Update: Moartea lui Adrian paunescu


UPDATE: Trupul neinsufletit al lui Adrian Paunescu va fi depus, cel mai probabil, la sediul Uniunii Scriitorilor din Romania, situat pe Calea Victoriei din Bucuresti, in jurul orei 16.00. Poetul va fi inmormantat duminica, la cimitirul Bellu.

Primarul general Sorin Oprescu a declarat ca poetul Adrian Paunescu va fi inmormantat, duminica, in Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor.

„Este unul dintre marii romani care m-a onorat cu prietenia lui. Profit de ocazie pentru a transmite condoleante familiei. Paunescu va fi inmormantat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu, cu onorurile cuvenite unei vieti, as putea spune emotionante”, a spus edilul Oprescu.

Poetul Adrian Paunescu s-a stins din viata in aceasta dimineata la ora 07:15, dupa o lunga lupta cu boala, la varsta de 67 de ani. Diabetul de care acesta suferea i-a afectat mai multe organe, iar azi-noapte starea poetului s-a inrautatit.

Inima i s-a oprit, iar medicii au fost nevoiti sa intervina cu manevre complexe de resuscitare.

„Astazi, 05.11.2010, la orele 07.15, inima maestrului Adrian Paunescu a incetat sa mai bata. Dupa nenumarate tentative de resuscitare a trebuit sa ne declaram invinsi .. si maestrul a plecat dintre noi”, a declarat medicul Serban Bradisteanu, seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara a Spitalului Floreasca.

Paunescu a fost internat saptamana trecuta de urgenta la Spitalul Floreasca, pentru ca acesta nu mai putea respira. Timp de o saptamana, medicii i-au sustinut inima, plamanii si rinichii cu tratamente medicamentoase, insa corpul poetului a cedat astazi.

Cu ultimele puteri, in timp ce suferea pe patul de spital, Adrian Paunescu a scris ultima sa poezie, pe 31 octombrie.

Primele zvonuri despre starea de sanatate a poetului au parut in luna iunie, cand se vorbea despre un diagnostic sumbru – ciroza hepatica sau cancer.

Paunescu a infirmat insa aceste informatii „nu e cancer, nu e ciroza, s-au scris aiureli, ca nu e adevarat”, dar cu toate acestea a recunoscut ca are probleme grave: „La un moment dat am avut un complex hepato-renalo-cardiac de suferinte”.

“Mi-a fost rau, mi-a fost rau, la un moment dat nu mai puteam sa merg bine”, declara in urma cu cateva luni Adrian Paunescu.

Moartea lui Adrian Paunescu a provocat reactii nu numai in lumea scriitorilor si muzicienilor din Romania, ci si a politicienilor. Presedintele Traian Basescu, dar si liderii PSD, PRM, PNL si PDL au transmis mesaje de condoleante.

Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor este de parere ca Adrian Paunescu a fost „doborat” psihic, dupa 1989, din cauza celor care il acuzau ca a fost admirator al regimului Ceausescu.

„Pe el l-au daramat cel putin doua evenimente. L-au prabusit psihic demascarea lui ca un fel de criminal de razboi, in asa-zisul proces al comunismului. Trei scriitori in viata erau pusi la zid: eu, Adrian Paunescu si Mihai Ungheanu. Iata ca ultimii doi s-au prapadit, inima lor generoasa n-a mai rezistat”. – a spus Vadim Tudor.

De asemenea, fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, sustine ca poetul a fost numit pe nedrept „poet de curte” al lui Ceausescu.

Adrian Paunescu si Ion Iliescu

„Pe nedrept multi au cautat sa-l prezinte ca pe un fel de poet de curte al familiei Ceausescu , ceea ce este nedrept. Nu asta a fost Adrian Paunescu. El si atunci .. si totdeauna a avut o voce critica …si era si tratat cu o oarecare suspiciune din acest punct de vedere”, a declarat Ion Iliescu pentru stirileprotv.ro.

Fostul presedinte al Romaniei si-a adus aminte de perioada in care a fost indepartat din functiile de conducere din regimul comunist, perioada in care cazuse in „dizgratia” autoritatilor. Iliescu spune ca, printre putinii care au avut curajul sa ia legatura cu el si sa-l incurajeze, a fost Adrian Paunescu.

„Si mi-amintesc o poezie care la vremea aceea n-a fost publica: „Analfabetilor!”. Exprima o anumita opinie fata de oamenii limitati, care dominau viata publica si n-aveau cultura necesara pentru a o face. Adica a fost un om critic in toata creatia lui.” – a mai spus Ion Iliescu.

Fostul presedinte al Romaniei l-a decorat in 2003 pe Adrian Paunescu, chiar in ziua in care poetul implinea 60 de ani, cu Ordinul National „Steaua Romaniei”, in grad de Cavaler.
Adrian Paunescu

La randul lui, muzicianul Victor Socaciu, care a fost lansat ca artist si datorita Cenaclului Flacara, a declarat ca este pus in fata unei pierderi imense.

„Cred ca ne despartim de cele mai importante personalitati care marcheaza aceasta epoca. Dincolo de calitatea extraordinara a poetului si scriitorului Adrian Paunescu, personalitatea sa inseamna si parte a constiintei nationale, inseamna si apararea si vegherea calitatii culturii neamului romanesc”, a spus Socaciu.

El a mentionat, totodata, ca, pe plan personal, este pus in fata unei pierderi imense, intrucat Adrian Paunescu a insemnat pentru el enorm, atat ca artist, dar si ca om, pentru ca i-a fost … ca un „tata spiritual.”

De asemenea, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a transmis un mesaj de condoleante: „Am primit cu tristete vestea plecarii dintre noi a poetului Adrian Paunescu. Prin intreaga sa activitate literara, poetul Adrian Paunescu ramane in amintirea celor care l-au apreciat pentru maiestria creatiei sale, pentru pledoaria sa constanta pentru valorile nationale si pentru generozitatea cu care a promovat generatii de tineri poeti si artisti in cadrul cenaclului „Flacara”. In aceste momente de tristete doresc sa transmit familiei, colegilor si tuturor celor apropiati sincere condoleante. Dumnezeu sa-l odihneasca!”

Iata si alte reactii ale unor personalitati publice din Romania:

Sergiu Nicolaescu, regizor: ” Eu l-am cunoscut personal dupa Revolutie. Noi am fost si colegi, ca senatori, si intre noi s-a legat o prietenie, cu atat mai mult cu cat luptam pentru aceeasi cauza. Este o mare durere pentru mine pierderea acestui om. Asta inseamna ca ne ducem cu totii. Asta e realitatea „.

Ducu Bertzi, muzician: ” Eu, datorita lui Adrian Paunescu, am cantat pentru prima oara pe scena „Desteapta-te, romane”, intr-o perioada in care era interzis. Pe multi i-a deranjat valoarea lui incontestabila. Multora cred ca le era frica de el – si inainte si dupa ’89. Lui nu-i putea pune nimeni pumnul in gura. Cred ca a plecat dintre noi, in mare parte, neinteles si neascultat „.

Vasile Seicaru, muzician: „Sunt fericit ca am fost contemporan cu Adrian Paunescu, pentru ca a fost omul care mi-a modelat tineretea. Eu aveam 20 si ceva de ani si am aflat lucruri pe care nu aveam cum sa le aflu din alta parte. M-a interesat ce a spus Adrian Paunescu despre lume in general, despre istoria patriei, lucruri pe care nu aveam cum sa le aflu decat de la cenaclu. Eu ma refer strict la omul de cultura, care nu are contur uman, ci este o entitate de lumina. Eu ma refer mai putin la omul Adrian Paunescu”.

Gheorghe Hagi, sportiv: „E o zi trista pentru Romania. Adrian Paunescu a fost un mare om, un mare roman, un patriot in adevaratul sens al cuvantului. Imi pare nespus de rau. El a facut multe nu numai ca poet si patriot roman, dar si pentru fotbalul romanesc, fata de care a fost mereu aproape si prin cantecele pe care le-a compus. Pentru mine, personal, a fost un om foarte important, o persoana foarte apropiata mie, pe care l-am ascultat intotdeauna, i-am ascultat sfaturile. Este o zi trista pentru Romania”.

In 1999, Adrian Paunescu l-a convins pe Gheorghe Hagi sa revina la echipa nationala de fotbal, dupa ce acesta avusese un conflict cu selectionerul din acea vreme, Victor Piturca.

Uniunea Scriitorilor din Romania si Asociatia Scriitorilor Bucuresti: „Personalitate complexa, controversata, cu un mare impact asupra publicului prin poezia sa grandilocventa si cantabila, Adrian Paunescu a fost o figura de mare popularitate a ultimelor decenii. Prin disparitia lui Adrian Paunescu, literatura romana pierde un poet notabil si un talentat gazetar.”

Mircea Dinescu, poet: „Sigur ca Adrian Paunescu este un personaj complex. Traia in doua lumi. In timp ce scria poezii cu Ceausescu, scria si elegii. Cred ca el va ramane in poezia romaneasca pentru poeziile sale cu tenta bacoviana. Destinul sau e absolut dramatic, pentru ca poetul Adrian Paunescu si-a subminat destinul de scriitor. Si-a acoperit gingasia cu care-l inzestrase natura cu materia care deborda din el.”

PDL: „Partidul Democrat Liberal isi exprima regretul fata de moartea poetului Adrian Paunescu si transmite sincere condoleante familiei si apropiatilor acestuia. Dumnezeu sa-l odihneasca!”

Fanus Neagu, scriitor: „El n-a murit, el este un rau care a coborat in propriile izvoare inmiresmate. Ca sa se schimbe acolo in coloana dorica, alaturi de Nicolae Labis, Nichita Stanescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Gheorghe Tomozei, Mircea Micu si altii, spre a ne sprijini in eternitate acest pamant romanesc gata sa se scufunde. Paunescu s-a nascut ca sa moara si sa nu doarma, ci sa vegheze in eternitate la dainuirea neamului sau. Sunt convins ca e mult mai viu decat multi dintre noi. Odihneasca-se in pace”.

Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania: „A fost o puternica personalitate si un poet important, care uneori a cazut victima excesului propriilor calitati. Intr-un fel, temperamentul extrem de impulsiv inca din tinerete l-a impins sa imbrace cauze nu intotdeauna corecte. Lasa un gol in poezia romaneasca atat ca om, cat si ca artist, ca formula personala de poezie pe care o au destul de putini in epoca noastra”.

Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane: „A fost un mare poet, poate cel mai mare in viata. E o mare pierdere pentru literatura romana. Academia Romana l-a respectat si deplange pierderea sa”.

Victor Ponta, presedintele PSD: „Este o veste cumplita pentru noi, chiar daca nu e o surpriza, dupa starea poetului din ultimele zile. Este o pierdere foarte mare”.

Mihai Voicu, vicepresedinte PNL: „A fost un mare om de cultura. Intreaga natiune ii regreta disparitia prematura”.

George Copos, actionar majoritar al FC Rapid: „Pentru noi, pentru rapidisti, Adrian Paunescu inseamna foarte mult. A compus imnul nostru, un imn care iti intra la suflet din primul moment in care il asculti, un imn care iti face pielea de gaina de fiecare data. Ii multumim pentru acest imn. Categoric, clubul Rapid va fi prezent la inmormantare. Regretam foarte mult ceea ce s-a intamplat”.

Silvian Cristescu, presedintele Universitatii Craiova: „Suntem socati, noi il asteptam la meciurile noastre, iar acum suntem noi nevoiti sa mergem sa-l conducem pe ultimul drum. Adrian Paunescu este persoana care in anii comunismului si nu numai a fost ocrotitorul Universitatii Craiova. Va ramane vesnic in inimile noastre.”

Adrian Paunescu a fost presedinte onorific la Universitatea Craiova, inca de la infiintarea clubului.

De altfel, el a fost un infocat suporter al Craiovei „Maxima” si a compus versurile a doua dintre cele mai populare imnuri din fotbalul romanesc: „Oltenia, eterna Terranova” (Universitatea Craiova) si „Suntem peste tot acasa” (Rapid).

Primaria comunei doljene Birca, localitate in care Adrian Paunescu a copilarit, va pune la dispozitia a 50 de localnici un autocar, pentru a merge la Bucuresti la inmormantarea acestuia. Toate locurile au fost deja ocupate.

De asemenea, parohul bisericii din comuna a oficiat, vineri, o slujba de pomenire a poetului, in timp ce autoritatile locale au lipit, la institutiile publice, fotografii cu doliu ale omului de cultura.

Primarul comunei Birca, Marin Popa, a explicat ca poetul Adrian Paunescu a „ajutat enorm” aceasta localitate.

De-a lungul timpului, poetul s-a implicat in rezolvarea problemelor pe care le-a avut liceului din Birca, oferind cadouri elevilor, din contributii proprii. Astfel, autoritatile locale au decis in 2003 ca Liceul Teoretic din Birca, la constructia caruia a contribuit tatal poetului, sa poarte numele de Adrian Paunescu.

Poetul a copilarit in comuna Birca, dupa ce parintii sai au venit acolo din Basarabia, cand Adrian Paunescu avea doar un an. In comuna, el mai avea doar casa parinteasca, de care avea grija o vecina.

Moartea poetului a provocat reactii puternice si in randul suporterilor olteni. Fostul component al Craiovei Maxima, Aurel Beldeanu, se declara convins ca stadionul Ion Oblemencu va fi plin vineri seara, la meciul cu Otelul Galati, pentru ca fanii sa-i aduca un omagiu.

El spera ca, la aceasta partida, suporterii vor canta pe versurile compuse de poet special pentru echipa. Beldeanu a mai precizat ca Adrian Paunescu a ajutat foarte mult Craiova, in special echipa de fotbal, in perioada de dinainte de 1989.

Presedinte onorific la Universitatea Craiova, Adrian Paunescu a compus versurile a doua dintre cele mai populare imnuri din fotbalul romanesc: „Oltenia, eterna Terranova” (Universitatea Craiova) si „Suntem peste tot acasa” (Rapid).

Mai multe detalii si pe Mediafax.

sursa – http://stirileprotv.ro/

One thought on “Update: Moartea lui Adrian paunescu

  1. Adrian Paunescu a fost un om foarte bun ca l-am cunoscut cand a venit in orastie si atunci a fost prima data cand l-am vazut si mia lasat o impresie buna si Dumnezeu sa-l ierte acolo unde a ajuns sus in Cerurui :((:((:((

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s