La 26 iulie 1945 a ancorat în insula Tinian crucişătorul “Indianapolis” venind de la San Francisco. Pe cheiul blocat de puternice forţe ale securităţii a fost descărcat un cilindru de plumb lung de 60 de cm şi lat de 45. Pe urmă, în noaptea de 28 spre 29 iulie, la Tinian au aterizat trei avioane, având fiecare la bord câte un colet de dimensiuni mici. Toate aceste piese au fost transportate într-o baracă la care accesul era strict interzis. În noaptea de 5 august 1945, obiectul montat în baracă a fost încărcat la bordul avionului de tip B-29“Enola Gay” pilotat de către colonelul de aviaţie Paul W. Tibbets Jr. de 29 de ani. Pe lângă pilot, în avion se mai aflau alţi unsprezece oameni.
La 6 august ora 1 şi 37 de minute de pe insula Tinian au decolat trei avioane meteorologice, îndreptându-se fiecare către un oraş japonez. La ora 2 şi 45 de minute avionul B-29 “Enola Gay” s-a înălţat mai greu ca de obicei, pentru că avea o încărcătură de 7,5 tone peste cea obişnuită. Combustibilul pe care îl avea în rezervoare reprezenta jumătate din greutatea totală a avionului. Avionul era escortat de un alt B-29 cu numele “The Great Artist” (“Marele Artist”).
Bomba care se afla la bordul avionului “Enola Gay” a fost numită “Little Boy” (“Băieţelul”) şi avea 4,25 metri lungime, 1,5 metri diametru, aproximativ 4500 de kg şi o “inimă” – un miez de uraniu fisionabil, reprezentând 0,5% din greutatea totală a bombei. Bomba era prevăzută, de asemenea, cu dispozitive cronometrice, menite să intre în funcţiune imediat după lansare, spre a împiedica explozia în următoarele 15 secunde. După 15 secunde de cădere indicatoarele de presiune acţionau o capsă reglată în aşa fel încât să provoace explozia lui “Little Boy” la înălţimea precisă de 565 metri. Din cele patru capse aflate în interiorul bombei, cel puţin două trebuiau să se declanşeze exact la înălţimea fixată pentru ca să se poată produce explozia. O altă serie de dispozitive de siguranţă împiedicau explozia bombei la mai mult de 3000 de metri înălţime. Punerea la punct a acestei bombe pe bază de uraniu 235 a necesitat şase ani.
Ziua de 6 august 1945 era o zi ca oricare alta, o zi obişnuită din viata unui oraş japonez. La 9 minute după ora 7 s-a dat alarma aeriană. Un singur avion B-29 şi-a făcut apariţia la mare înălţime. S-a rotit de două ori deasupra oraşului, apoi s-a depărtat şi a dispărut. La ora 7 şi 9 minute, ora Japoniei, avionul meteorologic “Straight Flush” s-a apropiat de oraşul stabilit în planul de operaţii. Deasupra obiectivului principal vizibilitatea era optimă, doar câţiva nori se aflau în dimineaţa aceea pe cerul Hiroshimei. Pilotul avionului “Straight Flush” i-a raportat prin radio lui Tibbets condiţiile meteorologice. Tibbets a primit mesajul. Alegerea obiectivului era în funcţie de condiţiile meteorologice. Obiectivele de rezervă erau oraşele Kokura şi Nagasaki, obiectivul principal – Hiroshima.
La ora 7 şi 31 de minute la Hiroshima a sunat încetarea alarmei. Viaţa şi-a reluat pe nesimţite cursul normal. Însă evenimentele aveau să se precipite.
La ora 8 şi 9 minute avionul “Enola Gay” se afla deasupra Hiroshimei ascuns după nori. La ora 8 şi 11 minute avionul s-a plasat în poziţie de lansare la o altitudine de 9500 de metri, ieşind brusc din nori. Acum probabil că putea fi văzut de pe pământ. La ora 8 şi 15 minute din avionul “The Great Artist” s-au desprins trei paraşute. Ele susţineau instrumentele care trebuiau să transmită prin radio o serie de date avionului însărcinat cu măsurarea exploziei.
La ora 8, 15 minute şi 17 secunde “Little Boy” a prins să spintece aerul, după care avionul a executat un viraj rapid de 158 de grade. Explozia trebuia să se producă peste 43 de secunde. La 565 de metri deasupra pământului capsa a provocat detonarea unei încărcături care a împins cu o viteză de 1500 de metri pe secundă un mic fragment de Uraniu 235 spre a-l face să se ciocnească cu unul mai mare, de formă conică, din acelaşi Uraniu 235, amplasat în partea din faţă a bombei. În acea clipă s-a produs explozia atomică, “Little Boy” dezvoltând o energie echivalentă cu cea a aproximativ 13.500 tone de trinitrotoluen.
Şi a izbucnit o lumină: parcă s-ar fi dezintegrat o stea; a fost un fulger care a orbit 300 de mii de oameni şi a făcut să dispară orice umbră, chiar şi din cele mai întunecate unghere. După lumină, a urmat explozia, dar aceasta n-a putut fi auzită decât la 40-50 de km de Hiroshima, fiindcă pentru cei aflaţi mai aproape de ea, din nefericire, s-a transformat în tăcere veşnică.
Şi căldura care s-a produs a topit acoperişurile caselor, a prefăcut orice fiinţă în nefiinţă, într-o simplă umbră întipărită pe asfaltul străzii, ca o dovadă de netăgăduit a dispariţiei sale. La 4 km de Hiroshima căldura le-a provocat oamenilor arsuri la faţă şi pe corp, extinzând astfel zona afectată de cataclism.
Şi suflul provocat de explozie, care s-a năpustit cu o viteză de 1300 de kilometri pe oră dinspre sfera de foc, a smuls din temelii, pe o rază de mulţi kilometri pătraţi, casele care mai rămăseseră în picioare.
Şi a început ploaia: picături enorme şi întunecate ca smoala, produse de evaporarea umiditaţii din interiorul sferei de foc şi înnegrite de cenuşă şi de pulberea radioactivă, care au căzut odată cu această ploaie de pământ.
Şi vântul de foc care se pornise se întorcea către centrul exploziei pe măsură ce deasupra oraşului aerul devenea tot mai dogorâtor. Iar apa râurilor s-a înălţat, înghiţindu-i pe toţi aceia care încercaseră să se salveze în ea.
De la momentul exploziei trecuseră doar câteva minute. La 18 kilometri de punctul lansării, două unde de şoc au lovit una dupa alta avionul “Enola Gay”, zguduindu-l puternic. Însă dezastrul se întamplase deja.
51 de temple avea Hiroshima, dar n-a ramas în picioare nici unul.
În loc de 20.000 de victime pronosticate de Oppenheimer, se vor înregistra 78.150 morţi, 13.983 dispăruţi şi 37.425 răniţi. Pe o rază de 2,5 kilometri de la centrul exploziei toate clădirile au fost distruse, făcând loc unui deşert atomic pe o suprafaţă de 11 kilometri pătraţi (17.000 de victime pe kilometru pătrat dintre care 8000 morţi şi dispăruţi ).
Nici după aceste evenimente japonezii nu doreau să capituleze. Dornici să determine precipitarea evenimentelor între Japonia şi Rusia, americanii hotărăsc să devanseze cu două zile lansarea celei de a doua bombe atomice, adică la 9 august, în loc de 11, cum era prevăzut în planul iniţial.
La 9 august, ora 3 şi 49 de minute dimineaţa, un alt avion de tip B-29, condus de maiorul Sweeney, decolează de pe aerodromul din Tinian, având la bord o bombă cu plutoniu de cinci tone, supranumită “Fatman” (“Grăsanul”). Puterea ei de distrugere este de 20.000 de tone de trinitrotoluen.
Au fost stabilite două obiective: Kokura şi Nagasaki, la libera alegere a lui Sweeney. Ajuns la Sud de Kokura, maiorul constată că oraşul este acoperit de nori. Se îndreaptă apoi spreNagasaki, în dreptul căruia ajunge la ora 10 şi 58 de minute. Lansează bomba de la o altitudine de 9000 de metri. Se vor înregistra 73.884 morţi şi 74.904 răniţi, adică 12.000 de victime pe kilometru pătrat dintre care 6000 morţi.
După un sfert de secol de la aceste evenimente, japonezii consideră că, dacă lansarea bombei de la Hiroshima mai poate fi explicată, cea de a doua nu are nici o justificare raţională, politică sau de strategie militară.
Astfel, zguduitoarea istorie a bombei atomice se încheie odată cu sfârşitul celui de al doilea război mondial.
Dar oamenii inventează mereu noi arme…
istoriiregasite.wordpress.com
Alexbidam - Blogul fara nume 