Romanii – un mister


Românii preromani, 50.000 de ani de istorie a românilor, Ed.Orfeu 2000,
Zămislirea popoarelor, Sistemul „sumerian” al limbii românilor,Limbajul morfemelor şi limba dacilor,Peripeţii hazlii la Tobruk, Ed.Solif, România, inima vechii Europe, Româna, limba vechii Europe,Marea enigmă a românilor antici, Romanian, the first language of Europeşi Senzaţional!Suntem români de peste 2500 de ani.

Vă rog să comentaţi, să publicaţi sau să faceţi cunoscut pentru mass-mediaarticolul de mai jos.
Româna este de sorginte autohtonă.Românii şi-au construit singuri cuvintele într-un mod particular, specific.
Graiul românesc cuprinde cea mai veche latină şi cea mai veche slavonă, înainte de a exista Roma şi migraţiile slavilor.Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, cealcătuiesc un fond de peste 350 de onomatopee şi de peste 350 de cuvinteprimare cu compunere onomatopeică, din care derivă alte peste 1500 înţelesenumai de către ei, precum, târr, poc, hurduc, a târâi, a pocni, a hurduca.

Româna Onomatopeică, precede epoca neolitică şi stă la originea sistemuluieuropean de comunicare sonoră, axat pe limbajul morfemelor româneşti.Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care nu poatefi conceput fără o limbă conţinând toţi termenii definind cuceririleexperienţei umane ale epocii.
Aceştia persistă până în zilele noastre, cu ajustări eufonice în simfonia limbilor moderne, precum:GREBLA apucă (GREB, în engleză), ZGÂMBOI (BOI, în engleză), GARDUL apără,păstrează (GARDĂ, GUARD, GARDE, în franceză), GURA mânâncă (ÎN-GUR-GÎT-EAZĂ, ingurgitează, este GURMANDĂ, REGURGITEAZĂ, în franceză), BĂIAT (BET, în punjabi), SEACĂ (SOCA, în punjabi), JUNE (JUAN, în punjabi), PANDUR(PANDERU, în punjabi), NUNTĂ (NEUNDA, în punjabi), MĂLĂIeţ, MăMĂLIgă, MĂLAI(MALAI, în punjabi), etc.

Aici este sediul primului popor de agricultori din Europa, care nu a abandonat niciodată România, păstrând, de aproximativ 10.000 de ani, „olimbă unitară”, pe un teritoriu vast, ramificată din Pirinei până în
Punjabi, prin cei care au emigrat, încă din preistorie, pe căile urmate deaceastă civilizaţie, ce se ştie că în Europa a plecat iniţial de la est spre vest şi nu invers, iar în Siberia şi India dinspre Europa spre Asia, nu
invers. Onomatopeea „genuină”, cu sunetul Î, Â, păstrată numai în limba română, este
cea care a condus la un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem,un tipar specific al cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanelepresupuse.

Morfemele stem româneşti compun sonor şi noţiuni europene.Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, un fel de rădăcini de cuvânt, cuprinde o descriere metaforică a noţiunii, copiată de
„străini”, cu mici deformări sonore.
Cuvintele româneşti sunt scrise în diverse variante ale sanscritei, cu aproximativ 1000 de ani înainte de a fi scrisă greaca sau latina, pentru că
atât iranienii sciţi, cât şi hinduşii vedici, sunt plecaţi din „România”.
La rândul lor, atât grecii, cât şi romanii, au plecat tot dintre „români”,
pentru că „România” este un mare centru de antropogeneză europeană, dinainte
şi de după glaciaţiunea Wűrm, aspect argumentat şi de „românul” de 42.000 de
ani din Peştera cu oase din Banat, primul european contemporan.
Se cunosc doar două arealuri de vieţuire umană în timpul glaciaţiunii şi
anume unul vestic din Pirinei plus Grimaldi şi altul în Carpaţi.
Cel vestic a dispărut fără urmă în contemporaneitate, rămânând doar cel din
Carpaţi, ca depozitar al întregului bagaj genetic european, ce se ştie că a
fost refăcut din Bazinul Inferior al Dunării.
Româna produce impresia unei limbi „de strânsură”, pentru că, lexemele ei se
găsesc, mai mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile europene, dând
această falsă percepţie, dar compunerea metaforică a lor se menţine doar în
dulcele grai românesc, care a precedat sanscrita.

Un exemplu extrem de ilustrativ este NOAPTE.

O simplă schimbare a lui P în C duce de la latinescul românesc NOAPTE la
sanscritul „NOACTA”, din care derivă NACT, în germană, NOX, NOCTIS în
latină, NOCI în rusă, NAIT în engleză, NUI în franceză, copii sonore ale lui
NOAPTE, sau dacă vreţi NACTA.
Pe cuvântul NOAPTE eu disting o însumare de morfeme stem ce pot descrie două
înţelesuri metaforice ale conceptului noţiunii de NOAPTE, în română:
1.-noaptea întrerupe ziua şi 2.-noaptea se repetă periodic.
1.-Fiecare noapte este o (NOUĂ) ru-PTU-ră a zilei.
2.-Fiecare NOAP-te este un fenomen periodic, precum NĂP-ârlitul sau recolta
de NAP-i.
Morfemul stem N*P exprimă periodicitatea fenomenului de NĂP-ârlire,
periodicitatea recoltării NAP-ilor, inclusiv periodicitatea apariţiei
soarelui şi zilei, el, NAP, fiind numele „luminii periodice”, SOARE, ZIUĂ,
pe teritoriul vecin Ungaria, de origine necunoscută, absent în ugro-finică,
dar prezent ca „NAP-te”, în România.
T*(D*) este un morfem stem, codificat, „foc, lumină”=ar-DE, TĂ-ciune,
s-TE-le (S-vezi-DA, în rusă), * fiind un simbol ce înlocuieşte în morfem
sunetul vocalic, format chiar şi de un triftong, producând o codificare a
morfemelor comune a două sau mai multor cuvinte din acelaşi domeniu ori
sferă semantică.
N*P+T*=periodicitate N*P a luminii T*= NOAP+TE.
Pe copiile cuvântului noapte nu veţi putea grefa niciun fel de concept al
noţiunii de noapte, oricâtă fantezie a-ţi pune la bătaie.
Morfemele stem sunt rădăcini de cuvânt, codificate: o rădăcină NOA şi o
rădăcină PTE=NOA+PTE;NOA derivă din cuvântul NOU şi PTE din cuvântul
ru-PTU-ră.
NOU este NAI, în germană, NUOVO, în latină, NOVAIA, în rusă, „NIU” în
engleză, „NUVEL”, în franceză şi NAU în masa-getă.
Ni se spune că NOU am învăţat de la Impăratul Traian, dar ruşii de unde au
învăţat NOVAIA (nou)?
NOU este acreditat ca etimon latin, dar el există şi la masageţii din
Punjabi.
El face parte din limbajul colocvial şi nu avea cum să ajungă la ruşi, fără
un contact direct cu romanii, de cel putin 165 de ani, ca la noi, aspect ce
lipseşte din istorie.
Ei sunt amplasaţi pe fostele teritorii Daco-Getice recunoscute ca
atare de către istorici, iar Daco-Geţii sunt strămoşii oficiali ai
românilor.

Ru-PTU-ră e RU-PTU-RE, în franceză, RU-MPERE, în latină (a deschide, cu
efort, drum de trecere), RU-HNUTI, în rusă, B-RO-KEN, în engleză şi germană.
Toate conţin morfemul R*-, de fapt o onomatopee ce asociază sunetul
onomatopeic RRU fenomenului fizic al ruperii unui lemn, dar numai cuvintele
românilor şi francezilor conţin morfemul PT*-, ce exprimă îndepărtarea de
ceva, cu apropierea concomitentă de altceva, descrierea metaforică, a
vizualizării imaginii fenomenului însuşi de ruptură.
A RUPE este un cuvânt din limbajul colocvial românesc şi nu a fost importat
din Franţa de către paşoptiştii români pentru a compune cuvântul NOA-PTE.
În română există morfemul stem N* = „înnoire” = NA-şte-re, NOU.
În română există morfemul stem PT* = apropiere – înepărtare = pie-PTĂ-
na-re, ru-PTU-ră, a se în-dre-PTA.
N*+PT*=metafora NOA+PTE.
*Cum de nu am învăţat de la romanii împăratului Traian cuvinte prin *
*care se descriu aspecte specifice civilizaţiei Romei de atunci, precum
SUTĂ, CĂRĂMIDĂ, ZID, CLĂDIRE, POD, DRUM, MĂSLINE , fără etimon latin şi am
„învăţat” APĂ, AER, SOARE, cu etimon latin, pentru elemente ale naturii, pe
care nu le-au adus ostaşii lui, spre deosebire de LEGIUNI, COHORTE cu
CENTURIONI, CASTRE, URBE, MUNICIPIUM, VICUS, ARENE, făcute de ei, la noi,
dar absente în româna colocvială. *

Aspectul contravine unei logici elementare.

Latina românilor, cu APĂ, AER, SOARE, ELEMENTE ALE NATURII, etc, este mai
veche decât Roma însăşi.
Românescul SUTĂ este atestat în sanscrită cu 1000 de ani înainte de
latinescul roman CENTUM (SEnTUm), ca şi latinul românesc SOARE, înainte de
latinescul Romei SOL, -lis.
Schimbarea lui P în C duce nu numai de la românescul NOAPTE la
indo-europeanul „primar” „NACTA”, dar şi de la românescul latin APA la
latinescul Romei „ACUA”, de la românescul latin PATRU la latinescul Romei
„CATRO”, precum şi la rusescul CETÂRE.
Românii de rând nu ştiu că prima agricultură europeană, prima ceramică (după
glaciaţiunea Wűrm), prima ceramică pictată, prima reţea de apă şi
canalizare, primele oraşe sistematizate şi prima scriere, au apărut în
„România”.
Ei nu ştiu nimica despre strămoşii lor Masa-Geţi ori Sciţi şi nici că
strămoşii lor Iler-Geţi, Indi-Geţi şi Apii, au existat în Spania, înainte ca
romanii să fi pus vreodată piciorul în Peninsula Iberică.
Român este acela care îşi are originea în România şi vorbeşte româna, ca
limbă maternă, indiferent sub ce nume este cunoscut.
Plecând de la „amănunte” de genul acestora, împreună cu studiul lexical a
peste patru mii de cuvinte primare din fondul colocvial românesc, comparate
cu peste 10 limbi de circulatie curentă, dimpreună cu descoperirea a 2000 de
cuvinte arhaice româneşti, 1000 cu etimon latin, 350 cu etimon bulgaro-slav,
175 turco-maghiare, 200 cu etimoane diverse, 200 cu etimon necunoscut sau
albanez, vorbite azi de urmaşii masageţilor în Punjabi, se poate înţelege de
ce Româna a fost prima limbă a Europei Vechi.

Anunțuri

Un gând despre „Romanii – un mister

  1. eu am fost cea care te-a rugat sa dezvolti acest subiect si uite ca mi-ai indeplinit dorinta1 iti multumesc !
    nu prea stiu multe despre acest subiect dar am impresia ca se vrea ingroparea adevarului! eu auzisem doar de tablitele gasite prin apuseni ca ar fi cu scris romanesc de fapt cele mai vechi dovezi de scris din lume, inainte de mesopotamia!
    din pacate locul unde au fost gasite este o zona agricola si nimeni nu a reusit sa o transforme in sit arheologic!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s