Politica diavololui


Chiar daca nu e intotdeauna negru, cu coarne si sef la cazanele infernului, diavolul e descris adesea ca fiind teribil de inspaimantator. Ei bine, oricat vi s-ar parea de hilar, caracterizarea cu pricina il subestimeaza pe cel rau. Si asta pentru ca impielitatul e capabil de abordari mult mai subtile decat am putea crede. Oricum, e suficient de inteligent incat sa stie ca nu poate cuceri sufletele oamenilor prin strategii teroriste.

Una din „calitatile” lui de capatai este perseverenta cu care isi abordeaza posibilele victime. Asemenea unui pescar blindat cu o rabdare inepuizabila, diavolul sta la panda asteptand sa ne apropiem curiosi de mreaja lui si eventual sa ne impleticim in ea.

Pe de alta parte, e un cosmetician si – daca vreiti – un designer foarte priceput. Stie sa fardeze si sa impacheteze raul astfel incat sa para interesant, demn de frecventat. Diavolul e specialist in a face formele sa minta. Raul e agresiv la vedere, e la indemana, sare in ochi; pe cand binele e ascuns, discreti, iti lasa libertatea de a alege si niciodata nu seduce mincinos prin forme. Raul e la suprafata (de fapt e numai suprafata), in vreme de binele e substrat si profunzime.

Diavolul insista exact pe acest raport intre exterior si interior, umbrind esentialul discret pentru a credita superficialul spectaculos. Experimentand pacatul, omul se trezeste in final mintit, plictisit si gol; dincolo de farmecul curtenitor al ispitei, nu poate gasi nimic care sa-l implineasca launtric. Si asta pentru ca regia tentatiei in care se lasa antrenat e doar in prilej nefericit de sustragere din comuniunea cu Dumnezeu.

Repertoriul jongleriilor prin care demonul incearca sa manipuleze mintile oamenilor e foarte variat. Daca pe unii reuseste sa-i pacaleasca inlanturandu-i prin vicii precum betia, minciuna, ura ori desfraul, pe altii ii castiga cu patimi subtile deviate din calitati, ca de pilda, evlavia satisfacuta de sine ori moralitatea trufasa ce osandeste pacatosenia semenilor, fara a incerca sa converteasca prin dragoste neoranduiala lor.

In fine, daca e sa-i dam dreptate lui Denis de Rougemont, cea mai mare smecherie a diavolului e sa ne convinga ca de fapt el n-ar exista. Asta pentru ca ulterior sa ne poata manipula nestingherit, in subsidiarul fiintei. Ei bine, pentru un crestin autentic negarea existente demonului e aproape sinucigasa. Pana la urma, demascarea diavolului e chiar esentiala; numai cunoscandu-l il putem re-cunoaste atunci cand ne da tarcoale dandu-se in spectacol …

Forta demonului nu trebuie subestimata dar nici supraevaluata. Pentru ca orice fatalism in fata ispitei diavolului e o tradare a lui Hristos, Care a surpat puterea raului.

Elefantii lui Dali Printre picturile lui Salvador Dali, se numara una care infatisaza trupul ascetic al unui credincios ce inalta curajos o cruce mica drept pavaza impotriva asaltului unor elfanti ce se indreapta amenintatori spre el. Ceea ce surprinde la aceste animale uriase este faptul ca picioarele lor sunt subtiri si fragile ca de insecta. Parintele Nicolae Steinhardt interpreta acest tablou aratand ca respectivii elefanti reprezinta ispitele care par imposibile de invins dar, in realitate, nu sunt decat niste fantome ce se sprijina pe picioare firave. In concluzie, diavolul ameninta si pare cotropitor, insa lucrarile lui sunt cladite pe niste temelii tot atat de subrede ca si pisciorusele elefantilor din tabolul lui Dali. Asadar toata harmalaia demonica nu-i decat teatru si iluzie. Raul nu e atotputernic. Si de vreme ce omul e faptura a lui Dumnezeu, diavolul nu poate patrunde in inima lui decat pe ocolite, printr-o eventuala fisura a vointei omenesti. Atata timp ca diavolul nu ne poate sili sa pacatuim, tot asa cum Dumnezeu nu vrea sa ne sileasca la intruparea virturii, avem libertatea de a-l refuza pe saltimbacul vanzator de iluzii …

E adevarat ca pana in ultima clipa a vietii pamantesti ne vom confrunta cu pescarul insistent al infernului. Sa nu ne fie insa prilej de teroare! Ci inarmati cu rugaciune si post, frecventandu-ne duhovnicul si pe Hristosul euharistic, sa urmam Celui ce „ne-a dat putere sa calcam peste toata puterea vrajmasului” (Lc. X, 19)

Revista Apostolia, nr. 4-5, pag 44

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s