Erezii si secte


A. Adventiştii de ziua a şaptea
Întemeietorul acestei secte a fost Iosif Bates, căpitan de vapor, şi mai ales soţii James şi Hellen White, toţi din America. Această femeie, Hellen White, socotită profetesă a sectei, fiind bolnavă de isterie, avea adesea halucinaţii, aiureli, pe care le socotea drept descoperiri dumnezeieşti; ea a călătorit prin toate centrele mai însemnate din America şi Europa, răspândind pretutindeni învăţătura adventistă.
Despre datele stabilite de Miller şi Snow, privitor la aşa zisa a doua venire, susţinea că ele nu au în vedere venirea a doua, ci curăţirea templului ceresc de păcatele fiilor lui Dumnezeu (Evrei 9, 23) şi că acel timp este şi de judecată (I Petru 4, 17) şi de aceea sfârşitul lumii va fi curând sau, după Apocalipsă (14, 6–7), a şi sosit. Previziunile şi fixarea datei au continuat, fiind propuşi pe rând anii: 1845, 1849, 1851, cea din urmă fiind certificată şi de o „viziune” a lui H. White. Tot printr-o „viziune cerească” a profetesei, adventiştii au preluat serbarea sâmbetei de la baptiştii de ziua a şaptea; în 1860 secta luându-şi denumirea de „Adventiştii de ziua a şaptea”.
Din America adventismul de ziua a şaptea a pătruns în Europa, unde şi-a format comunităţi organizate şi case de edituri, susţinând o vie propagandă prin ziare şi reviste. Ei au şcoli confesionale şi seminarii, iar centrul de propagandă îl au în oraşul Hamburg (Germania), pentru Europa. În România, adventismul a fost adus la anul 1870 de Mihail Czehovschi, fost preot romano-catolic, care a activat mai întâi la Piteşti, ca reprezentant al adventiştilor de duminică.
Adventismul de ziua a şaptea a fost adus mai apoi şi de alţi străini, mai întâi în Dobrogea, iar prin 1890 pătrunde în Bucureşti. Propaganda rămâne însă fără rezultate remarcabile, fiind susţinută numai de străini până în anul 1906, când studentul în medicină Petre Paulini se converteşte la adventism, primind botezul de la adventiştii sâmbătari. El este prima victimă dintre intelectualii români. În scurtă vreme, el ia conducerea sectei şi o organizează susţinând-o printr-o propa-gandă în care nu a omis nici unul din mijloacele cele mai jignitoare la adresa Bisericii şi a clerului nostru. În 1920 s-au organizat sub denumirea de „Uniunea comunităţilor evanghelice ale adventiştilor de ziua a şaptea” (de obicei comunităţile dintr-o provincie), iar „Conferinţele reunite” alcătuiesc Uniunea adven-tiştilor. Cartea lor de cult principală este „Imnele creştine”.
Învăţăturile caracteristice ale adventiştilor sunt:
a) Cunoaşterea datei exacte a venirii a doua;
b) Mileniul – sau împărăţia de o mie de ani a lui Hristos pe pământ, cu cei drepţi;
c) Nu există iad, nici suflet nemuritor;
d) Serbarea sâmbetei;
e) Obligativitatea Testamentului Vechi, relativ la legile despre mâncăruri curate şi necurate;
f) Domnia lui Antihrist de 1260 de zile (Apoc. 12, 6) este de 1260 de ani şi anume între 538–1798 (domnia papalităţii). Alte rătăciri sunt cele comune tuturor sectelor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s