Despre monarhie


după Dosare secrete privind războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii de Cornel Dan Niculae

Puterea monarhică pe mâna evreilor.
În mai-iunie 1929, într-o notă informativă a unui agent al Siguranţei române se arată că numeroşi ofiţeri din armată sunt recrutaţi în interiorul lojilor masonice din România de către publicistul Mihail Negru (recte Mihai Zussman, secretar de redacţie al ziarului Universul), unde“sunt luaţi în primire şi convinşi la ideea că prinţul Carol trebuie să vina în ţară, că sunt datori să îşi prelucreze camarazii spre a-i câştiga în favoarea acestei idei întrucât starea rea de lucruri actuală nu poate fi înlăturată decât de un rege major şi energic care nu poate fi decât prinţul Carol.[…] Sunt mulţi evrei în această lojă [masonică, Steaua Polară] şi convingerea [agentului Siguranţei] este că evreii sunt aceia care au pus la cale totul pentru aducerea prinţului Carol, întrucât sunt siguri de el că-i va proteja în orice împrejurare…” Acelaşi Zussman (alias Mihail Negru) prezida săptămânal, în aceeaşi perioadă, şi loja Cavalerii Steagului din Bucureşti, militând pentru readucerea lui Carol al II-lea în fruntea statului.
Fiu al regelui Ferdinand al României, prinţul Carol al II-lea renunţase la tronul României în favoarea relaţiei amoroase cu evreica Elena Lupescu (născută Grunberg).
Între cei doi, totul a început la o cursă de autoturisme şi primul pas l-a făcut Elena Grunberg, care a reuşit destul de uşor să îl seducă pe prinţul moştenitor al tronului României. Înainte de a lua startul în cursa de autoturisme la care participa, o frumoasă doamnă a aruncat în maşina prinţului un buchet de flori şi i-a urat succes, zâmbindu-i şi privindu-l provocator, ceea ce l-a determinat pe Carol să ajungă imediat în patul ei, chiar după cursa auto. Se chema atunci Elena Tâmpeanu, după numele soţului, maiorul Tâmpeanu, dar era fiica evreului “industriaş” Nuham Grunberg. Pentru a nu scăpa ocazia apărută, de a-l manipula pe viitorul şef al statului român, pe care îl subjugase şi pe care îl domina, evreica l-a părăsit pe maiorul Tâmpeanu, revenind la numele său românesc după tată, Lupescu.
Socotelile evreilor nu au ieşit de la început. Regele Ferdinand al României a condamnat relaţia adulteră a celor doi amanţi, iar prinţul Carol, care era deja căsătorit, a preferat să renunţe la succesiunea la tron şi la căsnicie, decât la farmecele evreieşti, plecând cu Lupeasca în străinătate, de unde însă nu a încetat, mai ales după moartea regelui, să uneltească şi să tragă sfori pentru a relua tronul. Pentru evrei, Carol al II-lea trecuse examenul de foc. Renunţase la tron pentru una de-a lor. Ce garanţie mai mare puteau avea că, odată venit pe tron, le va susţine interesele? Şi nu s-au înşelat. I-au acordat tot sprijinul pentru preluarea tronului, folosindu-se de lojile masonice din România.
Deja în cadrul lojilor masonice din Bucureşti erau atraşi şi activaţi în această misiune amiralul aghiotant regal Păiş, comandantul Fundăţeanu, generalul Georgescu, comandorul Bucholzer, colonelul V. Bădulescu, colonelul Matropol, ofiţeri din aviaţie şi marină.
Spre deosebire de amanta sa, prinţul Carol nu a divorţat decât foarte târziu, neglijându-şi însă în totalitate soţia, mama fiului său, prinţul Mihai. La câţiva ani de la plecarea din ţară, Carol începuse să uneltească, sprijinit de evrei, pentru recuperarea tronului României. Primul-ministru Ion I.C. Brătianu se opunea însă la întoarcerea pe tronul ţării a unui aventurier, având chiar curajul să declare că dacă lucrurile nu se opresc, el va declara România republică, abrogând monarhia. Aşa se face că întoarcerea lui Carol şi a Elenei Lupescu-Grunberg la conducerii ţării s-a făcut după căderea de la guvernare a Partidului Liberal şi după moartea lui I.C. Brătianu.
Chiar regina-mamă, Regina Maria era, la un moment dat, o piedică în calea întoarcerii lui Carol al II-lea deoarece, după moartea regelui Ferdinand, împreună cu prinţul Barbu Ştirbei, trebuia să preia şi să asigure regenţa ţării, urmaşul legitim la tron, prinţul Mihai, fiind minor. De aceea, interesele evreilor cereau ca regina să fie denigrată în faţa publicului şi cineva trebuia să se ocupe de acest lucru. Iată ce consemna în jurnalul său intim, în acest sens, Simona Lahovary, care făcea parte din suita reginei: “Campania de denigrare împotriva reginei este alimentata în primul rând de Grigore Filipescu…, apoi de ziariştii şantajişti… Confuzia domneşte şi în capetele oamenilor, in primul rând pentru că fiecare gândeşte, chiar dacă nu conştient: «De ce n-aş fi eu dictator sau regent?» Puterea supremă, în trecut regală şi de neatins, este acum obiectul tuturor poftelor, datorită poznelor principelui Carol… Cei care spun că virtual suntem o republică, continuă să-şi spună că am putea fi cu adevărat, ceea ce ar fi mai simplu şi mai puţin costisitor. Confuzia a pătruns şi în mintea lui Aristide Blank. O ridică în slăvi pe regină, dar finanţează mişcarea «Vlad Tepeş», condusă de Grigore Filipescu… s-ar putea ca fondurile de la Tepeş să alunece uneori la [ziarul] Epoca” (din Magazin Istoric, mai 1974). Rezultă din jurnalul curtezanei Lahovary că cel mai mare bancher al ţării, evreul Aristide Blank (posesorul băncii Marmorosch-Blank) îi făcea în mod ocult servicii lui Carol al Il-lea, finanţând fundaţia liberalului Grigore Filipescu, care, la rândul său, conducea campania de denigrare a reginei-mamă, inclusiv prin presă – deşi, cu făţărnicia binecunoscută, pe faţă, Aristide Blank o “ridica în slăvi pe regină”.
Grigore Filipescu făcea parte dintr-un lung şir de ascendenţi masoni, cel mai renumit fiind Gheorghe Filipescu (aghiotant al domnitorului Cuza şi mareşal al Curţii regelui Carol I) cu gr. 94 în Ordinul de Memphis, supraveghetor al lojii Steaua României şi venerabil al lojii Înţelepţii din Heliopolis (loji de obedienţă evreiască). De aceea, nu trebuie să ne mire că evreul Aristide Blank finanţa organizaţia lui Filipescu, «Vlad Tepeş», care avea să se transforme mai târziu în Partidul Conservator, când regele Carol al II-lea avea să aibă nevoie de o diversiune pentru a diminua la alegeri puterea mişcării legionare.
În câţiva ani de la preluarea tronului României s-a văzut că tandrul duet Carol-Elena Grunberg a venit la conducerea ţării să o spolieze în favoarea lor şi a acoliţilor lor, în general evrei. În acest sens este elocventă scrisoarea pe care soţia generalului erou Eremia Grigorescu i-a adresat-o direct evreicei:
“Am luat hotărârea să-ţi scriu aceste rânduri copleşită de o imensă durere. Îţi scriu ca româncă care îşi iubeşte profund ţara… Toţi ţipă că orice se face în politica ţării, în economia ei, în schimbările de guvern, în cumpărarea de materiale pentru ţară, contracte pentru întreprinderi sau concesiuni etc., etc., toate trec numai prin oficina ta, care a ajuns să dirijeze întreaga viaţă a ţării, şi implicit te face să devii cauza tuturor mizeriilor, a sărăciei financiare…
…Se spune că regele, în prima linie doreşte ca să-i aduni bani…, că regele a venit în ţară decât să-şi refacă situaţia materială…, că el ar fi venit în zile ca cele de azi sa sacrifice ţara pentru o femeie… Tu, şi prin tine întreaga ta familie, pe care poporul nu vă poate admite ca factori influenţi în conducerea destinelor lui, atârnaţi ca plumbul de capul şi de braţele regelui”.
Aproape întreaga societate românească o ura pe Elena Lupescu-Grunberg, pentru rolul nefast ce îl juca pe lângă rege. Într-un raport al Siguranţei trimis acesteia (de unde se vede că evreica îşi aservise şi o parte a serviciilor secrete, ceea ce demonstrează adevărata ei poziţie în stat) se arată că marele filozof Nae Ionescu ar pune “la cale editarea în ţară a unei broşuri care să trateze felul dumneavoastră de viaţă, atât anterior cunoaşterii prinţului Carol, cât şi după aceea…” Încet, încet, oamenii de încredere ai regelui au devenit fie evreii, fie persoane agreate de aceştia. De exemplu, postul de secretar particular al regelui a fost preluat de Eugen Buhman.
Înainte de preluarea conducerii ţării de către Carol, România a fost la un moment dat pe punctul de fi guvernată prin regenţă de către prinţul Nicolae. În urma unui consiliu de coroană, însă, în 1937, Carol reuşeşte chiar expulzarea prinţului Nicolae din familia regală şi din ţară. Este adevărat, totuşi, că prinţul Nicolae făcea parte şi din mişcarea legionară, care se opunea activităţii evreieşti din România, împrejurările îndepărtării sale din familie au fost ţinute în secret de către casa regală, însă revista Time relata astfel faptele: “Ruptura finală dintre Carol şi Nicolae s-a întâmplat la o petrecere în familie, la Palatul Cotroceni, când Carol a propus un toast în cinstea roşcovanei intruse, madame Lupescu [Grunberg]. Prinţul de 15 ani, Mihai, a scăpat jos paharul de şampanie. Carol i-a tras un picior. Nicolae a intervenit. O armă, se pare că a lui Nicolae, a detunat. Regina Maria, care a primit glonţul în piept, a început să scuipe sânge”. După un an de zile, regina mamă Maria a încetat din viaţă, fără a se da publicităţii cauza morţii. Tot revista Time relata peste două luni de la primul eveniment: “În România, a cărei familie regală n-a fost niciodată considerată bogată ca să ţină un iaht de 1.350.000 dolari, cu atât mai mult să cumpere unul, cumpărarea acestuia [a iahtului lui Eduard al VIII-lea] a dus la concluzia zdrobitoare că Elena Lupescu [Grunberg] este cea mai şireată făcătoare de bani din România. Se spune că ea şi-a format capitalul de la oamenii care voiau să obţină ceva de la Carol al II-lea, că a început să-şi depună la băncile din Bucureşti averea mobilă şi, în sfârşit, să aibă participare la industria-cheie a României, în special cea controlată de guvern… Săptămâna trecută, abila fiică a negustorului de vechituri [Nuham Grunberg] părea să-şi realizeze o ambiţie măreaţă: o a doua croazieră [cu iahtul] «Nahlin», care s-o facă cunoscută în întreaga lume”.
Favorurile economice şi protecţia regală acordate de cuplul Carol al II-lea Elena Grunberg veneau direct proporţional cu sumele de bani încasate de la oamenii de afaceri veroşi, recomandaţi de către roşcovana Elena, în general evrei. Unul dintre aceştia a fost chiar magnatul evreu Max Auschnitt, căruia i s-a deschis uşa palatului regal împreună cu Nicolae Malaxa.
Max Auschnitt era fiul evreului Osias Auschnitt, care deţinea în secolul al 19-lea, la Galaţi, o firmă comercială de importat tablă. Max a mutat afacerea la Bucureşti unde, corupând în dreapta şi în stânga, a reuşit să-şi impună firma, Magazinele unite de fierărie, ca deţinând monopolul importului de tablă pe întreaga ţară. Cumpărând acţiuni, ajunge în consiliul de administraţie al Societăţii Reşiţa, alături de Malaxa, unde a reuşit să oprească fabricarea tablei subţiri, foarte solicitată pe piaţa internă, impunându-şi astfel propriul monopol şi asupra acestei producţii, în timp ce Malaxa a reuşit, la rândul său, să blocheze producţia de locomotive la Reşiţa, spre a o dezvolta la uzinele sale din Bucureşti.
“Atelierele de reparat locomotive ale lui Malaxa şi Magazinele unite de fierărie ale lui Auschnitt – se scria în presa vremii – îşi dau consultaţii mutuale tehnico-financiare, agrementate de cele ale juriştilor, spre a se putea strecura cu abilitate prin coclaurile Codului Penal”. Totuşi, pentru a-şi putea păstra monopolul afacerilor şi a-şi asigura protecţia faţă de caracterul ilicit al afacerilor lor, evreii erau nevoiţi să facă şi sacrificii băneşti. Astfel, în iunie 1931, cu ocazia împlinirii unui an de la instalarea pe tronul României a lui Carol al II-lea, Malaxa şi Auschnitt, prin mijlocirea Elenei Lupescu-Grunberg şi a secretarului particular al regelui, participă la ceremonia de la palat, unde ţin un discurs şi înmânează lui Carol o servietă în care se afla un C.E.C. de o sută de milioane de lei, “pentru tot ce aţi făcut pentru industria grea”, mulţumeau escrocii. “Mă aşteptam să urmeze scena cea mare cu darea noastră afară din Palat (relata ulterior Malaxa). Dar nu s-a întâmplat nimic. Carol al II-lea ne-a strâns mâna pe rând şi apoi ne-a decorat”. Din acel moment s-a ştiut că regele “primeşte” (conform asigurărilor date de “Duduia” Grunberg), iar pe viitor au fost evitate întrunirile publice pentru plasarea “darului”. Cooperarea s-a dovedit a fi foarte rodnică. Malaxa şi Auschnitt i-au asigurat regelui 30-35% din totalul acţiunilor la Uzinele Malaxa, ceea ce a condus la realizarea unor profituri exorbitante, şi pentru Carol al II-lea, şi pentru ei. La rândul ei Elena Lupescu-Grunberg a primit acţiuni şi atenţii în valoare de mai multe milioane de lei, precum şi vila ce aparţinuse prinţului Barbu Ştirbei, ferma de la Săftica, tablouri de Grigorescu şi Luchian. Malaxa şi Auschnitt se simţeau, iarăşi, obligaţi să piardă milioane la partidele de pocher jucate cu Elena Grunberg şi Carol al II-lea, pentru că apoi îşi scoteau însutit paguba din afacerile făcute pe seama bugetului statului. Din întreprinderile aflate în străinătate, care spoliau bugetul statului român sub bagheta evreului Auschnitt, cu complicitatea şi cointeresarea tandemului Carol-Grunberg, amintim: Wickers-Amstrong din Londra, Mandelsohn din Haga, Streg din Viena, C.E.P.I. din Monaco sau Kahn din Alexandria-Egipt.
Modul de transferare a banilor proveniţi de la cetăţenii români pentru bugetul statului, transfer către buzunarele reţelei de afacerişti protejaţi de Elena Lupescu-Grunberg era destul de primitiv. Iată câteva exemple! Tuburile de oţel contractate de stat cu Uzinele Malaxa au costat cu 40% mai scump decât cele ce puteau fi procurate din altă parte, În anul 1931, cu finanţarea băncilor evreieşti americane (împrumuturi ce au trebuit restituite de către statul român cu tot cu marile dobânzi), au fost construiţi de către o firmă suedeză 130 km de şosele. Deşi au costat mai mult decât dublu decât dacă ar fi fost construite cu antreprenori români, ele au fost executate atât de necorespunzător, încât iniţial li s-a refuzat recepţia. Concesionarea telefoanelor în aceeaşi perioadă către o firmă evreiască americană a condus la pierderea anuală de către statul român a câte o sută de milioane de lei.
Însă desăvârşita spoliere a statului român a fost falimentul aranjat al marii băncii evreieşti Marmorosch-Blank (a se vedea capitolul “Băncile Româneşti”), al cărei deficit descoperit în 1931-1932 era de 1.600.000.000 lei. Banca, cea mai mare bancă comercială din România, era tentaculul economic al B’nai B’rith, iar evreul Aristide Blank, patronul băncii, se învârtea ca peştele prin apă la Palatul Regal, sponsorizând în dreapta şi în stânga. Ingineria pusă la cale mai făcea ca falimentul băncii să atragă şi falimentul mai multor întreprinderi în care Carol al II-lea şi Elena Lupescu-Grunberg fuseseră special cointeresaţi prin cedare de acţiuni. Pentru salvarea băncii a intervenit la Carol chiar tatăl roşcatei sale amante, Nicolae Lupescu (Naham Grunberg). Oricum, Carol al II-lea îi era însă obligat direct chiar lui Aristide Blank. De aceea, regele a obligat Banca Naţională a României să acopere deficitul (trebuie arătat că Mitiţă Constantinescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României era în acelaşi timp şi ministru de finanţe, deci o marionetă perfectă în mâna lui Carol al II-lea), Primăria Bucureştiului să cumpere pentru o jumătate de miliard de lei un teren de la Otopeni al lui Aristide Blank, iar guvernul să concesioneze Regia Monopolului de Stat băncii evreieşti. “Cum molohul iudeu n-a fost sătul, regele dispune finalmente ca statul să preia activul şi pasivul băncii Marmorosch-Blank; asta însemnând că afacerile oneroase evreieşti să fie suportate de contribuabilii români” (Radu Teodoru).

5 thoughts on “Despre monarhie

  1. Pingback: Despre monarhie ( 2) | Blogul fara nume

  2. Pingback: Despre monarhie 3 | Blogul fara nume

  3. Pingback: Despre Monarhie (4) | Blogul fara nume

  4. Pingback: Despre Monarhie (5) | Blogul fara nume

  5. Pingback: Despre Monarhie (6) | Blogul fara nume

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s