Misterele Pesterii Tausoarelor.


Situata in sud vestul Muntilor Rodnei, pe versantul sting al Vaii Izvorul Tausoarelor, la o altitudine de aproape 1000 m, Pestera Tausoarelor fascineaza nu doar turistul care reuseste sa obtina aprobare pentru vizitarea sa, dar chiar si pe speologi, oameni care au vazut multe asemenea drumuri subterane care brazdeaza muntii. O multitudine de galerii si patru riuri subterane care apar de mai multe ori si se pierd sub stinci, vin sa infrumuseteze locul, dindu-i un aer misterios.
Descoperita in 1955 de catre invatatorul Leon Barte din Parva, pestera suscinta si acum interesul nu doar al speologilor ci si al cercetatorilor din mai proaspatul domeniu al ocultismului si evenimentelor paranormale. Si asta pentru ca in zona, de-a lungul timpului s-au petrecut evenimente care nu au putut fi explicate prin logica omeneasca. Prima descoperire ciudata a fost facuta in anul 1967 de Marin Teodoru, un invatator pensionar pasionat de speologie.

Acesta a remarcat in ceea ce se va numi Sala Ursului de caverna trei nise cu diametrul de circa 15 cm, dispuse sub forma unui triunghi cu baza in sus si avand o distanta de aproape un metru si jumatate intre virfuri. Daca primele doua firide aveau o adincime de circa 30 – 35 cm, terminindu-se brusc, cea de a treia, varful, parea mult mai lunga.
“Tata povestea ca a luat bastonul de care se folosea si l-a bagat pe nisa, dar nu i-a dat de capat. A fost convins ca dincolo de acel perete se mai gaseste ceva”.
Cu toate acestea, domnul Teodoru nu a spus nimic despre descoperirea celor trei nise pe care, mai mult, le-a astupat cu pietre si calcare din pestera.
“Se temea sa nu le vada si altii si sa sape acolo, sa distruga pestera. Pentru ca el era convins ca in partea cealalta se ajungea printr-o galerie pe care a cautat-o cativa ani buni”.
In cele din urma a gasit o mica galerie subterana de trecere. Ce a vazut domnul Teodoru in pestera, nu se stie. Nu a vrut sa le povesteasca nici macar copiilor sai.
“Ne-a spus doar ca pesterile din munti ascund adevarata civilizatie. Parea de-a dreptul fascinat de ceea ce vazuse acolo. La un moment dat nu a mai rezistat si a scris o carte pe care a publicat-o inca prin 1978. Doar ca era scrisa sub forma unor povestiri fantastice. Spunea ca nu vrea sa afle comunistii ce e acolo, ca ar distruge totul. A lasat in urma lui un manuscris pe care trebuia sa il publicam noi peste mai multi ani, cand romanii ar fi fost in stare sa inteleaga unele lucruri”.
Dar manuscrisul a pierit intr-un incendiu care a distrus casa la cateva saptamini dupa decesul domnului Teodoru, fara ca cineva sa fii aflat secretul pesterii.
Sanctuar primitiv sau intamplar ?
Ceea ce i-a uimit pe primii speologi a fost descoperirea unor schelete de ursi din doua specii: ursus arctos si ursus spealeus. Cele doua specii se pare ca au convietuit impreuna in acele galerii subterane, lucru care contravine tuturor cunostintelor despre aceste doua specii.
In plus, oasele erau dispuse intr-un mod ciudat, circular, partea de nord spre nord vest si sud fiind ocupata de ursus arctos si cea de nord spre nord est si sud, de ursus spealeus. Cum este putin probabil ca ursii sa fii murit intamplator in acele pozitii, se presupune ca ei au fost asezati de cineva intr-un anumit scop. Arheologii spun ca poate fi vorba despre un cult al omului primitiv inchinat ursului.
Dar chiar si aceasta ipoteza pare subreda in fata existentei celor doua specii alternativ asezate. Aproape imediat dupa descoperirea ei pestera a fost inchisa circuitului public, vizitarea acesteia putindu-se face doar cu acceptul unui custode care indruma turistii sau alti doritori sa viziteze locul. Unii spun ca in felul acesta s-a incercat ascunderea anumitor galerii si sali care nu trebuiau vazute de public si nici facute cunoscute, ca vizitatorii trebuiau indepartati de anumite locuri din pestera, sub aspectul indrumarii.
Bilele de Tausoare
O alta descoperire bizara o constituie “bilele de Tausoare”, despre care nimeni nu poate afirma cu exactitate cum s-au format. Bilele se gasesc incastrate in peretele calcaros si in podeaua partii din pestera careia i-au imprumutat numele, Sala Bilelor.
Unii dintre cei care au vizitat locul afirma ca uneori, daca asculti atent, poti auzi murmure ce par a veni din interiorul bilelor. L.T., speolog, afirma:
“Prima data cand am auzit murmurele eram cu alti doi colegi. Am crezut ca vorbesc ei, iar ei au crezut ca vorbesc eu. Apoi am crezut ca dincolo de perete mai e cineva si ca se aude ecoul. Numai ca, lipindu-mi urechea de mai multe bile, am constatat ca murmurele sunt diferite, nu apartin acelorasi persoane. Ca si cum fiecare din acea bila ar fi un tranzistor si ar transmite posturi diferite de radio. Niciodata nu am putut descifra ceva clar in acele murmure, dar sigur erau omenesti, pentru ca se auzeau si barbati si femei si chiar voci de copii. Numai ca nu intotdeauna se aud acele zgomote. In 21 de vizite pe care le-am facut acolo, de-a lungul anilor, uneori de mai multe ori pe an, le-am auzit doar de cinci sau sase ori”.
Unii, mai reticenti la spusele domnului L.T., afirma ca murmurele, sunt in fapt zgomotele produse de riurile subterane de acolo si care dau impresia unor dialoguri. Dar ipoteza cade intrucit zgomotele s-ar auzi permanent, nu doar din cand in cand.
“Am ispitit forte mai presus de intelegerea oamenilor”
Domnul G. S. din Timisoara a fost martorul unui eveniment pe care nici acum nu si-l poate explica. Intr-o seara de august a anului 1987, domnia sa s-a strecurat, efectiv in Sala Bilelor. Auzise despre murmurele de acolo si era convins ca numai noapte pot fi auzite. Era pregatit si cu un mini-casetofon Sharp ca sa inregistreze orice zgomot.
“M-am infasurat intr-o patura si am asteptat pe intuneric. Si la un moment dat le-am auzit. Am dat drumul la casetofon”.
Murmurele se inmulteau si cresteau in intensitate, acoperind toata sala. Indraznetul a fost cuprins de panica si… a lesinat. Cand s-a trezit era dimineata si se gasea in fata pesterii.
“Dar ciudatenia vine de acolo ca nu eram la pestera mea ci la cea a Ialomitei, din Bucegi. Cand m-a vazut calugarul care avea o chilie in gura pesterii, a fost uimit. Nu intelegea ce e cu mine infasurat in patura si lungit in fata pesterii. Am incercat sa-i explic si a inceput sa rida. Dar nu radea ca nu m-ar fi crezut, ci pentru ca lui i se parea ceva normal. Atunci mi-a povestit parintele Teofil – asa il chema, Dumnezeu sa-l ierte – despre vocile din pesteri si despre faptul ca eu, in infumurarea mea am ispitit forte mai presus de intelegerea oamenilor”.
De casetofon nu a mai dat, chiar daca s-a intors in ziua urmatoare la Tausoare. Poate ca l-a luat un turist, bucuros ca pestera i l-a dat cadou. Sau poate ca s-a pierdut pe drumul dintre Rodna si Bucegi. Domnul G.S. este convins ca acele bile sunt, in fapt, un dispozitiv de teleportare.
“Altfel nu pot sa-mi explic cum am ajuns intr-o clipita la o distanta atit de mare. Timpul o sa-mi dea dreptate”.
Cu toate acestea, chiar daca de atunci a mai incercat de citeva ori experimentul, nu a mai auzit nici murmurele din sala si nici nu s-a mai trezit cine stie pe unde. Multe sunt pesterile pe care speologii – si nu numai ei – incearca sa le scoata din circuitul turistic. Ei afirma ca pentru a proteja acele comori inestimabile. Si sunt de acord ca multi turisti nu au respect pentru acele tezaure naturale fantastice ascunse in adincurile pesterilor. Cu toate acestea, uneori protectia depaseste o anumita limita si ajunge pana la a ascunde unele descoperiri care ar trebui cunoscute de toata lumea. Pentru ca nu o data, acolo, in subteran, se gaseste istoria trecuta si viitoare si radacinile noastre spirituale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s