RMS TITANIC


RMS Titanic (Royal Mail Steamer-Vas postal regal) a fost un mare pachebot care s-a ciocnit cu un aisberg şi s-a scufundat în 1912. Al doilea din trio-ul de „super-nave” (alături de RMS Olympic şi HMHS Britannic) concepute pentru a oferi fiecare câte o cursă săptămânală şi pentru a domina afacerea transatlantică dintre Southampton şi New York în interesul companiei White Star Line. Construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast, Titanic a fost cel mai mare vas din lume până la momentul scufundării sale. În timpul călătoriei inaugurale (Southampton, Anglia, apoi Cherbourg, Franţa, Queenstown, Irlanda cu destinaţia New York), s-a ciocnit cu un aisberg la 11:40 PM, în ziua de duminică, 14 aprilie 1912. Vasul s-a scufundat în două ore şi jumătate, după ce s-a rupt în două la ora 2:20 AM (15 aprilie 1912).

Şantierele Harland and Wolff

Titanic a fost construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast şi a fost conceput pentru a putea concura cu navele companiei rivale (Cunard), Lusitania şi Mauretania, cunoscute ca fiind cele mai rapide de pe Oceanul Atlantic. Titanic, împreună cu Olympic şi Britannic (denumită iniţial Gigantic) trebuiau să fie cele mai mari şi luxoase nave construite vreodată. Titanic a fost proiectat de directorul şantierului naval, Lord Pirrie, şeful departamentului de proiecte al şantierului, Thomas Andrews, şi managerul general, Alexander Carlisle. Construcţia Titanicului a început la data de 31 martie 1909. Nava a fost lansată doi ani şi două luni mai târziu, pe data de 31 mai 1911. Echiparea navei a fost terminată pe data de 31 martie a anului următor.

Titanic avea 260,1 de metri lungime şi 35 de metri lăţime. Tonajul vasului era de 46.328 de tone şi o înălţime de la nivelul de plutire până la puntea principală de 18 metri. Putea atinge o viteză maximă de 41 de km/h. Doar trei din cele patru coşuri ale sale de 19 metri înălţime erau funcţionale, al patrulea fiind folosit pentru ventilaţie. Titanicul putea să transporte un total maxim de 3547 de pasageri plus echipaj.

Titanicul era considerat apogeul siguranţei pe o navă în caz de accident. A fost numit practic „de nescufundat” de către proiectanţi. Nava era împărţită în şaisprezece compartimente impermeabile despărţite prin uşi etanşe. Era proiectat să stea la suprafaţă cu patru astfel de încăperi inundate. Dacă se umpleau cu apă mai multe de patru compartimente, vasul se scufunda.In anul 1912 in data de 14 aprilie ora 11:40 motoarele renumitului vas pornesc spre New York fară a fi ajutat de remorchere.

Lux neegalat

La vremea lui, Titanicul era de neegalat în lux. Oferea o piscină, sală de gimnastică şi sport, băi turceşti, o bibliotecă şi un teren de „squash”.[1] Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni elegante. În plus, cafeneaua pariziană oferea o bucătărie foarte agreabilă pentru pasagerii clasei întâi. Condiţiile de la clasele a II-a şi a III-a erau mai bune decât pe alte nave ale vremii. Titanicul avea patru ascensoare pentru pasagerii de la clasa întâi.

Comparaţia cu Olympic-ul

Titanicul era aproape identic cu nava-soră Olympic, dar existau îmbunătăţiri aduse de Bruce Ismay, patronul companiei White Star Line, după observaţiile făcute pe primul vas. Titanicul avea o luxoasa cafenea pariziana pe care Olympic nu a avut-o până în 1912. Altă diferenţă faţă de Olympic era iluminarea mai bogată pe punte. Acestea făceau ca Titanicul să fie cu 1004 tone mai greu.

Scufundarea

La data de 10/04/1912, transatlanticul Titanic a plecat de la Southampton, Anglia, spre New York, în voiajul său de inaugurare.
După ce a mai primit persoane la bord din Cherbour, Anglia şi Queenstown, Irlanda, Titanic înainta în Atlantic cu 2200 de persoane la bord.
Căpitanul a ordonat viteză maximă, 21 Nd (42 Km/h), apoi, după ce a primit avertizări de iceberg, a mărit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de cai putere.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundării. La acea viteză, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade.

Pe data de 14/04/1912, Titanic a lovit un iceberg la tribord, provocând o tăietură în carenă pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei. După 2 ore şi 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 părţi.
În cele 20 de bărci de salvare au intrat 700 de oameni. Restul de 1517 au murit în apa îngheţată a Atlanticului.

În urma impactului cu icebergul cinci din compartimentele etanşe au început să fie inundate foarte rapid. Căpitanul Smith şi Thomas Andrews (designerul şef al Titanicului) au făcut o evaluare rapidă a situaţiei. Thomas Andrews a stabilit că vasul se va scufunda cu siguranţă. La nici jumătate de oră de la impact, ofiţerii şi echipajul erau mobilizaţi pentru acţiunea de evacuare de urgenţă. Au început să pregătească bărcile de salvare şi pasagerii instruiţi prin ordinul căpitanului să iasă pe punte cu vestele de salvare pe ei. Din păcate oamenii de la bord nu erau de loc îngrijoraţi, fiind pe un vapor de „nescufundat”, se simţeau în deplină siguranţă. Momentan nu era nici un semn că vasul s-ar scufunda. Înăuntrul navei, în punţile inferioare, apa se ridica vertiginos ajungând la capătul superior al compartimentelor etanşe şi de acolo pe punţi de unde ajungea cu uşurinţă în următorul compartiment. Pasagerii de la clasa a treia încep să fie inundaţi şi începe panica, dar porţile de acces la punţile superioare sunt închise. În bărcile de salvare au prioriate pasagerii de la clasa întâi. Conştienţi că bărcile nu sunt suficiente pentru toţi, ofiţerii încep să pună în bărci doar femeile şi copiii. Oamenii sunt neîncrezători la ideea de a se sui în bărci şi mulţi preferă să rămână la bordul navei unde se simţeau mult mai în siguranţă, mai ales că se spunea că este doar o procedură de precauţie şi vor fi aduşi înapoi la bord. Cu toate acestea, în jurul orei 00:30, prima barcă este lansată cu numai 12 pasageri. Bărcile fuseseră testate pentru greutatea a 70 de bărbaţi. Atmosfera este oarecum calmă, fără panică pe punte iar vaporul începe încet să se scufunde înclinându-se în prova. Oceanul era foarte limpede, fără nici un val iar cerul era plin de stele şi senin, fără Lună. Temperatura era foarte scăzută, era în aprilie şi în mijlocul Atlanticului de Nord. Atmosfera nu era la fel de calmă în pântecele navei la clasa a treia unde oamenii sunt ţinuţi închişi în spatele uşilor din oţel şi ameninţaţi cu arma de către ofiţeri. Oamenii încearcă să iasă pe diferite căi, dar se pierd în coridoarele labirintice ale navei sau nu ajung la porţile care erau deschise. Din când în când, se mai permite accesul femeilor şi copiilor. Nivelul apei creşte tot mai mult, iar vasul începe să se scufunde mai repede şi înclinaţia este din ce în ce mai mare. Panica începe şi pe punţile superioare unde devine evident că vasul chiar se scufunda şi nu sunt destule bărci de salvare. Orchestra de la clasa întâi continuă să cânte pe punte, lucru care a rămas în istorie. Unii pasageri de la clasa a treia găsesc calea de ieşire afară. Bărcile pleacă una câte una fără a fi umplute la capacitatea maximă. Au loc multe incidente, legate de coborârea lor la apă, care la acea vreme era o operaţiune foarte dificilă. În jurul orei 01:30, este lansată ultima barcă. În total 18 bărci au fost lansate. Mai sunt însă două bărci pe punte, care încep să fie umplute cu oameni, dar situaţia devine tot mai dramatică deoarece vaporul se scufundă din ce în ce mai repede şi apa ajunge la nivelul punţilor unde se află aceste ultime bărci. Curând apa ajunge la nivelul primului coş, acesta se prăbuşeşte strivind oamenii şi generând un val ce răstoarnă una din bărci. Această barcă răsturnată este folosită drept plută de mai mulţi oameni aflaţi în apă. În vapor, apa ajunge la punţile superioare, la saloanele elegante de la clasa I, inundate în mod violent. Mulţi oameni mor înecaţi aici. Afară, pe punţi este haos total şi panică, toate bărcile au plecat iar oamenii devin conştienţi că vor muri. Aceste momente au devenit clasice în literatură şi filme care le-au portretizat în nenumărate modalităţi: ultimul cântec al orchestrei, imnul „Nearer My God To Thee” (mai aproape Dumnezeule de Tine), care a fost cântat chiar înainte de scufundare, preotul care a ţinut o predică, vesela, mobilierul şi nenumăratele opere de artă începând să alunece şi să se prăbuşească. Povestea scufundării Titanicului este o poveste de laşitate şi eroism: un băiat ce a intrat într-o barcă de salvare deghizat în femeie, mai mulţi bărbaţi ce s-au furişat în barcă şi au stat ascunşi sub fustele femeilor, Bruce Ismay care după câteva momente de panică şi isterie, profită de un moment de neatenţie al unui ofiţer şi se urcă în barca de salvare, înaintea femeilor şi copiilor. Însă orchestra care a cântat până la sfârşit, multe femei care şi-au dat locul din barcă prietenelor sau surorilor, Ida Strauss care a refuzat să se ducă în barcă fără soţul ei Isador şi hotărăşte să rămână cu el pe vas, poştaşii care au murit înecaţi în vapor încercând să salveze corespndenţa şi multe alte poveşti de eroism. Căpitanul Smith este văzut ultima dată pe punte după ce toate bărcile au fost lansate. Nu se ştie ce sa întâmplat cu el cu toate că moartea sa a fost preznetată în diferite feluri în diferite filme. Benjamin Guggenhein şi Thomas Andrews sunt printre oamenii iluştrii care au rămas în Titanic şi s-au dus cu el la fund. Cuprins de haos şi panică vasul se înclina din ce în ce mai tare până când ajunge la 45 de grade sau chiar mai mult. În acest moment pupa este scoasă afară din apă şi se pot vedea elicele imense ale navei. Practic este ca o clădire de 25 de etaje. Luminile se sting dintr-o dată lăsând scena în întunericul unei nopţi fără Lună. Spatele ridicat al navei aplica o presiune de 25000 de tone cu 50% mai mult decât era conceput să suporte aşa că punţile şi suprastrucura cedează brusc şi nava se rupe în două. Felul în care s-a rupt de fapt este controversat, noile teorii susţin că ruptura a început mai devreme, încetisor, însă imaginea din filmul Titanic din 1997 cu vasul rupând-se în două într-un mod foarte violent este probabil apropae de adevăr. Apoi partea din faţă se umple de apă imediat, se scufundă. Aceasta devine aproape verticală şi rămne aşa timp de câteva minute. Partea din faţă se detaşeaza şi se duce la fund iar peste cateva minute şi pupa păstrându-şi poziţia verticală se scufundă, ceea ce este descris de bucătarul şef al vasului (care este singurul supravieţuitor ce a stat pe vas până în aceste momente) ca o coborâre cu liftul. La ora 2:20, 15 aprilie 1912 Titanicul a dispărut complet în ocean. Cele două bucăţi ale sale se află la o adâncime de 3 km pe fundul mării şi se află la o distanţă de aproape 2 km una faţă de alta. Partea din faţă sa păstrat oarecum intactă iar cea din spate este foarte distrusă. 1500 de oameni au ajuns în apele îngheţate ale oceanului. Supravieţuitorii descriu scena drept terifiantă cu sute de ţipete ale oamenilor pe moarte. La o temperatura de 2 grade în apa şi 5 grade afară era o problemă de minute până când urma să se facă liniste. Bărcile de salvare ce pluteau în jur nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe bieţii oameni pentru că le era frică că vor fi scufundaţi de atâtea sute de oameni. Ofiţerul Lowe totuşi leagă 4 bărci una de alta şi transferă oamenii din barca sa în cele 4. Se întoarce la locul scufundării însp este destul de târziu. O imagine terifinată a o mie cinci sute de oameni morţi îngheţaţi în apa oceanului îl aşteaptă. A reuşit să salveze patru oameni ce mai erau în viaţă dintre care unul a murit. După câteva ore de aşteptare vasul Carpathia ajunge şi îi ia la bord pe toţi cei din bărci. După ce câteva ore caută în van alţi supravieţuitori se îndreaptă spre New York într-o atmosfera trista şi sumbră. Carpathia a fost considerată eroul salvator al supravieţuitorilor de pe Titanic. Mai multe monumente au fost ridicate peste tot prin lume în memoria celor 1500 de victime.

Apoi, dupa 73 de ani, Robert Ballard, cu ajutorul navei ruseşti Keldish, a descoperit epava Titanicului.

S-a prezentat o viziune îndrazneaţă pentru anul 2020, când se va intenţiona reconstruirea Titanicului (varianta moderna). Această variantă conţine motor electric, sisteme radar, un spargator de valuri frontal şi alte lucruri. Designul va fi 95% acelaşi .

Statistici

Clasa Nr. Persoane Supravieţuitori Morţi
Clasa I 329 199 (60.5%) 130 (39.5%)
Clasa II 285 119 (41.7%) 166 (58.3%)
Clasa III 710 174 (24.5%) 536 (76.2%)
Echipaj 899 214 (23.8%) 685 (76.2%)
Total 2223 706 (31.8%) 1517 (68.2%)
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s