Schimbarea orei


Romania va trece, în noaptea de 30/31 octombrie, la ora Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00, informează Hotnews.

Trecerea la ora Europei Orientale nu va modifica mersul trenurilor în vigoare, trenurile de călători urmând să plece din staţiile de formare după ora oficială de vară până la ora 4.00.

Schimbarea orei, care se efectuează de două ori pe an, este reglementată de o directivă europeană din 2001 care stabileşte drept dată a modificării ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie.

Această schimbare a orei a început să se aplice în mod progresiv în ţările europene în 1974, după prima criză a petrolului, cu scopul de a se economisi energie
, consumându-se mai puţin pentru iluminat.

Comisia Europeană a decis să armonizeze data trecerii la ora de vară – pe care, la început, fiecare ţară o stabilea în martie sau aprilie – pentru a se evita probleme
cu mijloacele de transport între ţările europene.

După schimbarea de duminică, trei state membre (Marea Britanie, Irlanda şi Portugalia) vor avea ora GMT.

Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Olanda îşi vor fixa ceasurile cu o oră diferenţă faţă de GMT.

Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Lituania şi România vor avea două ore diferenţă faţă de GMT.

INTREBARE: Cand a fost introdusa ora de vara? Cand trecem la ora de vara anul acesta?

RASPUNS: Intre 1979-1996 s-a trecut la ora de vara in ultima duminica a lui martie si la ora de iarna in ultima duminica a lui septembrie.
Dupa 1997 se trece la ora de vara la ora 1 GMT din ultima duminica a lui martie (dupa 22 martie) si la ora de iarna la ora 1 GMT din ultima duminica a lui octombrie.
Aceste diferente pot naste confuzii in privinta orei nasterii in functie de reperul GMT. In Romania, in ora de vara diferenta orara fata de GMT este de 3 ore. In restul anului diferenta orara fata de GMT este de 2 ore.
Nu toate tarile folosesc in acest moment ora de vara, ci doar 70 de tari din intreaga lume. Nu toate tarile au aceleasi perioade pentru schimbarea orei de vara!

Ora de vara si ora de iarna au un rol important in calculele astrologice. Ora de vara a fost reintrodusa in anul 1979 si recalculata in 1997, dar a functionat si la mijlocul secolului XX. In programele de astrologie, ora de vara apare sub numele „Daylight Saving”.

Restul articolului in gasiti la http://www.acvaria.com/astro-ora_de_vara.php?p=astrologie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s