spuselor liderilor masonilor, omul este si dumnezeu, sfintindu-se prin forte proprii, iar Dumnezeul crestinilor nu-i decat o legenda.

sursa : DESRE MASONERIE

Ocultele mondiale ne joaca la zaruri


Romania a fost „reglata” ca sa ofere date despre suportabilitatea populatiei intr-un viitor plan de inrobire a natiunilor * A fost adusa la media absoluta, a fost manelizata si tabloidizata * I s-a extras forta de munca, marindu-i-se numarul pensionarilor * Coeficientul de inteligenta national a fost redus dramatic, spre nivelul de „tara idiotizata” * Urmeaza restrangerea libertatilor fundamentale, saracirea, distrugerea sistemului privat

Sintagma „de la pas’opt incoace” o fi dusa in derizoriu, dar in cazul de fata este mai mult decat actuala. Revolutiile de la ’48, care au schimbat fata Europei, au reprezentat primul episod dintr-un serial malefic ce continua si azi. Nu insistam pe 1848, dar poposim putin in comunism. Si comunismul a fost considerat un experiment. Esuat, spun unii. Experimentul, insa, n-a esuat deloc. Ci a dat niste concluzii asupra limitelor de suportabilitate ale popoarelor, referitor la hrana, la libertatile fundamentale, la dictatura etc. care se pot aplica in orice moment.

Cand lumea s-a impartit in doua, cea capitalista si cea comunista, Oculta Mondiala a efectuat doua experiente, in fapt. Pe de-o parte a dat unora libertati maxime, bunastare materiala, dar si somaj, precum si inrobirea indivizilor si asociatiilor de indivizi – precum firmele private – prin sistemul bancar, sub aparenta libertate de a alege, iar pe de alta parte, in blocul comunist, indivizilor li s-a luat tot. Si bunastare, si libertate, fara dreptul de a functiona in privat, toti sub o dictatura. Nu e locul sa extindem comentariile, se poate scrie un intreg serial de aici, dar simplu vorbind, in primul caz s-a dezvoltat sistemul bancar pe seama libertatilor si intreprinzatorilor occidentali – s-a urmarit pana unde se poate merge -, iar in al doilea caz, cum spuneam, care este limita de suportabilitate – pana in ce moment apar revoltele populare care ar putea darama factorul de putere.

Fireste, cele doua sisteme au fost concurentiale si au functionat perfect cele doua experimente atata timp cat a fost asa, culminand cu Razboiul Rece. Si inca ceva, important, nu in toate tarile sistemele au evoluat la fel, nu in toate tarile schimbarile s-au facut in acelasi mod. Practic, fiecare tara a avut parte de un sub-experiment. La sfaritul anilor ’80, cei care conduc destinele planetei au decis ca ambele experimente pot sa inceteze si sa se traga concluzii.

Printre directiile viitoare a aparut ideea inrobirii tarilor din ambele sisteme, pe baza concluziilor trase, dar si datorita faptului ca nici capitalismul si nici comunismul nu mai pot functiona odata cu cresterea alarmanta a populatiilor planetei. Sistemele sociale de protectie urmau sa dea faliment in toata lumea. Populatia ocupata scazand din ce in ce mai mult, in vreme ce pensionarii sporesc ca numar in special datorita cresterii sperantei de viata. Si aici intervine Industria Pharma, controlata de aceleasi puteri. Cea care a dus la cresterea duratei de viata a indivizilor. Dar care industrie Pharma e implicata si in Codex Alimentarius si in crearea virusurilor artificiale despre care adeptii teoriei conspiratiei sustin ca sunt menite (impreuna cu altele asemanatoare) sa reduca populatia planetei la doua miliarde, limita la care sistemul ocult financiar functioneaza pentru marile puteri care conduc lumea.

Astfel ca un alt experiment important a fost lansat: criza economica mondiala. Dublata de o criza politica. Care au generat in lume prabusirea sistemelor economice locale, saracirea populatiei planetei, ca un prim pas. Pe vremuri, razboaiele conventionale erau cele care reglau numarul indivizilor de pe Terra. Acum sunt razboaiele economice, financiare si asasinii economici. Acestia din urma au experimentat cu succes in America latina modalitatile prin care o natiune poate fi ingenuncheata economic.
Si in Europa experimentul continua. Dar ca in perioada comunismului si capitalismului opozabil nu la fel in fiecare tara. Directia e data clar – saracirea popoarelor. Peste tot in Europa, pe asa-zisul fond al crizei se reduc salariile, se distrug firmele private. UE nu accepta alternativa, desi ea exista. Comanda e clara – taierea fondurilor si veniturilor indivizilor, saracirea bugetelor nationale, toate indatorate la Comisia Europeana, la FMI si la Banca Mondiala.

Romania, dintre actualele state ale UE, a avut parte in comunism de cea mai grea constrangere. Romania a avut parte si de cea mai violenta schimbare de sistem – in 1989, o revolutie populara, confiscata mai apoi printr-o lovitura de stat. Romania a fost si este o tinta perfecta. Are o populatie medie ca numar in Europa, a fost tot timpul in istorie asuprita, rata de somaj e mare, pensionarii sunt multi, este predispusa la distrugerea sentimentului national, predispusa la subcultura – manelizare, tabloidizare etc. – iar, din pacate, din acest motiv de lipsa de cultura, coeficientul de inteligenta mediu pe populatie este la un nivel destul de scazut.

La acest fapt a contribuit si exodul de creiere al romanilor, in special tineri, spre occident. De asemnea, o mare parte din forta bruta a fost extrasa din tara spre economiile occidentale (Spania, Italia, Germania etc.), ceea ce a contribuit la disproportia accentuata intre populatia ocupata si numarul pensionarilor. Ca atare, Romania a devenit o tara medie din toate punctele de vedere. Media este perfecta din punctul de vedere al unui experiment, pentru ca permite un studiu imediat asupra directiilor in care o poate lua sistemul. Fie in sus, fie in jos, fie sinusoidal fata de axa mediei, ceea ce da prilej sa fie corectat la fel de repede, urmarindu-se rezultatele.

Daca observati, fata de directiva europeana de a se taia veniturile populatiilor active (ocupate) si de a se distruge firmele private, Romaniei i s-a dat ceva in plus – si pensiile! Iar guvernantii, la ordinul presedintelui Traian Basescu, executa planul prestabilit. Fireste ca sunt si alte solutii, numai ca Oculta nu le vrea. Iar Basescu poate ramane presedinte atata timp cat executa aceste ordine, atata vreme cat propaga minciuna.

Dovada ca pensionarii sunt cei vizati in Romania este si celebra – de acum, de cand presa a intrat in posesia ei – scrisoare adresata parlamentului de ministrul de Finante Sebastian Vladescu in care se arata ca si in 2011 pensiile vor ramane taiate, ba chiar pot fi micsorate. Iar Guvernul, pentru 2011, nu lucreaza la iesirea din criza, la solutii economice de iesire la liman, ci la Legea Pensiilor si la Legea Salariilor. Adica asa cum s-a decis pentru soarta Romaniei, indatorata din ce in ce mai tare la FMI. De aia guvernantii nici nu propun solutii, nu vin cu alternativa. Pentru ca nu ei decid. Soarta Romaniei e decisa deja.
Iar dovada ca in Romania comunismul n-a fost un experiment esuat este ca acum nimeni nu se mai revolta. S-au agitat tot pensionarii, cei ce l-au dat jos atunci pe Ceausescu, dar acum in numar mult mai mic, bolnavi, saraciti. Au miscat putin si sindicatele. De ochii lumii. Dar sindicatele au afaceri cu statul. Sunt controlabile si santajabile. La fel si patronatele, constituite din oameni de afaceri care se dezvolta tot din contracte cu statul. Sistemul juridic e controlat, serviciile secrete asisderea, la fel Armata, Politia etc. Asistam acum la o extrapolare din sistemul comunist. Acum, Romania are parte de o dictatura capitalista, care face parte din acelasi experiment.
Sa vorbim acum despre diversiuni. Minciuna este la ordinea zilei si pentru presedintele Basescu, dar si pentru Guvern. De la o luna la alta se schimba declaratiile, se schimba solutiile sistemului de guvernare. In fapt, Oculta face acele corectii de care vorbeam mai devreme. Cu un popor manelizat si tabloidizat, de fapt, idiotizat, masurile trec pe nesimtite.
Ce nevoie urmatoare are dictatura de tip „soft” din Romania pentru a-si atinge scopul? De ceea ce s-a intamplat in comunism in Romania si despre care se stie bine din studiile asupra acelui experiment. Primul pas este restrangerea libertatii presei, care in mare parte s-a facut prin tabloidizare. Urmeaza acum razboiul cu mogulii, cu publicatiile. Dan Diaconescu este dat drept exemplu. Vor urma si altii. Poporul imbecilizat va cere sange de ziaristi. Mogulii vor fi dati exemplu ca s-au imbogatit pe spinarea poporului. Trecem apoi la sindicate. Singurele in masura sa mai stranga populatii revolutionare. Vor fi „omorate” si sindicatele, liderii care mai iau atitudine. De cei ce au fost deja cumparati nu mai vorbim. La fel si patronatele, prin distrugerea sistemului privat. Deja 200.000 de firme au dat faliment. Altele abia se mai taraie lucrand la negru. Vor fi sporite taxele si vor mai disparea alte zeci de mii de firme. Deci, despre ce patronate sa mai vorbim? Care mai e sistemul privat din Romania
Cum Romania e parte din experimentul european si, implicit, mondial, fiecare tara europeana se va conforma conform „reglajelor” din acesta „proba-esantion”. Asa se va sti si cum va fi la extrema Grecia, dar si la celalalt pol, format din statele occidentale avansate, cu Germania varf de lance. Niciun individ nu se va mai gandi la revolta, ci la cum sa supravietuiasca, la ce sa puna pe masa, la cum sa-si plateasca intretinerea, gazele si curentul. Atat cat le va mai putea folosi. In cei 20 de ani de la revolutie, de asa-zis capitalism, Romania a fost „reglata” perfect. Ca un soft care avea ceva bug-uri de sistem. A fost reprogramata. Iar din acest an a fost apasata tasta „Enter/ Execute”. Scapa cine poate! Cat despre razboi, cel ce sta deja sa izbucneasca in Orientul apropiat, va veni, fara grija!
Foarte important va fi, insa, si rolul Rusiei. Este interesant de urmarit ce se va intampla cu „mama tuturor experimentelor”, cum se va pozitiona Rusia fata de intreg acest plan. Sau Rusia va face parte dintr-un back-up, un plan B, de rezerva?

BISERICA VS masonerie


INTREBARI LA CARE MASONERIA NU POATE RASPUNDE. DE CE FRANCMASONERIA NU TREBUIE ACCEPTATA. DESPRE BISERICA.

Dumnezeu n-a putut suporta ideea ca omul sa fie vesnic inrobit de pacat, vesnic supus stricaciunii. Toata lucrarea lui Dumnezeu fiind, prin definitie, buna, perfecta, cum ar putea omul sa fie rau si imperfect? Tocmai el, cel zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, el sa se razvrateasca impotriva fata de Cel ce l-a creat? Aceasta ar fi o necuviinta intolerabila. Dumnezeu n-ar fi adus nimic la viata daca lucrarea respectiva n-ar fi fost desavarsita. Iar daca lucrarea, perfecta initial, s-a destramat pe parcurs, harul dumnezeiesc o invaluie, tamaduind-o si reasezand-o la starea cea dintai.
Pentru oameni, aceasta ridicare si reasezare s-a infaptuit acum 2000 de ani – prin venirea Mantuitorului – si continua si in ziua de astazi prin Sfanta Liturghie. Asa de important este omul pentru Dumnezeu incat a decis a Se intrupa, infaptuindu-se un lucru infricosator: Cel nevazut, pe pamant, aratat a umblat; Cel ce a zidit lumile a rabdat judecata omeneasca; Cel slavit de ingeri ca un rege, a purtat coroana de spini si a suferit moartea in cel mai josnic mod: pe cruce intre talhari. S-au infricosat ingerii vazandu-L rastignit si iadul s-a cutremurat de pogorarea Sa. Iar prin Invierea cea de-a treia zi, a biruit moartea, stricaciunea si pacatul. Si a facut din cel mai hulit simbol – crucea- obiect de mantuire, biruinta si slavire. Caci Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii ca sa rusineze pe cele tari, pe cele dispretuite ca sa rusineze pe cele cinstite. S-a dezbracat Dumnezeu de lumina ca de o haina si prin aceasta S-a proslavit mai mult.
Iata legatura dintre om si divinitate, fara de care omul nu s-ar putea ridica din stricaciune si nu si-ar putea recapata pozitia initiala, biruind moartea. IisHs NiKa – prin acest semn „+” vei invinge.
Masonii nu-L recunosc pe Iisus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnzeu, lipsindu-se astfel de Imparatia Cerurilor. Ei se refera la Dumnezeu ca fiind „Marele Arhitect”, iar prin aceasta se declara crestini, cand sunt intrebati. In acelasi timp afirma ca nu sunt o religie. Dar daca nu sunt o religie de ce au nevoie de templu? Atunci de ce asa de multe simboluri? Simbolul ascunde un mesaj, pe care doar initiatii il cunosc, asta e clar pentru toata lumea. Totodata, simbolurile presupun ideea de misticism, fiind folosite in toate religiile.
„Existenta sa proprie si vizibila are semnificatie; in calitate de lucru expus el este acel ceva pe baza caruia recunoastem altceva […] simbolul presupune o conexiune metafizica intre vizibil si invizibil” Hans-Georg Gadamer, Adevar si metoda, 2001, p 65, traducere de Gabriel Cercel. Mesajul se dezvaluie „prin participare sau integrare intr-un sistem magico-religios, care e intotdeauna un sistem simbolic, adica un simbolism” Tratat de istorie a religiilor, traducere de Mariana Noica, 1995, pagina 339. „Un simbol religios isi transmite mesajul chiar daca nu este perceput in intregime in mod constient, deoarece simbolul se adreseaza fiintei omenesti integrale, nu doar mintii ei” Sacrul si profanul, traducere de Brandusa Prelipceanu, 1995, pagina 112. Si pentru c� toate religiie cuprind o invatatura cu privire la viata dupa moarte ne interbam care ar putea fi cea a masonilor de vreme ce ei neaga originea divina a Mantuitorului. Mai spun masonii ca ei urmeaza Lumina. Dar de vreme ce Domnul nostru Iisus Hristos – a C�rui dumnezeire ei o neag� – a spus: „Eu sunt Lumina lumii si cine nu-mi va urma mie va umbla intru intuneric”, atunci masonii carei Lumini ii urmeaza? Si carui Adevar, de vreme ce Dumnezeul crestinilor este „Calea, Adevarul si Viata”. „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Carele faci minuni!” – spune o cantare ortodoxa. Sa credem ca Domnul luminii ar putea fi lipsit de lumina? Sau ca izvorul infinit al vietii a secat? N-ar avea mai multa logica sa credem ca masonii se inseala? Sau poate ca Hristos a fost un mit. Poate ca a fost un simplu om, pe care ceilalti din jur l-au divinizat. Dar atunci cum se explica credinta martirilor, trupurile nestricacioase ale sfintilor, icoanele care plang, agheazma care nu se strica, rugaciunile de ploaie, care nu o singura data si-au dovedit efectul? Si, la urma urmei, cum se face ca istoria confirma profetiile biblice? [Vezi despre aparitia si caderea, dupa o mie de ani, a Imperiului Bizantin, caderea agarenilor in Balcani, reinfiintarea statului Israel – la Sfantul Prooroc Isaia; explozia de la Cernobil in capitolul 11 al Apocalipsei (steaua cu numele Absintos care cade pe pamant – in limba ucraineana, la absint, pelin se spune „cernobil”), vezi marcarea cu codul de bare din capitolul 13, s.a.m.d]. Putem oare ramane nepasatori la toate acestea? Nu va lasati amagiti cand francmasonii spun ca ei cred in Hristos si folosesc Biblii in lojile lor. Dar la ei, Hristos este pe acelasi nivel cu Buddha, Mahomed si Vishnu, iar „bibliile” lor sunt tiparite la edituri masonice. De ce aceasta nevoie de a folosi biblii scoase sub tipar masonic? In fine…
Unele voci sustin ca atitudinea Bisericii, de a condamna masoneria, este pripita si neintemeiata. Acestia acuza Biserica de „primitivism” si „inchizitorism” si merg pana ‘ntr-atat incat contesta chiar apostolicitatea Bisericii. Ar trebui, in acest moment, sa ne amintim definitia Bisericii, conform Sfintei Scripturi: credinciosii sunt madularele ce alcatuiesc trupul, iar capul trupului este Hristos, prin Biserica. In acest context, acuzatiile masonilor, si nu numai, la adresa Bisericii, pica. Biserica, reprezentand capul trupului, nu numai ca este indreptatita sa adopte o atitudine, ci chiar este obligata. Ea nu poate ramane pasiva cand ceva din exterior ataca madularele ce alcatuiesc trupul. In aceasta reactie a Bisericii, unii au vazut teama acesteia de a-si pierde „tronul pamantesc”. Insa ei omit un lucru esential, anume ca Biserica nu tinteste onoruri si slava desarta ci viata vesnica spre slava lui Dumnezeu. Nu de pierderea „tronului pamantesc” se teme Biserica ci de a celui ceresc, a celui nestricacios si vesnic. Anatemizarea francmasoneriei nu s-a realizat pe principiul „cine nu-i cu noi e impotriva noastra”. Acest act al Bisericii s-a infaptuit dupa ample cercetari si nu si-ar permite nimeni sa faca un asemenea gest fara a detine dovezi incontestabile, aduse la cunostinta intregii lumi. Daca Biserica s-ar fi temut de pierderea de onoruri si ar fi vazut in masonerie o amenintarea a perceptiei ei in randul cerdinciosilor, ea ar fi putut adopta o decizie de anatemizare, fara a oferi alte detalii, amenintandu-i pe enoriasi ca daca nu se supun deciziei, ii va excomunica. Dar Biserica a prezentat comentarii la adresa masonerieii lasand la atitudinea si liberattea fiecaruia de a decide, ea implinindu-si datoria de a avertiza. Contra masoneriei au fost si persoane marcante ca: Sfantul Nicodim Aghioritul, Nichifor Crainic, Sfantul Iustin Popovici, Parintele Dumitru Staniloae, s.a.. E drept ca si masoneria a atras de-a lungul vremii nume sonore, dar membrii ei n-au fost sfinti, sau crestini adev�rati, oameni duhovnicesti, cu darul deosebirii duhurilor si nici nu cunosteau in totalitate scopul ascuns al acestei organizatii oculte, fiind atrasi de masca inofensiva afisata. Daca scopul masoneriei n-ar fi fost potrivnic mantuirii, ce sens ar avea ca Biserica s-o condamne? Ce-ar fi pierdut Biserica prin acceptarea masoneriei? Raspuns: trupul si mantuirea. Daca masoneria i-ar fi fost de trebuinta omului pentru mantuire, i-ar fi lasat-o Dumnezeu; dar Dumnezeu nu S-a descoperit in masonerie ci in Biserica. Nu prin masonerie ajungi la Dumnezeu, ci doar prin Biserica. Drept dovada ca nici un membru al vreunei loje nu s-a ridicat deasupra firii, biruind natura, spre deosebire de unii crestini, care se sfintesc prin participarea la viata Bisericii. Ce ar putea spune masoneria fata de aceasta? Si cine e mai vrednic de crezare? Caci roadele fiecarora stau inaintea lor.
Faptul ca Dumnzeu a zis: „Eu sunt Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul” inseamna ca toate au pornit de la Dumnezeu si toate tot la El se vor intoarce. Iar Intruparea Lui si Inaltarea la Cer ne anunta ca va fi o judecata. Iata motivul pentru care s-a scris atat de mult pe aceasta tema, pentru ca este in joc insasi mantuirea noastra. Sunteti dispusi sa riscati?
Biserica trebuie sa fie garanta mantuirii si trebuie sa apere ce-i al ei. Cine nu se simte reprezentat de Biserica si nu face parte activ din Biserica, nu are dreptul s-o acuze sau sa-i ceara socoteala.

Scandal medical – SIDA nu a existat niciodata


Aceasta este marturia unui cercetator roman care a lucrat in marile laboratoare din strainatate * Gigantii farmaceutici si-au dat mana si banii pentru a musamaliza un urias scandal * Doctorul Mihai Alecu pune sub un semn de intrebare maladia secolului XX
In conditiile in care in Romania s-a demonstrat ca nu a existat gripa aviara, iar marturie stau inclusiv dosarele aflate in lucru la Departamentul National Anticoruptie (DNA) si in conditiile in care sefii aceluiasi DNA refuza sa ancheteze isteria gripei asa-zis porcine, AIM a descoperit o marturie spectaculoasa a doctorului Mihai Alecu, cercetator in laboaratoare din strainatate, care arata ca nici macar SIDA nu exista in realitate, ci a fost inventata pentru a inabusi un scandal urias provocat de marile companii farmaceutice. Redam in continuare depozitia doctorului Mihai Alecu, cu mentiunea ca intertitlurile apartin redactiei AIM.

Fantastica sarlatanie

SIDA nu exista si nu a existat niciodata. Nu exista pt ca nu exista nici un virus HIV, deci daca nu exista pretinsa cauza nu poate exista nici pretinsa maladie; acestea sunt afirmatiile pe care le-am facut in cele mai importante asezaminte medicale incepand din anul 1987, data la care presupusa SIDA si-a facut aparitia in Europa. Dar sa facem putina istorie pentru a intelege mai bine toata aceasta absurda inventie si s-o luam cu inceputul. Terorismul mass-media in fantastica sarlatanie a SIDA incepe in a doua jumatate a anului 1986, dar a functionat la cote maxime de la inceputul lui 1987. Un mic grup de medici, intre care ma numar si eu, a inceput sa protesteze, sa spuna ca nu este adevarat, ca toate afirmatiile presei erau in afara oricarei logici clinice. Eram un mic grup, unii fara o mare experienta in biologie si cu atat mai putin in virusologie. Subsemnatul, de exemplu, lucram la acea epoca in calitate de consultant in psihopatologie clinica la Clinica de maladii nervoase si mentale a Universitatii din Milano, condusa de regretatul Prof. Gildo Gastaldi. Nu ne cunosteam intre noi; poate greseam sau ajungeam la rezultate demne de luat in seama urmand cai gresite. Totusi ne-am dat seama ca se intamplau lucruri prea stranii ca sa fie vorba de un caz simplu. Am incercat sa iau legatura cu jurnalisti dintre cei mai seriosi si influenti la acea epoca, cu televiziunea de stat, reviste stiintifice: nimic. Mi-am dat seama ca informatia specializata e complet manipulata de puteri oculte internationale.

O problema controlabila prin tehnici simple

La acea epoca nu stiam, nici nu intuiam ca toata lumea este manipulata de cativa potenti care care trag sforile si decid soarta locuitorilor intregii planete, inclusiv a guvernelor. Poate unii m-au considerat naiv, dar din fericire, nu incompetent stiintific.
Este suficient sa ne gandim la faptul ca in acea perioada reusisem sa-l conving pe directorul Clinicii Medicale a Universitatii din Milano, prof. Luigi Villa sa organizeze un curs oficial de medicina Ayurvedica si indo-asiatica, care, odata obtinute autorizatiile ministeriale obligatorii, ar fi fost incluse in programele oficiale ale facultatii.
Desi supraexpus – pentru ca nu ma pricepeam deloc la medicina traditionala si etnoantropologica si inselat de ideea ca SIDA ar putea fi o problema exclusiv medicala, am incercat sa demonstrez ca aceasta problema – care la acea epoca se afirma ca este foarte grava, necunoscuta, aparent incurabila – ar putea fi controlata sau vindecata cu tehnici simple. Asadar am inceput sa aplic metodele mele holistice care, cu zece ani in urma, imi permisesera sa pun la punct „Nucleele celulare energetice” si „Alimentatia psiho-neuro-ortomoleculara”.

Tinta a patru atentate intr-un singur an

In acelasi timp, in alta parte a lumii, un coleg a adoptat sugestiile mele terapeutice care nu sunt foarte diferite de cele pe care le folosesc acum: controlul conditiilor biologice cu bio-electronica, plante africane, terapii personalizate apte sa regenereze ficatul, substante purinice homeopatizate. Si erau probabil si altii, cu siguranta mai buni ca mine. Dar toti redusi la tacere, amenintati si marginalizati cu orice mijloace. De cine? De ce? In ce scop? Persoana care va vorbeste a fost tinta a patru atentate intr-un singur an. Dar s-o luam in ordine. Toate acestea va vor demonstra ca sforaria se vedea clar inca din 1987. Au trebuit sa treaca ani pentru ca altii sa confirme ceea ce afirmam noi, de aceasta data insa, sunt nume mari, inclusiv nume de Premiul Nobel, care beneficiau de laboratoare moderne, supradotate si care au demonstrat ca nu exista nici un virus responsabil de pretinsa SIDA.

Negustorii mortii au incasat miliarde

Dupa ce au trecut anii, mii de nefericiti au trecut in alta viata numai pentru a fi acordat incredere informatiilor ultramanipulate de sistem. Dar atatia si-au incasat cei 30 de dinari: vanzatori de palavre tiparite sau difuzate pe calea undelor au facut afaceri infloritoare, mii de speculanti si profitori au acumulat sume ametitoare cu aceasta isterie colectiva, prezentatori de programe celebre si dezbateri televizate menite sa induca in eroare, au fost toti avansati si negustorii mortii (marile companii farmaceutice) au incasat cifre astronomice de miliarde – premiu binemeritat pentru nobila lor munca bine facuta. Acum iese la iveala micul detaliu ca totul este un fals de neimaginat, pur si simplu pentru ca un virus SIDA NU EXISTA. Dar sa ne intoarcem la miezul problemei. La inceputul anilor 70, mai intai in America si apoi in Europa, se introduce un nou medicament bazat pe doua substante: sulfonamida si trimetoprim, vandut in multe tari sub numele de „Bactrim” (in alte tari ca „Septrim”). Acest medicament a avut succes pentru actiunea sa bactericida. In tarile occidentale, bolnavii care au folosit cel mai mult acest medicament au fost homosexualii, datorita frecventelor pneumonii si infectii ale cailor urinare.

Ce omoara bacteriile, omoara si celulele sanatoase

Dar necazul este ca Bactrim loveste mortal si componente importante ale celulelor umane, care sunt mitocondriile – unul din multele lucruri pe care in graba si rapacitatea lor, producatorii de medicamente prefera sa le ignore. Mitocondriile au fost la origine bacterii independente care, in cursul milioanelor de ani de evolutie, s-au integrat in interiorul celulelor, pastrandu-si o parte din specific. De aceasta, ceea ce este toxic pentru bacterii este la fel de toxic si pentru mitocondriile celulelor organismului uman.
Absorbind si integrand aceste bacterii, celula le hraneste, le sustine, le protejeaza, dar in schimb le-a delegat sa devina plamanii sai: ceea ce inseamna ca practic, mitocondriile ajuta celula sa respire. Apoi, la sfarsitul tuturor reactiilor chimice implicate in procesul schimbului de oxigen, tot mitocondriile sunt cele care formeaza moleculele de ATP (adenozin trifosfat), care sunt moleculele energetice de baza pentru celulele noastre. Aproximativ 90% din energia de care are nevoie organismul nostru este obtinuta prin intermediul adenozin trifosfatului.

Leziuni la nivelul ADN-ului

Evident, mitocondriile otravite si ele de Bactrim incep sa sufere leziuni la nivelul ADN-ului lor, care nu are acele mecanisme de regenerare pe care le are ADN-ul mai complex al nucleului celulei. Si atunci, interferenta medicamentelor bactericide (sulfamide, antibiotice etc), in functionarea mitocondriilor produce o consecinta grava, alterand mecanismele de oxigenare. Anumiti microbi straini sunt avantajati pentru a prolifera si atunci apar acele boli oportuniste pe care „medicina oficiala” le numeste SIDA. Toate acestea sunt esentiale pentru a intelege cum a fost inventata SIDA in 1981 in America.

Operatiunea SIDA si inventarea HIV

Medicii au prescris unui numar mare de homosexuali, afectati de patologii ale aparatului uro-genital, Bactrim in doze adecvate masei corporale si pentru perioade lungi de timp (ani intregi). Dar la sfarsit, iata ca apar rezultatele tratamentului gresit: distrugerea mitocondriilor celulare, provocata de consumul indelungat de sulfonamide. Ceva ce nu se mai vazuse niciodata in istoria medicinei si caruia nimeni nu-i evaluase riscurile. Si cum medicii care prescrisesera Bactrim si producatorii medicamentului se temeau ca vor trebui sa suporte un lung sir de anchete, daune evaluate la milioane si milioane de dolari, au inventat operatiunea SIDA, care nu intamplator a fost la inceput legata de miscarea gay.
Homosexualii care trebuiau sa moara datorita distrugerii mitocondriilor celulare, trebuiau convinsi ca erau victimele a ceva nou si acest ceva nou era teribil de mortal (chiar daca nu existau probe ca asa era). Inventasera in graba SIDA, dupa care au fost obligati sa inventeze si o pretinsa cauza: virusul „HIV”.
Si in acest caz ce ar putea fi acel ceva care se masoara cu faimosul test al seropozitivitatii? Iata raspunsul, chiar daca partial: drogurile, – in special cocaina, provoaca o puternica crestere a hormonilor de stres ai inimii si aceasta crestere produce o crestere de anticorpi in sange. In acest moment, testul releva o pozitivitate. Acest lucru este usor de verificat in grupurile de risc, asa cum a admis in final Gallo&coll. Toti cei care fac uz de cocaina risca sa aiba un nivel crescut de anticorpi iar testul HIV nu releva decat nivelul de anticorpi.

Un virus relationat cu „orientarea sexuala”

Cei care sunt supusi diferitelor terapii de dezintoxicare cu cresterea nivelului de metadona, se pare ca sunt supusi aceluiasi fel de risc: ca si cazurile pacientilor hemofilici carora li s-au administrat derivati hematici puternic contaminati cu virusi hepatici si de alte feluri.
La intrebarea legitima daca pretinsa SIDA este mai mult un factor politic decat unul medical, raspundem, fara nici o umbra de indoiala, DA. Exista o cenzura stiintifica, pentru ca hatisul de interese care a impins inainte SIDA nu este suspectat de nimeni. De exemplu, in Clinica Universitatii din Frankfurt sunt 24 de persoane care muncesc in sectorul dedicat SIDA. Ei bine, 23 dintre acestea isi primesc salariul de la industria farmaceutica si numai una de la Universitate. Veti intelege atunci care este terapia pe care o vor administra bolnavilor. Deci, daca mecanismul de oxidare a mitocondriilor (fara de care nimeni nu poate respira), este lezat, atunci nu este surprinzator ca pacientilor le lipseste aerul. Nu intamplator pacientii bolnavi de pretinsa SIDA sufera continuu de maladii pulmonare. Investigarea mitocondriilor este foarte importanta, dar din nefericire a fost ignorata pana acum de clasa medicala. In schimb a fost, cu multa arta, incriminat un pretins virus, a carui substanta genetica si ale carui proteine nimeni n-a fost capabil sa le izoleze pana acum.
Si totusi toata lumea vorbeste de un virus relationat cu orientarea sexuala, ceea ce constituie o arma politica. De fapt contestarea care a inceput in anii saizeci a fost inlocuita in anii optzeci in buna parte cu sperietoarea “SIDA”.
Dr. Cercetator Mihai Alecu

Gradele masonice


http://despremasonerie.go.ro/grade.html

A. Pentru a combate respingatoarea lor Virtute, noi avem gradele:

1). Ucenic;
2). Tovaras;
3). Maestru;
4).Maestru Secret;
5).Maestru Perfect;
6).Secretar Intim;
7).Staroste si Judecator;
8).Intendent al Constructiunilor;
9).Ales al celor 9;
10).Ales al celor 15;
11). Cavaler Ales

Aceste grade ne permit a ridica un profan de la inconstienta Ucenicului pana la misiunea Cavalerului Ales pentru apararea Virtutii masonice, pentru cruciada Omului-Dumnezeu el insusi. Din toate actele omului, cel mai divin este, evident, acela care ii permite sa-si perpetueze divinitatea, actul generatiunii.
Si cum clericalii ascund acest adevar prin superstitiile adsurde ale unui Dumnezeu-Tatal creator in vecii vecilor, al unui Dumnezeu-Fiul vesnic creat si al unui Dumnezeu Sfant Duh unind vesnic pe ceilalti doi, noi dam urmatoarea invatatura:
– ca Ucenicul, Bohaz, personificarea lui Osiris sau al lui Bachus, venind sa caute adevarul intr-o loja masonica, gaseste ca exista un Dumnezeu-barbat si nedeplin pentru generarea de fiinte.
– ca Tovarasul, Jackin, personificarea lui Isis sau a Venerei, este Dumnezeul-femeie care intregeste pe Dumnezeul-barbat si face posibila generatiunea fiintelor.
– ca Maestrul, Mahabone sau Mac-Benac, este Dumnezeul hermafrodit deplin, fiu al lui Lot si al fetei lui, fiul Soarelui si al Pamantului, omul in deplina posesiune a puterii generatoare.
– Clericalii cred intr-o revolutie supranaturala, noi o combatem invatand pe Maestru Secret, ca singura constiinta existentei este izvorul a tot ce este imaterial in om.
– Clericalii cred in sfarsitul Omenirii; noi invatam pe Maestrii nostri perfecti, ca existenta Umanitatii este eterna, caci ea se reproduce fara incetare.
Dupa ce am desteptat astfel la Fratii nostri ideea luptei pana la capat, ce vor sustine contra clericalilor, noi le procuram armele, invatand pe Secretarii Intimi, ca curiozitatea, spionajul dusmanului, este o virtute laudabila; invatand pe Staroste si Judecator ca dreptul natural ne sprijina in aceasta lupta; explicand Intendentilor Contructiunilor ca, in virtutea acestui drept natural, toate mijloacele, potrivite spre a triumfa, sunt in esenta lor de-a intregul in conformitate cu virtutea: si mai cu seama suprimarea celor inutili care fapta este este incredintata „Alesilor celor 9”; represiunile, prin legi facute ad-hoc, care sunt rezervate „Alesilor celor 15”; si implinirea triumfului, a victoriei definitive, a virtutii masonice asupra Virtutii clericale, cu care este insarcinat Cavalerul Ales.

B. Pentru a combate spurcata lor Morala noi avem urmatoarele grade:

12) Marele Maistru Arhitect;
13) Arca Regala;
14) Perfectul Constructor;
15) Cavalerul Orientului;
16) Printul Ierusalimui;
17) Cavalerul Orientului;
18) Crucea-Roza;
19) Marele Pontif;
20) Venerabilul Mare Maistru;
21) Noachitul;
22) Securea Regala

La legile divine, la dreptul divin al clericilor, Marii Maistri Arhitecti opun drepturile poporului, singurele legitime, singurele adevarate, singurele acceptabile; la dogma lor degradand pe om, – cei din Arca Regala le opun idealul perfectiunii Umanitatii, Umanitate si pentru Umanitate; la morala lor mai sus dezvaluita, Perfectii Nostrii Constructori opun morala independenta; la persecutiile lor inspirate, Cavalerii nostri ai Orientului raspund intr-o energica campanie in favoarea Progresului si a Ratiunii pure, la rusinoasa lor supunere, Printii nostri ai Ierusalimului raspund intr-o mandra proclamatie de independenta barbateasca.
Pentru a lupta contra tiraniilor infame ale clericalismului, Cavalerii nostri de Orient si Occident se fac aparatorii dreptului absolut la libertatea prin sindicalizare, spre a infrange robirea, in care clericalismul, ajutat de puterea civile, voieste sa tina omenirea; si Crucea noastra Roza va proclama pentru prima emanciparea de Papi si de Regi. Si pentru a ajunge la acest sfarsit Marii nostri Pontifi se fac apostolii libertatii absolute a invatamantului; Venerabilii nostri Mari Maestri se proclama dusmanii inversunati ai oricarui obscurantism, de oriunde ar veni; Noachitii nostri isi dau intre ei juramantul ca dreptatea sa se faca; si cei din Securea Regala ating culmea moralei noastre din momentul in care spiritul este inundat de razele Adevarului, ascuns lor, inainte de fi ajuns la acest grad, prin franturile diforme ale intolerantei, ale ipocriziei, ale superstitiei si ale egoismului crestinatatii.

C. in sfarsit, frate, pentru a combate criminala lor Autoritate, noi avem urmatoarele grade:

23) Seful Tabernacolului;
24) Printul Tabernacolului;
25) Cvalerul Sarpelui;
26) Trinitarul;
27) Comandorul Templului;
28) Printul Adept;
29) Marele Scotian;
30) Kados;
31) Marele Inchizitor;
32) Printul Secretului Regal;
33) Marele Inspecor General

Clericalii raspandesc prejudecatile lor in mase, caci acolo este singura lor scandura de salvare si Sefii nostri ai Tabernacolului ii combat, facand apel la autoritatea, la actiunea guvernamentala a claselor conducatoare; la umbrele goale, la formulele si emblemele prin care clericalii tin departe adevarul, Printii nostri ai Tabernacolului proclama dreptul societatii de a se desface de institutiile politice si religioase care sunt contrare spiritului nostru; serpilor despotismului civil, religios, militar si economic; Cavalerii nostri ai Sarpelui le vor taia capetele pentru a asigura distrugerea lor; superstitiilor si doctrinelor false clericale; Trinitarii nostri raspund prin apostolatul armonizarii legilor sociale cu principiile noastre sublime.
In fine, ai nostri Comandori ai Templului se devoteaza pentru a pune la cale promovarea fratilor nostri in guvernele statelor; Printii nostri Adepti proclama necesitatea domniei rationalismului; Marii nostri Scotieni lupta fara incetare si fara crutare contra oricarei uzurpari a puterii, de oriunde ar veni ea, fie civile, fie militara, fie religioasa; ai nostri Kadosi infaptuiesc emanciparea sociala din catusele infame ale preotilor si ale religiilor.
Si pentru a incorona totul, Marii nostri Inchizitori propaga autoritatea nostra, Parintii nostri ai Secretului Regal o statornicesc si o apara; iar noi, Marii Inspectori Generali, o exercitam. Clericalii, infamii, asasini ai Umanitatii, opun, precum vezi, frate, Virtutii noastre, Moralei noastre, Autoritatii noastre – Proprietatea lor, Religia lor si Legea lor, si tocmai acesti dusmani de moarte ai Francmasoneriei vei avea sa-i combati de acum inainte ca sef de armata:
Legea, pentru ca nu este armonia perfecta intre drepturile omului izolat si datoriile Omului Social in societate, drepturi care nu sunt castigate pentru toti in toata integritatea lor, datorii, care nu sunt decat consecinta imediata a dreptului ce are fiecare dintre noi de a se bucura de toate drepturile sale, fara a fi impiedicat de cineva.
Proprietatea, pentru ca pamantul nu apartine nimanui si produsele lui apartin tuturor in masura trebuintelor reale de bun trai ale fiecaruia.
Religia, pentru ca religiile nu sunt decat siteme filozofice datorate unor oameni de geniu, sisteme pe care popoarele le-au adoptat sub conditia expresa ca sa contribuie a le aduce un spor de bun trai pentru ele.
Nici legea, nici proprietatea, nici Religia, nu pot, deci, sa se impuna omului; si, cum acestea il nimicesc, lipsindu-l de drepturile lui cele mai pretioase, ele sunt asasini carora le-am jurat de a ne razbuna in modul cel mai manifest; sunt dusmani carora le-am jurat un razboi de exterminare fara mila, un razboi de moarte.
Din acesti trei dusmani infami, Religia trebuie sa fie grija noastra constanta atacurilor ucigatoare; pentru ca un popor niciodata nu a supravietuit Religiei lui, si pentru ca, omorand Religia, vom fi nimicit si Legea si Proprietatea; pentru ca, asezand asupra cadavrelor acestor asasini Religia Francmasona, Legea Francmasona, Proprietatea Francmasona, vom fi regenerat Societatea.

FRAGMENT DIN INSTRUCTIUNILE PRIMITE DE GARIBALDI (GRAD 33) IN 5 APRILIE 1890, DE LA SUPERIORI.
I.C Catuneanu, �In fata primejdiei�, editura SAMIZDAT

Codex Alimentarius – un pas spre inrobirea omenirii – distrugerea alimentatiei


DEX — control guvernamental si corporatist asupra suplimentelor alimentare si generalizare a alimentelor modificate genetic? (traducere si adaptare dupa: Alliance for Natural Health)

1. Ce este Codexul?

Citeva repere:
a. ONU a creat Comisia Codex Alimentarius (sau Codex) in 1963 prin intermediul Organizatiei pentru Alimente si Agricultura (OAA si a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), pentru a promova controlul alimentelor si practicile corecte in comertul global cu alimente. Comisia Codex Alimentarius este o organizatie inter-guvernamentala cu 170 tari membre. Comisia coordoneaza activitatea unor organizatii guvernamentale si ne-guvernamentale (ONG-uri) in ceea ce priveste standardele alimentare. Majoritatea ONG-urilor internationale participante la intrunirile Codex-ului reprezinta corporatii trans-nationale. Organizatiile ne-guvernamentale au statut de observatori dar nu au drept de vot.

b. Codex-ul a devenit principala organizatie internationala care stabileste standardele in comertul global cu alimente si este gazduit de sediul central al OAA din Roma.Codexul mai cuprinde 30 de comitete si organizatii inter-guvernamentale gazduite de diferite tari, fiecare ocupindu-se de aspecte specifice ale productiei de alimente, de la brinzeturi, cereale, produse din carne, mincare organica, alimente modificate genetic (GM), aditivi alimentari, suplimente alimentare, pesticide etc. pina la igiena alimentelor.

c. Cele aproximativ 300 de reguli si standarde ale Codex-ului sunt utilizate de tarile membre ca o baza a legilor lor regionale si nationale, precum si de catre Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) ca punct de plecare pentru reglarea disputelor legate de comertul international. Codex-ul adopta deciziile prin vot al delegatilor guvernamentali prezenti la intruniri. Prezidiul poate sa anuleze orice decizie iar ONG-urile pot sa influenteze hotaririle luate dar nu au drept de vot. Cele mai multe decizii adoptate de Codex sunt deja luate inainte de intruniri, de catre tarile participante cu cea mai mare influenta.

d. Codex-ul a deviat mult de la obiectivele sale initiale care erau centrate pe nevoia de a proteja consumatorul prin asigurarea de alimente lipsite de contaminanti si pesticide. In prezent Codexul decide nivelurile “acceptabile” pentru orice: pesticide, la aditivi chimici, alimente modificate genetic, metale grele etc. Codex-ul lucreaza dupa un set de reguli toxicologice primitive cind vine vorba de (…) controlul alimentelor.

Astfel, se bazeaza pe cercetari facute asupra toxinelor studiate fiecare izolat si nu ia in considerare totalitatea chimicalelor la care suntem expusi. Tipurile si nivelurile chimicalelor si contaminantilor considerate ca “ne-periculoase” sunt stabilite prin asa-numitul “consens stiintific international”. De fapt oamenii de stiinta implicati sunt platiti de catre cele mai mari companii producatoare de alimente si medicamente din lume.

Acesti oameni de stiinta stabilesc care alimente modificate genetic pot fi folosite ca hrana (bazindu-se pe foarte putine date stiintifice) si sunt gata sa faca compromisuri in ce priveste practicile pe care se bazeza agricultura organica […]. In acest fel supermarketurile si companiile internationale de distributie a alimentelor beneficiaza de pe urma preturilor ridicate pe care mai ales cei din Vest sunt gata sa le plateasca pentru a beneficia de hrana “organica”.

2. Dezinformari despre Codex

Se spune ca din 31 decembrie 2009, Codexul va fi pus in practica. Incorect. Acesta data este de fapt numai unul dintre termenele de implementare a Directivei Europene a Suplimentelor Alimentare si nu are de-a face nimic cu Codex-ul. Textul regulilor Codexului cu privire la suplimentele alimentare: vitamine si minerale, care se bazeaza pe o directiva a UE a fost ratificat in iulie 2005 si nu va fi finalizat pina in 2012 sau 2013. Numai de atunci este posibil sa fie utilizat ca baza pentru legile nationale si regionale in diverse parti ale lumii.

In mare masura, regulile Codexului in privinta suplimentelor alimentare sunt oarecum irelevante pentru europeni din simplul fapt ca reflecta legile europene pe care se bazeaza, iar noi in cele din urma suntem afectati de legi, nu de Codex.
Multe reguli si standarde, ca de exemplu cele cu privire la recoltele modificate genetic si la alimentele “organice” sunt complete, dar fac totodata subiectul unor amendamente regulate.

3. Legatura dintre Codex si legile UE

De mai mult de 15 ani, Comitetul Codex-ului pentru Nutritie si Alimente pentru Cerinte Dietetice Speciale (CCNACDS) se concentreaza pe reducerea dozajelor permise de suplimente alimentare (vitamine si minerale, n.tr) la nivele extrem de joase.

Acest fapt va determina guvernele sa considere tot ceea ce e peste limita stabilita (de Codex) ca avind efect de medicament (si ar necesita eliberarea lor numai pe baza de reteta, n.tr).

In acest fel medicina functionala, nutritionala si integrativa care folosesc doze ridicate de vitamine si minerale in locul medicamentelor conventionale ar putea fi puse in pericol.

In teorie e posibil ca suplimentele respective sa fie autorizate ca medicamente dar la un cost prohibitiv pentru multe companii mici care vind produse terapeutice naturale.

Companiile farmaceutice ar putea, in principiu, inregistra suplimentele ca medicamente dar nu vor beneficia prea mult prin vinzarea de produse naturale ne-patentate in locul produselor lor de baza, patentate.

In 2002, o directiva a UE a trecut la limita prin Parlamentul European, o masura de “armonizare” a legilor in privinta vitaminelor si mineralelor pentru cele atunci 15, acum 27 state membre. Aceasta lege care a fost contestata partial cu succes de catre campania grupului Alianta pentru Sanatate Naturala (ASN) are ca scop sa controleze care vitamine si minerale pot fi considerate suplimente alimentare si care sunt dozele maxime care pot fi comercializate.

ASN a reusit sa conteste acea parte a legii care era in vigoare, si anume ingredientele care vor putea fi folosite. O victorie clara, cistigata la Inalta Curte a Londrei in 2004 si apoi la Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg in 2005, a fost ca forma naturala a vitaminelor si mineralelor sa fie socotita ca nefiind scop al directivei (aceasta forma naturala risca sa fie abolita ca urmare a costului prea ridicat necesar dovedirii utilizarii lor fara riscuri).

Din fericire, aceste componente sunt considerate la ora actuala alimente (si nu medicamente, n.tr) si daca de exemplu vrei sa consumi carotenoizi concentrati extrasi din morcovi sau folat extras din spanac, o sa fii afectat de aceleasi legi care il afecteaza pe aprozaristul care vinde legumele intregi. Aici, noi consumatorii am cistigat.

4. UE si Codexul vor ca dozajele terapeutice ale suplimentelor alimentare sa fie scoase in afara legii

ASN e inca o data in linia intii in lupta impotriva stadiului doi al acestei Directive (vezi mai sus, punctul 3), adica impotriva impunerii “armonizarii nivelurilor maxime de suplimente” in UE. Si aici e tocmai punctul unde legatura cu Codex-ul devine interesanta. Doua institutii europene, Comisia Europeana (managerul de risc) si Autoritatea Europeana de Siguranta Alimentara (estimatorul riscului si organizatia care coordoneaza controlul alimentelor in UE) se straduiesc sa reduca dozajele suplimentelor (vitamine si minerale) mult sub nivelul sub care ar avea vreun efect benefic.

In acest scop, ei folosesc ceea ce ASN a descoperit ca sunt de fapt date stiintifice de proasta calitate. Mai mult, se manipuleaza date si statistici pentru a se ajunge la anumite concluzii in loc sa se incerce stabilirea unor niveluri de dozaj care sa aiba vreun sens.

Trebuie sa intelegem: Comisia Europeana e o voce deosebit de puternica in cadrul CCNACDS. De fapt cea mai puternica voce. De ce, ar putea cineva sa se intrebe? In cea mai mare parte deoarece a folosit in avantajul sau o schimbare in procedurile Codexului, schimbare adoptata in 2003, care permite membrilor Codexului sa voteze dupa blocurile comerciale (de afaceri) de care apartin. In acest fel, reprezentanti ai Comisiei Europene, care nu au fost votati de care cetatenii UE iau hotariri care ii afecteaza direct pe cei 500 milioane de cetateni europeni. In acest fel oficialii exporta modelul european via Codex.

De notat este ca delegatia Comisiei Europene la intrunirile CCNACDS este intens sustinuta de secretariatul german al CCNACDS si de catre presedintele acestuia Dr. Rolf Grossklaus, a carui organizatie – Institutul Federal de Estimare a Riscurilor din Germania – ar vrea sa ne limiteze la cele mai scazute niveluri de vitamine si minerale propuse vreodata. […]. Ce ziceti de exemplu de interzicerea oricarui supliment care sa contina fier, mangan, cupru sau vanadiu? Asta vrea Dr. Grossklaus pentru voi.

Pe masura ce nivelurile foarte joase permise pentru suplimentele alimentare vor fi implementate, va creste presiunea ca fiecare tara sa clasifice suplimentele ca medicamente (in special cele care la un dozaj suficient ar putea fi benefice).

Australia si Canada au implementat deja sisteme de control “alimente ca medicamente” pentru suplimentele alimentare, iar tari ca Germania sau Danemarca au impus de multi ani reducerea drastica a dozajelor maxime si anticipeaza ziua in care celelalte tari europene vor impune aceleasi restrictii.

Ironia e ca tocmai acele tari care au impus doze foarte scazute de suplimente au fost contestate in justitie ca urmare a faptului ca aceste niveluri scazute contravin Tratatului European si stinjenesc functionarea pietei europene unice. Dar in viitor cu noile legi care propun armonizarea (reducerea drastica) a nivelurilor de dozaj pentru toate tarile membre, astfel de contestari nu vor mai avea loc.

5. Impactul pe scara larga

Mexicul, unde legile au fost destul de laxe permitind dezvoltarea unei industrii de tratare a cancerului pe cai naturale, este acum fortat sa-si inaspreasca legislatia. Carta de Cooperare Trilaterala semnata de Mexic, Canada si USA este mecanismul prin care surubul se stringe in toate cele trei tari.

Daca NAFTA intra in vigoare, legile afectind alimentele modificate genetic (GM), aditivii alimentari, pesticidele s.a. vor fi aliniate la standardele europene prevazute deja in Codex. Aproape cu siguranta ca trecerea de la o pozitie anti-GM la una pro-GM in Europa s-a facut datorita USA si Canadei.

Dupa ce marile blocuri comerciale vor fi aliniate, natiunile mai mici vor trebui sa danseze cum le cinta Codexul.

6. Regulamentele Codexului in privinta vitaminelor si mineralelor

In 2005, Codex-ul a aprobat reguli foarte restrictive in ceea ce priveste vitaminele si mineralele, reguli care oglindesc directiva europeana pentru suplimente alimentare (vezi mai sus, punctele 3 si 4). Aceasta s-a facut in ciuda opozitiei puternice a unor state ca Africa de Sud, China, India si a mai multor organizatii de protectie a sanatatii.

Un punct important de subliniat e ca numai o organizatie de protectie a sanatatii are statut de observator pe linga Codex, este vorba de organizatia americana Federatia Nationala de Sanatate.[…]. Toate celelalte organizatii similare au fost respinse cind au aplicat pentru statutul de observator al Codexului.

[…]. OMS si-a exprimat nu o data temerile cu privire la Codex. Tarilor care si-au exprimat de asemenea temerile li s-a spus ca nu e obligatoriu sa urmeze directivele acestuia. Dar specialisti care cunosc bine Codexul, ca Dr. Robert Verkerk, director stiintific si executiv al ASN, spune ca de fapt “tarilor nu li se spune ce patesc daca nu danseaza dupa cum le cinta Codexul. Ele ajung pe mina politaiului Codexului, OMC. Ceea ce e de rau avind in vedere sanctiunile si amenzile pe care OMC le aplica”.

7. Cine isi permite sa nu joace cum ii cinta Codexul?

Ironia e ca tocmai tarile europene ar trebui sa stie cel mai bine cit te costa daca nu dansezi cum iti cinta Codexul! Europa plateste anual amenzi de cite 117 milioane $ catre USA si 11 milioane $ catre Canada pentru ca refuza sa importe carne si produse lactate provenite de la vite hranite cu hormon de crestere bovina recombinat (rbGH). Pe scurt, Codexul spune ca nu e daunator sa consumi carne cu rbGH si in consecinta orice tara care nu accepta astfel de produse e amendata de OMC. Tineti minte ca astfel de amenzi sunt anuale si vor continua pina cind tara care le plateste va accepta sa respecte regula prin a carei incalcare e penalizata.

Poate ca plata acestor amenzi e floare la ureche pentru o super-putere ca Europa care colecteaza taxe de la 500 milioane de oameni, dar tarile mici care se opun nu isi pot permite sa plateasca atit de mult OMC-ului.

Sper ca acuma intelegeti de ce legiuitorii pun aceeasi placa celor care se opun Codexului. Se spune repetat: “De ce va temeti de Codex, e un sistem voluntar… Noi, guvernantii, trebuie sa ne supunem Codexului in privinta exportului, dar nu il vom impune in teritoriu“.

Verificati ce se zice pe site-ul administratiei americane http://www.cfsan.fda.gov/~DMS/dscodex.html

Problema e ca guvernele si Codexul insista ca regulamentele Codexului au fost stabilite in mod stiintific la nivel international (cu toate ca noi consideram ca datele stiintifice pe care se bazeaza nu sunt corecte). Ca atare, exista o presiune crescinda sa se aplice Codexul nu numai la nivel de exporturi ci si in interiorul fiecarei tari […].

Venind inapoi la chestiunea carnii continind hormon de crestere bovina (rbGH) se pare ca Europa nu isi mai permite sa o evite mult timp. Astfel, Comisia Europeana se pregateste ca renunte la moratoriul care tine deja de 8 ani, impotriva produselor modificate genetic.

Aceasta se petrece pe fondul unei campanii (sustinute de guverne si de companii biotech precum Monsanto) campanie bazata pe informatii false cum ca produsele modificate genetic nu au efecte negative si sunt necesare asigurii necesarului de hrana al lumii.

Totul se bazeaza pe dezinformare (voita sau nu) si daca noi, publicul, nu ne opunem, comercializarea produselor continind doze extrem de scazute de vitamine si minerale precum si a alimentelor modificate genetic, va deveni norma obligatorie pentru toti.

8. Fierbind broasca la foc mic

Am aratat mai sus cum o parte a legislatiei europene, Directiva europeana in privinta suplimentelor, a fost luata ca model pentru Codex in ceea ce priveste vitaminele si mineralele. Necazul e ca avem de-a face cu o cascada de directive si regulamente care tocmai se pregatesc in UE si cu multe alte regulamente ale Codexului pe cale sa fie definitivate.

Contrar multor dezinformari in ce priveste Codexul, acesta se ocupa numai de alimente si nu de medicamente. Se ocupa deci cu fiecare aspect al alimentatiei incluzind alimentele modificate genetic, aditivi alimentari, pesticide s.a.

Se pare ca pe viitor Codex va aproba tot mai mult utilizarea de aditivi alimentari, a alimentelor modificate genetic, va cobori standardele in privinta produselor “organice”, va reduce dozajele suplimentelor alimentare (numai sub dozajele respective vor fi considerate suplimentele ca fiind alimente si nu medicamente). Totodata se va limita folosirea ingredientilor, inclusiv vegetali, care pot fi considerati alimente sau suplimente alimentare.

Aceste schimbari se intentioneaza sa se petreaca treptat, pe parcursul mai multor ani, in asa fel incit oamenii sa aiba timp sa se obisnuiasca. Si totul cu ajutorul mediei care pune sub semnul intrebarii utilitatea suplimentelor alimentare bazindu-se pe studii irelevante sau interpretate gresit. Astfel, se incearca conditionarea publicului pentru a accepta vremea cind suplimentele vor fi retrase de pe piata.
[…].

Dr. Bruce Ames, profesor de biochime si biologie moleculara la universitatea Berkeley din California (…) este unul dintre savantii care de multa vreme arata ca deficienta de micronutrienti (suplimente, n.tr), asociata cu modul de hranire vestic modern duce la epidemii de boli cronice. Aceste boli sunt: afectiuni ale inimii, cancer, diabet, obezitate, osteoporoza care toate reprezinta cele mai mari poveri ale sistemului de sanatate actual.

Ca atare, Codexul si toate legile bazate pe el sunt amenintari directe la adresa sanatatii noastre…”.
***
Prof. Ovidiu Bojor spune intr-un interviu aparut, surprinzator, chiar in ziarul “Lumina”:
Dacă citiţi ultimul Codex alimentarius al UE, vă veţi îngrozi de legislaţia care va intra în vigoare la 31 decembrie 2009 în toate ţările europene. Acesta vrea să înlocuiască toate produsele naturale, cu excepţia a 18, cu produse chimice. Până şi laptele de vacă va fi interzis, dacă vaca n-a fost tratată cu hormoni de creştere şi cu antibiotice. Acest Codex Alimentarius, a fost elaborat şi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi de către FAO, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură. Ambele aparţin de Naţiunile Unite şi împreună au elaborat acest cod diabolic. Dar au apărut şi reacţii foarte puternice împotriva lui, chiar în ţara noastră.

Reacţiile vin doar din zona societăţii civile sau şi din zona oamenilor de ştiinţă?

Vin în primul rând din zona societăţii civile. Dar au reacţionat şi foarte mulţi oameni de ştiinţă, cum ar fi Societatea Medicilor din Marea Britanie. De asemenea, acest Codex este combătut şi de SUA, care nu fac parte din Uniunea Europeană. La 25 martie anul acesta a fost publicat un ghid de terapie naturală, care însumează vreo opt sute de pagini. Sunt coautor la acest ghid, împreună cu profesorul Mencinicopschi, pe probleme de alimentaţie, şi cu o colegă de-a noastră, mai tânără, care s-a ocupat de partea de cosmetică naturală. În acest ghid, 99% din ceea ce recomandăm noi sunt produse naturale…”

Lista “neactualizata” a masonilor din România – raport SRI


Lista “neactualizata” a masonilor din România – raport SRI
Raportul SRI (ceva mai vechi pana apare altul nou –n.r.) arata ca “Marea Loja Naţionala din Romania, condusa de Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, este o creaţie a serviciilor secrete ruse realizata cu sprijinul direct a criptocomuniştilor romani” si de asemenea ca “Masoneria romana, „fiica zvapaiata” a Kremlinului este o organizatie secreta parapolitica, bine ancorata in toate zonele societatii romanesti, de la administratie si servicii secrete pana la diplomatie si biserica. Prin aderarea la grupurile infractionale organizate sub „cupola” M.L.N.R., nenumarati frati masoni au adus atingere sigurantei nationale, facandu-se vinovati de conspirare impotriva statului roman si a interesului national.”

1. ADAMESCU CONSTANTIN, 2. ADRIAN BAICUSI, 3. ADRIAN ANDRONE, 4. ADRIAN DRAGOMIRESCU, 5. ADRIAN MIHAI, 6. ADRIAN RADESCU, 7. ADRIAN PASCU, 8. ADRIAN DAMINESCU, 9. ADRIAN CHITU, 10. ADRIAN MIHAILESCU, 11. ADRIAN SEVERIN, 12. ADRIAN NASTASE, 13. ADNAGI SLAVOLIUB, 14. ALEXANDRU HOMOTESCU (Gr.33), 15. ALEXANDRU DIACONU, 16. ALEXANDRU LAPUSAN, 17. ALEXANDRU BOGDAN, 18. ALEXANDRU VALENTIN TOMESCU, 19. ALEXANDRU DARIE, 20. ALEXANDRU TIBERIU DEKANY, 21. ALEXANDRU PASCU, 22. ALECSANDRU HOCIOTA (Gr.33), 23. ALEXANDRU TOCILESCU, 24. ALEXANDRU POLEUCA, 25. ALEXANDRU PETRE, 26. AUREL STOICA, 27. AUREL CIUMBERICA, 28. AUREL BÂRZAN, 29. AUREL CARAIMAN, 30. AUREL ROGOJAN, 31. AURELIAN MIHALACHE, 32. AL. RACOVICEANU, 33. ANDREI VERNESCU, 34. ALBERTO MATEI, 35. ARISTIDE BUTUNOIU, 36. AMMAR AOUN, 37. ATTILA VERESTOY, 38. BARCAN MISU, 39. B.I. DUCU, 40. BARBU CIOCULESCU (Gr.33), 41. BOGDAN DIMITRIE NICULAE, 42. BOGDAN POPESCU (Gr.33), 43. BOGDAN MIRODOTESCU, 44. BOGDAN MIHAI MANOLACHE (Gr.33), 45. BOGDAN DUMITRACHE (Gr.33), 46. BOCIOC GABRIEL (Gr.33), 47. BUJOR PRELIPCEANU, 48. CATALIN GRIGORESCU, 49. CATALIN HANU, 50. CATALIN M.FLUTUR, 51. CATALIN NEAGU, 52. CATALIN TURLIUC, 53. CATALIN IONESCU ARBORE (Gr.33), 54. CATALIN GARGANCIUC (Gr.33), 55. CONSTANTIN ROCO, 56. CONSTANTIN FLORIN, 57. CONSTANTIN VLADUTU, 58. CONSTANTIN NICOLAESCU, 59. CONSTANTIN IANCU (Gr.33), 60. CONSTANTIN ROMAN TAMADUIANU, 61. CONSTANTIN POPECI, 62. CONSTANTIN LIVIU PANAITE (Gr.33), 63. CONSTANTIN NITA, 64. CORNELIU SIMION, 65. CORNELIU BRISTAN, 66. CORNELIU ZEANA, 67. CORNELIU TABÂRCA, 68. CORNELIU RUSE, 69. CORNEL LACEANU, 70. CORNEL KAMENINSZKI, 71. CORNEL VISU (Gr.33), 72. CRISTIAN BURCI, 73. CRISTIAN DUMITRESCU, 74. CRISTIAN UNTEANU, 75. CRISTIAN CRISAN, 76. CRISTIAN PANCIU (Gr.33), 77. CRISTIAN BECHEANU (Gr.33), 78. CRISTIAN DUDULEANU, 79. CRISTIAN BERILA, 80. CRISTIAN BOUREANU, 81. CRISTIAN GHIBY, 82. CRISTIAN RADAN, 83. COSTIN CUNESTEANU, 84. CLAUDIU IONESCU (Gr.33), 85. COSTICA LAPTES, 86. COLT NICOLAE, 87. CEZAR CALUSCHI, 88. COSMIN ALEXANDRESCU, 89. CODRIN STOICESCU, 90. DAN ANGHELESCU (Gr.33), 91. DAN TANASIE (Gr.33), 92. DAN CRISTESCU(Gr.33), 93. DAN FAGARASEANU, 94. DAN BERINDEI, 95. DAN VARDIE, 96. DAN DOBREANU, 97. DAN STUPARU, 98. DAN NEAGU, 99. DAN MORAR, 100. DAN CIOCHINA, 101. DAN POPESCU, 102. DAN POENARU, 103. DAN GRIGORE, 104. DAN SANTA, 105. DAN GEORGESCU, 106. DAN DELEGEANU, 107. DAN MIRCEA POPESCU, 108. DORIN STANCIU, 109. DORIN BALEANU, 110. DORIN VOINEA, 111. DORIN TIGANUS, 112. DRAGOS CÎRNICI, 113. DRAGOS BÂLTEANU, 114. DRAGOS DRAGOMIRESCU, 115. DRAGOS STANESCU, 116. DEDU NICUSOR VERONEL, 117. DAFIN MURESAN, 118. DENIS DIACONESCU, 119. DANIEL HOTARANU, 120. DINU SARARU (Gr.33), 121. DACIAN PALLADY, 122. DANUT CACIANOV, 123. DANIEL CRISTIAN GHERASIM, 124. DOREL TARMUREANU, 125. DORU TARACILA, 126. DORU SURDUCAN, 127. DANUT PRISECARIU, 128. DOREL GHEORGHIU, 129. DANUT BOGHIU, 130. DANIEL MOLDOVEANU, 131. DUDU STEFAN, 132. DUMITRU RADU, 133. DUMITRU DORIN PRUNARIU (Gr.33), 134. DUMITRU ILIESCU, 135. DUMITRU CRESTIN, 136. DUMITRU BALTA, 137. DUMITRU CIOFLINA, 138. EUGEN GHEORGHE, 139. EUGEN FLORESCU, 140. EUGEN OVIDIU CHIROVICI, 141. EUGEN NEGRUS, 142. EUGEN MIHAIESCU, 143. EUGEN COIFAN, 144. EUGEN PASCAL, 145. EUGEN BRATUCU, 146. EMANUEL FLOREA, 147. EMILIAN M. DOBRESCU, 148. EMANUEL BÂRCA, 149. EMANOIL SAVOIU, 150. EMANUEL BADESCU, 151. EMIL NEDELEA CARAMIZARU, 152. EDUARD TOGOREANU, 153. FLORIN C.VASILE, 154. FLORIN M. GHIULBENCHIAN, 155. FLORIAN PITTIS (Gr.33), 156. FLOREA CHIRIAC, 157. FLORIN STOENESCU, 158. FLORIN SIMION, 159. FLORIAN DIMA, 160. FLORICA DRAJNEANU, 161. FLORENTIN CALAPOD, 162. FLORIN SANDU, 163. FLORIN MIHALACHE, 164. FILIP POPA, 165. FRANCISC AARON, 166. FRANCISC TOBA, 167. GABRIEL HOMOTESCU (Gr.33), 168. GABRIEL TOCU, 169. GABRIEL GIURGIU, 170. GABRIEL OLTEAN, 171. GABRIEL CORIN, 172. GABRIEL COJOCARU, 173. GABRIEL NAGHI, 174. GABRIEL OPREA, 175. GABRIEL G. STANESCU, 176. GHEORGHE FLOREA (Gr.33), 177. GHEORGHE DUDESCU (Gr.33), 178. GHEORGHE NEAGU, 179. GHEORGHE NAGHIU, 180. GHEORGHE RUSU, 181. GHEORGHE STANCIU, 182. GHEORGHE NICULESCU, 183. GHEORGHE GRIGORAS, 184. GHEORGHE TURDA, 185. GHEORGHE CARP, 186. GHEORGHE TINCA, 187. GRIGORE MÂNTESCU (Gr.33), 188. GRIGORE IOAN POPA, 189. GIUSEPPE ROSSI, 190. GHERASE SABIN, 191. GELU KELMER, 192. GELU VOICAN VOICULESCU, 193. GEORGE CRISTIAN MAIOR, 194. GEORGE MIRCEA BOTESCU, 195. GILERU MIRCEA, 196. GAVRIL IOSIF CHIUZBAIAN, 197. GEORGE PREDA, 198. GEORGE POPA, 199. HORIA GLIGOR, 200. HORIA FURTUNA, 201. HORIA PINTEA, 202. HELIOS MELENCU, 203. ION BIRIS, 204. ION BAZGAN (Gr.33), 205. ION SANDRU, 206. ION TURLACU, 207. ION VULPE, 208. ION BORDEIANU, 209. ION DEACONESCU, 210. ION STAN, 211. ION ILIESCU, 212. IOAN GÎLCA, 213. IOAN TALPES, 214. IOAN RUS, 215. IOAN CODRUT SERES, 216. IOAN G.PUIU IORDACHESCU, 217. IOAN GRIGORE POPA, 218. IOAN GIURESCU, 219. IOAN OPRISAN, 220. IOAN MÂNZATU IOAN SBÂRCIU, 221. IOAN DAVID, 222. IONICA MARIN, 223. IULIAN BIANU, 224. IONEL MARCU (Gr.33), 225. IONUT DOGARU, 226. IONEL DUMITRU (Gr.33), 227. IONEL UDRESCU, 228. IONEL BARA, 229. IONEL CRACIUN, 230. IULIAN MOISESCU, 231. IULIAN CORBU, 232. IOSIF CONSTANTIN DRAGAN, 233. IRINEL POPESCU (Gr.33), 234. ILIE SÂRBU, 235. LAURENTIU GANEA, 236. LAURENTIU C. BOHÎLTEA, 237. LAURENTIU MIRCEA POPESCU, 238. LIVIU ADRIAN MANTA(Gr.33), 239. LIVIU PREJA, 240. LIVIU TOADER, 241. LIVIU PATRU, 242. LAZAR POPESCU, 243. LEON ZAGREANU, 244. LUCIAN PAHONTU, 245. MANOLE IOSIPER (Gr.33), 246. MANOLE FLORIN GABRIEL, 247. MARIAN STEFAN (Gr.33), 248. MARIAN MIHAILA, 249. MARIAN NASTY VLADOIU, 250. MARIAN DRAGUSIN, 251. MARIAN COVLEA, 252. MARIAN SLAV, 253. MARCEL H.SERBAN, 254. MARCEL MIHOC, 255. MARCEL IVAN, 256. MATEI GASPAR, 257. MARIUS VELICU, 258. MATEI VINTILA, 259. MARIUS MACOVEI, 260. MIRON DORIN, 261. MORA AKOS, 262. MUGUR CARACAS, 263. MUGUR ISARESCU, 264. MIHAI DRAGOS MARINCIU, 265. MIHAI PRISECARIU, 266. MIHAI SÂRBU, 267. MIHAI STOENESCU, 268. MIHAI PELIN, 269. MIHAI COCULESCU, 270. MIHAI DOGARU, 271. MIHAI NANE, 272. MIHAI ILIESCU, 273. MIHAI J. BUGARU, 274. MIHAI STAN, 275. MIHAI NICOLAICIUC, 276. MIHAI TANASESCU, 277. MIHAIL POPESCU, 278. MIRCEA CIOCIAN, 279. MIHAIL MONTANU, 280. MIRCEA CHELARU, 281. MIRCEA PASCU, 282. MIRCEA MOCANU (Gr.33), 283. MIRCEA A.BIRT (Gr.33), 284. MIRCEA BOBORA, 285. MIRCEA VAIDAVOIEVOD (Gr.33), 286. MIRCEA PERPELEA, 287. MIRCEA O.CONSTANTINESCU, 288. NARCIS ZARNESCU (Gr.33), 289. NEGRU ADRIAN, 290. NICU POP, 291. NICU VALEANU, 292. NICOLAE CRISTESCU, 293. NICOLAE BOTICA – RADULESCU, 294. NICOLAE JIDOVU, 295. NICOLAE CERNAIANU (Gr.33), 296. NICOLAE GLIGOR, 297. NICOLAE BATANOIU, 298. NICOLAE ANGHEL, 299. NICOLAE SPIROIU, 300. NICOLAE ALEXANDRU, 301. OCTAVIAN PALER, 302. OCTAVIAN CRETU, 303. OCTAVIAN POP, 304. OCTAVIAN TOCU, 305. OCTAVIAN APAHIDEANU, 306. OLIMPIAN UNGHEREA (Gr.33), 307. OVIDIU GABRIEL GALES, 308. OVIDIU MARIAN, 309. OVIDIU PETRU POPESCU, 310. OVIDIU DAIANU, 311. OVIDIU TENDER, 312. OVIDIU BAJENARU, 313. OVIDIU SOARE, 314. PAVEL ANGHELESCU, 315. PAVEL ABRAHAM (Gr.33), 316. PAUL POP, 317. PAUL ADRIAN ILIES, 318. PETRU CALISTRU, 319. PETRE MIHUT, 320. PETRE ROMAN, 321. PALLADI DACIAN SALVATOR, 322. PIERRE JOSEPH DE HILLERIN (Gr.33), 323. RADU G.SERAFIM, 324. RADU BALANESCU, 325. RADU BALANEAN, 326. RADU COMANESCU, 327. RADU MIHAILOV, 328. RADU BOROIANU (Gr.33), 329. RADU ILIESCU, 330. RADU GEORGESCU, 331. RAZVAN PURDILA, 332. RAZVAN SOCOLOV, 333. RAZVAN TEODORESCU, 334. ROMEO VÎLCU, 335. ROMEO AVRAM, 336. ROMEO MARINOF, 337. REMUS OPRIS, 338. REMUS CAPOTA, 339. ROBERTO CONSTANTINESCUU, 340. SORIN MOISESCU, 341. SORIN IONESCU, 342. SORIN TESU, 343. SORIN OVIDIU BALAN, 344. SORIN UNGUREANU, 345. SORIN SÎRBU, 346. SORIN CALAFUS, 347. SORIN NAGHIU, 348. SORIN A.ROBU, 349. SORIN SIMION, 350. SORIN GRIGORESCU (Gr.33), 351. SORIN CRIVAT, 352. SORIN NICULA, 353. SANDU MARIAN, 354. SANDU POPESCU, 355. SANDU GABRIEL, 356. SERGIU IONESCU, 357. SERGIU PROTOPOPESCU, 358. SERGIU CONSTANTIN, 359. SILVIU MANGHIUREA, 360. SILVIU DOPAN (Gr.33), 361. SILVIU MARIUS STEFAN (Gr.33), 362. STEFAN IONESCU, 363. STEFAN S.SOBOTKA, 364. STEFAN MÎSU, 365. STEFAN UZUNOV, 366. STEFAN MURESAN, 367. STEFAN ENE, 368. STEFAN TOPOR, 369. STEFAN MITROI, 370. SERBAN MIHAILESCU, 371. SERBAN STANESCU, 372. SERBAN GAVRILESCU, 373. TRAIAN CARAMANIAN, 374. TRAIAN PETRESCU, 375. TIBERIU POPESCU, 376. TIBERIU BOITAN, 377. TEODOR ROBU, 378. TOMA ZAHARIA, 379. VASILE SAVOIU (Gr.33), 380. VASILE TALOS, 381. VASILE TOADER, 382. VASILE IANCU, 383. VASILE MIHALCEA, 384. VASILESCU GHE. TEODOR, 385. VALENTIN CREATA, 386. VALENTIN NASTASE, 387. VALENTIN TALAPANESCU, 388. VLADIMIR BOTNARIUC, 389. VASILE BUTULESCU, 390. VLAD SAVCIUC, 391. VRÎNCEANU DECEBAL, 392. VOLOSCIUC DUMITRU, 393. VALERIU ARBORE (Gr.33), 394. VIRGIL MURESAN, 395. VIRGIL STOENESCU (Gr.33), 396. VIRGIL S. NITULESCU (Gr.33), 397. VIRGIL OPREA, 398. VIRGILIU NICOLESCU, 399. VIRGIL ARDELEAN, 400. VICTOR MARCU, 401. VICTOR RADESCU, 402. VICTOR RACHITA (Gr.33), 403. VIOREL STELIAN POPA, 404. VIOREL COSMA, 405. VIOREL RUS, 406. VIOREL HREBENCIUC, 407. VISARION MARINESCU, 408. ZMEU VECESLAV

Articol din Evenimentul Zilei:

“Arhitectii”, in toate institutiile

SANATATE: In ciuda secretomaniei care insoteste activitatea masonilor, exista informatii certe ca acestia sint puternic reprezentati si la virful sistemului sanitar. Numai in Senatul Universitatii de Medicina, se zice, ar fi 12 masoni, iar dintre sefii de spitale, majoritatea fac parte dintr-o Loja sau alta.

Printre acestia, putem sa-i enumeram pe Eugen Pascal Ciofu, Ovidiu Bajenaru, Petru Calistru, Leon Zagreanu, Eugen Bratucu (director la Caritas), Sorin Simion (director al Spitalului Colentina), Mihai Coculescu, Laurentiu Mircea Popescu (zis “don Lorenzo”, senator PSD si rector). In rindul medicilor, celebru este cazul doctorului Irinel Popescu (gradul 33). Si tot medic-mason este si doctorul Alexandru Ciocilteu.

Mason renumit (din tagma medicilor) este si Constantin Balaceanu-Stolnici (presedintele Jokey Clubului Roman). Chiar si de-a dreapta premierului Nastase avem un medic mason de rang inalt: doctorul-consilier Dan Georgescu, fost secretar de stat in “guvernul Dascalescu” si fost membru a CC al PCR.

DIPLOMATIE: In acest domeniu care presupune contacte internationale, masonii au avut intotdeauna o reprezentare puternica. Consilieri, consuli, atasati de toate felurile, secretari de stat… S-a ajuns chiar pina la nivel de ministri de externe.

Cel mai renumit mason dintre diplomatii actuali este celebrul astronaut Dumitru Prunariu, ambasadorul Romaniei la Moscova. Conform revistei “Forum masonic”, Prunariu este “Cavaler Templier, grad pe care l-a dobindit in Florida, SUA”. Primul (si pina acum singurul) roman care a zburat in spatiu “detine functia de Grand King in Marele Capitul de Masoni ai Arcului Regal din Romania”, avind “gradul 32 in Ritul Scotian” si fiind “Maestru Venerabil al Respectabilei Loji “Roza Vinturilor” din Orientul Bucuresti”.

“GRADATII”: Pentru ca, prin “constitutia Masonica”, se inchina Marelui Arhitect, masonii isi mai spun, intre ei sau in diverse mesaje secrete, “arhitectii”. Printre “arhitectii” din Ministerul Administratiei si Internelor si din Ministerul Apararii Nationale se numara:

– generalul Virgil Ardelean (Quattuor Coronati), seful Directiei de Informatii si protectie Informativa (fosta UM 0962, fosta “Doi si”un sfert”);
– Colonelul Olimpian Ungherea (Quattuor Coronati), redactor la revista “Pentru Patrie”, fost consilier al PDSR si autor al celebrei carti “Clubul Cocosatilor” (o parabola despre masonii din PDSR/PSD care au condus si conduc, din umbra, Romania, carte care l-a deranjat foarte tare pe Adrian Nastase);
– generalul Gheorghe Carp (fost consilier al lui Ion Iliescu, sef de directie in MAI).
Cel mai renumit cadru militar activ si totodata mason, pare a fi generalul Mihail Popescu, seful Statului Major General si, practic, seful armatei romane.

Insusi unul dintre “arhitectii sefi” ai al Masoneriei romane, maiorul Viorel Danacu, provine de la “Interne”. Aceeasi “pepiniera” l-a dat Masoneriei pe colonelul Florentin Calapod (fost sef la UM “Doi sÔun sfert”), la inmormintarea caruia se zice ca au fost mai multi masoni decit cruci si gropi in cimitir.

SERVICII SECRETE: La SRI ii intilnim ca masoni pe urmatorii generali (fosti securisti): Ovidiu Soare (seful diviziei de aparare a Constitutiei), Victor Marcu, Aurel Rogojan (toti trei fosti ofiteri de securitate, cu functii-cheie in DSS, inainte de ‚89) si Vasile Iancu (fost sef de contrainformatii in spionajul lui Ceausescu, fost numarul doi in SRI-ul lui Timofte). Chiar si despre generalul Radu Timofte, directorul SRI, care pina mai ieri infiera masoneria, se spune ca ar fi fost recent initiat in Loja condusa de Stefan Misu (inregimentat in PUR-ul lui Dan Voiculescu, unde raspunde de Departamentul pentru Integrare Europeana).

AFACERI: In rindul oamenilor de afaceri si al bancherilor exista “batalioane” de masoni. Citiva dintre ei detin functii sau au legaturi speciale la Presedintia Romaniei sau la Guvern. Printre acestia: Ovidiu Tender, Sorin Tesu, Alexandru Bittner, care se simt ca acasa la Palatele Cotroceni si Victoria.

Petre Roman a intervenit pentru “masonizarea” lui Voican Voiculescu . “Evenimentul zilei” este in posesia unui document ultra-secret din 1990. Acesta, este adresat de “fratele” Petre Roman, pe atunci prim-ministru, ambasadorului Romaniei la Cairo, Ion Angelescu.

“Sinteti autorizat ca imediat dupa primirea la presedintele Mohamed Hosni Mubarak, sa-l asitati la ceremonia afilierii in loja Memphis-Mitraim din Cairo pe trimisul nostru Atherasata nakej, fratele Gelu Voican, adept al ordinului nostru, cu gradul de Cavaler Kados, in Loja swedenborgiana de rit scotian, rectificat si acceptat, in care ati primit Lumina”, ii “ordona” Petre Roman subordonatului sau de la Cairo.

In acest mesaj cifrat, “Atherasata nakej” este un termen mason si se refera la Gelu Voican Voiculescu.
Desi documentul a aparut o data in presa anilor ‚90, nici Petre Roman si nici Gelu Voican-Voiculescu nu au negat apartenenta lor la Loja Memphis-Mistraim.

Hrebenciuc, Talpes, Babiuc, Halaicu…

Din Masonerie ar face parte si urmatorii:

Viorel Hrebenciuc (deputat, “eminenta cenusie” a PSD);

Ioan Talpes (vicepremier, numarul doi la Palatul Victoria, fost numarul doi la Cotroceni);

ministrii Razvan Teodorescu, Gabriel Oprea si Eugen Bejenariu.

In ce-l priveste pe Adrian Nastase, unii zic ca ar fi mason al unei Loji din Germania, altii ca ar fi doar reprezentant al Ordinului de Malta. Oricum, “botezul” lui in ale Masoneriei, daca a fost facut, nu a avut loc in Romania, ci in afara tarii.

Intr-o situatie similara se afla si cel dintii prim-ministru postdecembrist (si fost ministru de externe), Petre Roman: daca este mason (nr. – in Loja franceza Memphis-Misraim), tot “afara” a fost facut. Si tot peste hotare (se pare, in SUA) a fost uns mason si Mircea Geoana.
Tot din sera acelorasi ministri de externe l-am identificat ca mason si pe senatorul PSD (fost PD) Adrian Severin (cel cu “lista” cu ofiteri acoperiti din politica si presa).

Dintre fostii oameni politici din prima linie, ii putem aminti pe:

Gavril Iosif Chiuzbaian (fost ministru PUNR al justitiei); Victor Babiuc (care de-a lungul timpului a condus trei ministere diferite, Apararea, Justitia si Internele), acum “mason in adormire”; Crin Halaicu (fost primar liberal al Capitalei);
Dintre artisti ii amintim pe: naistul Gheorghe Zamfir, actorul Tudor Gheorghe .

Sursa: Evenimentul Zilei, luni, 17 Mai 2004

sursa mea : http://www.badpolitics.ro/lista-%E2%80%9Cneactualizata%E2%80%9D-a-masonilor-din-romania-raport-sri/

DESPRE MASONERIE SI ANTIHRIST de Pustnicul Ghimnazie Moldoveanu


„În spatele sistemului perfect al cãrtii de credit, al codului de bare, realizat prin computer, se ascunde o dictaturã universalã, se ascunde sclavia, robia fatã de antihrist” (cuviosul Paisie Athonitul)

Studiu introductiv

Intentia noastrã nu este aceea de a „agita spiritele” sau de a bãga frica în credinciosi, ci de a informa pe toti cei doritori de mîntuire despre planurile oculte si satanice puse la cale împotriva crestinilor. Dacã ele creeazã lumii în care trãim o imagine de apocalips nu este vina noastrã. Realitatea trebuie sã o privim si sã o primim asa cum este. Lãsam pe fiecare sã tragã concluziile cu privire la vremurile pe care le trãim. De asemenea trebuie sã observãm cã o seamã de organizatii internationale de facturã politicã, economicã, stiintificã, culturalã, religioasã sau ocultã militeazã pentru o nouã ordine mondialã si pentru instituirea unui guvern mondial care, chiar dacã nu va fi adus de la început de Antihrist, anuntã vremurile cele de pe urmã ale lumii. Ce este, oare, noua erã la care lucreazã cu sîrg Francmasoneria si Sionismul mondial, dacã nu sfîrsitul lumii acesteia crestine?

Nu este vorba de o noua erã si o nouã ordine într-un stat sau altul, ci de o noua erã la scarã planetarã si de o Nouã Ordine Mondialã.

Noi, crestinii de astãzi, nu trebuie sã ne temem cã sfîrsitul este aproape si cã s-ar putea sã-l apucãm. Cu o moarte toti sîntem datori, iar la judecatã, mai devreme sau mai tîrziu, tot vom ajunge. Se teme de moarte cine nu nãdãjduieste în înviere, iar de judecatã se teme cel care este necinstit cu sine, cu semenii si cu Dumnezeu. Asa cum primãvara se cunoaste cã este aproape cînd vedem copacii ca înfrunzesc, tot asa putem cunoaste cã sfîrsitul este aproape cînd vom vedea împlinindu-se „semnele vremurilor”, despre care aminteste Domnul nostru Iisus Hristos.
Totusi apropierea sfîrsitului lumii presupune niste pregãtiri speciale, avînd în vedere ispitele si greutãtile nemai-întîlnite care vor veni peste crestini. În aceste vremuri trebuie sã ne întãrim în credintã ca sã putem rãbda toate prigonirile si muncile care vor veni asupra noastrã de la slugile lui Antihrist. A crede în Hristos înseamnã a-l respinge pe Antihrist si a refuza toate cursele lui. Oricît de mari ar fi muncile si chinurile la care vom fi supusi, noi sã nu ne închinãm lui si nici sã-i primim semnul de 666, care înseamnã lepãdarea de credintã.

Drept slãvitori crestini, preferati de zeci de mii de ori moartea fizicã în locul celei sufletesti, care se înfãptuieste prin semnarea cererii la primirea noului buletin de la autoritãti.

Putinã psihologie…

Nimic rãu într-un buletin mai simplu, mai elegant, mai practic pentru omul zilelor noastre, în plinã erã „tehnocratã” – vor zice foarte multi, fie ei muncitori, intelectuali, tãrani, studenti, oameni politici, preoti, arhierei, pastori. Cei mai multi vor spune cã problema buletinelor nu-i priveste direct. Aceasta-i prima lor gresealã: ignoranta. Nici unul dintre ei nu se simte jignit, lezat în drepturile sale într-o societate care se declarã pe sine „democraticã”, cã nu a fost consultat în aceastã problemã!

Omul de rînd – si întelegem aici pe toti aceia care nu sînt initiati în tainele istoriei, fie ei muncitori, tãrani, intelectuali, oameni politici sau clerici -, desi voteazã pentru democratie si libertate nu poate depãsi starea de sclav al unei minoritãti. Sclavi au existat dintotdeauna. Este o constatare ce se poate verifica!

Majoritatea oamenilor sînt robi, fie altor oameni, fie patimilor, fie Satanei cãruia i s-au vîndut. Au existat sclavi în antichitate, au existat si în era crestinã, existã si astãzi, si vor exista pînã la sfîrsitul acestei lumi. Acceptarea subordonãrii este o atitudine înscrisã genetic în fiinta noastrã, pe lîngã aceea a demnitãtii umane. si toti oamenii au aceastã genã activatã.

În antichitate o minoritate uzînd de fortã a reusit sã se impunã asupra maselor si sã le subjuge pînã acolo încît sclavii ajunseserã sã fie scosi din categoria umanã. Cãci în ei gena demnitãtii umane fusese total dezactivatã.

A venit crestinismul si a schimbat fata lumii, cum nu au fãcut-o si nu o vor face alte religii. Crestinismul a spiritualizat relatiile dintre oameni, arâtînd cã toti oamenii sînt frati între ei cu aceleasi drepturi si datorii unii fatã de altii si împreunã „robi ai Domnului”. Dumnezeu este Stãpînul. Prin crestinism se restaureazã demnitatea umanã în toti oamenii care vor urma lui Hristos. Astfel toti crestinii care se supun poruncilor lui Dumnezeu, lãsate în Noul Testament si pãstrate de Traditia Bisericii, lucreazã la înfãptuirea acestui plan de restaurare a demnitãtii umane în lume pînã la sfîrsitul veacurilor. Au existat si existã oameni care au refuzat sã-l recunoascã pe Dumnezeu ca Stãpîn al tuturor, încercînd în acelasi timp sã se declare ei stãpîni peste unele mase de oameni, cu ajutorul fortei rãului. Acestia sînt cei care lupta cu Dumnezeu, care au luat chipul diavolului, sînt antihristii, ateii. Au trecut aproape 2000 de ani de crestinism si lumea e plinã de suferintã! Nu crestinismul este de vinã! Vina o poartã toti aceia care urmînd sfatul Satanei au încercat si încearcã sã se facã ei stâpîni peste oameni în locul lui Dumnezeu. Libertatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu au folosit-o pentru a se rãscula împotriva Acestuia. Acesta este izvorul rãului din lume, nesupunerea omului fatã de poruncile lui Dumnezeu.

Omule! daca vrei sã-ti fie tie bine (dacã vrei sã te mîntuiesti) supune-te lui Dumnezeu. Supune-te poruncilor lui Dumnezeu.

Tu nu poti depãsi starea de sclav! Alege! Alege sa fii robul lui Dumnezeu sau robul Satanei si al oamenilor!

Deschide ochii si priveste în jur. Ţi se vorbeste de libertate si democratie. si ce vezi? Vezi cum legile firesti dupã care omenirea s-a condus veacuri de-a rîndul – Legea lui Dumnezeu -, este schimbatã în numele libertãtii. În numele libertãti, o minoritate ocultã încearcã sã ne convingã cã Legea lui Dumnezeu nu este dreaptã. si ce zic ei?

Dumnezeu a zis: „Eu sînt Cel ce sînt”, ei zic: „Fii tot ce poti fi! Tu esti dumnezeu”.

Dumnezeu a zis: „Eu sînt Dumnezeul tãu sã nu ai alti dumnezei afarã de Mine”, ei zic: „Închinã-te la orice dumnezeu, dar descoperã pe dumnezeul din tine”.

Dumnezeu a zis: „Sã nu ucizi”, ei zic: „Nu existã ucidere, ci doar legitimã apãrare”. Dumnezeu a zis: „Sã nu furi”, ei zic: „Nu fura, ci negociazã”.

Dumnezeu a zis: „Sã nu curvesti”, ei zic: „Curvia este religia noastrã. Poti sã curvesti cum vrei si cu cine vrei, prin ea ajungi la dumnezeul nostru”.

Ce înseamnã aceasta? Înseamnã sã urmãm lui Lucifer care a vrut sã se facã pe sine dumnezeu. Sã credem, adicã, cã noi putem depãsi conditia de robi, ca mai apoi sa ne rãzvrãtim împotriva lui Dumnezeu, cu gîndul de a deveni stãpîni pe noi însine. Dar acest lucru nu se poate. Putem respinge darurile lui Dumnezeu ce decurg din supunerea fatã de poruncile Lui, dar sã-i luam locul nu putem. Nici Lucifer nu a putut. Cînd a gîndit sã-si punã scaunul mai sus decît a lui Dumnezeu, a si cãzut în prãpastia iadului, devenind din înger al luminii, înger al întunericului si al groazei. Diavolul de mii de ani încearcã a-i însela pe oameni ca sã-l proclame Dumnezeu.

De sute de ani organizatii oculte, secrete, vîndute Satanei pun la cale o rãzvrãtire împotriva lui Dumnezeu în care sã fie atrasã omenirea întreagã. Aceastã minoritate ocultã odatã cu ridicarea omului împotriva lui Dumnzeu activeazã si gena supunerii neconditionate fatã de o autoritate.

De-a lungul timpului dictaturile nu au reprezentat altceva decît niste experiente de activare a genei supunerii neconditionate. La început s-a uzat de practici magice, de vrãjitorie, alchimie, astrologie s.a., cu timpul, însã, s-au folosit din plin toate cercetãrile si descoperirile stiintifice, care, în treacãt fie spus sînt rodul geniului faustic.

Acum pe lîngã vechile metode de manipulare ale maselor se utilizeazã si parapsihologia, care nu este altceva decît ridicarea la rang de stiintã a vechilor practici magice.
Atît de intensã este aceastã manipulare, începutã încã de la nasterea omului, încît noi fãrã sã ne dãm seama devenim sclavii acelei minoritãti care conduce din umbrã.

Sclavia ajunge sã devinã parte integrantã din viata noastrã, începem sã nu ne simtim bine decît dacã sîntem sclavi. De multe ori s-a afirmat dupã revolutia din decembrie 1989 cã nu stim ce sã facem cu libertatea noastrã. Acest lucru se descoperã ca o dovadã a celor afirmate mai sus. Ni s-a inhibat, prin mijloace oculte, magice si parapsihologice gena gîndirii, actiunile noastre scãzînd spre limita reflexelor conditionate. Se lucreazã consecvent la îndobitocirea omenirii. Nimic exagerat! Cititi Protocoalele înteleptilor Sionului si vã veti convinge! Priviti la sclavii care ne conduc tara! Ei se numesc politicieni. I-am ales ca sa ne reprezinte interesele si ei s-au vîndut altora. Mirajul banului, pe de o parte, si frica de a pierde micul privilegiu ce le-a fost fãcut, pe de altã parte, îi face sã se poarte ca niste sclavi, care nu au nici un Dumnezeu. Dacã totusi insistã cã sînt crestini, atunci sînt niste dedublati, atei în societate, credinciosi doar în mintea lor. Dar nu conteazã ce ai în minte, ci ceea ce faci în raport cu semenii.

Cum altfel pot fi calificati cei care în Parlament iau hotãrîri anticrestine, ca de pildã: legea pentru liberalizarea avortului, libertatea acordata asa-ziselor minoritãti sexuale (homosexuali si lesbiene), acceptarea buletinelor electronice cu semnul 666, a cãrtilor de credit VISA, tolerarea prozelitismului sectar si a organizatiilor satanice, a pornografiei în cinematografe, teatre, presã, a spectacolelor indecente (tip concursuri de frumusete s.a.), a continuãrii educatiei materialiste atee în scoli s.a.?

Toate dau pe fata sclavul din om. Liber cu adevãrat este doar cel care are curajul sã mãrturiseascã adevãrul chiar cu pretul de a fi socotit nebun sau chiar cu pretul vietii. „Veti cunoaste adevãrul si adevãrul vã va face liberi”, spune Mîntuitorul. Ce crestini sînt aceia care se supun ordinelor masonice si sionismului international? Nu sînt crestini; ei sînt sclavii slugilor lui Antihrist…

Putinã istorie…

Totul a început cu multe veacuri înainte… De aceea ca sã putem întelege evenimentele la care sîntem martori, la acest sfîrsit de mileniu, lãsînd la o parte orice idee preconceputã si orice orgoliu de atoate-stiutori, sã ne întoarcem în timp pentru a descoperi rãdãcinile ce au odrãslit conceptul de nou nouã ordine mondial mondialã. De mii de ani Satana încearcã sã-i însele pe oameni ca acestia sã-l proclame dumnezeu. Noi ne vom îndrepta privirile spre începuturile erei crestine.

Dupã întruparea Fiului lui Dumnezeu, Satana se lupta mereu sa distrugã Biserica întemeiatã de Acesta. Rãzvrãtirea lui Satan împotriva lui Dumnezeu se materializeazã prin lupta pe care Satana o dã Bisericii lui Hristos, adicã prin lupta împotriva crestinilor. Crestinii au fost si sînt victimele acestei violente Satanice. La început, în primele veacuri, crestinii, au avut de urcat muntele suferintei pricinuit de persecutiile împãratilor pãgîni, apoi dupã cîstigarea libertãtii la începutul secolului al IV-lea au avut de trecut prin prin pãdurea cu fiare sãlbatice, plinã de eretici si erezii, care pîndeau la tot pasul sã sfîsie constiinta curatã a crestinului dreptmãritor. Dar nici dupã trecerea acesteia drumul nu s-a sfîrsit. El a dat în mlastina deznãdejdii, acolo unde cãrarea pare a se pierde; este perioada celui de al doilea mileniu al erei crestine. Mai întîi mileniul al doilea debuteazã prin ruperea Bisericii crestine în douã (Biserica Romei la anul 1054 se rupe de trupul Bisericii lui Hristos), ca mai pe urmã începînd cu secolul al XVI-lea sã se pulverizeze în mii si mii de secte. Bietul crestin, pus în fata acestui fapt, nu mai stie încotro s-o apuce. Multi cad sub povara deziluziilor, dar multi cu nãdejde în biruintã, cãlãuziti de lumina lui Hristos, merg tot înainte înfruntînd orice greutãti pînâ cînd vor ajunge la cel mult iubit, Domnul nostru Iisus Hristos.

Ruptura petrecutã la anul 1054 si mai apoi fãrîmitarea Bisericii Catolice în mai multe grupãri religioase nu au fost întîmplãtoare. Prin toate aceste actiuni s-a urmãrit distrugerea Bisericii lui Hristos. La anul 1054, orgoliul unui cardinal, Humbert, sfîsie Biserica în douã. În secolele XIV-XV prereformatorii Jan Hus, John Wiclif, Savanarola, clatinã Biserica Apuseanã, iar în secolul al XVI-lea Luther, Zwingli si Calvin produc noi rãni în trupul Bisericii.

Toate aceste evenimente au fost provocate de organizatii oculte anticrestine. Trebuie sã stim, de pildã, cã Luther era rosicrucian. Frãtiile si ordinul rosicrucienilor, dupã cum consemneazã istoriografia, sau constituit în secolele XVI- XVII, dar existenta unor comunitãti de rosicrucieni este atestatã încã din anul 1250, desi denumirea se trage abia de la Christianus Rosecreutz (1378-1484). Unul din telurile lor fusese Reforma, iar marii reformatori de mai tîrziu s-au inspirat din ideologia lor. Frãmîntârile ulterioare a protestantismului, sectarismului diferitelor „biserici libere”, a fost de asemenea opera unor francmasoni. Wesley, Chalmers, Zinzendorf au fost francmasoni. O Bisericã puternicã era greu de distrus printr-o luptã fãtisã. De aceea întîi trebuia scindatã Biserica cea una prin deformarea unei pãrti a ei: urma apoi pulverizarea pãrtii reformate, din moluzul rezultat trebuind sã se edifice o nouã unitate, mai tolerantã, mai democraticã, mai deschisã adicã mai ecumenicã. Secte precum „stiinta crestina”, mormonii, martorii lui Iehova, antroposofii sînt creaturile lojelor francmasonice.

Mai mult decît atît, începând cu Conciliul II Vatican, chiar papii ar fi francmasoni. Masoneria este o organizatie misticã cu scopuri secrete. Primele trei grade reprezintã doar nada si legitimatia umanistã a francmasoneriei . Abia gradele superioare, cele care descind din Ordinul Cavalerilor Templieri, devin periculoase. Templul umanist al francmasonilor este „sinagoga lui Satan”, este reuniunea ecumenicã în rebeliune a creaturilor împotriva Creatorului sub stindardul înselãtor al fraternitãtii, al tolerantei, al umanismului celui fãrã de Dumnezeu. Cum masoneria de astãzi este organizatã de evreii sionisti, rãzboiul dus de ea este îndreptat cu îndîrjire specialã împotriva crestinismului.

„Dogma jidoveascã si spiritul jidovesc, teorie si realizare, totul este îndreptat împotriva Bisericii crestine si împotriva capului ei nevãzut, Iisus Hristos”, este strigãtul de alarmã al unui eminent crestin (Em. Bãrbier). „Evangheliile trebuiesc arse – scrie rabinul Tarphan -, fiindcã pãgînismul este mai putin periculos pentru credinta evreiascã decît crestinismul”. „Rãzboi de moarte crestinismului” rãcnea Fr. Viviani. „Trebuie sa extirpãm lepra devorantã a crestinismului”, tipa Gambeta. „Va veni vremea – cobeste un înversunat mason -, cînd crucile si icoanele vor fi aruncate în foc, potirele si vasele sfinte schimbate în unelte folositoare, bisericile prefãcute în sãli de concert, de teatru sau de adunãri, si cînd n-ar putea sluji unui asemenea scop, în hambare de grîne, si în grajduri de cai”.

Cobirea s-a împlinit întocmai cu bolsevismul rusesc si cu revolutia spaniolã, amîndouã roade ale francmasoneriei. Un alt ordin secret este si cel al Iluminatilor. A fost întemeiat de iezuitul A.Weishaupt la l mai 1776, ordin care s-a îmbogãtit rapid datorita aderãrii casei Rothschild. Este una din cele mai puternice organizatii de pe pâmînt care militeazã pentru noua ordine mondialã. Urmasul lui Weishaupt a fost Giuseppe Mazzini, care a elaborat un plan de instituire a dominatiei mondiale prin trei mari rãzboaie. Planul poate fi gãsit la Biblioteca Muzeului Britanic din Londra. Douã rãzboaie mondiale s-au derulat deja: al treilea va fi declansat în jurul focarelor de beligerantã din Orientul Apropiat, unde s-a instalat inespugnabil fortãreata intereselor sionismului politic. Pãrintii sionismului politic au fost cu totii francmasoni: Moses Hess, Lionel Rothschild, Edmond de Rothschild, Theodor Herzl. Religia celor ce-si spun iluminatii este ritul Palladin, adicã închinarea la Lucifer. Iluminatul suprem Albert Pike, a formulat dogma divinitãtii lui Lucifer la 4 iunie 1889 în ale sale Instructiuni : „Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu”. Acelasi lucru îl mãrturisesc majoritatea formatiilor rock în cîntecele lor .

Ordinul Templierilor a fost întemeiat în 1118 de Hugo von Payen. Întorcîndu-se din Ţara Sfîntã în Franta, a devenit aici o importantã fortã politicã, edificatã pe esotericã, pe cunostintele gnostice aduse din Orient, preluate de la initiatii islamici. Dupã ce puterea lor a crescut foarte mult, concurînd structurile statornicite, regele francez si papa le-a zdrobit ordinul, cu neobisnuitã violentã, în 1307. Au reusit însã sã penetreze în ramura britanicã, respectiv scotianã a francmasoneriei. Gradele Cavalerilor Templieri cuprind Crucea Rosie, Ordinul Maltez-Ioanit, Ordinul Templier. Henry Dunant, întemeietorul Crucii Rosii, a fost francmason de gradul Cavalerilor Templieri. Maltezii si Ioanitii sînt destul de familiari românilor datorita prezentei lor în convoaiele de ajutoare din timpul Revolutiei.

De asemenea, Umanismul si Renasterea din evul mediu sînt rodul organizatiilor oculte, indiferent cum s-ar numi ele. Atît Umanismul cît si Renasterea au efectuat schimbãri profunde asupra modului de gîndire al omului acestei perioade. În ce directie! Vom vedea în cele ce urmeazã. Cauzele care au nãscut cele douã curente se regãsesc, pentru ochiul atent, în hermenismul care a început sã intre în Europa crestinã, începînd cu secolul al XII-lea, prin traducerea unor lucrãri de filosofie si ocultism din limba arabã , în cadrul diasporei evreiesti, printr-un Maimonide, Avicena, Averoe, s.a. Prin filiera arabã vechea filosofie anticã pãtrunde în Europa. Putem afirma, de asemenea, cã scolasticii, întemeietorii ei, au fost cei care au pus început explicãrii pe cale rationalã a stintelor oculte . Scrierile lui Avicena, Averoe, Maimonide influenteazã gîndirea lui Albertus Magnus (1207-1280), care a fost învãtãtorul lui Toma d’Aquino, prin care filosofia pãtrunde în teologia Bisericii Catolice. Secolele XIII-XIV sînt caracterizate de activitatea miscãrilor pietiste, care manifestau de cele mai multe ori o actiune centrifugã fatã de Biserica oficialã. Peste secolul al XV-lea si-a pus amprenta agitatia creata de pre-reformatori: J. Hus, J. Wiclif, Savanarola. care va duce în secolul urmãtor la izbucnirea Reformei, declansatã de Luther.

Cu epoca umanistã gnosticismul obtine o mare victorie asupra Bisericii. stiintele rationale nu erau altceva decît o traducere pe întelesul maselor largi a „adevãrurilor” detinute de stiintele oculte.

Renasterea era rezultatul unor forte oculte care puneau început unei reforme universale a lumii. In secolul al XVII-lea deja se discuta si se încerca o reformã universalã a lumii. În aceasta erau implicati membrii Ordinului Rosicrucienilor . Continuînd si dezvoltînd sperantele si obiectivele neoalchimismului din Renastere, în primul rînd ideea rãscumpãrãrii Naturii, spirite atît de diferite precum Paracelsius, John Dee , Comenius, J. V. Andreae, Fludd sau Newton vedeau în alchimie modelul unei întreprinderi nu mai putin ambitioase, anume desãvîrsirea omului printr-o nouã metodã de cunoastere. Din perspectiva lor, o asemenea metodã trebuie sã integreze într-un crestinism non-confesional traditia hermeticã si stiintele naturale, adicã medicina, astronomia si mecanica. Acest tip de „cunoastere” rîvnitã si, în parte, elaboratã în secolul al XVII-lea, reprezintã ultima încercare înteprinsã în Europa crestinã în vederea dobîndirii „stiintei totale” .

Lucrãrile de bazã în alchimie erau cele ale lui Hermes Trismegistul si „Fama Fraternitatis” socotitã de unii istorici a lui Johann Valentin Andreae. Andreae sugera constituirea unei comunitãti de savanti, care sã elaboreze o noua metod metodã de educatie educatie, întemeiatã pe „filosofia alchimicã”. Între numerosii admiratori ai reformei învâtâmîntului cerute de „Fama Fraternitatis” se numãrã si Robert Fludd, membru al Colegiului Regal al Medicilor; el era în acelasi timp si fervent aderent al alchimiei mistice. El sustinea cã este imposibil sã stãpînesti filosofia naturalã fãrã un studiu adîncit al stiintelor oculte.

Pînã de curînd nu se bãnuia rolul lui Newton în aceastã miscare generalã, o întreagã renovatio a religiei si culturii europene, prin intermediul unei sinteze îndrãznete a traditiilor oculte si a stiintelor naturale. Ca multi alti contemporani ai lor hermeticii si alchimistii filosofi asteptau – unii dintre ei pregãteau cu febrilitate -, o reformã generalã si radicalã a tuturor institutiilor religioase, sociale si culturale. Prima etapã cuprindea învãtãmîntul.

Autorul lucrãrii „Fama Fraternitatis” dezvãluie existenta unei societãti secrete a Trandafirului si a Crucii, întemeietorul ei, Christianus Rosecreutz, ar fi stãpînit „adevãratele secrete ale medicinii” si pornind de aici, toate stiintele. Autorul micii cãrti, mai sus amintite, se adresa tuturor savantilor Europei, cerîndu-le sã se asocieze confreriei, ca sã se poatã sãvîrsi reforma sistemului de educatie, altfel spus sã grãbeascã procesul de renovatio al lumii occidentale, în mai putin de zece ani, programul propus de misterioasa societate a rosicrucienilor era discutatã în cîteva sute de cãrti si brosuri. Tipãrirea cãrtii „Fama Fraternitatis” a avut loc în anul 1614.

În rîndul umanistilor amintim pe Petrarca (1304-1374), Lorenzo Vallo (1405-1457), Pico della Mirandola (1463- 1494), Marsilio Ficino (1433-1499), care traduce din latinã din operele lui Platon si Plotin, Egidio da Viterba (1469- 1532) si Erasmus (1469-1536). Vreme de douã secole, hermetismul a obsedat pe multi teologi si filosofi, credinciosi ori necredinciosi. În secolul al XVI-lea, în Franta, ca si în alte pãrti din Europa, valoarea exemplarã a hermetismului tinea mai ales de universalismul sãu religios, susceptibil sã restaureze pacea si armonia.

În concluzie, evolutia gîndirii crestine în evul mediu o putem împãrti în douã. si anume pînã în epoca Renasterii si a doua de la Renastere pînã astãzi. Dacã pînã la Renastere putem identifica usor sectele de sorginte gnosticã, dupã aceastã datã gîndirea gnosticã penetreazã pe nesimtite în constiintele crestinilor. Un rol important în acest sens l-au avut miscãrile pietiste si mistice prin aceea cã au rãspîndit în rîndul maselor largi de credinciosi ideile gnostice.

O mare influentã asupra gîndirii europene începînd din secolul al XII-lea a avut-o si opera lui Giacchino da Fiore, personalitate influentã care a avut relatii cu puternicii vremii. A lãsat o bogatã operã exegeticã si profeticã alcãtuind modelul unei teologii a istoriei împãrtitã în trei epoci. Propovãduia încheierea celei de a doua etape în anul 1260, cînd va începe epoca dominatã de Duhul Sfînt. Direct sau indirect, giacchinismul a influentat comunitãtile fraticellilor, pe begarzi si beguine si schema sã o gãsim si la Arnauld de Villanova si la discipolii acestuia. Mai tîrziu spre sfîrsitul secolului al XVI-lea si începutul secolului al XVII-lea importanta conceptiilor giacchiniste este descoperitã de primele generatii de iezuiti. Giacchino a influentat, se pare, si pe Lessing care la rîndul sãu a influentat si pe Auguste Comte. La fel si pe Fichte, Hegel, Scheling care erau adepti ai teosofiei.

Ideile gnostice au pãtruns în rîndul maselor mai ales datoritã sectei bogomililor în sud-estul Europei, iar dupã secolul al XII-lea în Apus, prin urmasii acesteia, în special, catharii si albigenzii.
Am vãzut pînã aici cum gîndirea crestinã a fost penetratã de stiintele oculte si cum s-a pus la cale o conspiratie a savantilor pentru o renovatio a religiei si culturii europene. Dar ce legãturã pot avea toate acestea cu francmasoneria de la care am pornit?

Pentru a putea aprofunda aceastã legãturã, trebuie sã încercãm s-o cunoastem.

Un rol deosebit în formarea francmasoneriei speculative au avut-o Ordinul Templierilor si rosicrucienii. Afluxul rosicrucienilor cãtre francmasonerie s-a petrecut în Anglia, la sfîrsitul secolului al XVII-lea. Francmasonii au preluat toate idealurile de la rosicrucieni, între care si cel al revolutiei morale universale. De pildã, între anii 1771- 1779 prestigiul francmasoneriei speculative creste atît de vertiginos încît toatã nobilimea, toti oamenii de stiintã, toti academicienii, toti oamenii politici din Franta devin masoni. Din anul 1791 masoneria europeanã începe edificarea doctrinei sale politice, bazatã pe manipularea maselor si aplicarea durã a mijloacelor represive. Aceasta doctrinã va fi perfectionatã în timpul revolutiilor si terorilor comuniste. Unul din idealurile persistente a fost constituirea Statelor Unite ale Europei. O clipã, masonii au crezut cã Napoleon e menit sã realizeze acest vis, dar s-au înselat. Se va înfiinta Societatea Natiunilor, apoi ONU – Europa, însã, rãmînea mereu divizatã. Dar la 12 dec. 1990 Parlamentul european a adoptat raportul lui Emilio Colombo asupra „bazelor constitutionale ale Uniunii europene”. Astãzi mult visatele State Unite ale Europei sînt pe cale de a se naste . Efectele imediate ale adoptãrii constitutiei Uniunii sînt: emiterea unei monede europene, care va înlocui monedele nationale si aparitia notiunii de „cetãtean european”.

Dacã masoneria europeanã viseazã realizarea Statelor Unite ale Europei, în schimb masoneria universalã, care este subordonatã sionismului international, viseazã realizarea unei noi ordini mondiale, stabilirea unui conducãtor mondial într-un guvern mondial.

sursa : http://www.sihastru.net/mirem/crez_orth/antihrist_mason.html

Dragoste , libertate , sex responsabil (1) -Primavara iubirii


Zi de zi intalnesc in cale tineri, baieti si fete, plini de viata. Se manifesta fiecare in functie de temperamentul si manierele pe care a reusit sa si le insuseasca. Oricum s-ar manifesta ii privesc cu drag si cu nadejde.

Ma gandesc cum, cu zeci de ani in urma, fiind de varsta lor, inspre sfarsitul liceului, tineam sa le scriu celor apropiati, ca amintire, cateva versuri:

„Nascut dintr-un crampei de soare
Si o farama de pamant,
Firul curat, gingas si sfant
Imboboceste si da-nfloare”

Timpul a trecut, modul nostru de a privi lucrurile ar putea parea anacronic, dar fiinta omeneasca a ramas aceeasi. Chiar daca vocabularul tanarului este astazi mai vulgar, chiar daca influentat de mediu incepe o viata sexuala precoce, chiar daca drogurile, alcoolul si tigarile gustate la inceput din curiozitate il fac dependent de ele, totusi el a fost facut de catre Dumnezeu „fir curat, gingas si sfant”. Graba, insa, de-a da „roade” inainte de vreme, inainte ca bobocul sa infloreasca si sa se maturizeze, poate distruge totul.

De aceea m-am gandit ca e bine sa le adresez prietenilor nostri tineri cateva randuri, de la inima la inima, fara intentia de a-i dadaci sau a le tine o predica. Doresc doar ca cele scrise sa se constitute intr-o discutie sincera intre doi prieteni.

Poate voi reusi, in felul acesta, sa previn o catastrofa, acum nebanuita, dar mai tarziu traita din plin. Am vazut cum au cazut si s-au nenorocit multi tineri care, din nefericire, n-au fost preveniti la vremea potrivita asupra primejdiilor ce-i impresoara.

Educatia pe care o primim astazi are mari carente. Adeseori omul e privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal rational, si nici macar atat. Pentru ca, daca biologicului din el i s-ar da cinstea cuvenita, grija de a-l feri de tot ceea ce-i dauneaza ar fi mult mai mare. Nu mai pomenim de faptui ca se face abstractie totala de dimensiunea spirituala a omului. „Nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, zice Sfantul Pavel, pe care-l aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri ? Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 19-20). Asadar si trupul si sufletui isi au valoarea lor.

Educatia sexuala ce se face in scoala, adeseori, este o contra-educatie. Tinerii sunt priviti doar ca niste simple vietuitoare reproducatoare, fara a i se da sexului si dimensiunea spirituala pe care o are, in cadrul comuniunii dintre un barbat si o femeie.

Orice tanar insa, este un unicat, „un fir curat, gingas si sfanf”, alcatuit ca o fiinta minunata din pantecele maicii sale (Psalmul 13 8,13-14). An de an in fiinta sa apar lucruri noi. Poate ca perioada cea mai importanta, din acest punct de vedere, este adolescenta. Ea este situata intre copilarie si maturitate. Precedata de pubertate, perioada in care au loc in organism transformari in urma carora tanarul devine apt pentru reproducere, adolescenta se caracterizeaza prin fiorul sublim si nou al iubirii. Intre treisprezece si douazeci de ani primavara iubirii bate la poarta sufletului. Cand citeai, cu cativa ani mai inainte, carti cu indragostiti nu le dadeai prea mare importanta. Poate credeai ca aceste lucruri sunt nimicuri. Acum iti dai seama ca ele sunt probleme serioase.

Ai intalnit o persoana care te fascineaza. Valul ti-a cazut de pe ochi. Pana acum te gandeai numai la tine. Acum ai descoperit o alta fiinta, o persoana ce ti-e nespus de draga. O persoana al carei farmec te-a captivat. O persoana care ti-e mai scumpa decat tine insuti. O persoana care ai dori sa-ti apartina toata viata si careia ai vrea sa-i oferi proiectele tale succesele tale, munca ta, iubirea ta. Cand esti langa ea te simti bine, cand esti departe ii simti lipsa. O lume noua ti se deschide in fata ochilor: lumea incantatoare a iubirii.

Intrebarea serioasa ce se pune este: pana unde trebuie sa mergi cu partenerul tau ? Pana la relatia sexuala ? Filmele erotice pe care le vezi pe toate canalele, revistele porno ce stau pe toate tarabele, te vor indemna sa faci acest lucru. Ba, din nefericire, si o educatie sexuala rau inteleasa tot intr-acolo te va indrepta. Ti se aduc si argumente „medicale” si „stiintifice”.

Te poate incerca si un complex de inferioritate. Colegii tai, prietenii tai, au facut-o. De ce sa n-o faci si tu ? Eu iti spun sa n-o faci. Va veni si vremea sexului. Mai sunt tineri integri care n-o fac pana la casatorie. Daca esti cu adevarat barbat poti spune si nu. Multi adolescenti ii respecta tocmai pe cei care au curajul sa fie ei insisi, sa nu le pese ce spun altii, chiar cu riscul de a fi persiflati sau luati peste picior.

Duhovnicii, daca ar putea vorbi, ti-ar putea arata o multime de tineri care duc o lupta sustinuta si biruie. Chiar si medicii, daca sunt cinstiti, iti vor spune ca abstinenta nu-i daunatoare, ci dimpotriva. Doctorul Meyer scria ca: „pretextul fatalitatii pasiunii este o enorma minciuna, ale carei consecinte teribile strica omenirea… infranarea e posibila. Mii de oameni au dovedit-o. Au afirmat aceasta oameni care se bucura de cea mai mare autoritate si pe care nu-i putem acuza de exagerari. Nu lipseste putinta, ci vointa”. ( Cf. Primavara iubirii, Alba iulia, 1994, p.27)

Sigur ca e foarte dificil, in relatiile cu prietena ta, sau cu prietenul tau, sa stii cat iti poti permite. Cand incepi sa-ti pui aceasta problema ai in minte un numar de comportamente concrete de la tinutul mainii, de la sarut si pipait, pana la relatii intime. Este foarte greu de stabilit dinainte limite precise.

Va puteti decide sa nu va angajati in relatii intime, iar jocurile sexuale care duc la acestea sa fie evitate. Emotiile insa, pot deveni atat de explozive si pasiunea atat de puternica incat sa fiti la un pas de cadere. Pe de alta parte, este firesc ca doua persoane ce se cunosc, se bucura una de cealalta si se pretuiesc, sa treaca de la gesturile timide de afectiune la sarutari si mangaieri.

Deci asupra acestui aspect al prieteniei ne vom opri in capitolul urmator, totusi anticipez ca meditarea serioasa la sensul vietii voastre, in calitate de fii ai lui Dumnezeu si purtatori ai chipului Sau, va va da o perspective corecta de abordare a sexualitatii in ce are ea frumos si creator. ( John Breck, Darul sacru al vietii, Cluj-Napoca, 2001, p.129)

Trebuie sa stiti ca instinctul sexual este un adversar violent si puternic. El te orbeste si te taraste inspre placeri josnice. Intr-un om fara vointa el isi atinge intotdeauna tinta. Si ce urmeaza ? Onoarea si demnitatea ta sunt daramate. Chipul prieteniei curate se intuneca si nu mai vezi in partenerul tau omul gingas pe care-l iubesti, ci un simplu instrument care-ti poate procura placeri.

Ochii tai sunt orbiti si nu vad in prietena ta pe posibila mama a copiilor tai. Ei nu mai vad decat grosolania. Nu mai vad in ea decat un obiect al placerilor pacatoase. Ajuns aici cauti sa afli si la prietena ta o dispozitie asemanatoare.

La randul ei si fata il private pe baiatul sanatos si fmmos, viril si atragator, doar ca pe masculul ce-o poate desfata „ca-n filme”. De aceea prin atitudinea neglijenta, prin mangaieri, prin cuvinte erotice, prin imbracamintea sumara, ii atata pasiunea sexuala si-l excita, determinandu-l sa faca acest pas.

Amandoi vor un singur lucru: sa iubeasca si sa fie iubiti. Nu se gandesc ca „un hot” pandeste cu ochii avizi momentul in care sa Ie pangareasca fiinta. La inceput el e magulitor, insinuant, face aluzii discrete. Apoi devine insistent si obraznic. Daca unul din cei doi ezita, ii va spune hotarat: „aceasta e iubirea”. Apoi va argumenta viclean: „daca m-ai iubi te-ai cuica cu mine”. Apoi cu obraznicie diabolica: „Din cauza perceptelor depasite ce te opresc sa faci sex cu mine te las „.

Zadarnic unul dintre ei ar argumenta ca lucrul acesta e pacat, ca nu-i permis pana la casatorie, ca ceea ce-i pretinde e dezonorat, inima celuilalt ramane tare ca piatra. Pasiunea a facut din el un demon. Puterile naturale, necontrolate, se descatuseaza si aduc dupa ele ruina si triumful raului.

Nenorocit trebuie sa fie totusi tanarul, lipsit de vointa si de putere care se lasa in mainile instinctului. Instinctul are menirea sa fie rob si iata ca devine stapan tiranic si crud.

Omul a reusit sa stapaneasca fortele oarbe ale naturii obligandu-le sa-i slujeasca. Cu ajutorul focului prelucreaza metalele, cu forta apelor pune in miscare turbinele hidrocentralelor, prin dezintegrarea atomului declanseaza energii enorme, cu ajutorul calculatorului controleaza tot ce se intampla in lume. Daca omul stapaneste pamantul, n-ar trebui sa-si poata stapani si trupul sau ?

Exista lasi care capituleaza de la primul atac. Desi bine fecuti trupeste, vointa lor este foarte slaba. Ar trebui ca ei insisi sa se dispretuiasca pentru neputinta lor. Dar nu fac acest lucru, ci dimpotriva, socot act de mare bravura caderea lor in pacat. Argumentul pe care-l aduc este ca-i imposibil sa-ti invingi pasiunea si ca multi tineri fac sex fara sa-si puna probleme. Vreau sa va spun ca asa judeca oamenii fara vointa, oamenii care au renuntat la libertatea lor si au devenit robi ai pasiunilor.

Sunt de acord ca este mare si presiunea pe care cercul de prieteni, sau „gasca” o fac asupra ta. Dar trebuie sa stii ca si prietenii tai sunt sub aceeasi presiune ca si tine. Si ei sunt tentati, si indemnati sa ia droguri, sa fumeze, sa bea si sa faca sex pentru aceleasi motive pentru care si tu esti tentat s-o faci: pur si simplu le este teama sa fie „altfel”. Le este teama ca data viitoare prietenul pe care-l admira atat de mult o sa-i lase de-o parte pentru ca „strica distractia”.

Trebuie sa ai puterea sa fii tu insuti si sa le spui: „Baieti, daca vreti s-o faceti n-aveti decat, dar eu cred ca-i o prostie”. Acesta este modul in care iti poti arata barbatia.

Recunosc ca lupta este foarte grea, dar biruinta este posibila. Parca-l aud pe Sfantul Apostol Pavel reprosandu-ne: „In lupta voastra cu pacatul nu v-ati impotrivit pana la sange” (Evrei 12,4).

In iubirea curata dintre doi tineri exista ceva gingas si sfant. Esenta iubirii partenerului tau sta in certitudinea ca se poate increde in tine. Aceasta incredere este oarecum o icoana a increderii pe care crestinii o au in providenta divina.

Incredere in taria ta de caracter, in barbatia ta, in iubirea adevarata a alesului, sau alesei inimii tale, il fac pe celalalt sa-si lege viata de tine. Vrea sa-i apartii pana la moarte. Nici nu-ti poti da seama cat de deceptionat este celalalt cand isi da seama ca omul in care si-a pus nadejdea este stapanit doar de pofte instinctuale.

Erai socotit ca om galant, pur si demn. Si cand colo te dovedesti badaran si obsedat de placeri minore. Prin atitudinea ta reusesti sa distrugi in sufletul celuilalt imaginea frumoasa ce si-o facuse despre tine. Se darama ceea ce ar putea fi temelie puternica pentru o viitoare casatorie.

sursa : razboiulnevazut.org

Despre Presfanta si Preacurata Maica a lui Dumnezeu , cea pururi Fecioara Maria


Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care S-a nascut ca om nu dupa legile firii obisnuite; El S-a nascut depasind legile oarbe ale nasterii obisnuite a oamenilor, si de aceea El a putut sa fie fara de pacat si a putut sa moara nu pentru pacatele Lui, ci pentru pacatele noastre. Astfel, Crucea lui nu ar avea nici un rost. De aceea, in mod logic, refuzand nasterea Lui din Fecioara, refuzam si valoarea Crucii. Noi vedem valoarea Crucii in faptul ca El nu e un om de rand, care s-a nascut in mod obisnuit dupa legile oarbe ale acestei existente, ci El este Fiul lui Dumnezeu care Si-a luat trup din Fecioara Maria. Or, daca ea este trupul din care Si-a luat El trupul Lui, pe care l-a transfigurat si pe care l-a inviat, el nu putea sa lase trupul ei sa putrezeasca, sa se strice, sa se corupa asa cum sunt trupurile celorlalti oameni. Daca El a inviat, El a vrut sa dea o doavada ca si noi vom invia, dar in mod special si in primul rand va invia ea.  Noi vom afla la sfarsit, cand toata randuiala, toate legile lumii acesteia se vor shimba, insa a voit sa arata ca nu numai El, ca Fiul lui Dumnezeu facut om, a inviat, ci ca invie si cineva dintre oameni – o reprezentanta a oamenlilor, si anume aceea din care Si-a luat El sangele Lui, trupul Lui, viata Lui omeneasca. E propriu Ortodoxiei sa nu o prezinte pe Maica Domnului niciodata separata de Hristos, cum se intampla in Occident cu tablourile Madonei. Totdeauna este in legatura cu Iisus Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decat o maica ? El se face fiul unei mame, iubeste o mama omeneasca asa cum o iubim noi pe mama noastra, asculta rugaciunile ei cum ascultam noi rugaciunile mamei noastre. Ea palpita pentru tot ce palpita El. El a venit ca sa ne iubeasca pe noi, sa Se rastigneasca pentru noi, deci nu poate sa nu ne iubeasca si ea pe noi, nu poate sa nu aiba si ea toate durerile pe care le are El pentru nenorocirile noastre. Nu poate sa nu sara si ea in ajutorul nostru, cum vine El in ajutorul nostru, dar numai de la El este toata puterea ei. El este Mantuitorul, ea este numai cea care din legatura cu El primeste si ea putere sa ne ajute in diferite necazuri, in diferite greutati. De aceea este bine sa ne rugam – asa cum face Biserica, cum fac si credinciosii – si Maicii Domnului, cerandui nu ca sa ne mantuiasca, ci ca sa ne scape din diferite nevoi, sa ne ajute in diferite greutati, sa-L roage pe Fiul ei sa ne mantuiasca. El nu e singur, El are o mama dintre noi; si avand o mama dintre noi, ne are pe toti aproape. Si ea, avandu-L pe El ca Fiu si iubindu-l ca Fiu, iubeste tot ce iubeste si El. Iar El, intrucat S-a facut fratele nostru, atunci ea este intr-un anumit fel si mama noastra, mama tuturor fratilor Lui. De aceea mare ascultare are ea la rugaciunea pe care i-o adresam ei. Sa o facem aceasta cu toata inima, cu toata convingerea. Sa nu-l socotim pe Hristos venit om si ramas separat de oameni, ramas singur, ci in legatura cu noi, mai ales prin mama Lui.