Internetul si amagirea


Nu trebuie ca utilizatorul de Internet să aibă o vârstă fragedă, pentru a nu cădea în altă capcană – cea a amăgirii 1. Căutând şi cercetând frenetic milioanele de site-uri scrise în toate limbile pământului, după încetarea acestui periplu, unde se află oare utilizatorul? Se apasă butonul „oprit” şi tot în faţa ecranului se va găsi acela, chiar dacă amăgitorul îi lasă falsa impresie că stăpâneşte pământul. Plimbarea virtuală prin lumi diferite şi contactul cu persoane care aparent te înţeleg şi te susţin se încheie aşa cum au început, în faţa calculatorului. O! Câtă amăgire! Dacă ne sunt atât de dragi persoanele cu care vorbim, avem, de aici, pornirea firească să aducem acele persoane în viaţa noastră? Dacă nişte locuri de pe glob ne sunt dragi, avem, oare, pornirea firească să vizităm acele locuri, să mergem să contemplăm natura? Răspunsul pentru amândouă întrebările atunci când ne robeşte Internetul este negativ. Aceasta pentru că Internetul este o armă care luptă împotriva bunului simţ, împotriva vieţii şi, de aceea, multă mulţumire este în partea întunericului atunci când se alege laşitatea, lenevirea şi vegetatul în faţa unui ecran păcătos. O explicaţie pentru tendinţa de a sta cât mai mult în faţa calculatorului derivă din faptul că nimic nu te satisface cu adevărat şi încerci să schimbi o dezamăgire mare cu una mai mică, şi mergi, din căutare în căutare, spre epuizare, întristare şi anxietate. Tot în faţa calculatorului există senzaţia de a fi un dumnezeu al acestei lumi. Eşti în faţa calculatorului, comenzile sunt la tine, opţiunile îţi sunt deschise, libertatea pare totală. Ba, mai mult, există şi jocuri specializate pe magie şi divinitate – într-unul din ele poţi alege, de exemplu, să fii Zeus. Altă înşelare dibace! Pentru că autoritatea asta, care te face să te simţi plin de tine, întotdeauna o împarţi cu cineva din umbră, programatorul, autorul jocului ű care, hrănindu-ne fantezia, ne duce unde vrea el, ci nu unde credem că putem ajunge noi, prin propria voinţă. În plus, administratorul sau furnizorul de servicii poate în orice moment să afle unde eşti, pe ce site navighezi, care sunt preferinţele tale, fanteziile şi visele tale, ştie exact cu cine şi de ce corespondezi, ştie exact ce site-uri, când şi la ce oră le-ai accesat. Realitatea că niciodată nu avem intimitate deplină pe calculator şi că putem fi urmăriţi şi monitorizaţi este una pe care o confirmă şi măsurile luate nu demult în Canada: măsuri drastice împotriva furnizorilor de servicii Internet privind violarea confidenţialităţii clienţilor. Daca această ilegalitate ar fi constituit un delict minor, amenda ar fi fost simbolică, totuşi, violarea intimităţii fiind ceva inadmisibil, autorităţile canadiene au stabilit amenzi până la 500.000 de dolari, plus privare de libertate pentru o perioadă de cinci ani. Setea de virtual nu este ceva nou. Când, cu mii şi mii de ani în urmă, evreii au vrut un dumnezeu virtual , l-au avut repede. Viţelul de aur a fost însă topit şi poporul întreg era să fie dat pieirii, şi numai bunătatea lui Dumnezeu şi plângerea lui Moise l-au salvat de la acest dezastru. Nu e nimic rău în a încerca să vezi dincolo, să tinzi spre alte lumi, dar dacă tentaţia omului este de a intra în virtual numai pentru a-şi hrăni pofta desfrânată, deja se poate vorbi de caz patologic. Aici avem un tip de amăgire urmată de dezamăgire, atunci când constaţi cât de sfărâmicioasă este o relaţie virtuală şi cât de aproape de închinarea idolească. Uniunea Europeană a reglementat recent activitatea furnizorilor de servicii Internet în câteva documente referitoare la conţinutul ilegal şi extrem de periculos al unor site-uri prin care: se atentează la siguranţa naţională, sunt lezate drepturile minorilor, nu este respectată demnitatea umană, se încurajează frauda economică, oamenii sunt hărţuiţi electronic etc. Iată, din nou, cât de mult se înşală şi se amăgesc cei ce consideră Internetul o unealtă inofensivă. Alţii sunt bucuroşi că găsesc în această maşinărie perfidă suprema libertate. Dacă Internetul este libertate, atunci cum se împacă această libertate cu pornografia infantilă, cu rasismul, cu insulta, cu xenofobia, cu ura, calomnia, instigarea, cu instrucţiunile în fabricarea materialelor explozibile, cu reclama agresivă la produse de proastă calitate ş.a.m.d.? Ideea de libertate este şi ea amăgitoare. Cine iubeşte pătimaş calculatorul şi Internetul, automat iubeşte amăgirea şi dezamăgirea, un lucru înjositor pentru o aşa înaltă fiinţă care este OMUL. Fiecare are discernământ. Prin urmare, dacă un joc pe calculator devine obsesie, dacă ceva nu ne lasă să dormim, dacă vreo fantezie bolnăvicioasă ne tulbură, e bine să renunţăm la a mai intra în contact cu aceste lucruri dăunătoare. Să căutăm cu linişte să ne conturăm o personalitate frumoasă, într-un corp sănătos, condus de o minte sănătoasă. NOTE: 1. „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească. ” (Coloseni 2, 8) 2. Atunci poporul a scos cerceii de aur, […] luându-i în mâinile lor, i-au turnat în tipar şi au făcut din ei un viţel turnat. (Ieşire 32, 3-4)

13 thoughts on “Internetul si amagirea

  1. Ohohoooo subiectul meu preferaaat XD
    Internetul este un loc foarte intunecat si cea mai mare greseala pe care o poti face este sa il iei in serios. De aceea multi oameni cad in capcana lui, ca il iau prea in serios. Cred ca stiti de existenta site-ului Encyclopedia Dramatica, care satirizeaza utilizatorii internetului ce iau lucrurile virtuale prea in serios. Ei bine, lasand la o parte vulgaritatea extrema a continutului de acolo, au dreptate. Internetul nu trebuie luat in serios, ci trebuie privit ca un loc unde te poti distra, poti rade de orice. Nimic de pe internet n-ar trebui privit cu seriozitate, deoarece lucrurile acestea nu sunt reale. Internetul nu este viata reala, ci doar un loc plin de psihopati si nebuni (cu unele exceptii XD)
    Ma rog, cam atat pot eu sa spun acum.

    • multumesc lil mama pentru numarul tot mai mare de comenatariile pe care le postezi pe blog .
      in legatura cu subiectul despre internet . totul depinde cum il lasi sa te conduca . sa sti ca eu sunt un consumator fidel de tv , internet si mobil . dar sa sti ca pot sa stau si fara ele multe zile .

  2. Alex, un subiect fierbinte. In toate trebuie sa fie, cum spun sfintii parinti ai Bisericii, dreapta socoteala si calea de mijloc.Cand se depaseste granita este deja rau. Exista un autor , Virgil Gheorghiu parca se numeste, care are 3 volume despre nocivitatea televizorului si internetului asupra omului, unde explica extraordinar de bine si stiintific(omul este inginer) efectele dezastruoase asupra creierului uman, in special la copii si tineri. Merita s-o citesti. O poti gasi la editura si libraria Sofia din Bucuresti, sau faci comanda pe net.Merci pentru articol.

    • multumesc pentru informaie deokman . este o informatie buna si pentru mine si pentru toti care citesc acest blog . curand vin prin bucuresti sa-mi rezolv problemele legate cu tot ce va fi legat in viata mea in urmatorii 4 ani de acum inainte

  3. bine punctat alex! sa stii ca eu personal desi am internet de 2 ani numai de vreo 6 luni de cand am descoperit blogul koreafilm intru mai des, dupa cum ai spus si tu nu este bine sa fim prea obsedati de ceva! dar am ales internetul in dauna televizorului pt ca tot de vreo 6 luni nu ma mai uit la televizor la altceva decat filme coreene ! si pe net iti poti alege ce site-uri vizitezi si poti selecta ceea ce crezi ca este bun si nu iti aduce nici un prejudiciu! asta daca ai discernamant!

  4. deokman am citit si eu o crte desprefectele televiziunii scrisa de virgiliu gheorghe! ALEX sa le citesti si tu sunt frumoase si explica fff bine unele lucruri cu care sa confrunta omul in viata de zi cu zi!

  5. Deagi mei nu as vrea sa va contrazic dar dupa cum bine stim sau ne inchpuim cine detine informatia detine si puterea adica cu cat ne documentam mai mult cu cat detinem o informatie aprofundam o meserie sau pur si simplu invatam ceva nou.
    Eu vad internetul ca pe o imensa carte cu lucruri pozitive si negative ,extragem doar ce este bun.asa si in societate sunt criminali si academicieni ce sa facem nu mai iesim in public de frica criminalilor?In padure sunt pomi verzi si uscati,ce facem nu mai mergem in padure?
    Exemple pot fi multe dar sa nu uitam , daca vrei sa ocupi un loc la un birou,nu conteaza functia trebuie sa sti sa te orientezi pe internet..trebuie sa cunosti asa zisul aparat din fata ta..

    Am vazut elevi eminenti cu note peste 9 care stau mai toata ziua pe internet si refuza anturajele.
    Un anturaj iti aduce tigari,alcool,multe fete nu mai sunt domnisoare de la varsta timpurie(12-14ani) ,baietii ca sa se dea mari incep sa „golaneasca” poate chiar sa fure..astea aduc anturajele nesupravegheate de catre cei maturi–-in speta parintii–-
    Daca acei copii ar fi stat in fata calculatorului sa fiti siguri ca deveneau altceva.

    Asta este o indoctrinare dupa parerea mea..si suna a secta..calculatorul(netul) este un punct de cunoastere aici gasesti cele mai multe informatii..chiar si cele rele sunt bune ca poti sa sti sa inveti sa alegi intre bun si rau….nimeni nu iti zice fa asa…iti zice ca esti matur si poti discerne ce este mai bun pentru tine.
    Eu cred ca de la varsta de 11-12 ani (supravegheati)pot sta linistiti la comp.

    • intr-un fel ai dreptate . dar nu e o indoctrinare alina . parerea mea e ca articolul atrage putin atentia la faptul ca internetul poate deveni o obsesie daca nu ne controlam bine . pentru unii internetul reprezinta si mama si tata , viata sociala=0 .

  6. ia uite inca un subiect din categoria celor nu poti sa il injuri pe autor .
    acum depinde cum este prezent internetul in viata noastra . daca el este unealta noastra care o folosim pentru a vorbi , informa sau juca e bun . daca internetul este totul din viata noastra atunci e clar – esti nebun de legat si ai nevoie de cateva luni de vindecare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s